„Mitul spune că Meduza era un mostru teribil care odinioară fusese o femeie frumoasă. Fusese însă pedepsită de Atena, cu care îndrăznise să se măsoare în frumuseţe. Atena o transformă într-un monstru teribil cu şerpi în loc de păr şi oricine o privea era transformat în piatră. În caverna în care trăia, spune mitul, era plin de oameni transformaţi în piatră. Perseus, ajutat de Atena şi Hermes a fost cel care a reuşit să omoare monstrul. Una din variantele mitului spune că Perseus a reuşit să omoare monstrul apropiindu-se de el când acesta dormea şi privindu-l nu direct ci ghidat de imaginea reflectată într-un scut, oferind apoi capul Meduzei zeiţei Atena. Capul meduzei apare dealtfel pe unele reprezentări ale scutului Atenei. O altă variantă spune că Perseu a înaintat înspre Meduza cu ochii închişi şi ţinând scutul ca o oglindă în faţa monstrului acesta s-a transformat pe sine în piatră văzându-şi reflexia din scut“.

Meduza fusese candva o fata frumoasa, dar care se ascundea in ea, care isi punea garduri in jurul sau si care se indeparta de spirit si de lumina, in favoarea lumescului si a formei fizice. Preschimbarea ei in acest monstru teribil, cu serpi in loc de par si faptul ca privirea ei ucidea pe lor orice, imi aduc in minte imagini ce imi spun despre decaderea umanitatii, a individului pana in punctul in care iubirea nu mai este existenta in acea fiinta. Tocmai faptul ca ucide cu privirea semnifica aspectul privarii de iubire de sine, necunoastere de sine, abandom in Ignoranta totala fata de Spirit. Faptul ca Perseu reuseste sa o ucida semnifica lupta catre eliberare proprie, deschiderea catre Sine, transcedenta. Cea mai frumoasa alegorie este aceea in care Meduza este impietrita atunci cand vede cu ochii ei propria ei reflexie, intr-o oglinda, scut... nu conteaza.

Acest minunat pasaj ne veorbeste atat de graitor despre faptul ca lumea exterioara nu este altceva de fapt decat propria reflexie a ceea ce suntem noi de fapt. Traind zi de zi pe modul by default, oamenii nu realizeaza ca dorm, nu se uita in oglinzile lor, oglinzi care sunt pretutindeni in jurul lor, nu se analizeaza din pacate pe ei insisi. Egoul intodeauna sustine ca are dreptate, mintea niciodata nu cauta Întregirea ci separarea. Omul fuge de frica de a-si asuma raspunderea pentru actiunile sale, pentru ceea ce este in momentul prezent. Momentul prezent este ACUM, si nu astazi, nu saptamana asta, nu maine! Cand incepi sa traiesti strict in momentul Acum, realizezi ca viata este o insiruire nonlineara de frame-uri, toate menite pentru a te ajuta pe tine sa evoluezi, sa iti dezvolti capacitatile, sa iti largesti sfera de intelegere si acceptare.
Meduza suntem noi, fiecare în parte. Iubirea este ceea ce oferim, nu ceea ce primim. Iar ceea ce primim este doar reflexia din oglinda Meduzei.
 

Sursă: Dincolo de sine

Titlul original: "Lumea exterioara - o oglinda a ceea ce esti de fapt" (fragment)