Se încarcă pagina ...

EDITORIALELE DOMNULUI EMINESCU

Data publicarii: 29.09.2009 17:22:00

Rubrică îngrijită de Miron Manega

 

 

 

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale - apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.

Afisari: 346341
Autor: Manega Miron
Alte articole | Arhiva

DESPRE RENEGATI SI "DULCEA" LIMBĂ MAGHIARĂ

Data publicarii: 24.04.2017 08:33:00

Renegații sunt veninul pe care natura binefăcătoare l-a depărtat din corpul nostru. Fericire e că lamura aurului nostru e însemnată pe lângă zgura ce-am putut-o lepăda fără ca să ne pese.

 

Am râs totdeuna de-ncercarea de-a readuce în sânul națiunei pe renegați. S-au dus? Cu-atât mai bine, era mai rău de rămâneau. La noi era un rău și e o fericire, căci în mânele dușmanilor, ei sunt, de asemenea un rău.

 

Ei sunt boala lor cea ascunsă, dar cronică. Răi naționaliști, ei sunt și răi servitori. Mașine oarbe și materialiste, ei lovesc fără rațiune. Toată iarna corpul e sănătos, fața roșie. Vine primăvara și buba venerică împle părțile cele mai nobile ale corpului, ochii, gura, nasul, și pătrunde până-n creieri, rozând până și oasele craniului [...].

 

În fine românii naționaliști vor lucra spre binele nostru, iar românii renegați, fără să vrea chiar, spre răul inamicilor noștri. Să vină numai primăvara libertății noastre, și-apoi veți vedea.

 

O repetăm cumcă nu înțeleg nici ungurii măcar cât bine ne-au făcut și ne fac prin apăsarea lor. Ei ne deschid ochii, ei fac să ne concentrăm în noi, în sufletul nostru, să ne vrem pe noi înșine înaintea orcărui; asemenea ariciului care, făcându-se vălătuc, arată în toate părțile sale ghimpii, pe când inima-n el trăiește. Apăsați voi ! - apa nu cedează apăsării, cu cât mai mult o națiune [...]. Apăsați, până ce ura noastră pentru voi nu va mai fi un simțământ ci o rațiune, nu psicologică, ci logică. Și e teribilă ura cea surâzândă a logicei - ea justificată, căci e justiția. Este ura surâzândă, ura sclavului față cu tiranul său, este condițiunea legată de tranzacțiunile dintre unul și altul.

 

De-aș trăi în Rusia și poporul, într-un moment generos, ar închide tiranii spre a-i decapita, de n-ar găsi carnefice (călău n.r.) m-aș face eu! Cine mi-ar imputa-o de crimă? Cine-ar putea zice că nu-mi împlinesc datoria? Și oare moartea în rezbel are de bază ura simțământului? Desfid pe cineva de-a-mi arăta altfel de cazuri decât escepționale. E o ură logică. Te ucid ca să nu mă ucizi. Trebuie să pieri ca să esist eu.

 

Prefer lupta în locul unei dreptăți nedrepte; prefer de-a muri, în loc de-a deveni maghiar. Cine mi-o poate ținea de rău dacă voi ca și copiii mei să fie ca mine de români? Guvernul? Nu-l recunosc de competinte. El are a-și regula trebile lui, ordinea publică, nu limba și religiunea copilului meu; are de-a surveghia referințele dintre el și persoane străine lui, nu caracterul lui propriu sau pe el însuși nepus în referință cu elementele străine lui.

 

Și când eu plătesc pentru școală, datoria mea implică dreptul de-a cere cum să fie instruit. Și eu cer să fie instruit în limba mea și NUMAI în limba mea, nu ȘI în limba mea. Gimnaziile de stat din Transilvania ar trebui să fie române, căci românii le susțin cu birul lor amar, pe care-l storc pietrei și costișelor cu cari i-a-mproprietărit o dreptate nedreaptă. Veni-va vremea și a dreptății celei drepte.

 

În fine, dacă vre-un domn de naționalitate maghiară mi-ar face până și onoarea reflexiunei, declar a priori că m-ar pune într-o pozițiune șoadă, căci nu știu ungurește, nu m-am silit să-nvăț „frumoasa” limbă asiatică, căci îmi mai plăcea „barbara” limbă italiană d.e. în locul „melodioasei”, „dulcei”, „molatecei” limbe maghiare. Aș fi putut s-o învăț ca să mângăi tigresa, dar prefer a o ucide.

 

Ca origine, ca limbă, ca cultivabilitate, chiar ne simțim prea mult superioritatea asupra „cultei” națiuni maghiare, cu ocultele sale bande cari pradă ziua-n amiaza mare până și drumuri de fier. Noi nu ne pretindem culți, ci numai cultivabili, nu avem pretențiuni mari, noi, ieștia.

 

Am dormit cam mult, ce-i drept, doi evi și mai bine, dar somnul nostru a fost sănătos și ne simțim minunat de bine, încât ne credem a întreprinde lupta esistenței noastre și cu 10 națiuni maghiare, nu numai cu una. După noapte vine și ziua, vine pentru că trebuie să vină. Și dacă somnul nostru a fost lung, cu-atât mai puternică va fi manifestațiunea vieței noastre.

 

E pietroasă și-ncovoiată calea dreptății, dar e sigură. Știu că ne-ați închide gura de-ați putea, fără ca să vă scuipați vouă însăși în față, dar nu veți închide-o și vom protesta mereu, nu vom cu toții decât un protest personificat. Nu se ucid lesne națiunile, domnii mei, și mai cu samă cea română nu.

 

Mihai Eminescu, MANUSCRISUL 2257 (perioada 1866-1877)

 

Afisari: 750
Autor: MIHAI EMINESCU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter