Am zis în mai multe rînduri că oricine doreşte vindecarea relelor cari bîntuie ţara noastră va deveni mai mult ori mai puţin conservator, şi orice reformă s-ar introduce în legile noastre, pentru a fi bună, va trebui să fie conservatoare. Aceasta este atît de adevărat încît chiar puţinele legi de o valoare oarecare ale Camerelor actuale şi ale celor trecute sînt conservatoare în toată puterea cuvîntului şi n-au a face defel cu contractul social al lui Jean Jacques Rousseau. Astfel, legea pentru neînstrăinarea pămînturilor ţărăneşti ia celei mai numeroase şi mai folositoare clase de români dreptul de-a dispune de proprietăţile ei. Din punct de vedere liberal această lege e o adevărată erezie, din punct de vedere conservator însă această lege e pe deplin conformă cu natura statului, căci acesta are nevoie de clase puternice, are nevoie mai cu seamă ca existenţa claselor ei productive să fie pe deplin şi afară de orice îndoială asigurată. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într-un principiu oarecare c-o orbire şi c-un curaj demn de-o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu-se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că a lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape. Dacă un om e la noi într-adevăr atît de nefericit să profeseze o serie de idei, nu o listă de persoane, e în pericol de-a-şi vedea ideile întoarse şi răsucite de adversarii lui, pretinşi politici, după placul acestora, va vedea trăgîndu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodată, şi în fine se va vedea citat înaintea opiniei publice după şoapte, după calomnii. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Camerele actuale de revizuire nu vor avea oare nimic alta de făcut decît de-a da o soluţiune oarecare cestiunii izraelite? Opinia noastră intimă este că, deşi evreii în numărul mare ce a inundat ţara - dar mai cu seamă Moldova - constituie un pericol imediat pentru existenţa economică şi naţională a ţării, totuşi ei constituie mai mult o boală acută decît organică şi că, printr-o organizare mai conservatoare, ei ar fi siliţi să emigreze în alte ţări ale Orientului. Evreii se grămădesc în ţările unde semicivilizaţia e unită cu pseudoliberalismul şi fug de civilizaţia adevărată şi de libertatea adevărată... Dacă ţara ar fi locuită de altă rasă decît cea traco-latină, răul n-ar fi mare. Dar noi trebuie neapărat să ţinem seamă de calităţile şi defectele rasei noastre, de predispoziţiile ei psihologice de cîte ori croim legi generale. (MIHAI EINESCU)
citeste tot >>

Nu ne-am sfiit niciodată şi nu ne sfiim nici acum a declara fără şovăire, că susţinem ideile liberale numai pe cât ele nu produc o perturbaţiune în desvoltarea noastră naţională şi numai pe cât ele nu ne împing spre forme de vieţuiri străine de firea poporului românesc. Dacă adversarii noştri, fie de la Românul, fie de la Pressa, fie din altă parte, au alte idei, să le pună faţă în faţă cu ale noastre; dacă susţin principiile liberale fără de nici o rezervă, s'o spună lămurit ţării; dacă sunt de părere că libertatea în toate împrejurările şi în toate stadiile de desvoltare, înlesneşte desvoltarea naţională, să-şi dea fără şovăire această convingere pe faţă. Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea desvolta ca popor românesc, decât păstrând drept baze pentru desvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel, cum ele s'au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de altă părere, s'o spună ţării.
