Spectacolul "Vizita bătrânei doamne" nu s-a jucat de vreo două săptămâni. Între repetiţia de repunere la punct a tuturor detaliilor spectacolului şi spectacolul propriu-zis, părăsesc fotoliu de orchestră, de la ferestra cabinei mele, de unde privesc, în toată lăţimea sa, Piaţa Universităţii. Ies din teatru.

Părăsesc străduţa bătrânului Arghezi şi cobor agale pe strada Batiştei, visând la o cafea sprinţară care să mă trezească din nevisatele vise care mă dogoresc din atâtea sute şi sute de piepturi care respiră aici, în Piaţa Universităţii, dorul de o firească normalitate, de un trai mai luminos, de o cadenţă mai fermă şi mai înţeleaptă a devenirii zilelor noastre... Gândurile unui om trecut printr-un război, două cutremure şi iată acum – o a doua revoltă...

Şi cum mă lăsam eu tropăit de amintiri în pas cu scandările din piaţă, un Audi 8, imens şi negru, ca o corabie veneţiană, ancorează cu roţile din faţă pe trotoar. Două doamne bine clădite şi elegant îmblănite coboară din maşină, trec către dindărătul ei şi dau să deschidă portbagajul. Aha! - gândesc eu. Se duc la Hotel Internaţional, la o "soarea", sau, mă rog, la aşa ceva. Numai că cele două doamne deschid portbagajul şi, spre uimirea mea, scot două steaguri tricolore şi se îndreaptă cu un calm hotărât către inima pieţii, care răsuna de imensa hotărâre a celor care păzeau ideea de normalitate rostită în limba română.

Le-am urmat, păstorit de o curiozitate firească. Numai că, ce să vezi? După câţiva paşi, din pură întâmplare, li s-a alăturat un om. Era îmbrăcat modest, foarte modest. Avea un mers hotărât şi ţinea în mână o foaie de hârtie A4, pe care era scris cu o mână fermă: "Jos foamea!". Toţi trei mergeau alături în acelaşi pas. Cauzele mari şi adevărate topesc diferenţele. Cauzele mari, prin biruinţele lor, se pot dovedi adevărate.

Sursa: JURNALUL NATIONAL
Titlul original: „Un fapt, adeverind o faptă”