Se încarcă pagina ...

Rechinii imobiliari au pus ochii pe casa VICTOR EFTIMIU / CEZAR IVĂNESCU

Data publicarii: 07.04.2018 10:41:00

Anomaliile au devenit, din păcate, firea lucrurilor curente. De aceea, n-are rost să ne mai mirăm. Dar are rost să ne opunem acestei... normalități. Deci are rost să semnalăm și să ne opunem, măcar punctual, „defrișărilor” imobiliare care distrug, încet-încet, istoria. Un caz recent este și cel al casei în care a copilărit VICTOR EFTIMIU și în care a locuit, până la sfârșitul vieții, poetul CEZAR IVĂNESCU. Imobilul e vânat de rechinii imobiliari. În el locuiește acum moștenitoarea acestuia, fiica sa adoptivă, Clara Aruștei. Dar ei, rechinii, nu vor casa, ci terenul. Iar casa îi cam încurcă, deci trebuie să scape de ea, așa cum au făcut cu Casa Spiru Haret de pe strada Gh. Manu, sau cu casa Aurel Covaci (care avea și placă memorială) de pe strada Theodor Aman. Nu are rost să explicăm cum și cu ce complicități se fac asemenea lucruri, căci se știe. În cazul de față, „imobiliarii” au primit, deja, certificat de urbanism pentru ridicarea unui bloc cu subsol, parter și 3 etaje (S+P+3E), la 4,5 metri de casa Victor Eftimiu/Cezar Ivănescu. Este imposibil să ridici un asemenea imobil pe o sprafață de 250 mp, fără să încalci legea sau să distrugi clădirile din jur. Clara Aruștei a sesizat pericolul și s-a mobilizat. Pentru început a publicat o scrisoare deschisă către Ministerul Culturii și Identității Naționale, UNITER, USR, Asociația Liga Albanezilor din România și Ambasada Republicii Albania în România. Au reacționat pozitiv și prompt, până acum, Ministerul Culturii și Ambasada Republicii Albania în România, iar Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) s-au oferit să o susțină pe Clara Aruștei în acest demers. Ceea ce înseamnă că oamenilor a început să le pese de distrugerile iraționale ale clădirilor amprentate istoric. Scrisoarea deschisă a fost publicată și ca petiție online care a adunat, în cîteva zile, aproape 200 de semnături. Iată un fragment din textul petiției:

 

CĂTRE

MINISTERUL CULTURII ȘI IDENTITĂȚII NAȚIONALE

Domniei-Sale Domnului Ministru George Ivașcu
ACADEMIA ROMÂNĂ
UNITER – Uniunea Teatrală din România
USR – Uniunea Scriitorilor din România
ALAR – Asociația Liga Albanezilor din România
Ambasada Republicii Albania în România

 

SCRISOARE DESCHISĂ PENTRU SALVAREA CASEI VICTOR EFTIMIU

Subsemnata Aruștei Clara Lucia (fiica scriitorului Cezar Ivănescu), proprietară a imobilului situat în strada Silvestru nr. 50 colț cu bvd. ­Dacia nr. 136, vă aduc la cunoștință următoarele:


Casa pe care o dețin (datând din anul 1894), situată în zonă protejată arhitectonic, grad maxim de protecție, a aparținut părinților scriitorului Victor Eftimiu (1889-1972, aromân născut în Korcea - Albania), perso­nalitate marcantă a culturii românești, acade­mician, dramaturg, tradu­cător, ­director al Teatrului Național din Cluj, ­director al Teatrului Național din București (1920-1922, 1930, 1944-1945) și director general al teatrelor din România, președinte al Societății Scriitorilor Români ș.a. [...].


Din 1986
[n.r. după moartea Lenei Eftimiu, care a locuit aici până la moartea sa, în 1985] și până în anul 2008, aici a locuit Cezar Ivănescu (1941–2008), poet, eseist, traducător, director al Editurii Junimea, comandor al Ordinului Steaua României (2000), cetățean de onoare al orașului Botoșani (2000), Bârlad (1999), deținător al celor mai importante premii care se acordă în România, printre care: Marele Premiu al Festivalului național de poezie „­Mihai ­Eminescu“ (1968, ediția întâi), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1981), ­Premiul Național de ­Poezie „Mihai Eminescu”, opera omnia (1999), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1992), Marele Premiu al Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș” (2004) ș.a. Cezar Ivănescu este apreciat de critica literară ca fiind: „o adevărată voce de mare poet” (­Marin Preda, 1975), „poeta magnus” (Petru Creția, 1990), „cel mai mare poet român, poate, de la Eminescu încoace” (2008).


În arhiva acestuia se găsesc manuscrise, scrisori, diplome, medalii, distincții și documente importante pentru cultura română și pentru ­istoria ­literaturii române, corespondența sa cu Mircea ­Eliade (din opera căruia a tradus mai multe cărți), Constantin Noica, Marin Preda, Maria Ivănescu (1942-2000, soția scriitorului, filolog, redactor și tradu­cător din și în limba franceză, care a locuit în această casă până la moarte).


