Smaranda Brăescu (n. 21 mai 1897, Hănţeşti, Buciumeni - 2 februarie 1948, Cluj) a fost prima femeie paraşutist din România şi printre primele din lume. În 1931 a efectuat un salt de la 6.000 m cu care a doborât recordul feminin mondial, iar în 1932, cu saltul de la 7.233 m, a bătut recordul mondial deţinut de un american.

Între anii 1904 - 1909, a urmat cursurile şcolii primare din satul vecin Vizureşti, comuna Buciumeni, judeţul Galaţi. În 1911 se înscrie la Şcoala profesională de fete din Bârlad, pe care o absolvă în 1916. Din cauza condiţiilor materiale dificile ale familiei a fost trimisă la Bucureşti, unde a locuit la internatul azilului "Elena Doamna" şi a studiat la Şcoala Normală "Principesa Elisabeta". Urmează apoi cursurile Academiei de Belle-Arte din Bucureşti (1924 - 1929). În timpul războiului s-a întors în comuna natală ca învăţătoare.

Crucea de Aur a ordinului Virtutea Aeronautică

În vara anului 1928, la invitaţia inginerului german Heinecke, a plecat la Berlin pentru a urma cursuri de paraşutism. Aici a executat primul său salt, simţindu-se, după cum ea însăşi a afirmat, „ca un copil căruia i-a reuşit o ştrengărie”. Din acest moment, România a devenit cel de-al patrulea stat european, după Franţa, Cehoslovacia şi Elveţia, cu o femeie paraşutist brevetată. În ţară a executat peste zece salturi cu paraşuta, în următorii doi ani, cu mari peripeţii. La Braşov, motorul avionului s-a oprit în momentul decolării, la Brăila a căzut în Dunăre, la Cluj-Napoca şi Satu Mare a aterizat în copaci.
În 1929 şi 1930 suferă două accidente în urma cărora a stat vreme de şase luni în spital. Odată restabilită, începe, cu autorizarea Comandamentului Superior al Aviaţiei, o pregătire asiduă, cu ajutorul Inspectoratului General al Aeronauticii, pentru doborârea recordului european şi mondial la săritura cu paraşuta. Se întoarce în România şi începe să se pregătească pentru a putea doborî recordul feminin mondial în ceea ce priveşte saltul cu paraşuta: în Europa 4000 m, iar în America 5384 m.

În anul 1931 a primit de la Comandamentul Aviaţiei Militare aprobarea de a încerca să doboare recordurile feminine stabilite în Europa şi America. Astfel, în ziua de 2 octombrie 1931, escortată de două avioane, unul medical, iar altul cu un oficial al Aeroclubului, a decolat la bordul unui avion francez, de pe aerodromul din Pipera. Avionul, model Potez XIII, pilotat de aviatorul Alexandru Papană, s-a ridicat până la altitudinea de 6.000 m, de unde Smaranda Brăescu a efectuat saltul cu paraşuta, fără mască de oxigen. Altitudinea de 6.000 m a fost confirmată de barografele supravegheate de oficialul Aeroclubului, precum şi de altimetrul avionului, care în momentul saltului indica 6200 m. După cele 21 minute şi 25 secunde cât a durat saltul, paraşutista a avut o aterizare reuşită, într-un lan de porumb din Bărăgan, în apropierea gării Sărăţuica, la 28 km de Slobozia. Saltul a fost confirmat de Federaţia Aeronautică Internaţională. În acest fel Smaranda Brăescu deţinea recordul naţional la saltul cu paraşuta, atât la femei cât şi la bărbaţi, precum şi recordul feminin la nivel mondial. Pentru acestă performanţă a fost decorată cu Crucea de Aur a ordinului Virtutea Aeronautică.

