Dezvaluiri

Deşi pare o fantasmagorie, nu este. Există un cont Eminescu care a ajuns, prin capitalizare, la o valoare de 2.364.900 euro. În noiembrie 1892, Titu Maiorescu, împreună cu mai mulţi prieteni ai poetului, a cumpărat, de la statul român, un titlu de "rentă română perpetuă 5%", destinat comemorării poetului în fiecare an, la 15 ianuarie, şi pentru "menţinerea în bună stare a monumentului" (mormântul de le Cimitirul Bellu). Pe 17/29 decembrie 1892, Comitetul Eminescu, prin "subscrişii" T.G. Rosetti, I.C. Negruzzi, Dr. I. Neagoe, N. Mândrea, A. Chibici-Revneanu şi Titu Maiorescu, înaintează primarului Capitalei o scrisoare oficială, prin care îi solicită acestuia să binevoiască "a primi acest titlu de rentă în depozitul Primăriei".
citeste tot >>

În 1989, an declarat de UNESCO "Anul internaţional Eminescu", Uniunea Sovietică a emis o monedă omagială cu portretul lui Eminescu, având valoarea nominală de o rublă. Moneda e rară şi foarte puţin cunoscută în România. Rubla Eminescu a fost pusă în circulaţie în URSS pe 26 decembrie 1989 (în prima zi după execuţia lui Ceausescu). A fost bătută la monetăria din Leningrad - azi Sankt-Petersburg -, iar tirajul a fost de două milioane de monede, din care 200.000 de o calitate specială. Chipul lui Eminescu avea ca model imagologic fotografia acestuia din 1869. Este, desigur, o trimitere simbolică spre dimensiunea valoarii "de piaţă" a lui Eminescu, dar e regretabil că acest demers a fost făcut nu în România, ci în URSS.
citeste tot >>

Praga l-a refuzat pe poetul nostru naţional, dar un fotograf ceh l-a imortalizat pentru eternitate. Fotografia din 1869 a fost multiplicată în sute de milioane de exemplare. Această imagine a ajuns să se identifice cu efigia poetului naţional, cu întreaga sa poezie, cu poezia romantică în general şi poate chiar cu întregul romantism european.
citeste tot >>

Nicolae Manolescu a fost cel mai important cronicar literar al epocii Ceauşescu. De la început şi pînă la sfîrşit. Pe atunci, meseria lui avea o foarte bună cotă socială. Misterios, după 1989, după Revoluţie, Nicolae Manolescu e asimilat unui mare disident. Ca şi Gabriel Liiceanu şi ca atîţia alţii. Cu traiectorii inexplicabile şi înainte, şi după. Cum a devenit Nicolae Manolescu la pensie şi mare diplomat la UNESCO e un alt mister care aşteapta să fie dezlegat.
citeste tot >>

citeste tot >>

Ca fiinţă umană şi ca persoană aflată în preajma unor oameni care au avut de suferit imens de pe urma regimului comunist, dar care şi-au purtat cu smerenie crucea, sunt alături de domnul Lucian Vasiliu. Dar sunt alături nu pentru a-i trece cu vederea păcatele sau lipsa de verticalitate, ci pentru a-l îndemna să şi le asume. Toţi pot invoca numele Domnului. Chiar şi Iuda. De aceea Răul trebuie cunoscut şi recunoscut, asumat şi răscumpărat prin credinţă, înţelegere şi iertare.
citeste tot >>

În 1990, poetul Cezar Ivănescu a propus scriitorilor din USR să adopte vechea titulatură a acesteia (Societatea Scriitorilor Români), desfiinţată de sistemul stalinist în 1948, pentru a fi înlocuită cu o denumire de tip sovietic. Refuzul colectiv al conducerii USR l-a determinat pe Cezar Ivanescu să preia singur iniţiativa acestui demers, pe care l-a şi finalizat. În calitate de peşedinte interimar al nou înfiinţatei Societăţi a Scriitorilor Români, el i-a trimis lui Andrei Pleşu, ministru al Culturii pe vremea aceea, următoarea scrisoare:
citeste tot >>