Se încarcă pagina ...

PARADOXUL CRISTIANA STANCU: Pictorită de icoane, licentiată în teologie si campioană mondială la Kickboxing

Data publicarii: 16.03.2017 01:02:00

Cristiana Stancu este o personalitate pur È™i simplu deconcertantă. Campioană a lumii în kickboxing-ul feminin (prin titlul câÈ™tigat la gala Superkombat de la Milano din 2 octombrie 2015), pictoriÈ›ă de icoane È™i absolventă a FacultăÈ›ii de Teologie (după ce a abandonat, în ultima clipă, Medicina), tânăra de 25 de ani pare făcută din elemente contradictorii. Și totuÈ™i nu este aÈ™a. Ceea ce reuneÈ™te toate aceste contradicÈ›ii este spiritul ei de luptător, care nu se identifică în nniciun fel cu mentalitatea de bătăuÈ™.

 

La Milano, în faţa a peste 2.500 de spectatori Cristiana Stancu a învins-o, la decizie unanimă, în duelul pentru titlul mondial feminin la categoria uşoară, pe italianca Irene Martens, care a fost şi numărată în repriza a doua. „Este prima centură de kickbox profesionist câştigată în România la divizia feminină. E prima oară în Superkombat când a fost băgată o divizie feminină. Pentru mine este o performanţă cu adevărat mare, e încununarea a cincisprezece ani de activitate în artele marţiale, în toate sporturile din artele marţiale” - spune cu mândrie Cristiana Stancu.   

 

Este însă la fel de mândră de celelalte preocupări ale sale. Iată ce crede ea despre „convieÈ›uirea”, în propria persoană, a două pasiuni aparent divergente - kickboxingul È™i pictura: Nu sunt chiar atât de diferite. Cred că atunci când vrei să faci lucrurile la un nivel înalt, ele se aseamănă. Ca principiu, practic, este acelaşi lucru. Eu păstrez aceleaşi principii şi în pictură, şi în luptă, şi în orice altceva mai fac. Probabil că cele două sunt complementare şi poate că, dacă aş fi practicat doar partea agresivă – să nu-i spunem violentă - , nu aş fi fost în deplinătatea capacităţilor mele. Şi atunci mă conectez la pictură, dar mă şi deconectez de toată agresivitatea de care ai nevoie în sală” 

 

Pe Cristiana Stancu lupta în ring a învăÈ›at-o să preÈ›uiască relaxarea, iar exerciÈ›iul relaxării l-a făcut prin pictură. Crisparea, spune ea, nu aduce nimic bun, nici în sport, nici în artă. Dar este o mare diferenÈ›ă între Cristiana din viaÈ›a cea de toate zilele È™i Cristiana din ring, unde fiecare luptă este o lecÈ›ie de viaÈ›ă:

 

„În ring trebuie să spui ce ai de spus, suntem oameni, suntem profesionişti mai ales, facem ce ne place şi dorinţa de a câştiga trebuie să ne-o manifestăm în ring. În rest, este bine să fii foarte jovial: primul meu meci la profesionism l-am avut cu o super-campioană. Eu nu-i ştiam exact palmaresul, dar mi-am dat seama că este o super-campioană la cântar, când era foarte relaxată şi numai un zâmbet. Atunci mi-am dat seama că relaxarea ei venea dintr-o siguranţă, că ştie ce face, că este foarte bună în ceea ce face. Ea venise să lupte cu o atitudine bună. Am avut de învăţat de la ea, pentru că eu altfel eram destul de crispată, încordată, fiind pentru prima dată prezentă la un astfel de eveniment”.

