Se încarcă pagina ...

Curiozităţi din lumea artei

Data publicarii: 03.01.2012 22:43:00

 

În 1917, sculptorul Auguste Rodin a murit de frig, întrucât statul francez a refuzat să-i acorde un ajutor financiar. În tot acest timp, sculpturile sale se aflau în muzee bine încălzite!

 

Beethoven avea nevoie să-şi împrospăteze ideile, aşa că, înainte de a compune, îşi turna apă rece pe cap. Compozitorul era de părere că acest lucru îi stimula creierul. Merită încercat!

 

Cea mai mică pictură din lume a fost realizată de un artist flamând pe un bob de porumb. Pictura reprezenta un morar cu moara sa.

 

Pe vremuri, spectacolele de comedie nu erau prea bine primite: de exemplu, actorii englezi care mergeau în Statele Unite ale Americii ca să joace o astfel de piesă de teatru erau arestaÈ›i.

 

Soldaţii din Garda Elveţiană a Vaticanului mai poartă şi astăzi uniformele concepute de Michelangelo în secolul al XVI-lea. Aceste costume nu sunt însă chiar aceleaşi, altfel ele ar fi prea vechi şi prea uzate!

 

Cu ajutorul razelor X, sub pictura vizibilă a tabloului „Mona Lisa" au fost descoperite alte 3 versiuni anterioare. În 1912, când a fost furat din muzeul Luvru tabloul Mona Lisa aparÈ›inându-i lui Leonardo da Vinci, au fost vândute în lume 6 falsuri la preÈ›uri colosale. Tabloul original a fost găsit abia după 3 ani!

 

Cea mai lungă compoziţie muzicală pentru pian are doar 180 de note, dar, potrivit autorului său, compozitorul Erik Satie, aceasta trebuie interpretată încontinuu de 840 de ori, astfel încât ansamblul să dureze 18 ore şi 40 de minute. În 1963, cu prilejul primei audiţii publice, această compoziţie a fost interpretată, pe rând, de 10 pianişti! La final, în sală mai erau doar 6 spectatori, dintre care unul a strigat: „Bis!...". Oare melomanul respectiv vorbea serios?

 

ȘtiaÈ›i că în muzeul memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina se află un album conceput de scriitorul Alexandru Vlahuţă, cuprinzând fotografiile a 226 de tablouri ale lui Grigorescu, cu textul explicaţiilor în limba franceză? Pe baza acestui valoros album, cercetătorii au pornit în căutarea originalelor care le erau necunoscute. Aşa se face că o pictură a maestrului a fost găsită, după 1944, la o negustoreasă din Buzău. Nebănuind valoarea tabloului, aceasta îi scosese rama şi-l folosea drept capac pentru putina de varză.

 

ȘtiaÈ›i că Leonardo da Vinci nu a fost doar un pictor talentat ci şi un savant de geniu? El a realizat studii de anatomie a omului, consemnându-È™i observaţiile ştiinţifice în aşa fel încât ele să poată fi citite doar în oglindă. El voia ca, în acest fel, biserica catolică să nu-i afle teoriile, diferite de concepţiile religiei.

 

ȘtiaÈ›i că faimoasele picturi rupestre din peştera de la Lascaux (Franţa) au o vechime de mii de ani? Ele au fost însă descoperite abia în anul 1940 de către doi tineri aflaţi în căutarea câinelui lor, care căzuse într-o crăpătură a solului. Turiştii nu pot însă admira picturile originale. Acestora le este prezentată o peşteră din apropiere, în care au fost reproduse desenele preistorice.

 

Mult timp, compozitorul Frederik Chopin şi-a lăsat barba să crească pe o singură parte a feţei. Artistul nu considera acest lucru un inconvenient, fiindcă, oricum, în timpul unui concert de pian, publicul nu-l putea vedea decât din profil.

Frederik Chopin/ William Shakespeare

La sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, toate rolurile feminine din piesele de teatru ale lui Shakespeare erau interpretate de către bărbaţi. La vremea respectivă, femeilor le era interzis să urce pe scenă!

 

William Shakespeare pare să fi fost un mare iubitor de animale, întrucât în piesele sale sunt menţionate 180 de specii de animale (reale sau imaginare).

 

Pentru majoritatea oamenilor, tablourile lui Vincent Van Gogh au, în prezent, un preţ exagerat. Totuşi, în timpul vieţii sale, artistul nu a reuşit să vândă decât un singur tablou, şi acela fratelui său, proprietar al unei galerii de artă!

 

Galbenul este o culoare des întâlnită în tablourile lui Vincent Van Gogh. Unii cercetători afirmă însă că omniprezenţa galbenului se datorează faptului că Van Gogh nu-l putea percepe întrucât era... daltonist! Această afecţiune ar fi fost, se pare, o consecinţă a consumului mare de alcool.

