Am să pornesc prin a vă mărturisi că nu-i iubesc pe greci. Deloc. Poate e un cliÈ™eu întipărit în capul meu, dar pentru toate cele pe care le-am avut de suferit, în timp, de la cei care ar fi trebuit să fie fraÈ›ii noÈ™tri, cu tot cu fanarioÈ›i, cu perioada cu totul nefastă pentru români, când am fost pur È™i simplu zdrobiÈ›i de Grecia È™i am văzut ce poate să facă boala filetismului, aÈ™a cum astăzi este Grecia de către Uniunea Europeană; cu tot cu povestea absolut hidoasă a mânăstirilor româneÈ™ti, din Sfântul Munte Atos, furate de greci în diferite momente – mânăstiri, È™aisprezece din douăzeciÈ™iuna, care sunt construite de români, prin danii ale domnitorilor È™i ale boierilor români, din care nici una nu mai este astăzi românească. Nu iubesc noii greci È™i, cred, cel mai definitoriu lucru pentru ei este că nu mai au nici cea mai mică legătură cu vechea Eladă. Și totuÈ™i…

Despre ceea ce se petrece în Grecia nu credem că trebuie să ne pierdem vremea să vorbim, fiindcă este absolut clar. Ceea ce ne interesează însă, este să atragem atenÈ›ia asupra faptului că manipularea prin mass media a devenit imbatabilă È™i infailibilă, de-a dreptul. De vreo douăzeci de ani mă străduiesc să mă obiÈ™nuiesc cu această manipulare. Nu reuÈ™esc. Nu este vorba despre un moderator sau despre o televiziune, ci de toÈ›i È™i de toate. AÈ™a se face că nimeni nu a spus nici o clipă că există un precedent, care poate fi chiar soluÈ›ia È™i pentru Grecia: precedentul Islanda. De altfel, despre ceea ce s-a petrecut în Islanda s-a vorbit – s-a scris – pe internet, doar pe internet, È™i aici foarte puÈ›in. AÈ™a că sunt foarte puÈ›ini cei care cunosc recenta experienÈ›ă a Islandei. O vom schiÈ›a pe scurt.

Conducătorii Islandei au făcut nenumărate împrumuturi, în principal de la Marea Britanie È™i de la Olanda. La fel cu alÈ›i conducători, guvernanÈ›ii islandezi au deturnat pur È™i simplu banii împrumutaÈ›i – sau, mai simplu, i-au furat în cârdăÈ™ie chiar cu creditorii. Acum câÈ›iva ani, ca urmare a miÈ™cărilor financiare despre care vorbim, Banca NaÈ›ională a Islandei a fost falimentată. E chiar momentul în care creditorii È™i-au cerut banii înapoi. Atunci, în mod firesc pentru niÈ™te complici la furăciune, guvernaÈ›ii islandezi au făcut o lege de rambursare a împrumuturilor, care îi punea pe cetăÈ›enii islandezi să plătească o sumă importantă, lună de lună pentru tare mulÈ›i ani. Doar că – È™i aici intervine surpriza – preÈ™edintele Islandei nu a fost de acord să returneze banii care nu au fost folosiÈ›i pentru poporul islandez. Astfel că nu a ratificat legea. De aici au urmat firesc, demisia guvernului È™i a parlamentului, apoi procesele È™i multă puÈ™cărie pentru guvernaÈ›ii ticăloÈ™i, închiderea tuturor băncilor din Islanda, reorganizarea economiei È™i a întregii vieÈ›i a isandezilor etc.

Ceea ce citiÈ›i nu a avut loc într-o altă viaÈ›ă È™i nici pe un alt continent, ci anii aceÈ™tia în Europa, cu o È›ară care a declarat că nu înÈ›elege care sunt beneficiile intrării în uniunea Europeană, dar că vede clar disoluÈ›ia statelor care deja au intrat în această organizaÈ›ie suprastatală finaciaro-economico-etc. Iată o soluÈ›ie – sau soluÈ›ia – care însă nici nu a fost amintită. Sigur că analiÈ™tii consideră că e fără importanÈ›ă ce a făcut Islanda, fiindcă Islanda este un stat foarte mic, sau fiindcă este un stat izolat, sau fiindcă… au sau n-au È™apcă. În realitate, sigur că nu contează mărimea statului È™i că, ceea ce este esenÈ›ial este mecanismul politic.