citeste tot >>

Cu cît trec una după alta zilele, cu cît se prelungeşte fără nici un termen prevăzut sesiunea estraordinară, cu atîta cestiunea revizuirii se încîlceşte mai mult, cu atît neliniştea şi temerile cresc şi cuprind toate minţile, cu atît mai mult toată lumea îşi pierde cumpătul şi facultatea chibzuirii. O stare de nervozitate acută domneşte în toate cercurile. Judecata rece lipseşte de pretutindeni şi mai ales de acolo unde ar trebui neapărat să nu lipsească. Trecem prin nişte zile în adevăr foarte grele şi trebuie în sfîrşit să ne dăm seama că aceasta este plata, foarte scumpă poate, a greşelilor şi rătăcirilor noastre politice săvîrşite de treizeci de ani încoace... naţiunea românească, pe tărîmul politic, n-a făcut alta decît a se lepăda sistematic de orice tradiţie, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original în viaţa ei naţională, şi-n acelaşi timp a adopta toate reformele, toate teoriile cosmopolite... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Războiul a fost declarat Porţii pentru a elibera pe creştini în formă, în fond însă pentru a cuceri întreg Imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghiţit, mai de voie, mai de nevoie, de Europa. După Turcia urmează Imperiul habsburgic, după dînsul cine mai ştie cine? Scopul fictiv al războiului şi scopul adevărat sînt diametral opuse. Astfel se dăruie un regat splendid celui mai neînsemnat popor din Peninsula Balcanică, bulgarilor. Se stabileşte în Tratatul de la San-Stefano independenţa României şi c-un rînd după aceea se stabileşte c-un al treilea, fără de noi, dreptul de a-şi trece trupele prin ţara noastră, de a o ocupa cu alte cuvinte, doi ani de zile... Se stabileşte principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială, ceea ce presupune că sîntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărîm de a n-o ceda şi Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Guvernele au fost în stare să cunoască foarte bine politica rusească şi ţintele ce ea le urmăreşte de-o sută şi mai bine de ani. Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror mon[o]-tonie are înrîurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind-o de mlădioşie şi dîndu-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mîndriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotiei. Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sînt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt. În tendenţele de cucerire, în aşa-numitele misiuni istorice cari-şi caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decît pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Tot ce vedem viu pe pământ, începând de la cele dintâi formaţiuni organice cu condiţiuni puţine, până la organismul cel mai înalt, cu o mulţime de condiţiuni de existenţă, omul, ne reprezintă miile de forme ale acestei negaţiuni. Ceea ce o fiinţă nu vrea, e lesne de ştiut, ceea ce vrea pozitiv e foarte greu de hotărît. Tot astfel e, se înţelege, şi cu popoarele, căci natura e una şi aceeaşi, pretutindenea şi de-a pururea, cu toate formele ei atât de deosebite. De aceea însă e clar că nici un popor nu e destul de sălbatic sau destul de civilizat, pentru a nu mai şti ce nu vrea. Deosebirile mari se nasc abia acolo, unde e vorba ca, în faţa negaţiunii făcute, să se stabilească o voinţă pozitivă, bine formulată. Aci quot capita tot sensus. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Românii aveau o clasă de mijloc nu atît de puternică ca cele din străinătate, dar în orice caz populaţia oraşelor avea o piaţă în care să-şi vînză munca, avea pînea de toate zilele cu îndestulare. Dacă domnea un deplin liber schimb între ţările noastre şi celelalte, el scădea poate ceva din bunăstarea clasei noastre de mijloc, dar esistenţa ei modestă, traiul cu îndestulare [î]i era asigurat, încît zeci de mii de braţe erau puse în mişcare printr-o muncă folositoare, care-i ferea, în mod egal, şi de moleşirea produsă prin prea mari bogăţii, şi de istovirea şi imoralitatea produsă prin sărăcie şi lipsă. Animalul făcător de unelte, precum defineşte Aristotel pe om, era un animal liniştit şi neturburat de grija pentru a doua zi. În veacul nostru însă lucrurile iau o formă foarte ameninţătoare pentru cel economiceşte slab, pentru cel necult, cînd concurenţa e pe deplin liberă. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Prin urmare cercul de oameni într'adevăr culţi, cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe, grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic; împrejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. În afară de aceste cercuri e massa, sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasă şi lesne de amăgit, pe care oamenii cu cunoştinţe jumătăţite, semidocţi sau inculţi cu totul, caută a o asmuţă asupra claselor superioare, a căror superioritate consistă în naştere, avere sau ştiinţă. Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie. Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, cari-s crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>