Se încarcă pagina ...

EDITORIALELE DOMNULUI EMINESCU

Data publicarii: 29.09.2009 17:22:00

Rubrică îngrijită de Miron Manega

 

 

 

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale - apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.

Afisari: 340988
Autor: Manega Miron
Alte articole | Arhiva

Mîncaţi venitul ţărei, a trei generaţiuni viitoare! Mîncaţi pe datorie pînea copiilor, nepoţilor şi-a strănepoţilor!

Data publicarii: 27.02.2017 00:09:00

Sînt persoane - singulare sau colective - cari-s inamici comuni tuturor partidelor şi tuturor guvernelor, mai ales cînd acele partide sînt personale şi nu de principii. 

 

Partide personale şi nu de principii? Ce va să zică asta? Ce? Nimica. Aţi auzit ceva nou? Ionescu  şi cu Ion Ghica şi-au dat mîna... Cum se poate, dar, principii aşa de diferite? Iată ce va să zică partide personale. Partide de oameni fără caracter... politic - oameni pe cari nu poţi conta, factori cu cari nu poţi calcula. 

 

Ce va să zică caracter? Un om cu principii bune or rele, totuna, pe cari cunoscîndu-le însă să ştii sigur şi tare că poţi proroci cu sfinţenie cumcă în împregiurarea cutare şi cutare, omul nostru se va purta aşa şi aşa - dar în fine numai aşa şi nu altfel. De se poartă altfel, chiar de s-ar purta bine, totuşi nu mai [e] cu caracter, ci fără. În fine, omul a cărui fapte sînt dictate de principii bune or rele, salutarii ori pernicioase, e om de caracter; iar omul cari lucrează sub impresiunile momentului, fără ca prin faptele lui să se ţese firul cel roşu al principiilor, e om fără caracter, e un factor cu care nu poţi calcula, e un individ de care nu poţi şti cum se va purta anume, în împregiurarea cutare sau cutare. 

 

Un ministru, fie cît de genial, în România nu va isprăvi nimica, pentru că nu are [la] dispoziţiune alţi factori cu cari să calculeze decît astfel de oameni. Azi omul meu e de-un principiu, mîne bagi de samă că s-a schimbat. Azi roşu, mîne alb; azi alb, mîne negru; azi Rada, mîne Neaga - ba încă cu toate astea pretinde să-l şi respect, să şi zic: Mare-i mă! Şiretu-i, mă! Grozavu-i mă! Uite mă! etc. 

 

Iata ce vor să zică partidele-n România - pardon! partidele personale - cine-ar putea presupune aşa ceva despre onorab[ilele] partide din România şi mai cu samă încă de toate, fără deosebire! Auzi acolo prezumţiune. 

 

Inamicul comun al acestor donquixonade e aşa numitul simţ comun. Ce principiu, domnule - îmi zicea un biet mitocan robust şi roşu la faţă - , ce principiu şi libertate?... Nu vezi că toţi îmblă după chivirniseală? După chivirniseală. Vorbă mare, căci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice, căci în urma urmelor fiecare e în stare ca să moară pentru stindard şi pentru... chivirniseală. 

 

Dar acuşi mă pomenesc c-un ziar roşu ţipînd: Domnule! D-ta batjocureşti opiniunea publică. D-ta calomniezi ţara! D-ta, cinic şi corupt, despreţuieşti presa! D-ta insulţi naţiunea! Naţiunea! Ho, ho! Naţiunea, va să zică. Un rău au partidele noastre: că se identifică fiecare din ele cu naţiunea. ,,Sîntem naţiunea... nu mai sînt partide-n ţară! Toată ţara-i numai o partidă: naţiunea!" Iată ce zic unii, iată ce zic şi ceilalţi. 

 

Ba nu, domnişorilor, nu sînteţi dv. naţiunea,  neci unii, neci alţii, neci măcar toţi la un loc, neci măcar generaţiunea toată, căci naţiunea are zeci şi iarăşi zeci de generaţiuni. Dv. puteţi fi o generaţiune, un fragment, drept să vă spui cam mizerabil şi cam putred, al acestui corp ce trăieşte zeci [de] secoli: naţiunea. 

