Am urmărit cu ceva timp în urmă (în Săptămâna Patimilor, dacă nu mă înşel), pe unul dintre posturile TVR, o emisiune care m-a surprins prin vehemenţa ei împotriva Bisericii Ortodoxe Române, aceasta fiind luată în răspăr la modul cel mai lipsit de echivoc. Ba chiar dur şi nedrept – am constatat în treacăt - pentru că se vedea foarte clar intenţia generalizării cazurile particulare de încălcare a principiilor creştine, de către chiar păstrătorii şi slujitorii lor – preoţii. Ţinta nu o constituiau cazurile sau preoţii respectivi, ci însăşi instituţia bisericii. Emisiunea m-a surprins doar prin faptul că era transmisă pe postul naţional, nu prin abordare. Nu m-am gândit că în spatele ei s-ar putea ascunde şi altceva.

Asta până în seara Învierii când, în Televiziunea Română a fost o mare vânzoleală, ba chiar un fel de revoltă internă, determinată de o măsură fără precedent: cineva a dat dispoziţie ca slujba ortodoxă de Înviere să fie transmisă de la Patriarhie pe programul II, iar pe programul I să fie transmisă slujba catolică. A fost cea mai abilă şi mai perversă încercare de învrăjbire a celor două biserici, instrumentată vreodată prin intermediul Televiziunii publice. Din fericire încercarea a eşuat, pentru că şi în TVR sunt oameni cu glagorie în cap, nu doar din cei cu tărâţe. Nu am suficiente informaţii să spun la ce nivel ierarhic s-a produs reacţia şi nici cum anume s-au reparat lucrurile, cert e că slujba ortodoxă de Înviere s-a transmis pe canalul 1 (aşa cum era firesc, conform ponderii publice, prin numărul de credincioşi), iar slujba catolică pe canalul 2. Cu o mică precizare: carul TVR nu a fost în Dealul Mitropoliei, s-a transmis după carul Trinitas. Ceea ce dovedeşte pentru prima oară, public, că Preafericitul Daniel - ierarh cu vaste cunoştinţe de management şi marketing - a fost vizionar atunci când a construit unul dintre cele mai stabile şi mai puternice trusturi media, Trinitas.
Nu este exclus ca în spatele acestei întâmplări să se ascundă conflicte foarte serioase între Preşedinţie şi Patriarhie sau, mai exact, între Preşedinte şi Patriarh. Pentru că cine altcineva decât Traian Băsescu ar fi putut avea tupeul să încerce acea perfidă rocadă a transmisiilor, cu efecte grave în spaţiul public (în sensul unei posibile declanşări a unui conflict religios)? Şi dacă onor preşedintele a încercat asta - oare de ce? Nu cumva pentru că nu s-a înţeles cu Patriarhul la vreun preţ, la vreo negociere? Faptul fiind petrecut, putem să ne punem astfel de întrebări şi chiar suntem îndreptăţiţi la unele scenarii. Pentru că, e clar, Patriarhul l-a supărat rău - dar rău de tot! - pe preşedinte, de vreme ce acesta a reacţionat aşa. Numai că noul adversar al lui Traian Băsescu e mult mai puternic decât el. Preafericitul Daniel reprezintă cea mai puternică forţă din România, aşa habotnică, şi primitivă, şi prost condusă cum o consideră unii (parţial îndreptăţiţi) – credinţa. Care are, prin BOR, şi o interfaţă economică redutabilă, poate cea mai redutabilă în acest moment. Una peste alta, Biserica Ortodoxă Română este mai puternică decât statul român, ceea ce preşedintele Băsescu ar fi trebuit să ştie. Mai ales că el nu e ales pe viaţă, cum e Preafericitul... Este de presupus că va afla curând!