Acest tineret, ce se caracterizează prin o rară lipsă de pietate faţă cu nestrămutata vrednicie a lucrurilor strămoşeşti, vorbind o păsarească coruptă în locul frumoasei limbi a strămoşilor, măsurând oamenii şi împrejurările cu capul lor strâmt şi dezaprobând tot ce nu încape în cele 75 dramuri de creier cu care i-a-nzestrat răutăcioasa natură, acest tineret, zic, a deprins ariile teatrelor de mahala din Paris şi, înarmat cu această vastă ştiinţă, vine la noi cu pretenţia de a trece de-a doua zi între deputaţi, minştri, profesori de universitate, membri la Societatea Academică, şi cum se mai cheamă acele mii de forme goale cu care se-mbracă bulgărimea de la marginele Dunarii! Căci cei mai mulţi din aceşti lăudaţi tineri sunt feciori de greci şi bulgari aşezaţi în această ţară şi au urmat întru românizarea lor următorul precept: ia un băiat de bulgar, trimite-l la Paris şi rezultatul chemic e un june "român". (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Cu greu pricepe o minte de rând că nu este în lumea aceasta nici o stare de lucruri şi nici un adevăr social vecinic. Precum viaţa consistă din mişcare, aşa şi adevărul social, oglinda realităţii, este de-a pururea în mişcare. Ceea ce azi e adevărat, mâine e îndoielnic şi, pe roata acestei lumi, nu suie şi coboară numai sorţile omeneşti, ci şi ideile. În această curgere obştească a împrejurărilor şi a oamenilor stă locului numai arta, adică, ciudat lucru, nu ceea ce e-n folosul oamenilor, ci ceea ce este spre petrecerea lor... Introducând legile cele mai perfecte şi mai frumoase într-o ţară cu care nu se potrivesc, duci societatea de râpa, oricât de curat ţi-ar fi cugetul şi de bună inima. Şi de ce asta? Pentru că - întorcându-ne la cărarea noastră bătută - orice nu-i icoană, ci viu, e organic şi trebuie să te porţi cu el ca şi cu orice alt organism. Iar orice e organic se naşte, creşte, se poate îmbolnăvi, se însănătoşează, moare chiar... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Şi ce avem în schimb? Poate o cultură mai mare? De loc. Dacă cultura se judecă după scriitori, atunci vom trebui să constatăm, cu părere de rău, că Eliad şi Asachi ştiau de zece ori mai multă carte decât D-nii C. A. Rosetti, Costinescu, Carada si Fundescu, că Anton Pann era un scriitor cu mai mult talent şi mai de spirit decât o sută dintre ofticoşii cari fac astăzi "esprit" prin gazete, că singura comedie "Buna educaţie" a lui C. Bălăcescu e mai originală de cât toate scrierile D-lui V. A. Ureche, la un loc; apoi să nu uităm că de generaţia aceea a urgisiţilor boeri se ţine pleiada scriitorilor noştri celor mai buni: Alecsandri, C. Negruzzi, Bolintineanu, Donici, Bălcescu, ş.a., că oamenii ştiau o limbă frumoasă, vrednică, şi înţeleasă de opincă ca şi de Vodă. Apoi există autoritate şi ascultare. De zicea Vodă un cuvânt, era bun zis; iar azi...? Azi porunceşte cânelui, cânele pisicei, pisica şoarecelui, iar şoarecele de coadă îşi atârnă porunca. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Acuma, după ce am văzut că suveranitatea, libertatea, egalitatea şi fraternitatea ne ţin o jumătate de miliard datorie şi optzeci de milioane de franci pe an, să vedem cât ne ţinea pe noi, popor sărac, ocârmuirea jefuitoare a boerilor. Douăzeci şi vreo două de milioane pentru amândouă ţările în două scaune domneşti. Dar aceşti bani poate erau cheltuiţi în zadar. Populaţia săracă şi rău administrată poate că se stingea mai rău decât astăzi şi, la o vreme de foamete, doamne păzeşte, mureau oamenii pe uliţi? Ia să vedem. Deschidem "Curierul românesc" dela 1840, No. de la 5 August, şi citim următoarele: "În anii 1837, 38 şi 39 s'au născut 139.263, au murit 90.207". Va să zică, în trei ani, au fost 48.993 de oameni spor în populaţie, sau, ţifră rotundă, 50.000 numai în Muntenia... Dacă ţinea tot guvernul jefuitor al boierilor, astăzi aveam 8.000.000 de locuitori, pe când n'avem nici patru bune; din contră, populaţia românească a ţărei noastre e azi mai mică decât la 1840.. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiare mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală... Am admis legiuiri străine? Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau, şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. Căci azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile nouă nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebue să le sleim pe acestea, pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Sociologia nu este până acum o ştiinţa, dar ea se întemeiază pe un axiom care e comun tuturor cunoştinţelor omeneşti, adică întâmplările concrete din viaţa unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucrează în mod hotarât şi inevitabil. Scriitori care, în privirea ideilor lor politice sunt foarte înaintaţi, au renunţat totuşi de-a mai crede că statul şi societatea sunt lucruri convenţionale, răsărite din libera învoială reciprocă dintre cetăţeni: nimeni, afară de potaia de gazetari ignoranţi, nu mai poate susţine că libertatea votului, întrunirile şi parlamentele sunt temelia unui stat. De sunt acestea sau de nu sunt, statul trebuie să existe şi e supus unor legi ale naturii, fixe, îndărătnice, neabătute în cruda lor consecinţă... Nimic nu arată mai mult că spiritul public nu e copt, decât discuţii asupra teoriilor constituţionale. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

N'am cercat a dovedi nicăiri, că despotismul este fericirea şi progresul popoarelor. Tot ce am arătat, e că puterea statului, domnia concretă a legii, trebue să fie mai tare decât tendinţele claselor sociale şi să le înfrâneze. Unde această putere a statului e în vecinică mişcare şi lovită perpetuu în centrul său, acolo se naşte despotismul unei caste şi lipsa de drept a celorlalte clase sociale, se naşte despotul personal, care nu respectează nici o lege şi sfârşeşte rău, precum au sfârşit şi despoţii din istoria Românilor. C'un cuvânt am susţinut domnia absolută a principiului armoniei intereselor, în contra despotismului, a domniei unei caste sau a unei persoane pe seama celorlalte clase, lipsite de drept... N'am susţinut că e rău sistemul nostru constituţional, ci am arătat numai că acest sistem e lărgirea vechilor privilegii asupra progeniturii claselor privilegiate din trecut şi că nu corespunde cu clasele economice pozitive... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Fiecare constituţie, ca legea fundamentală a unui stat, are drept corelată o clasă cu samă, pe care se întemeiază. Corelatul constituţiilor statelor apusene este o clasă de mijloc, bogată, cultă, o clasă de patriciani, de fabricanţi industriaşi - care văd în constituuţie mijlocul de a-şi reprezenta interesele în mod adecvat cu însemnătatea lor. La noi legea fundamentală nu însemnează decât egalitatea pentru toţi scribii de a ajunge la funcţiile cele mai nalte ale statului. De aceea partidele noastre nu le numesc conservatoare sau liberale, ci oameni cu slujbă - guvernamentali - şi oameni fără slujbă - opoziţie. De acolo vecinica plângere că partidele la noi nu sunt partide de principii ci de interese personale Unde sunt la noi clasele pozitive? Aristocraţia istorică - şi ea trebue să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă - a dispărut aproape, clasa de mijloc pozitivă nu există, golurile sunt împlinite de străini. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>