Se încarcă pagina ...

CEZAR IVĂNESCU: "Propun ca Uniunea Scriitorilor din România să-şi reia vechea denumire de Societatea Scriitorilor Români"

Data publicarii: 09.11.2009 23:19:00

Este una dintre propunerile făcute de Cezar Ivănescu, pe 17 iunie 2005, cu ocazia candidaturii sale la preşedinţia USR. Propunerea reprezintă punctul 1 din programul propus de el pentru reformarea acestei instituţii. Cezar Ivănescu a pierdut alegerile în 2005, în faţa lui Nicolae Manolescu, actualul preşedinte. Marele poet a decedat între timp, „ajutat” de silinţa unor colegi de breaslă, dar programul propus de el a rămas. Îl publicăm acum integral, ca posibilă sursă de inspiraţie pentru cei care vor prelua conducerea USR. Alegerile vor avea loc pe 23 noiembrie.

Aş vrea să rezum în câteva cuvinte experienţa mea dublă, de apărător şi deopotrivă de contestatar al Uniunii Scriitorilor din România... din 1968, anul în care am debutat editorial şi până în 1989, pot spune că am reuşit să supravieţuiesc şi să-mi tipăresc măcar o parte din cărţi numai datorită sprijinului moral şi financiar pe care mi l-a acordat U.S.R.

După Revoluţie, banda provizorie care a condus Uniunea, până la Adunarea generală din aprilie 1990, mi-a desfăcut abuziv, în luna martie, contractul de muncă la revista „Luceafărul“ reuşind să facă ceea ce nu au reuşit comuniştii şi astfel am fost obligat să contest U.S.R. şi să reîntemeiez Societatea Scriitorilor Români. Precizez că la Adunarea Generală a U.S.R. din aprilie 1990, nici un coleg n-a avut onestitatea să informeze adunarea că reîntemeierea SSR era urmarea unui abuz şi nu un capriciu.

În zilele de 13, 14, şi 15 iunie 1990, în timp ce pregăteam cu colegii din SSR o adunare generală, asupra Bucureştiului s-a abătut valul de barbarie al mineriadei ucigaşe dirijate de un Preşedinte în funcţie, Ion Iliescu, şi un Guvern, condus de Petre Roman. În sediul SSR, în blocul de peste drum de restaurantul „Grădiniţa“ din bd. Magheru, eu şi cinci mai tineri colegi, plus soţia însărcinată a unuia dintre ei, am fost bătuţi cu sălbăticie timp de două ore şi jumătate de treizeci de mineri conduşi de un securist cu cămaşă albă şi cravată. Îmbolnăvirea mea – eram Preşedinte al S.S.R. – şi apoi moartea misterioasă a vicepreşedintelui SSR, Victor Eduard Gugui au îngheţat practic activitatea S.S.R. care avea la acea oră 900 de membri.

În timp ce eu zăceam în patul morţii, colegul nostru Nicolae Manolescu descindea la Cotroceni comiţând dezonorantul, pentru el şi pentru obşte, interviu cu Ion Iliescu căruia, în final, îi spunea: „Vă mulţumesc foarte mult şi vă urez succes!“... la mai mulţi morţi, probabil...
Sperând că mai are bun simţ, ruşine şi onoare, l-am acuzat de complicitate la omor şi de încercare de inocentare a criminalului Ion Iliescu şi i-am cerut să se retragă din cursa prezidenţială. Nu s-a retras dovedind că nu are nici bun simţ, nici ruşine, nici onoare.

Fiind înafara U.S.R. am observat că prăbuşirea breslei noastre venea din iniţiativa unor persoane diabolice instalate în funcţii de conducere.

Practic U.S.R. s-a prăbuşit îmbogoţind nemăsurat trei persoane la vedere şi alte câteva ascunse.
Am revenit în U.S.R. rechemat de Laurenţiu Ulici şi dacă acum candidez la funcţia de Preşedinte al U.S.R. o fac numai pentru că, după ce am plecat din Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, în Asociaţia Scriitorilor din Iaşi, colegii mei ieşeni m-au încredinţat că aş putea face mult bine pentru breaslă sub autoritatea acestei funcţii.

