Oameni cari nu ştiu bine scrie şi citi în ţara noastră sunt mulţi şi vor fi din ce în ce mai mulţi. Toţi au dreptul de-a fi funcţionari ai statului sub diferite forme şi toţi aspiră ca măcar subprefecţi să li dea Dumnezeu s-ajungă. De acolo au interes ca liberalii să vie la guvernul central, pentru c-atunci se mătură ţara de la un capăt până la altul, atunci e vremea ca un advocat fără pricini să se facă director de şcoală secundară, un altul primar de oraş, un al treilea revizor de şcoale, un al patrulea prefect. Dar, odată intraţi în pâne, ei au interes să fie mult guvernul liberal şi, fiindcă acesta atârnă de Camere, deci de alegeri, ei se fac luntre şi punte ca să-şi scoată prietenii deputaţi. Dar prietenii în mare parte sunt sau ei înşişi arendaşi ai statului, sau rude cu arendaşi, sau antreprenori de lucrări publice, sau advocaţi de antreprenori, sau au procese cu statul, deci caută să fie aleşi, ca să tremure miniştrii de dânşii şi să le facă treburile. Băcanul, negustorul, preotul, cari nu ştiu istoriile astea, îşi dau votul, pentru că "libertatea" e în primejdie şi mai ales pentru că liberalii promit totdauna că nu se va mai plăti nici o dare; nici timbru n-are să mai fie în vremea lor, nici capitaţie, nici monopol de tutun, nici armată, nici dări pe băuturile spirtoase, ci numai posturi multe, în care să încapă toţi, şi Paştele Domnului, Paştele libertăţii de la un capăt al ţării la altul.
Acuma, cumu-i omul, de se gândeşte mai întâi la sine, el nu vede legătura în care stau toate lucrurile cu munca şi punga lui, nu vede că toţi liberalii nu speculează decât să trăiască de la dânsul, pentru că n-au nimic şi nu ştiu nimic, ci crede ce-i spun gazetele, cari ies ca ciupercile asupra alegerilor în tipografii jidoveşti, tipărite pe datorie, şi astfel omul, besmeticit, alege cinstitele obraze propuse şi se-njgheabă Camera liberală. Acum adunătura de gheşeftari din Dealul Mitropoliei se pune să judece lumea. Mai întâi toţi din guvernul trecut, fie miniştri, fie funcţionari, a fost cel puţin hoţi, stabilesc domnia lor. De aceea, proces tuturora, iar funcţionarilor destituire. Dacă unuia nu-i găseşti nici măcar cusurul pe care-l are soarele şi daca are mai multă ştiinţă decum s-ar cere pentru serviciul lui, îi desfiinţezi deocamdată postul pentru că trebuie făcute economii, apoi îl reînfiinţezi când ţara e iar bogată şi-ţi pui ciracul în locul găsit vacant, ca din întâmplare.
În predmetul alegerilor li se face primarilor cu ochiul de a protegia la muncile agricole pe cei ce ţin cu guvernul, pe rudele miniştrilor şi prefecţilor, iar la ceilalţi rechiziţii şi perchiziţii şi ordin verbal, ca nu cumva ţăranul să le lucreze pe moşie. Pentru acest scop se desfiinţează legea tocmelelor, pentru ca cel ce au dat bani ţăranilor să n-aibă lucrători, iar cel ce n-au dat să-i angajeze cu te miri şi mai nimica, cu înscrisuri pline de clauze penale, pe cari apoi tot subprefectul liberal le judecă în absenţa împricinatului ţăran şi-l condamnă să-i dea arendaşului liberal până şi cenuşa din vatră.
Familii ultraliberale s-au deprins şi cu treaba asta. Au tras la sorţi să vadă, care dintre ei să fie "conservator", şi apoi acela face treaba celorlalţi cându-s conservatorii la putere, iar restul roşu face trebile celui unul, când sunt liberalii la putere. Şi astfel mii de oameni râvnesc în ţara aceasta să capete avere şi onori pe calea statului sau cel puţin să trăiască de la dânsul. Prin ideea curat negativă a libertăţei, care nu însemnează nicăieri alta decât ca să nu fiu oprit de a munci, adică de a produce bunuri reale, liberalii din România au ajuns la ideea pozitivă că libertatea trebuie să le dea şi de mâncare şi încălţăminte şi lux şi tot ce le pofteşte inima, iar clasele muncitoare? ... Pe apa Sâmbetei meargă ! Apres nous le déluge. Cât lumea n- avem să trăim, nu-i aşa ? Cât vom trăi, să ne curgă laptele-n păsat... După aceea, bun e Dumnezeu si va avea grijă de clasele pe care le sărăcim şi le stoarcem. Acesta e liberalismul la noi în ţară.

(Din ciclul “Icoane vechi şi icoane nouă”, publicat în “Timpul” – 1877)