Credem că mai trebuie luată în seamă – de fiecare dată când discutăm despre evenimente din istoria contemporană, sau atunci când descriem sau analizăm gesturi din istoria recentă sau contemporană – un fapt foarte important: noi, cei de astăzi, nu suntem ca epocă istorică cu nimic mai mult sau mai puÈ›in, în faÈ›a sau în spatele, deasupra sau dedesubtul istoriei. Trăim în aceiaÈ™i istorie, iar cea mai mare iluzie – pe care o practicăm cu mare frenezie È™i noi, la rândul nostru – nici măcar nu este nouă È™i e ca o boală: toÈ›i au crezut, fiecare la rândul său, că istoria contemporană lor este cu totul diferită de întreaga istorie a omenirii de până la ei. Sigur că toÈ›i s-au înÈ™elat. Și sigur că È™i noi ne înÈ™elăm, dacă credem acestea. Refuzăm să înÈ›elegem sau să acceptăm că, pe de-o parte, istoria nu începe È™i nici nu se sfârÈ™eÈ™te cu noi; iar, pe de altă parte, ne facem că nu È™tim că niciodată de când e omul pe pământ, È™i nicăieri sub soare, istoria nu a mântuit pe nimeni. Fiindcă, pur È™i simplu, istoria nu este mântuitoare – mântuitoare este mila È™i iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Înainte de a încheia, mai trebuie spus că trăim o perioadă cu care este tare greu să fii contemporan. Cu toate că s-ar părea că ne-am obiÈ™nuit cu ea, propaganda proeuropeană a atins cote impresionante – este simptomatic chiar faptul că nouă nu ne mai atrage atenÈ›ia această nouă mistică europeană. Orice discuÈ›ie în contradictoriu, mai mult sau mai puÈ›in gravă, atinge cu necesitate consensul când vine vorba despre Europa sau de Uniunea Europeană – confuzie creată È™i întreÈ›inută zi de zi. E ca un fel de loc minunat, e un punct fix – în multe cazuri, singurul – pentru mândrul cetăÈ›ean european care suntem noi, separat È™i laolaltă. Dar, mare vă va fi dezamăgirea când vă voi aminti că, propaganda actuală proeuropeană, nu numai că nu este ceva nou, dar pare mai palidă decât în perioada paÈ™optistă sau chiar decât în perioada interbelică. Numai că atunci exista reacÈ›ie faÈ›ă de această agresiune.

ReacÈ›ia celui mai mare epigramist român, Al.O. Teodoreanu (Păstorel), la una dintre manifestările libidinos europeniste, un “poem” scris de Veronica Porumbacu, rămâne ca un hohot de râs, care ajunge până la noi din perioada interbelică. Perioada interbelică, la fel cu perioada cominternistă, la fel cu ceea ce trăim noi astăzi sunt intervale în care, sub numele de cultură, se desfăÈ™oară adevărate forÈ›e subculturale È™i de propagandă. Și, fiindcă în economia acestui text, ne foloseÈ™te mai mult epigrama lui Păstorel decât oricare dintre textele proletcultiste, la care ne vom întoarce, iată versurile “poetesei” propagandiste Veronica Porumbacu È™i iată textul epigramei lui Păstorel Teodoreanu:

“O, Europă, te simt în mine,
Te simt adânc în mine”.

(Veronica Porumbacu)

“Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-È›i clară,
Din Gazeta Literară,
Dovedește elocvent
Că, în chestia matale,
De-adâncimi fenomenale,
Intră-ntregul continent”.

(Păstorel Teodoreanu)

Sursă: Saccsiv's Weblog

Titlul original: „Hellas” (fragment)