În Iaşi, performanţa mea managerială constă în a fi preluat în primăvara anului 2000 Editura Junimea, plină de datorii, fără un leu în cont şi a o repune pe picioare numai prin capitalul simbolic al numelui meu. Din 2000 şi până azi, Editura Junimea a tipărit peste o sută de titluri anual.

 

Candidez la preşedinţia U.S.R. din recunoştinţă şi pietate pentru cei care au făcut ca această instituţie să supravieţuiască şi în vremuri vitrege şi, nu în ultimul rând, pentru a cinsti memoria Maestrului meu Marin Preda.

1. Conform cap. 1 art. 2 Uniunea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (înfiinţată în anul 1909) şi reprezintă interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autorităţile, cu celelalte organizaţii de creatori, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
Prin Decretul nr. 267/1949, Uniunea a fost declarată persoană juridică română de utilitate publică iar, de la data de 15 ianuarie 1990, îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990. Pornind de la acest articol propun ca Uniunea Scriitorilor din România să-şi reia vechea denumire Societatea Scriitorilor Români urmând ca apoi să încerce să recupereze patrimoniul S.S.R.-ului.

2. Cel mai slab capitol în actualul Statut al Uniunii Scriitorilor din România este, în opinia noastră, capitolul 3. Membrii Uniunii. Propun de aceea, urmând vechiul statul al S.S.R. următoarele categorii de membri:
– membri onorifici (Preşedintele României, Majestatea Sa Regele Mihai I al României);
– membri donatori;
– membri definitivi (activi);
– membri stagiari.

3. Toate capitolele actualului statut al U.S.R. trebuie amendate şi adaptate, după opinia mea la situaţia actuală de criză şi de aceea cred că putem cere Conferinţei să aprobe iniţiativele Consiliului de a modifica neîntrerupt statului pentru a-l adapta exigenţelor imediate.

4. Sudiind istoria S.S.R.-ului descoperi că scriitorii români au avut un rol decisiv în formarea conştiinţei naţionale ei bătând teritoriile româneşti şi făcând şezători literare prefigurând viitoarea Românie Mare. Nu trebuie să evităm sau să ezităm în a atribui din nou S.S.R.-ului misiunea de a ţine trează conştiinţa naţională, atât pentru faptul că avem încă de recuperat teritorii istorice româneşti, cât şi pentru faptul că suntem păstrătorii limbii româneşti: unitatea lingvistică, nivel de conştiinţă, ne poate da speranţa perenităţii demersului nostru creator.

5. Chestiunea fundamentală cu care se confruntă acum breasla noastră nu este atât o chestiune financiară derivând dintr-o proastă administrare a banilor Uniunii, cât una morală şi de mentalitate. Propun de aceea adop-tarea unei structuri suple şi eficiente de conducere a S.S.R., eventual renunţându-se la remunerarea membrilor conducerii până când S.S.R. va putea, fără eforturi, să acopere şi aceste cheltuieli. Astfel, ca Preşedinte, timp de patru ani propun ca salariul Preşedintelui să fie depus într-un cont pentru ajutorarea imediată a celor mai săraci colegi ai noştri sau pentru rezolvarea unor cazuri de urgenţă.
Propun doi Preşedinţi de onoare ai S.R.R. şi patru vicepreşedinţi.
– un vicepreşedinte tehnic, înzestrat cu cunoştinţe economico-financiare care să evalueze proiectele oferite S.S.R. sau să iniţieze concursuri de proiecte;
– un vicepreşedinte care să se ocupe cu efectuarea unor stricte controale interne economico-financiare;
– un vicepreşedinte pentru a controla fialialele şi a pregăti înfiinţarea unor filiale; cât mai multe noi filiale teritoriale pot rezolva şi tensiunile inerente unei filiale cu mulţi membri;
– un vicepreşedinte care să se ocupe de noua imagine a S.S.R. în ţară şi în lume şi să pună în valoare potenţialul uriaş al unor domenii cel puţin din scrisul românesc; exemplific prin poezia românească: există acum în România câteva generaţii active de poeţi care plasează România printre primele ţări din lume în practicarea profesionistă a unei arte: o spun în cunoştinţă de cauză.