Condamnată în contumacie la doi ani închisoare. Boala şi moartea

Dorinţa de a fi recordman mondial a dus-o în SUA. Aici, pentru a depăşi recordul bărbătesc de 21.171 picioare (7.233 m) deţinut de un american, se antrenează la San Francisco, cu acordul Departamentului Apărării, în perioada 7/10 ianuarie 1932. La 19 mai 1932, avionul a atins altitudinea de 24.200 de picioare (7 400 m), de unde a sărit. Barograful a fost trimis la Washington National Aeronautic Association, unde a fost recunoscută şi proclamată învingătoarea recordului mondial de coborâre cu paraşuta.
În 1934 urmează cursuri de pilotaj la şcoala Curtiss Weight din Valley Stream, New York, obţinând brevetul de pilot civil. Devine astfel şi prima femeie din Europa brevetată ca pilot al SUA. La 27 aprilie 1936, la bordul avionului personal, a traversat Munţii Iugoslaviei, o zonă extrem de turbulentă. La 19 mai 1936, la patru ani de la obţinerea recordului mondial, a făcut un raid, la bordul avionului său, de 1100 km, în linie dreaptă, deasupra Mării Mediterane, de la Roma la Tripoli, în premieră mondială. A zburat şase ore şi zece minute până la Sorman (65 de km de Tripoli), unde a fost nevoită să aterizeze forţat. De la Tripoli s-a îndreptat spre Atena şi de acolo, survolând Bulgaria a aterizat la Bucureşti.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost activă ca pilot în „Escadrila Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest, în cadrul escadrilei nr. 13, în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, fiind decorată cu crucea „Regina Maria”, clasa III, în 1943. Protestează împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalităţi, un memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. Acesta ajunge în posesia delegaţiei sovietice, iar Smaranda Brăescu este condamnată, în contumacie, la doi ani de închisoare. Fusese acuzată că nu „a demascat” grupările opozante regimului comunist (Haiducii lui Avram Iancu, Mişcarea pentru Libertate şi Sumanele Negre) şi că a semnat, alături de alte 11 personalităţi, memoriul prin care dezvăluia falsificarea alegerilor.
S-a ascuns, probabil într-o mănăstire, sub numele de Maria Popescu. S-a îmbolnăvit de cancer mamar şi a fost operată de profesorul Fălcoianu şi internată pe ascuns la Clinica Universitară din Cluj-Napoca, sub supravegherea profesorului doctor Iuliu Haţeganu şi a conferenţiarului Macovei, dar în zadar. Nu se cunoaşte cu certitudine locul unde a fost înmormântată, dar se presupune că rămăşiţele i s-ar găsi în Cimitirul Central din Cluj.
 

CUM AM OBŢINUT BREVETUL GERMAN DE PARAŞUTISTĂ

<Mi s-au muiat picioarele, dar trebuia să mă stăpânesc, pentru a nu mi se bănui nici o slăbiciune...
Pe drumul spre aerodrom, consulul neavănd ce spune probabil mă întreabă: ”Cine dracu te-a pus să umbli după sărit cu paraşuta? Eu unul, am auzit de câţiva care au murit încercând să sară!”
Drumul de câţiva kilometri până la Staacken, mi s-a părut atât de scurt de parcă nici nu ar fi fost. Acolo, într-un birou am fost pusă să semnz formularul, prin care renunţam la orice pretenţie în caz de accident. Domnii în costume negre continuau să mă
privescă stăruitor. Consulul mă încurajează să semnez. Îscălesc mare şi apăsat „Smaranda Brăescu”, iar la ultima literă se rupe peniţa. Domnii ceremonioşi fac haz. Mie mi-a părut bine că nu s-a observat că-mi tremura mâna…
M-am suit în avionul de pasageri, cu paraşuta legată în spate... Lângă mine Heinecke, galben-verde, trecea prin emoţii de nedescris. Întorc capul şi spun în gând ”Tatăl Nostru”. Mi se face semn că trbuie să ies afară pe aripă. Fără să ezit prea mult, stăpânind emoţia cre mă cuprinsese, ies pe aripă şi mergând pe lângă cabina pasagerilor, m-am agăţat de scara ce duce la cabină. Mă gândeam tocmai, că ar putea să mă lovească profundorul dacă mi-aş da drumul. Heinecke, î-mi
pune mâna pe umăr, spunându-mi parcă ”Ce mai aştepţi?”
Nu mai aştept nimic şi-mi dau drumul în gol... cu ochii închişi. Aveam în această cădere impresia, că sunt uşoară ca un fulg. La un moment dat aud un fâşiit şi simt o smucitură puternică. Cănd ridic capul în sus, văd paraşuta deschisă, minunat de frumoasă. Mă bucur nespus de mult, iar un râs nervos mă zgâlţâie în timpul căderii. Atunci au început să-mi defileze prin faţă ca într-un film, toate greutăţile care mi se păreau acum atât de meschine, în faţa bucuriei pe care o simţeam!!...
Am aterizat pe iarbă, fără să am un şoc prea puternic. Autosanitara a venit în cea mai mare viteză, din care a coborât un doctor bătrân care plângănd m-a îmbrăţişat spunându-mi ”Mein kind!”
Domnii ceremonioşi străluceau şi ei de bucurie, felicitându-mă zgomotos. Aşa am terminat primul salt cu paraşuta, după care mi s-a dat brevetul german de paraşutistă>.

Sursa: Enciclopedia României