Se încarcă pagina ...

Cine este Alexis Tsipras - "noul Robin Hood" în varianta grecească

Data publicarii: 27.01.2015 07:56:00



"Câştigă şi apără-ţi majoritatea" - acesta este moto-ul după care se ghidează Alexis Tsipras. Întreaga sa carieră a avut la bază acelaşi principiu. În 1989, pe atunci purtător de cuvânt al elevilor, Tsipras, a decis să intre în Organizaţia de Tineret a Partidului Comunist (KKE). Formaţiunea, de pe emblema căreia nici acum nu lipsesc secera şi ciocanul, promovează doctrina comunistă.

 

Alexis Tsipras a cules primele laude în calitate de co-organizator al acţiunii de ocupare a şcolilor din Atena, pe care a apărat-o straşnic într-un interviu acordat unui post de televiziune. Câţiva ani mai târziu, Tsipras se regăsea în "Alianţa Stângii şi a Progresului" - predecesoare a actualului partid de opoziţie Syriza.

 

Momentul său de glorie a fost, însă, la alegerile locale din 2006: fostul şef al alianţei, Alekos Alavanos, avea nevoie urgent de o figură nouă, proaspătă, în campania electorală. S-a decis pentru tânărul Alexis Tsipras, pe atunci în vârstă de 32 de ani. Astfel, Tsipras a devenit candidatul formaţiunii la funcţia de primar şi o mică senzaţie a scrutinului de la Atena: 10,5% din electorat au votat în favoarea partidului al cărui reprezentant era el - adică de trei ori mai mulţi alegători comparativ cu rezultatele de la alegerile legislative din 2004.

 

Pe drumul spre Partidul Popular

 

De atunci încoace, numele Alexis Tsipras a devenit omniprezent în politica elenă. La congresul Syriza din 2008, preşedintele Alekos Alavanos şi-a anunţat retragerea din motive de sănătate.

În ciuda masivei opoziţii din sânul propriei formaţiuni, Alavanos şi-a instalat la conducere, protejatul. Fostul ministrul al Justiţiei, Fotis Kouverlis, un alt aspirant la funcţia de preşedinte al partidului, a părăsit alianţa de stânga şi şi-a înfiinţat propria grupare.

 

În pofida sprijinului pe care vechiul comunist Alavanos i l-a acordat ani la rând, Tsipras n-a ezitat nicio clipă să-şi abandoneze mentorul în momentul în care acesta s-a declarat contra noii linii a partidului, impuse de proaspătul preşedinte. Un posibil motiv al fricţiunilor din interiorul formaţiunii ar fi anumiţi membri ai acesteia şi, nu în ultimul rând, viziunile diferite privind statutul Greciei de ţară membră a comunităţii monetare.

Alavanos pledează cu fermitate pentru revenirea la vechea monedă naţională şi şi-a înfiinţat propriul partid, denumit "Planul B". Despre conflictul cu Tsipras n-a vrut să vorbească niciodată.

 

La rândul său, Tsipras lucrează intens la fondarea unui nou partid popular de stânga, prin fuzionarea mai multor grupări şi curente - numite în jargonul partidului "componentele Syriza". De amintit printre aceste "componente": maoiştii, euro-comuniştii, ecologiştii socialişi, intelectualii de stânga şi alte grupuri care vor să-şi pună amprenta pe activitatea conducerii de partid. Pentru a-şi menţine unită formaţiunea, Tsipras va trebui sa fie un tactician desăvârşit.

 

În vestibulul puterii

 

Dar Tsipras poate fi şi o persoană plăcută. Politicianul trăieşte în centrul vechi al Atenei împreună cu iubita sa din tinereţe şi cei doi fii comuni. Nu se fereşte să se amestece în mulţime şi îi place să conducă motociclete. În viaţa personală e un om drăguţ şi deschis.

 

Mai puţin plăcut devine când vânează "majoritatea": nu există nicio umbră de îndoială că, după alegerile parlamentare, la nevoie, Tsipras ar face coaliţie chiar şi cu partidul populist de dreapta "Grecii independenţi" dacă nu-şi găseşte alţi parteneri.

Ambele formaţiuni sunt contra măsurilor de austeritate şi critică aspru, mai ales Germania. La fel de probabil este, însă, ca Tsipras să încheie alte alianţe politice, nu cele promovate până acum. Ceea ce ar putea face si Fotis Kouvelis, care acum conduce un partid social-democrat de opoziţie. După eşuatele alegeri din 29 decembrie 2014 s-a speculat că deputaţii partidului condus de Kouvelis l-ar susţine în Parlament pe candidatul coaliţiei de guvernământ Stavros Dimas.