6. Patronat şi sindicat în acelaşi timp, S.S.R., în colaborare cu Copyro poate sprijini acel segment de elită (autori vandabili, traducători) care în Europa este plătit pe măsură şi îşi poate lărgi baza sindicală prin mult hulita masă de veleitari care face în fapt legătura cu adevăratul public; categoria de membru stagiar ar trebui să fie cea mai numeroasă şi la ea să se acceadă printr-o simplă cerere de înscriere în S.S.R., în acelaşi timp însă, cred că ar trebui ca, pentru toate categoriile de membri, să se treacă de la actuala cotizaţie simbolică, la o cotizaţie substanţială: începutul îl putem face cu colegii noştri activi, încasatori ai mai multor salarii şi cu beneficiarii indemnizaţiilor de merit.

7. Formarea unor comisii şi echipe temporare de lucru pentru negocieri şi rezolvarea unor chestiuni punctuale: o instituţie ca S.S.R., deşi ierar-hizată piramidal, poate conţine şi structuri reţelare: astfel Aspro sau altă asociaţie de scriitori din afara S.S.R. se poate integra în S.S.R. prezer-vându-şi un program estetic sau beneficiind, în anumite condiţii, de statutul S.S.R. fără să se aglutineze în masa S.S.R. Structura reţelară teritorială (filiale) poate funcţiona şi constituindu-se pe alte criterii: numai mintea d-lui Cărtărescu vede o incompatibilitate între un club de 20 de scriitori afini şi structura instituţională a S.S.R., el poate dacă vrea să-şi facă un club al plagiatorilor care să nu depăşească cifra 20, ceilalţi plagiatori peste 20 îşi pot face şi ei clubul lor.

8. Apolitismul: categoric trebuie să respingem orice tentativă de politizare a S.S.R.; e o luptă pe care o purtăm de pe vremea dictaturii comuniste şi ar fi lamentabil să cedăm azi la presiunile acestui tandem liberal Manolescu–Vosganian, doi inşi care se cauţionează reciproc, unuia lipsindu-i cu totul talentul literar, celuilalt lipsindu-i şi minimul interes şi minima pricepere managerială; S.S.R.-ul nu trebuie să accepte acest rapt, politica pe care este destinat să o facă se plasează deasupra intere-selor partinice, el trebuie să redevină o magistratură supremă pentru poporul român.

9. Prin dialog cu ceilalţi membri-reprezentanţi ai A.N.U.C., dar şi cu categorii mult mai variate de artişti, se poate impune crearea unui Minister al artelor.

10. Pentru a se petrece o schimbare radicală în cadrul breslei noastre este nevoie de o voinţă de schimbare şi de o fluidizare a relaţiilor dintre noi. Cred astfel că dintre toate, schimbarea de mentalitate este cea mai importantă.

Trebuie să venim cu gândul de a sluji breasla noastră, nu de a fi slujiţi, trebuie s-o facem din nou să funcţioneze perfect şi apoi, cu discreţie, să ne vedem de treburile noastre. Toţi colegii noştri care candidează azi au idei de care ne putem folosi şi iniţiative care trebuie sprijinite. În spirit colegial trebuie să colaborăm, fără stupide orgolii, cu conştiinţa că o facem pentru binele literaturii române care a ajuns o cenuşăreasă în propria limbă şi în propria ţară...

Cezar Ivănescu
 

Afisari: 1834
Autor: Cezar Ivanescu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: mihai (Nov, Tue 10, 2009 / 06:21)
Maestrul Cezar Ivanescu, de dincolo de moarte, acuza. Manolescu, in coniventa cu Dinescu-KGB, a tacut si tace: http://www.youtube.com/watch?v=Hqxcy7nPf1o
Nume: ioachim (Nov, Sat 28, 2009 / 22:45)
"Realesul" NIKI-MANOLESCU n-a raspuns nici pana astazi (dupa un an si noua luni de cand i-au fost trimise) scrisorilor deschise adresate lui de Cezar Ivanescu. Poetul ii cerea atunci sa produca dovada neamestecului sau in episodul abject al zvonului pus in circulatie de Mircea Dinescu, preluat apoi de mai toate agentiile de stiri si de intreaga mass-media.