 

Dar dv. sînteţi consecuenţi. Aţi zis că sînteţi naţiunea şi vi se pare că o şi sînteţi - sau cel puţin faceţi ca şi cînd o aţi fi - îngrijiţi adică pentru dmv. şi - mărire cerului - numai pentru dv. Trecutului îi daţi cu piciorul, viitorulu[i] nu-i testaţi neci ştiinţa, neci limba, neci ţara, ci numai corupţiunea dv. cea mare şi partidele dmv. cele fără de caracter. Mîncaţi venitul ţărei, a trei generaţiuni viitoare, căci mîncaţi pe datorie pînea copiilor, nepoţilor şi-a strănepoţilor dmv. Tot luxul ce-l faceţi azi, poimîine la ei va fi mizerie. Dar finanţele ţărei se ruină. Ce vă pasă, voi sînteţi naţiunea... cu moartea voastră a murit şi naţiunea, vorba ţiganului: ce-mi pasă mie că trăieşte toată lumea, daca mor eu? Dac-am murit eu, toată lumea a murit. 

 

Deficit lîngă deficit, împrumut lîngă împrumut, datorie lîngă datorie, gaură lîngă gaură, pînă ce finanţele României nu vor fi curînd decît o gaură mare. Aviz onor. ministeriu de ga ... de finanţe! Aviz mandatarilor ţărei!

 

Trei moduri sînt de-a rezolva o cestiune.

Cel întîi e că vezi lucrurile, surîzi amar, te îndoieşti... dar stai la îndoială şi nu mergi mai departe. Scepticism.

Cel de-al doilea e că vezi răul, îţi sfărmi capăţîna de-i afli cauzele, calculezi cu cifre pozitive şi nu imaginare, iluzorii, îți scurtezi din plapomă binişor şi te-ntinzi numai pe cît ţi-ai scurtat-o... devii onest şi econom. Pozitivism!

Al treilea e că: văzînd răul, surîzi cu nobleţe şi dispreţ şi-ţi zici în minte: Ţara e bogată, ţara va plăti... Timpul va şterge şi urmele. Optimism! 

 

Să analizăm toate aceste trei moduri in rebus. Cel dentîi şi cel de al treilea sînt cele obicinuite în România, cel de al doilea e cel obicinuit prin alte locuri a lumei, mai cuminţi. Atît scepticul cît şi optimistul se opresc la îndoiala însăşi şi nu merg mai departe. Unul ştie [răul] şi cată lîngă el, altul [îl] ştie şi sare cu ochii închişi peste el. Dar nevrînd a şti de rău şi ig[no]rîndu-l, el totuşi esistă. El ar esista chiar dacă nu l-ar şti nimeni, ar esista şi, ca tot ce-i rău, ar creşte şi s-ar mări progresiv, pînă ce s-ar fini cu ruina statului român.  

 

Să ne esplicăm. Azi sînt în România atîţia amploiaţi încît ai putea să împli cu ei două generaţiuni, nu una. Jumătate din aceşti oameni cari zgîrie la hîrtie ar putea să zgîrie brînză şi să cîntărească la măsline or să facă cizme şi haine. Cîte braţe s-a luat meseriei, cîte comerciului, ba cine ştie cîte artei şi literaturei! Daca Gr. Alexandrescu n-ar fi fost toată viaţa lui amploiat, ar fi devenit unul din cei întîi literaţi ai Orientului. Ci aşa: toate puterile sufleteşti ale generaţiunei sînt absorbite de lupte de partide, şi la rîndul lor toate partidele nu sînt decît amploiaţi; pe de-o parte cei activi, pe de alta cei destituiţi. Aceştia se ceartă pe ţara cea de jaf. Modul cum se ceartă o numesc cu toţii presă. Ce fizionomie are drăguţa ceea de presă, despre aceea cititorul va fi avut bunăvoinţa de-a se informa din articolul meu intitulat: Limba în ziarele din România liberă. 

 

Încă un rău au oamenii din România: înainte voia fiecare să fie domn, azi vrea fiecare să fie ministru. De nu fiecare, totuşi aş vrea să am atîtea monede de-un ban pe cîți i-am surprins cu vorba asta asupra visurilor lor celor mai fericite. 

 

Din Manuscrisul 2257 (perioada 1866-1877), „Articoli nepoliticoşi. Proză politică - Proză limbistică”, în Opere, vol. IX, pag. 448 

Afisari: 690
Autor: MIHAI EMINESCU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: CATANI (Apr, Sat 01, 2017 / 21:17)
PANA NU STARPIM CAMORRA ROMANEASCA CE A CAPTURAT RO DUPA 1990 NU EXISTA NICI O SANSA PENTRU A SALVA TARA DE LA PIEIRE. IN 27 DE ANI ROMANIA A FOST FURATA SI DISTRUSA CAT N-A FOST CU MII DE ANI IN URMA. FARA A INTERVENI O FORTA EXTERNA MIRACULOASA RO NU MAI POATE FI SALVATA .IN CEI 27 DE ANI DE LA LOVITURA DE STAT S-A DOVEDIT CA LA NIVEL COLECTIV SUNTEM UN POPOR DE SINUCIGASI.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter