Într-o zi, mama mea era plecată şi tatăl meu trebuia să aibă grijă de mine.
Aveam, poate, doi sau doi ani şi jumătate. Primisem cadou, de curând, un set de "ceşcuţe de ceai" şi erau jucăriile mele favorite.

Tata era în sufragerie şi citea ziarele de seară, când eu i-am adus o ceşcuţă de "ceai", care de fapt era doar apă.
După câteva ceşti de "ceai" şi multe laude pentru un ceai aşa de bun, mama s-a întors acasă.
Tata a i-a spus să aştepte şi ea în sufragerie, să mă vadă pe mine cum îi aduc lui o ceaşca de "ceai", pentru că eram "atât de drăguţă"!

Mama a aşteptat şi, bineînţeles, eu am apărut în sufragerie cu încă o ceşcuţă de "ceai" pentru tata, iar ea l-a privit cu atenţie cum o bea pe toată.
Apoi a rostit, cum doar o mamă poate s-o facă, următoarea remarcă:
"Te-ai gândit, oare, că singurul loc unde ea poate să ajungă sa ia apă este toaleta?"