 

Traseul de destin al Cristianei Stancu a fost sinuos È™i surprinzător, chiar È™i pentru ea, căci se pregătea pentru Medicină È™i a ajuns la Teologie, la secÈ›ia de artă sacră. Iată cum relatează ea acest parcurs imprevizibil:

 

„Voiam să fiu doctor! M-am şi pregătit să devin doctor, am fost la toate concursurile de biologie şi anatomie, la toate olimpiadele din timpul şcolii generale, la gimnaziu şi la liceu... Credeam că rostul meu în viaţă este să fac oamenii bine. Să-i vindec! În clasa a 12-a, când deja făceam alegerile pentru facultate, am cochetat un pic cu Facultatea de Medicină, cu spitalele din Bucureşti, dar nu m-a încântat deloc, nu am văzut cu adevărat un sistem care vindecă oameni. Pentru că vedeam numai suferinţă, numai oameni nefericiţi, pentru că sunt trataţi cum sunt trataţi mi-am zis: ok, vreau să vindec oameni în continuare, dar nu aşa. Mi-am dat seama că ceea ce contează este interiorul nostru, nu corpul... Nu È™tiam însă la ce facultate să mai dau, pentru că eram setată pe Medicină. Nu aveam nicio altă opţiune, nicio altă rezervă. Toţi cei din familie ştiau că eu voi ajunge medic, aveam obibliotecă plină de cărÈ›i de medicină din clasa a cincea... În clasa a 12-a am început să pictez icoane şi m-a atras foarte mult acest domeniu. Mi-am zis: ok, o să ridic È™i nivelul pictării icoanelor. Am dat admitere şi am intrat prima!

 

 

A fost o facultate foarte grea, n-aş repeat-o. Aparent, faptul că am făcut o secţie de artă, artă sacra, dar de fapt este teologie, cumva te îndeamnă să crezi că este uşor, mai pictezi, mai desenezi, nu e mare lucru de învăţat.

Dar nu este aşa. Am învăţat destul de mult, în plus am avut multă parte practică – partea principală de fapt. Aveam de pictat icoane, am învăÈ›at să desenez la nivel monumental. A fost greu, chiar dacă făcusem pictură de la şapte ani. Doi ani am făcut doar pictură, dar niciodată în domeniul ăsta. Arta sacră este cu totul altceva decât arta laică, sunt total alte repere. A trebuit să şterg cu buretele tot şi să reinventez tot ce ştiam. Noi, în grupa de pictură, am intrat 23 şi am terminat 9. Restul nu au reuşit să termine. Sunt mândră că am reuşit să termin, că am întâlnit oameni minunaţi acolo”.

 

Prima pasiune a Cristianei Stancu a fost pictura, abia după aceea a ajuns la sport, la lupte. Paradoxal, dar cel care a sfătuiască să facă arte marÈ›iale a fost chiar profesorul ei de pictură. Acum, prioritatea pentru Cristiana este kickboxingul, pictura fiind refugiul ei de relaxare È™i reîncărcare energetică:

„Profesorul meu cu care am început pictura, la şapte ani – şi doi ani am făcut doar pictura, abia la nouă ani m-am apucat de arte marţiale – a fost, culmea, cel care m-a trimis la sala de arte marţiale! Mi-a zis unde să mă duc, pentru că ştia că vreau să fac un sport. Când a văzut cât de mult îmi plăcea şi cât de entuziasmată eram, a început să îmi spună să nu mă mai duc, pentru că rărisem vizitele la pictură. Deja timpul se împărţea jumi-juma. El mereu îmi spunea că trebuie să mă ţin de pictură, pentru că ăsta este viitorul meu. Au fost mulţi cei care m-au sfătuit să dau la Tonitza, să mă axez numai pe asta, dar nu aş putea face asta doar ca o profesie. Este o profesie secundară. Mă ajută să mă deconectez, să mă eliberez de anumite trăiri, dar ceea ce mă entuziasmează este tot latura sportivă”.

