Prietena nu vrea s-o mai polenizez. E drept nici eu nu am chef, dar m-a întărâtat un fluture bezmetic, care alerga din floare în floare. Cred că ameţise de aroma ardeilor… Sau a vinetelor? Sau mai degrabă îl încurcase mirosul castraveţilor. Adevărul este că parfumul dovleceilor e irezistibil, galbenul dărâmă! Mi s-a păstrat un pahar plin pe care îl ofer gentil unei frumuseţi locale şi plec mai departe.

Câţiva trântori se încurcă printre pătlăgele care, de ruşine au întârziat să se înroşească. Busuiocul la loc de cinste îşi etalează floarea albă, imaculată şi, emană o mireasmă ameţitoare, cu un trecut nestins numai dacă încerci să-l stropeşti iar cimbrul îi îmbie pe ceilalţi zburători să guste din culoarea albastră a cupelor împrăştiate în reminiscenţe de secole.

Doi bondari se îmbulzesc să guste din lăptişorul unei mătci prea generoase şi, otrăviţi de mirosuri, nu vor să-şi mai dezlipească aripile de ea. O pipăie într-una, nu catadicsesc să-i lase şi pe alţii, ce aşteptă la rând, cu toate că aud bâzâitul nemulţumiţilor în cor, deranjant, ca o ameninţare venită dinspre universuri

Parfumul mentei ce sălăşuieşte prin gradină nu poate fi identificat de oricine iar florile gri-albăstrii îmi umplu paharul într-un pipermint clasat, catalogat prin calificativul ‘’excelentă băutură răcoroasă, slab alcoolizată’’, după care pot pleca zburând în zigzag.

Crizantema, împărăteasa sufletului îşi desfăşoară splendoarea franjurată, cu graţia nestăpânită a unei inimi pierdute. Gălbenelele, mici, insistente, se înfig neiertătoare ca nişte străjeri puşi să pască şi să spele picioarele împărătesei pregătită pentru marea întâlnire cu simţurile tremurătoare.

Ia te uită! Mă urmăreşte o gâză mignionă, frumoasă şi elegantă, cu puful abia ieşit din tremurul nopţii. O voi atrage în pliurile unei floricele şi tremurând amândoi de încordare o să-i mototolesc platoşa şi-i voi morfoli pistilul ei de neegalat până la pierderea oricărui vârtej de gând.

Şi apoi vom fugi în lumea largă…

Sursă: Reţeaua Literară