În primul rând aş vrea să cer scuze tuturor nesimţiţilor pentru eventualul disconfort pe care li-l va crea acest articol, deşi nu mă aştept ca vreunul dintre ei să se simtă cumva prost citind aceste rânduri, doar e nesimţit, la urma urmei, iar nesimţirea lui nu e o greşală, neatenţie sau lipsă de educaţie, ea este - pentru un nesimţit veritabil - o Filozofie de Viaţă, în care crede cu tărie.

Într-o concepţie populară larg răspândită nesimţitul este un om insensibil, cu o percepţie redusă a realităţii sau un om needucat care nu ştie cum să reacţioneze în anumite situaţii. Nimic mai greşit! Nesimţitul este un om destul de sensibil, inteligent şi educat, încât să înţeleagă perfect, atât situaţiile în care se găseşte, cât şi aşteptările celor cu care interacţionează. Un nesimţit nu va recunoaşte niciodată - darămite să-şi ceară scuze - când i se atrage atenţia că a făcut ceva deranjant, aşa cum ar fi normal dacă n-ar fi conştient de coloratura şi efectul comportamentului lui. Reacţiile nesimţiţilor la orice observaţie, fie ea oricât de politicoasă merg de la a se face că nu aud - doar nu lor, care sunt impecabili se poate aduce vreun reproş, trebuie că e vorba despre altcineva - până la a te da în judecată sau a "pune băieţii pe tine" pentru calomnie. Reacţiile lor au evident în comun instinctul de apărare a propriei infirmităţi.

Nesimţirea are la bază mitul superiorităţii a priori, rezultat al conversiei fricii de propria non-valoare, îngenunchiere şi umilinţă. Nu cred să existe nesimţit care să nu fi fost umilit şi batjocorit de către alţi nesimţiţi - incluzând aici posibil chiar proprii părinţi - până la a nu mai vedea altă soluţie decăt supunerea faţă de acest model şi mit. Nesimţitul nu este superior printr-o calitate sau acţiune anume, ci aparţine în întregime unei specii superioare, formulă prin care evită abil nevoia de a-şi proba superioritatea. Ceilalţi, aparţin cu toţii altei rase, inferioare, de obicei numită "rasa fraierilor". Acest conmstruct delirant - minciuna lui cea mai de preţ - ajunge cu timpul să fie singurul mijloc prin care nesimţitul îşi poate asigura respectul de sine. Nemaiputând să-şi arate faţa umană, prea vulnerabilă, nesimţitul ajunge să renunţe la relaţiile interumane normale şi prin aceasta chiar la visul lui cel mai tainic: să fie iubit şi respectat, sau măcar acceptat aşa cum este şi nu aşa cum încearcă să pară. În consecinţă, nesimţitul este doar un pierzător lamentabil şi un om care - odată izolat - ar trebui ajutat, susţinut şi mângâiat.

Problema nu este nesimţitul ca individ pervertit şi captiv, ci nesimţirea ca plagă. Asemeni gândacilor de bucătărie atraşi de hrana alterată a unei societăţi cu o regăsire anevoioasă, aceste dăunătoare se inmulţesc în neştire până cineva se hotărăşte să facă curat în casă. În caz contrar, plaga ocupă tot spaţiul pus la dispoziţie, până ce nu mai ştii că acolo a fost o casă de om. Asta s-a întâmplat în Bucureşti. Paradoxal nenesimţiţii au un important dezavantaj moral: dorinţa lor de a se purta civilizat, inclusiv cu nesimţiţii. Dacă nu te-ai supus credinţei delirante că lumea e formată din tine, pretenarii tăi şi o mare gloată de fraieri, este foarte greu să faci faţă unei majorităţi pentru care acest delir este realitate. Cu toate acestea, efectul de acomodare e extrem de puternic. Dacă stai destul timp într-un aer îmbibat de flatulenţă începi să crezi că e mirosul lui natural, ba chiar începe să-ţi placă. Încet, încet găseşti cu voluptate plăcerea flatulenţei. Dacă aerul tot pute, de ce să nu-ţi dai şi tu drumul?

Dar până la urmă, ce e de făcut cu această plagă fetidă? Ne adaptăm sau ne opunem? Ne luptăm bărbăteşte sau le invăţăm metodele lunecoase? Ne ţinem doar de nas?

Nimic din toate astea, din fericire veacul lor a trecut. După 20 de ani, răbdătoarea noastră fiinţă a inceput să se scuture de buruieni. Demnitatea valorii e pe cale de restituire şi la noi. Trebuie doar să continuăm să ne facem curăţenie în casă. Putem liniştiţi să le râdem în nas, ştiind c-au început deja, din lipsă de mizerie, să se mănânce între ei - şi să ne îngraşe pământul de flori.
 

Preluat de pe http://cioiulescu.ro