Ca și Victor Eftimiu, Cezar Ivănescu (având origini aromâno-albaneze, mama sa – Xantipa Naum – fiind tot din Korcea), a murit la o săptămână după efectuarea unei vizite în Albania, unde a participat, în prezența a numeroase personalități din mediul cultural și diplomatic ­albanez, la lansarea antologiei sale Loje Dashurie (17 aprilie 2008, Opera din ­Tirana; tot atunci a avut loc un spectacol omagial dedicat scriitorului). Vizita se încheie cu propunerea ca Cezar Ivănescu să fie nominalizat drept candidat al Albaniei la Premiul Nobel pentru Literatură. Pe 24 aprilie, Cezar Ivănescu moare ca urmare a unei intervenții chirurgicale minore. Presa din România și cea din Albania îi dedică pagini întregi. Este înmormântat cu onoruri militare.[...].

Așadar imobilul, pe lângă valoarea arhitectonică dată de vechimea clădirii și de atributele constructive (1894, elemente deco­rative, coloane, pictură murală), are și o amplă valoare memorial-simbolică, oferită de cele două mari personalități ale culturii române care au locuit, au creat și au organizat evenimente culturale aici în perioade diferite (sec. XIX-XXI), fiind un caz singular în istoria literaturii române. 

De asemenea, este important și ­pentru istoria comunității aromâne din afara granițelor României actuale, constituind o mărturie a modului în care aceștia s-au integrat și au contribuit la realizarea României Mari și la păstrarea diver­si­tății patrimoniului nostru cultural, mărind sentimentul de apartenență la un spațiu european comun.

Conform convențiilor și recomandărilor europene, la care România este parte (Convenția de la Granada privind patrimoniul arhitectural ­european, la care statul român a aderat în anul 1996 ș.a.), avem obligativitatea inventa­rierii monumentelor, ansamblurilor și siturilor susceptibile a fi protejate.  

Mai mult, patrimoniul cultural este respectat și pro­tejat în toată Uniunea Europeană, anul 2018 fiind­ ­declarat anul ­patrimoniului cultural european, derulat sub sloganul „Patrimoniul nostru: acolo unde trecutul întâlnește viitorul”), context în care suntem datori a salva memoria culturală pentru generațiile următoare.

 

 

Ca atare, solicit în mod public sprijin instituțiilor menționate, persoanelor și asociațiilor implicate în salvarea patrimoniului cultural, asfel încât la comemorarea a 10 ani de la moarte (24 aprilie 2018, Cezar Ivănescu) și a 130 de ani de la naștere (24 ianuarie 2019, Victor Eftimiu), clădirea să fie pro­tejată ca monument istoric (viitoare casă memorială), întrucât există riscul de a fi iremediabil afectată de construirea unui bloc în ­chiar imediata apropiere, pe limita de pro­prietate (Silvestru nr. 50, ­Dacia nr. 136, la doar 4,7 metri distanță de casa „Victor Eftimiu”, existând un Certificat de urbanism emis de Primăria Capitalei pentru o construcție de S+P+3E). 

Menționez că proprietatea din bulevardul Dacia nr. 136 a aparținut tot familiei Eftimiu, fiind magazin și aflându-se la aproximativ 110-115 metri de ansamblul Bisericii Sfântul Silvestru, alt monument de referință situat în zona protejată Silvestru. 

Vă mulțumesc și să invit să semnați petiția prin care solicităm implicarea autorităților, aplicarea legii și salvarea casei „Victor Eftimiu” (Cezar Ivănescu).

Clara Aruștei

 

Semnează PETIȚIA ONLINE

 

Afisari: 415
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Clara Arușteu (Apr, Sat 07, 2018 / 15:24)
Vă mulțumesc pentru susținere.

Este îmbucurător faptul că într-un timp atât de scurt de la postarea scrisorii deschise pentru salvarea casei Victor Eftimiu/Cezar Ivănescu s-au stâns un număr atât de mare de adeziuni și de susținători, inclusiv instituții ale statului Român și asociații profesionale. Sper că împreună vom reuși să dăm acest imobil cu o mare încărcătură memorial-simbolică circuitului public, muzeal, astfel încât imensa și extrem de valoroasa arhivă Cezar Ivănescu să fie expusă într-un cadrul adecvat.

De asemenea, imobilul este foarte important și pentru că este casa în care a copilărit Victor Eftimiu și frații săi, toți deveniți intelectuali de marcă, dacă ar fi să-i amintesc doar pe:

- Lena Eftimiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, profesor și traducător cu un doctorat în limbi slave la Praga;

- Stelian Eftimiu (cetățean albanez până în anul 1946), a publicat în presa franceză și a colaborat cu slavistul francez André Mazon;

- Sofia Eftimiu, pianistă și compozitoare, căsătorită cu italienistul Alexandru Marcu (membru corespondent al Academiei Române) ș.a.

De asemenea, este important de menționat faptul că această casă construită de familia Gheorghe și Maria Eftimiu a fost locuită în mod continuu de membri ai familiei începând cu anul 1894 și până la moartea Lenei Eftimiu (6 decembrie 1985).

Proiectul de salvare a casei are o și mai mare încărcătură întrucât anul 2018 este nu doar anul european al patrimoniului cultural, ci și anul în care comemorăm 10 ani de la tragica (și suspecta) moarte a scriitorului Cezar Ivănescu.

PS Este inutil, cred, să (mai) menționez presiunile la care am fost supusă începând de acum aproximativ un an de zile de când parte din imobilul prezentat în imagine (Dacia nr. 136) a fost cumpărată de un domn care face mare caz de relațiile pe care le are prin Primăria Capitalei și de faptul că suntem un stat atât de corupt încât este convins că totul poate fi cumpărat cu bani sau cu amenințări.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter