Se încarcă pagina ...

EUROPA CREATIVĂ - Comunicat de presă al Comisiei Europene

Data publicarii: 07.12.2011 23:08:00

 

Bruxelles, 23.11.2011

Europa creativă: Comisia prezintă un plan de stimulare a sectoarelor culturale şi creative
Bruxelles, 23 noiembrie 2011 – Mii de persoane care lucrează în cinema, TV, cultură, muzică, artele spectacolului, patrimoniu şi domenii conexe ar beneficia de un grad mai ridicat de sprijin din partea UE în temeiul noului program „Europa creativă”, dat publicităţii la sfârşitul lunii trecute de Comisia Europeană.

 

Cu un buget propus de 1,8 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020, ar fi un impuls de mare ajutor pentru industriile culturale şi creative care sunt o sursă importantă de creştere economică şi locuri de muncă în Europa. Noul program ar aloca peste 900 de milioane EUR pentru a susţine sectorul cinematografic şi al audiovizualului (domeniu cuprins în actualul program MEDIA) şi aproape 500 de milioane EUR pentru cultură.

 

Comisia propune, de asemenea, să se aloce peste 210 milioane EUR pentru o nouă facilitate de garanţie financiară care ar permite micilor operatori să aibă acces la împrumuturi bancare de până la 1 miliard EUR şi aproximativ 60 de milioane EUR în sprijinul cooperării în materie de politici şi al promovării abordărilor inovatoare faţă de atragerea publicului şi noile modele de afaceri.


„Această investiţie va ajuta zeci de mii de profesionişti din domeniul culturii şi audiovizualului să profite la maximum de piaţa unică şi să ajungă la noi categorii de public în Europa şi în afara acesteia; fără acest sprijin, ar fi dificil sau imposibil pentru ei să pătrundă pe noi pieţe. De asemenea, Europa creativă promovează diversitatea culturală şi lingvistică şi contribuie, în acelaşi timp, la atingerea obiectivelor noastre din cadrul Strategiei Europa 2020 pentru locuri de muncă şi creştere durabilă” , a declarat Androulla Vassiliou, comisar pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret.

Propunerea Comisiei privind programul Europa creativă ar permite ca:
- 300.000 de artişti şi profesionişti din domeniul cultural şi activitatea lor să primească finanţare pentru a ajunge la noi categorii de public în afara propriilor ţări
- peste 1.000 de filme europene să primească sprijin pentru distribuţie, care să le permită să fie vizionate de public în întreaga Europă şi în lume
- cel puţin 2.500 de cinematografe europene să beneficieze de finanţare care să le permită să se asigure că cel puţin 50% dintre filmele pe care le difuzează sunt europene
- peste 5.500 de cărţi şi alte opere literare să beneficieze de sprijin pentru traducere, permiţând cititorilor să se bucure de ele în limba lor maternă
- mii de organizaţii culturale şi profesionişti să beneficieze de formare pentru acumularea de noi competenţe şi pentru consolidarea capacităţii lor de a lucra pe plan internaţional
- să se poată ajunge la cel puţin 100 de milioane de persoane prin proiectele finanţate prin program.

Context

Europa creativă se va baza pe experienţa şi succesul programelor Cultura şi MEDIA care au sprijinit sectorul cultural şi al audiovizualului timp de peste 20 de ani.
Bugetul de 1,8 miliarde EUR propus pentru Europa creativă reprezintă o creştere de 37% faţă de actualul nivel al cheltuielilor. În perioada 2007-2013, programul MEDIA a primit 755 de milioane EUR, cu o sumă suplimentară de 15 milioane EUR pentru MEDIA Mundus care sprijină cooperarea internaţională în sectorul audiovizualului, iar programului Cultura i-a fost alocată suma de 400 de milioane EUR în cadrul financiar actual.
Sectoarele culturale şi creative europene reprezintă aproximativ 4,5% din PIB-ul european şi aproximativ 3,8% din forţa de muncă din UE (8,5 milioane de persoane).
Sprijinul UE le va ajuta să profite la maximum de oportunităţile create de globalizare şi trecerea la digital. De asemenea, el le va ajuta să rezolve probleme precum fragmentarea pieţei şi dificultăţile în ceea ce priveşte accesul la finanţare şi să contribuie la o mai bună elaborare de politici facilitând schimbul de know-how şi experienţă.

Etapele următoare

Propunerea Europa creativă este în prezent examinată de Consiliu (27 de state membre) şi de Parlamentul European, care vor adopta decizia finală privind cadrul bugetar pentru perioada 2014-2020.

Afisari: 284
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: mYpWmNNTTj (Mar, Sat 10, 2012 / 21:10)
Pana la urma problema este ptepecria freelancerului in Romania; aici ne lovim de o mentalitate primitiva, oarecum justificata pentru un domeniu relativ tanar in .ro. Mai mult de-atat, daca oamenii de afaceri sunt dezinformati atunci cu atat mai mult este o provocare sa supravietuiesti ca si liber profesionist . La noi din pacate freelancer rimeaza cu baiat care nu s-a angajat (nu stim de ce, poate pentru ca nu poate?) si face singur ce face o firma . Mai avem de asteptat putin pana cand freelancing-ul va fi perceput la adevarata valoare, adica servicii ultra-individualizate, ultra-personalizate si unice. O firma va oferi servicii identice ca si pentru alti clienti, pe baza unui sistem care s-a dovedit viabil. Un freelancer face la fel, doar ca modelul de business difera: freelancerul se bazeaza pe surprinderea contractorului pe oferirea de servicii perfecte (daca se poate), fie si pentru ca dupa inceierea contractului nu mai poate sa investeasca timp in corecturi. O firma poate, avand mai multi angajati.Cu timpul se vor decanta si in domeniul asta apele. Pana atunci rabdare si tutun ne trebuie.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru

Cezar Ivănescu
Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter
Vremea
Judet:
14° C
Curs valutar
EURO:
4.4452 RON
USD:
3.4817 RON