 

În unele cluburi din Nairobi, capitala Kenyei, muzicanţii sunt nevoiţi uneori să cânte închişi în nişte cuşti de fier montate pe scenă? De fapt, cântăreţii nu-şi pot permite să cumpere instrumente muzicale, aşa că acestea le sunt puse la dispoziţie de către proprietarii cluburilor. De teamă însă că artiştii ar putea pleca cu tot cu instrumente, patronii localurilor îi închid după gratii!

 

Când avea timp, Hitler picta. El nu a devenit însă niciodată un mare artist, fiind chiar respins de Academia de Arte deoarece nu era capabil să deseneze corect corpul uman!

 

Se spune că J.K. Rowling, autoarea cărţilor cu Harry Potter, ar câştiga aproximativ 100.000 de euro pe săptămână! Această scriitoare britanică este astăzi cel mai vândut autor, după Shakespeare!

 

Cuvântul „nuvelă" este de origine latină şi înseamnă „istorie", „istorisire". Cea mai veche nuvelă cunoscută a fost scrisă de o autoare japoneză, în secolul al Xl-lea! Deşi, pe atunci, limba oficială a Japoniei era chineza, nuvela a fost scrisă în japoneză. Ea istoriseşte, în 600.000 de cuvinte, peripeţiile unui prinţ rătăcitor.

 

Capetele statuilor romane erau detaşabile. Ingenioasa idee se dovedea foarte practică nu doar atunci când statuile erau sculptate, ci şi atunci când trebuiau deplasate. În plus, această caracteristică permitea înlocuirea unui cap cu un altul, dacă persoana reprezentată murea sau cădea în dizgraţie. Din câte se vede, romanii nu duceau deloc lipsă de idei!

 

 

În Muzeul de Artă Modernă din New York, tabloul lui Henri Matisse intitulat „Corabia" a rămas suspendat cu capul în jos timp de 47 de zile la rând, fără ca vreunul din cei 116.000 de vizitatori să-şi dea seama de inadvertenţă! În cele din urmă, eroarea a fost remarcată de un student.

 

Cea mai mare galerie de artă din lume este găzduită de Palatul de Iarnă al oraşului Sankt Petersburg, din Rusia. Vizitatorii pot parcurge aici 322 de galerii, în care sunt expuse aproximativ 3 milioane de opere de artă. Dacă aveţi cumva intenţia de a vedea totul într-o singură zi, vă urăm mult succes!

 

Pablo Picasso putea desena de la o vârstă foarte fragedă, încă înainte de a merge. Se spune că primul cuvânt pe care l-a pronunÈ›at artistul a fost varianta în limba spaniolă a cuvântului ''creion''.
 

Richard Wagner avea un căÈ›el cu adevărat deosebit, pe nume Peps. DeÈ™i nu se È™tie ce talente ascundea Peps, acesta era cel care judeca ultimele compoziÈ›ii ale lui Wagner. Compozitorul îÈ™i aÈ™eza câinele pe un scaun special È™i îi cânta ultimele pasaje compuse, apoi le păstra sau le arunca în funcÈ›ie de reacÈ›ia acestuia.

 

Cea mai mare statuie din lume este Muntele Rushmore, unde sunt sculptate în stâncă chipurile a 4 preÈ™edinÈ›i americani. ÎnălÈ›imea lor este de 18 m.

 

Insula PaÈ™telui reprezintă unul dintre cele mai controversate locuri de pe Pământ. DeÈ™i se află în Oceanul Pacific, la 4.200 de kilometri depărtare de statul sud-american Chile, este considerată teritoriu al acestuia. Insula este cel mai bine cunoscută pentru Moai, statuile sale uriaÈ™e sculptate în piatră, cu un aspect misterios È™i cu priviri îndreptate simbolic spre cer, spre ocean sau spre anumite obiective de pe insulă.
Nimeni nu È™tie cu exactitate cine le sunt autorii! Nimeni, nici măcar locuitorii insulei, nu posedă cunoaÈ™terea artei prelucrării lor È™i nimeni nu poate explica felul în care a fost posibilă crearea acestor coloÈ™i din piatră înalÈ›i de până la 20 metri È™i grei de până la 90 tone.
Mai mult de atât, ulterior sculptării statuilor în apropierea carierei de unde erau extraÈ™i monoliÈ›ii, uriaÈ™ele corpuri erau transportate pe distanÈ›e de până la 20 de kilometri de la sursă, lucru de nerealizat astăzi.

 

 

Afisari: 625
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru

Cezar Ivănescu
Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter
Vremea
Judet:
18° C
Curs valutar
EURO:
4.4408 RON
USD:
3.4767 RON