Gestul pe care trebuia sa-l faca Manolescu pentru a se dezinculpa era simplu si cat se poate de normal: sa dea o dezmintire *, sa organizeze o conferinta de presa si sa ia * punitive cuvenite (excluderea din USR) impotriva lui Dinescu. Gesturi, in fond, minore (care nici macar nu l-ar fi afectat pe latifundiarul si multimiliardarul Dinescu, cu mama soacra extrem de activa in slujba serviciului secret din Rasarit, sustinut de protectori puternici, capi ai retelei arabe de crima organizata, in care este el insusi implicat) pe care insa Manolescu nu le-a comis.

Gesturi firesti, da!, atunci cand nu esti insuti participant la scenariu. Manolescu s-a facut ca ploua. Si atunci si acum, la atata timp de la moartea poetului. Cum ar fi putut sa raspunda? Cu putin timp inainte de zvonul infamant imprastiat de Dinescu, ii acordase acestui personaj sinistru "" si nul ca poet, o spun in cunostinta de cauza "" premiul Mihai Eminescu, cel mai important premiu pentru poezie din Romania, ca un acont pentru ceea ce coceau impreuna: distrugerea celui mai redutabil inamic al amandurura: Cezar Ivanescu.

La moartea lui CEZAR IVANESU, Manolescu si camarila n-au considerat de cuviinta sa trimita nici macar un necrolog, trupul lui n-a fost primit pentru priveghi in niciunul din sediile breslei, declaratiile in presa ale apropiatilor lui Manolescu, pline de venin, au continuat sa sustina varianta falsa a colaborarii pusa in opera de cuplul Manolescu-Dinescu. Manolescu nu si-a tras de urechi colaboratorii de la Romania literara (de ex. pe Mircea Mihaies) sau oamenii de casa care imprastiau asemenea calomnii.
Nume: ioachim (Nov, Sat 28, 2009 / 22:46)
(continuare)

In schimb, ia foc in gura daca cineva indrazneste sa se atinga de mizerabila sa persoana. Lui Liviu Ioan Stoiciu i-a intentat un proces pentru ca indraznise sa-si puna cateva indreptatite intrebari cu privire la modul in care risipeste banii USR, sau la criteriile dupa care sunt primiti noi membri in breasla. Si multe altele - la care ar fi putut, daca ar fi avut argumente, sa raspunda pur si simplu in presa. Dar nu, el a considerat toate astea un atac la imaginea Uniunii Scriitorilor, desi nu despre Uniune era vorba in acuzatiile lui Liviu Ioan Stoiciu, ci pur si simplu despre individul Manolescu.
A sarit ca ars si cand s-a auzit ca Daniel Corbu ar fi dat foc cartilor lui Cartarescu, amenintandu-l pe fata (pe siteul USR, dar si in sordida revista Romania literara) cu excluderea din USR. Stirea s-a dovedit a fi fost falsa si lucrurile s-au calmat. Conteaza insa irascibilitatea personajului N.M. si sentimentul lui de atotputernicie, de liber arbitru, de instanta absoluta.
S-a enervat peste masura si cand Mihai Iovanel si-a focalizat atentia "" meditativ "" asupra nenumaratelor functii detinute de el si a sumei uriase care ii revine in calitate de presedinte al USR.
Fata de toti a avut o reactie, fulgerandu-i cu mania lui sacrosancta, pe toti i-a afurisit, numai lui Cezar Ivanescu nu i-a raspuns nimic-nimicuta. Si, de fapt, cum ar fi putut calaul sa-i raspunda victimei.
Pe 4 februarie 2008 Cezar Ivanescu a intrat in greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR. Seara, tarziu, ingrijorat de scandal, a descins Manolescu, decis sa-l ruleze. Doar atunci, verbal si intre patru ochi, i-a promis ca va face si va drege, ca sa castige timp. Poate ca atunci l-a privit pe Cezar Ivanescu in fata. Si, in timp ce-i vorbea, il vedea mort. Iar daca n-a avut curajul s-o faca, a stiut oricum ca are in fata un mort. Vedea bine in viitorul apropiat, pentru ca el insusi pusese umarul la configurarea acelui viitor.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter