În cadrul unei discuţii pe marginea cărţii dedicate de Cristian Preda (instituţiei) votului la români, un amic, istoric de meserie, a exprimat un punct de vedere aparte. Nu ştiu cât e de originală ideea lui. Cert este că mi s-a părut interesantă. Prin urmare, o expun pe scurt aici.

Soarta cărturarilor a fost întotdeauna una grea pe aceste meleaguri, spunea amicul. Să ne gândim la logofătul Udrişte Năsturel sau la Antim Ivireanul, ucişi din porunca domnitorilor vremii.

Apoi, starea spitalelor a lăsat mereu de dorit. Primele aşezăminte de acest tip apar greu, iar documentele de arhivă din perioada interbelică transmit multe plângeri adresate de cetăţeni obişnuiţi primăriei, conform cărora angajaţii spitalelor aruncau apa murdară, cu feşe însângerate cu tot, lângă gardul spitalului, spre marea bucurie a câinilor vagabonzi şi a muştelor.

În sfârşit, cârmuitorii au fost de obicei judecaţi după recolta obţinută în anii lor de domnie sau dupa cât de bine se conformau intereselor celui care îi creiona portretul, nu după eventualele performanţe economice, culturale sau militare. Ştefan Lăcustă e un exemplu. E cunoscut mai puţin ca opozant al lui Petru Rareş, cât pentru invaziile de lăcuste din timpul domniei sale. Petru Şchiopul poate fi un altul. Pentru Ureche, el e o albină fără ac, un model politic, fiindcă nu ieşea din voia boierilor cei puternici. Unul dintre cei mai luminaţi şi remarcabili legislatori ai Valahiei, fanariotul vodă Caragea, e cunoscut pentru ciuma care a bîntuit prin ţară şi mai puţin după legiuirea care îi poartă numele, unul dintre cei mai mari legiuitori ai acestei naţiuni.

În plus, cine citeşte studiul dedicat de Bogdan Murgescu decalajelor economice dintre România şi Europa, vede că a existat de multă vreme pe la noi tradiţia de a o duce bine pe baza contractelor cu Statul.

Intervenţia îşi propunea să sublinieze că la noi s-a votat mai mereu în funcţie de sentimente, X e cool, Y e expirat, Z cere pumni, sau de percepţii economice, A mi-a dat făină, B mi-a tăiat din salariu, şi mai rar pe programe. Pe mine m-a dus cu gândul la problemele recente.

Pentru prima oară după multă vreme, România înregistrează o consistentă creştere economică. În vreme ce cotaţia multor state membre ale UE a fost revizuită în jos, cea a ţării noastre a crescut anul trecut şi s-a menţinut la acelaşi nivel în anul în curs. Percepţia investitorilor străini şi autohtoni este bună.

Cum se explică atunci protestele recente?

a) Una dintre explicaţii poate fi oferită de faptul că redresarea economiei nu poate fi dublată imediat de redresarea situaţiei financiare a cetăţeanului obişnuit.

b) O altă explicaţie ţine de agresivitatea campaniei de presă antiguvernamentale – veştile bune nu prea au trecere, dezinformarea e la ordinea zilei.

c) O a treia explicaţie are în vedere atitudinea opoziţiei. E ceva constant şi în instigările PSD-ului, la care acum văd că se alătură docil PNL-ul. Incapabil să se impună în Parlament sau să propună o alternativă viabilă la guvernare, USL-ul cheamă din nou oamenii în stradă şi solicită din nou demisia guvernului. Însetat de putere, nu îi pasă că România are nevoie acum de stabilitate şi de responsabilitate.

Oricum ar sta însă lucrurile, guvernanţii trebuie să asculte cu mare atenţie doleanţele tuturor celor care înţeleg să-şi exprime legal nemulţumirile. Măsuri eficiente şi un dialog constructiv se impun.

Mă îngrijorează starea zonei euro, care se degradează odată cu scăderea ratingurilor celor 9 ţări europene, în frunte cu Franţa şi Austria. Sunt aşteptate turbulenţe pe bursele europene, cu reverberaţii negative şi în celelalte burse din lume. În acest context, România are o şansă importantă de a se afla în postura de insulă de stabilitate în zona est-europeană, dar şi în Europa, în general. Suntem la acest moment o ţară recomandată pentru investiţii, avem o monedă stabilă şi o economie pe trend ascendent – premisele necesare de dezvoltare economică in următorii ani. Oare vom rata această şansă, după atâta efort şi suferinţă?

NOTA REDACŢIEI. Dar de Ştefan cel Mare sau de Mihai Viteazu, sau de Mircea cel Mare, etc. ce spuneţi, d-na Vass? Ei cum au rămas în memoria colectivă? O fi ea istoria nedreaptă, dar nici chiar aşa cum vreţi să trişaţi. Eludaţi prezentul, care are cauze şi explicaţii concrete, băgându-l cu forţa într-o paradigmă falsă.

Iar cu spitalele să vă spun eu cum este. În primul rând că nu sunt bugetare. Ştiaţi asta, doamnă Vass? Citiţi primul paragraf din Legea Sănătăţii. Sistemul de sănătate are surse proprii de finanţare, iar una dintre ele este CAS-ul. Deci Guvernul nu face niciun efort bugetar pentru întreţinerea sistemului (ca la învăţământ, de exemplu), în schimb îi confiscă banii şi-i împarte cu sistemul privat de sănătate. Ştiţi cât primeşte Sănătatea din bugetul pe care chiar ea îl generează? Nici măcar 50%. Daţi un telefon la Casa Naţională de Sănătate, dacă nu mă credeţi. N-am nimic împotriva privatizării, dar de ce pe banii mei? Care sunt consecinţele? Spitalele nu-şi mai pot derula serviciile, medicii buni pleacă, rămân ciurucurile pe care le vedem apoi la televizor pe post de infractori, spitalele se închid, oamenii mor. Pe urmă vine preşedintele ţării care spune că sistemul e prost şi trebuie privatizat. Are dreptate, dar uită să spună că el l-a distrus. Din toată gloria medicinii româneşti, care a supravieţuit chiar şi în comunism (de care nu spuneţi nimic, doamnă Vass!) au rămas deşeurile şi câţiva nebuni care luptă pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din sistem. Lupta lor e dublă, căci se bat şi cu agresorul din afară (Băsescu, Boc, ministrul Sănătăţii) şi cu cel din interior (incompetenţii, trădătorii, şpăgarii etc). Simbolul acestor nebuni minunaţi s-a întâmplat să fie Raed Arafat... Aceasta este explicaţia dezastrului din Sănătate, doamnă Vass, nu ceea ce divagaţi... Dar bine că vă îngrijorează starea zonei euro şi soarta României în acest context. Şi pe mine, de aceea... Jos Băsescu! (Miron Manega)