Nu ştiu câtă imaginaţie şi cât adevăr cuprinde textul de mai jos şi nici de unde şi-a extras autorul informaţiile. Presupun că e vorba de restaurarea unor legende. Dar, în contextul tendinţei din ce în ce mai pronunţate de întoarcere spre izvoarele dacice ale spiritualităţii este fără îndoială profitabilă, psihologic vorbind, diseminarea unor asemenea poveşti. Islandezii, de exemplu, care sunt cel mai instruit popor din Europa (analfabetism 0%), s-au întors radical spre vechile credinţe iar cultul lor pentru elfi este o treabă cât se poate de serioasă. Nu numai că aceste credinţe nu le fac rău, dar le şi induc, ca popor, un comportament compatibil cu aceste credinţe şi le reliefează identitatea. Aşadar, a crede în aceste legende despre daci şi în spiritualitatea lor nu au cum să fie nocive globalizatului cetăţean româno-european, fără trecut, fără identitate, fără demnitate. Dimpotrivă. De aceea am găsit de cuviinţă să public un fragment din amintitul text. (Miron Manega)

Dacii erau ultimul popor care avea, la nivel de masă, conştiinţă spirituală, ei ştiind că sunt fiinţe spirituale, nemuritoare, aflate în planul fizic într-un corp fizic. Celelalte popoare, romanii, grecii, pierduseră această conştiinţă spirituală, acest lucru fiind evidenţiat de sculpturile romane şi greceşti care idolatrizează omul, identificându-l cu corpul său fizic. Toate reprezentările frumoaselor statui greceşti sunt un imn închinat corpului fizic, cel după care plângeau în momentul când treceau în lumea de dincolo. Teama că îşi pierd corpul fizic, cu care ei ajunseseră se identifice, dovedeşte faptul că grecii se temeau foarte tare de moarte, pierzând conştiinta că sunt fiinţe spirituale aflate în misiune în planul fizic.
Dacii erau ultimul popor care păstra această conştiintă spirituală şi erau fericiti când mureau, pentru că sufletele lor mergeau acolo unde este bine, la Marele Zeu Zamolxe.

Constiinta spirituală a dacilor era mentinută prin activitatea celor 13 preotese ale zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Scopul lor era mentinerea si transmiterea constiintei spirituale a poporului dac, intretinerea sentimentului de fiinta spirituala in fiecare dac si a credintei in nemurire.
Cultul dacic era format din preotii lui Zamolxe, capnoboti (preoti) si ktistai (calugari -isihasti) si din preotesele zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Sarcina preoteselor era de a intretine sistemul operational al sanctuarelor dacice si al dispozitivelor de purificare, curatare, eliberare, precum si de incarcare si amplificare a potentelor dacilor. Tot ele alimentau cu Energia Vietii sufletele femeilor dace si le ajutau să transmită copiilor constiinta spirituală.
Sistemul de organizare a centrelor spirituale continea 3 mari scoli de initiere, aflate la Sarmisegetusa, Costesti si Blidaru.

În anul 87 d.Ch., romanii patrunsesera în Dacia pe valea Cernei si ajunsesera la Tapae (Herculane), locul unde au fost atacati de daci si infranti. Distrugerea romanilor s-a facut in principal de catre preotesele zeitei Bendis, care au muncit din greu pentru a pravali muntii si padurile ca sa ii strivească pe romani.
Dupa victorie, Decebal, care pe atunci avea aproape 19 ani, si-a asumat toate meritele infrangerii romanilor, s-a autoprocalmat ”Cel mai viteaz” si l-a inlaturat de pe tron pe unchiul sau Duras – Diurpaneus, care era destul de batran, proclamandu-se el rege, in locul fratelui tatalui sau. Unele preotese l-au sprijinit pe Decebal, alte preotese nu au fost de acord si asa a inceput conflictul preoteselor.
De-a lungul timpului, conflictul s-a amplificat ajungandu-se, in anul 106, ca din acest conflict sa se nasca tradarea care a dus la cotropirea de către romani a Daciei. Principalii vinovati de această tradare sunt două preotese. Ele au tradat romanilor secretele spiritualitătii dacice, au cerut o mare suma de bani in schimbul tradarii si functii mari in viitorul cult care avea să fie creat de romani pentru a inlocui cultul dacic. Cele doua preotese i-au dus de mana pe romani la toate cetatile dacice si i-au ajutat sa le cucereasca. Au divulgat si locurile sacre de la Fetele Albe, acolo unde se aflau cetatea preoteselor si cetatea preotilor. Cand Decebal s-a refugiat pe culmile de la Fetele albe le-au aratat romanilor creasta pe care se afla si asa a fost inconjurat si capturat. Au vândut inclusiv secretele dirijării Energiei Vietii prin sanctuarele dacice.
 

Dupa cucerirea Daciei, au primit un sac cu bani pe care s-au batut sa il impartă. O preoteasa a castigat si a plecat cu banii si a devenit marea Vestală a cultului zeitei Hesta, pe care romanii l-au introdus in Dacia.
Cealalta preoteasa s-a dus la cetatea preoteselor si a inchis izvorul Energiei Vietii care alimenta constiinta spirituala a dacilor si a pus in conservare toate sanctuarele dacice. Apoi a pus pe versantul de la Fetele Albe, 4 bariere energetice de protectie, care să nu lase să se apropie de acel loc nici un om care nu are sufletul curat. Aceste bariere functioneaza si astazi si ele fac in asa fel incat semnele si marcajele potecii care urca la Fetele Albe, sa dispara si sa nu se poata ajunge la sanctuar daca in sufletul omului respectiv exista orgoliu, mandrie, ura, lacomie, etc. Dupa care preoteasa a plecat la sud de Donaris (Dunărea), ajungând ulterior in Capadochia.
 

La Costeşti, la Cetăţuie, este vechea cetate de scaun a lui Burebista, de pe vremea primelor sale întâlniri cu Deceneu, locul unde s-a născut ideea unirii dacilor, locul unde Deceneu i-a împărtăşit marelui Burebista planul său de ridicare a dacilor şi a Daciei. De acolo a început povestea uluitoare a marilor sanctuare terasate de la Sarmisegetusa Regia, acea veritabilă minune mondială, care abia acum începe să îşi desvăluie secretele în faţa minţilor însetate de cunoaştere şi a sufletelor tânjind după balsamul infiorător şi înălţător al spiritualităţii naturale a dacilor. Apogeul periplului prin zona sacră a Daciei îl atingi după ce treci proba ascensiunii, pe drumul către cetatea Blidaru, singura fortăreaţă a dacilor necucerită de romani. Drumul dificil, dar posibil, îi sperie pe mulţi, dar avântul lor ar fi înzecit sau însutit, dacă ar ştii că sus, în cetatea Blidaru, au şansa de a pătrunde în Antecamera Divinităţii.

La cetăţile dacice este bine să taci mult, să asculţi mult şi să accepţi totul. Orice om pleacă de acolo cu o stare pe care o va prelungi atât de mult pe cât de puternic şi-a deschis sufletul. Locurile acelea sunt ca o apă vie la care sufletul nostru tânjeşte să se adape cât mai des, lunar dacă s-ar putea…

Sursa: http://nicolici.blog.com