 

 

 

Cristiana Stancu povesteÈ™te cu nostalgie despre începuturile ei în arte marÈ›iale È™i despre primele performanÈ›e în ring, în competiÈ›iile internaÈ›ionale: Cu karate kyuokushin budokai am început, am stat nouă ani, am făcut performanţă – acesta este un stil de arte marţiale full-contact, este cam cel mai dur stil de arte marţiale, am fost primul junior medaliat la kyuokushin din istoria sportului românesc. Am luat locul trei, aveam 15 ani. Apoi am trecut la kempo, era timpul să trec la alt nivel. Am trecut la federaţia condusă de Amatto Zaharia şi mi-amintesc primul meu Campionat Mondial de Kempo, toată lumea era cu ochii pe mine pentru că acasă reuşisem să înving destul de clar campioanele en-titre. Mi-au dat în primul tur o super-rusoaică, arbitru la rândul ei, arăta fenomenal - adică exact ca un bărbat - şi mi-au dat-o din primul meci. Au vrut să vadă din ce sunt făcută. I-am zis prima dată că nu intru în ring! M-a împins practic în ring şi s-a terminat meciul în 30 de secunde. Am făcut-o K.O. cu o lovitură la cap. A fost un şoc şi pentru mine, şi pentru toată lumea. Pentru că tipa era foarte bună”.


Numele de ring al Cristianei Stancu este „Mongol”. Ca orice nume - care a devenit renume! - are, bineînÈ›eles, povestea lui. „El vine în urma vizionării unui film, despre Ginghis Khan - povesteÈ™te Cristiana Stancu - care a cucerit aproape întreaga planetă. Acolo am văzut-o pe soţia lui, atunci când el a fost luat captiv, şi i-a fost credincioasă până la capăt. Cumva, m-am regăsit foarte mult în chestia asta. Cred că, de fapt, calitatea fundamentală a unui om este loialitatea. Asta poate fi şi bună, şi rea, pentru că, uneori, poate cineva nu merită să-i mai fi loial, iar tu greşeşti dacă vei continua să îi rămâi loial. Dar cred că loialitatea face diferenţa între oameni. Prietenul meu mi-a spus „Mongol” - am şi nişte trăsături asiatice şi semănam puţin cu soţia lui Ginghis Han - şi Mongol mi-a rămas numele”. 

 

 

 

Stările È™i trăirile unui luptător în ring constituie un capitol special, de excepÈ›ie, al psihologiei umane. Confruntarea cu ele, dar mai ales conÈ™tientizarea lor, asigură celui ce È™i le asumă un atu considerabil în confruntările propriu-zise cu adversarul. Cristiana Stancu - Mongol este unul dintre luptătorii care îÈ™i conÈ™tientizează aceste trăiri (pentru că nu toÈ›i o fac), nu doar ca pe un fapt inerent, dar È™i ca pe un exerciÈ›iu de autocontrol în situaÈ›ii de pericol:

 

„Îţi trebuie un curaj imens să intri în ring. Dinafară pare simplu, de fapt dinafară pare foarte simplu, dar în momentul în care ai intrat în ring, toţi parametrii pe care noi îi cunoaştem ca fiind normali se schimbă. Dai ochi în ochi cu sentimentul ăla de pericol mare, pe care cred că noi toÈ™i îl şi avem în ADN de altfel. Generaţiile dinaintea noastră au luptat pe front, au purtat războaie, au fost ostaşi, noi acum suntem într-un fel amputaţi pentru că nu mai există de genul ăsta, civile, noi nu mai simţim ce au simţit ei, care îşi apărau ţara, casa, familia, neamul, copiii, când plecau determinaţi să apere ceea ce este al lor de cei care voiau să îi domine. Eu asta simt, cumva îmi hrănesc sentimentul ăsta de luptă. Probabil că dacă aş fi trăit acum 200 de ani, aş fi fost ceva – ori mamă de ostaş, ori războinică. Aşa e felul unor oameni, nu toată lumea este făcută pentru asta. Eu simt că asta este natura mea”.  

 

Surse: Clubul Presei Transatlantice, Prosport.ro, Click.ro

 

Afisari: 1381
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter