„Am distrus tot ce a fost statornic, ne-am pierdut simţământul istoriei, simţământul memoriei, ni s-a distrus sentimentul onestităţii, ne-am mătrăşit valorile”. Dorel Vişan mai crede că „singura formă de a reface problemele acestui neam este întoarcerea înspre umanitate, înspre poruncile fundamentale, înspre legile din interiorul fiinţei românului”.

• Reporter: România a ieşit în stradă. Ce are de câştigat?
 

Dorel Vişan: Nu-şi poate pierde decât lanţurile, cum spunea odată proletariatul. Dacă după 20 de ani de libertate românul strigă LIBERTATE!, însemnează că încă nu s-a trezit. Abia se întoarce pe partea ailaltă şi vorbeşte în somn. Ca să câştige ceva, să câştige ce a pierdut, românul trebuie să fie conştient, în primul rând, de propria sa soartă. În România ultimilor 20 de ani, lumea se orientează numai către domnul preşedinte şi domnul prim-ministru. Dar, ei sunt ultimii în şir. Înaintea domniilor lor este un şir lung de răpitori. În ţara asta, care acum 20 de ani avea toţi puii sub cloşcă – statul fiind al tuturor –, astăzi puii sunt sub aripa unui grup de răpitori. Deci ulii se îngrijesc de puii găinilor. În aceşti ani s-a distrus un sentiment foarte profund al românilor: onestitatea între cetăţeni.
 

• Cum să mai avem onestitate, când trăim în minciună?
 

Nu e nou acest lucru. Am mai avut perioade din acestea. Şi Vlahuţă a spus în 1907: „De sus şi până jos s-a întins minciuna! Ea leagă şi dezleagă, în ţară, toate”. Uite că şi astăzi trăim acelaşi lucru.
 

• Ce dovedeşte această istorie care se repetă?
 

Dovedeşte că am mai pierdut un lucru extraordinar: simţământul memoriei. Noi, românii, nu mai avem nici simţământul istoriei, nici simţământul memoriei. Aici este marele necaz. Pentru că civilizaţia pe care am făcut-o în ultimele două decenii este o civilizaţie falsă. Ea nu e făcută de români, e făcută de străini şi de se¬mistrăini, cum spunea Eminescu, care au falsificat şi drept, şi viaţă pu¬blică, şi datini.
 

• Ne-am mătrăşit valorile!
 

Da, le-am mătrăşit. Omul nerod, dar cu noroc, e o mare povară! Asta se întâmplă astăzi: au ajuns să aibă noroc nerozii! Am distrus şi tot ce a fost statornic în ţara asta. Ultimul lucru care mie mi se pare că are o anumită statornicie este acest serviciu de urgenţă – SMURD. Era sub cloşcă şi trebuia pus sub aripa răpitorilor...

                                                           „Vă cerem trecutul ţării înapoi!”

• Românii mai ştiu pe ce lume sunt?
 

Şi ăsta-i un mare necaz! Nu mai ştiu! În 1821, când Tudor Vladimirescu s-a ridicat în revoluţia lui, i-a spus împăratului Turciei: „Vă cerem trecutul ţării înapoi! Cu domnia ei, cu legile ei vechi, cu datinile ei”. Ei bine, noi nu numai că nu am cerut trecutul ţării înapoi când ne-am băgat sub Europa, ci ni l-am dat la o parte, ca să serbăm serbările altora. Ne-am nenorocit limba, ne-am nenorocit generaţiile tinere, printr-un milion de formări, deformări şi reformări, ajungând, cum spunea Pascal, la concluzia că un lucru, cu cât se schimbă mai mult, cu atât e acelaşi. Eu nu zic că trebuie să întrerupem relaţiile cu popoarele mari sau cu cele mici, aşa se ceează o lume prin dialog, dar trebuie să ne exprimăm cu cuvintele noastre.
 

• Protestatarii se exprimă cu cuvintele lor...
 

Am auzit o fată care, de altfel, a şi fost lăudată de un post de televiziune, şi ea spunea că iubeşte democraţia. Foarte frumos. Dar nu ştiu dacă ea ştie ce este democraţia, ce este libertatea... Îmi vine acum în minte replica spiţerului care-i vinde otrava lui Romeo (n.r. – „Romeo şi Julieta”): „Mizeria mă face să primesc, şi nu voinţa mea”. E extraordinar cum se aplică această replică în ziua de astăzi... Poporul se lasă foarte uşor amăgit de linguşitorii demagogi! Demagogii sunt laşi, vicioşi şi netrebnici şi, de cele mai multe ori, şi puţini la minte. Statul se ridică împotriva acestor destrăbălări de idei şi de instincte.
 

• Românul a înţeles ce i-a convenit din libertate...
 

Da, a înţeles-o ca puterea de a face orice şi ca starea de a nu se supune unui stăpân. Libertatea este altceva. Numai munca îţi dă libertatea şi numai munca îţi dă toate drepturile, aşa cum spunea Eminescu.
 

• La noi nu prea se munceşte!
 

Nu sunt economist, dar ştiu că, într-o familie, cu cât lucrează mai mulţi, cu atât venitul familiei e mai bun şi nivelul de trai se ridică. Aceeaşi treabă ar trebui să fie şi în ţară. Cu cât se lucrează mai puţin, cu atât scade avuţia statului!

                                                                America dunăreană
 

• În 1989 aţi ieşit în stradă şi aţi vorbit mulţimii. Veţi ieşi şi în 2012?
 

Nu. M-am pârlit o dată. Am ieşit în 1989 şi am crezut că facem ceva bun şi uite unde am ajuns. Sunt aceleaşi idealuri, dacă vă uitaţi la ce se strigă... Însă atunci ne-am ridicat împotriva unei forme de organizare socială care te îndemna la lucru. Acum ne ridicăm împotriva unei forme care ne îndeamnă la minciună şi la furat. Acesta este progresul care s-a făcut în 20 de ani. Nu ne-am lecuit. Cei care fac revoluţie acum vorbesc prin somn... Atunci de ce să mă mai ridic? Eu sunt foarte dezamăgit de ce se întâmplă în cultura românească. Am observat că poţi discuta cu un om care doreşte binele ţării şi al poporului. Dar cu un om pentru care binele naţiei lui este doar un pretext, iar binele lui propriu e ţinta adevărată, cu ăsta nu poţi discuta!
 

• A murit dialogul?
 

Da. Noi nu mai comunicăm, cum zicea Kirkegaard, noi ne ocupăm de reflexia despre nimic. Asta e o altă latură pozitivă a neamului nostru americanizat. Eminescu vorbea în articolul „Mai alaltăieri”, din 1881, despre America dunăreană. Zicea el că „America dunăreană se mai numeşte încă în ironie România”.
 

• Credeţi că protestele vor schimba ceva?
 

Dacă nu iese toată ţara nu se va întâmpla nimic.Şi ţara nu mai iese, pentru că românul s-a învăţat să fie parazit. Omul nu mai seamănă cu Dumnezeu. Nu mai are strălucirea Lui. Este mulţumit să aibă propria lui strălucire şi l-a părăsit pe Dumnezeu. A luat viaţa pe cont propriu şi Dumnezeu nu l-a pedepsit, nu l-a mustrat. L-a împins la marginea lucrării Lui, şi atunci omul s-a degradat şi s-a transformat în neom. Singura formă de a reface problemele acestui neam este întoarcerea înspre umanitate, întoarcerea înspre omenie, înspre poruncile fundamentale, înspre legile din interiorul fiinţei românului.

Sursă: JURNALUL NAŢIONAL