 

În aceste condiţii, Tsipras ar fi avut în vedere şi un posibil parteneriat cu social-democraţii lui Kouvelis, cu avertismentul de a nu se pronunţa pentru Dimas împiedicând, astfel, ambiţiile intrării la guvernare a formaţiunii de stânga. Dar nici n-au trecut bine eşuatele alegeri prezidenţiale, că alianţa cu Fotis Kouvelis s-a şi dus pe apa sâmbetei.

 

Persistă întrebarea dacă, pe scena politică europeană, Tsipras va rămâne fidel convingerilor sale sau, la nevoie, îşi va schimba poziţia. Observatorii au constatat că, în ultimele săptămâni, el şi-a mai îndulcit tonul şi a dat asigurări că nu va acţiona numai de capul lui. Între timp, politicianul Syriza pare să se fi acomodat şi cu ideea reechilibrării bugetare.

 

Misiune grea pentru noul Robin Hood

 

După câştigarea alegerilor, Alexis Tsipras a ajuns în cea mai dificilă fază a carierei lui politice. Acest Robin Hood în variantă grecească nu va avea o misiune uşoară, crede Spiros Moskovou.

 

"Nu vom provoca o întrerupere a relaţiilor cu partenerii noştri, dar nici nu vom continua politica supunerii necondiţionate". Astfel şi-a caracterizat planurile politice câştigătorul incontestabil al alegerilor anticipate din Grecia, Alexis Tsipras. A sa alianţă a Stângii a reuşit în câţiva ani să atragă foarte mulţi nemulţumiţi, devenind astfel un partid extrem de popular. Tribunul carismatic, complet lipsit de experienţa guvernării, se află acum în cea mai grea fază a carierei sale. Câştigând scrutinul şi întruchipând speranţa majorităţii, el este obligat acum să aplice măsurile anti-austeritate.

 

Nu va fi uşor pentru acest Robin Hood elen. Grecia depinde încă de infuziile financiare ale mult hulitei Troici, formate din Fondul Monetar Internaţional, Banca Central-Europeană şi Comisia Europeană. Încercarea recentă de refinanţare prin pieţele de capital a eşuat lamentabil. Altfel spus: un guvern Syriza nu poate risca întreruperea relaţiilor cu partenerii internaţionali, fără a atrage urmări fatale pentru ţară. Se va încerca reluarea negocierilor pentru a mai obţine ştergerea unei părţi importante a datoriilor. Altfel, Syriza nu ar putea să-şi respecte promisiunile faţă de electoratul atât de afectat de criză.

 

Un cincinal anemic

 

Chiar şi în al cincilea an după falimentul efectiv al Greciei şi în ciuda numeroaselor planuri de salvare, ţara continuă să fie anemică. Succese precum impresionanta creştere economică din anul 2014, plusul bugetar şi turismul înfloritor nu reuşesc să acopere realitatea economică, unde cifrele atestă o scădere de 20 de procente. Şomajul rămâne la cote alarmante, numeroşi greci au ajuns la sapă de lemn, în urma unor măsuri de austeritate prost aplicate şi a unor taxe aleatorii. S-ar putea spune că Grecia plăteşte un proces de modernizare întârziat şi nesistematizat cu imense costuri sociale.

 

Nici Bruxelles-ul nu ar trebui să întrerupă legătura

 

Guvernul din ultimii ani a fost format din conservatorii de la Nea Dimokratia ai fostului premier Antonis Samaras şi social-democraţii din PASOK. Tocmai partidele responsabile de dezastrul managerial şi corupţia crescândă din ultimele decenii. Electoratul le-a pedepsit. Acum, Syriza promite să rezolve problemele restante: să atace corupţia, să combată evaziunea fiscală şi să refacă din temelii sectorul public. Misiuni devenite deja muncă de Sisif pentru politicienii greci. Noua, neexperimentata putere politică Syriza se va aventura să dezlege nodul gordian. Pentru Grecia, dar şi pentru Europa ar fi de dorit ca parterii de la Bruxelles şi de oriunde altundeva să nu provoace întreruperea relaţiilor cu Atena.

 

Surse:

http://www.dw.de/alexis-tsipras-un-politician-simpatic-%C5%9Fi-abil/a-18212597

http://www.dw.de/comentariu-misiune-grea-pentru-noul-robin-hood/a-18214554

_____________________________________________

 

 

Afisari: 1492
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: MX9iWW4K4Wyv (Jul, Sun 12, 2015 / 17:26)
November 30, 2011 at 11:23 pm</a>Hmmm. Don't talk about sage, please. I sippled on a mountain hill yesterday, fell down and into a whole forest' of the stuff. OK, it protected me from breaking something, but I was covered with it and I can assure you suddenly the stuff is filthy and makes you sneeze like mad. And about the press? Yes, it would be great if they would shut down for a while. Their part in this mess of ours is a very crucial one. Their, in majority, incompetence and complicity was necessary to create politicians and the structure that brought us here. Not only in Greece, but everywhere. (Not withstanding the few that are also around that still really know their job. But they are, alas, in the minority)
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter