Se încarcă pagina ...

TEMĂ DE GÂNDIRE: Dragonul dacic si Lupa Capitolina - criterii ontologice de unitate a Patriei Europene

Data publicarii: 07.09.2017 09:16:00

 

România este din nou chemată să facă istorie, dar cum istoria se face cu certitudini, de la bun început avem datoria să ocolim zona dilemelor, fiindcă dilema nu este tot una cu cugetarea lui René Descartes: Cogito ergo sum, care conduce la fermitate. Să nu uităm că ajuns la faza „înalt savantă” a dilemei sale, măgarul lui Buridan a murit de foame.  Tot cu atâta grijă trebuie ocolită și zona lui Dan Alexe, care după ce a semnat aberația numită Declarația de Budapesta – o aberație incalificabilă din toate punctele de vedere – nu s-a jenat să ne aplice, conform „înaltelor sale cugetări”, etichete dacopatice înfierând și alte rătăciri românești (Humanitas.ro). I s-au mai alăturat și alții, dar să nu uităm vorba cea din bătrâni: Cine se aseamănă se adună și ca urmare să nu-i mai luăm în seamă, fiindcă numai cei asemenea lor ne-au ținut departe de momentele istorice. Numai intimidați, demoralizați și demobilizați de unii ca aceștia am lăsat să treacă pe lângă noi și alte chemări anterioare de a urca pe scena istoriei, pentru ca de tot atâtea ori să ne automarginalizăm rămânând datori nouă înșine, datori celorlalți, datori întregului din care facem parte (Jonathan Scheele, înalt comisar UE: fiecare  stat membru al UE cu ambiţii europene are nevoie, în primul rând, să-şi  clarifice ambiţiile naţionale. Şi doar românii pot să hotărască ambiţiile României, nu eu, ca străin (Românialibera.ro); sau Leonard Orban: „vom rămâne la periferia Europei din punctul de vedere al influenţei” (Ziare.ro).

 

Iată însă, că în eterna confruntare dintre Bine și Rău, iar au apărut pe plan general dezechilibre și stări de tensiune pentru a căror redresare, ni se cere din nou ajutorul într-o formă, pe cât de clară, pe atât de importantă, fiindcă nu este puțin lucru ca prin alocuțiunea rostită în Parlamentul României sub titlul Viitorul Europei, să ni se spună: acest popor [român], adeseori martirizat să fie de data asta artizanul păcii în sânul UE și în lume. Chemarea ne obligă să ne reamintim că în anul 2000, în fața televiziunilor din toată lumea Papa Ioan Paul al II-lea (Egco.ro) ne îndemna vorbind perfect românește: Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. După opt ani, în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, dar și în prezența Corpului Diplomatic acreditat la București, pe 4 februarie 2008, Nicolas Sarkozy ne adresa un set întreg de îndemnuri similare centrate pe ideea că Europa are nevoie de o Românie inventivă cu ambiții înalte (Revistadesociologie.ro).    

   

Această nouă chemarea are, însă, o greutate cu totul aparte. Nu numai fiindcă le reconfirmă pe celelalte și, bineînțeles, le actualizează, dar și fiindcă ne-a fost adresată, într-un moment deosebit de greu pentru Uniunea noastră Europeană, chiar de domnul Jean-Claude Juncker (Wikipedia), în calitatea sa de Președinte al Comisiei Europene, organ executiv, care funcționează ca un cabinet de guvern „responsabil pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor și apărarea tratatelor Uniunii precum și coordonarea activităților curente ale Uniunii” (Wikipedia).

 

În legătură cu starea precară a Uniunii agravată odată în plus de BREXIT, voci autorizate cum sunt vocile domnilor François Hollande și Manuel Valls, au recunoscut în octombrie 2016 riscul eșecului provenit de la criza fundamentelor corelată cu criza de sens, dar și cu criza de identitate a Uniunii Europene. Ca urmare, domniile lor ne-au și reamintit că Europa nu are nevoie de pompieri, ci de arhitecți (La-croix.com).  

 

Or, criza menționată a fundamentelor capătă o semnificație majoră dacă avem în vedere că tot mai mulți lideri europeni au recunoscut că actuala formă de multiculturalism se dovedește a fi un eșec (Dailymail.co.uk), iar tinerii îngrijorați de viitorul lor nu se sfiesc să arate că diversitatea limbilor reprezintă un obstacol crucial pentru crearea unui spațiu public trans-european real (Thenewfederalist.eu). Anticipând acest tip de dificultăți, Jean Monnet, inițiatorul și fondatorul Uniunii Europene (Context.reverso.net) ar fi spus: "dacă aș putea să încep din nou, aș începe prin cultură".

 

Pe de altă parte Jacques Delors, fostul președinte al Comisiei Europene între 1985-1995, confruntat cu probleme de ordin cultural a și susținut la Maastricht că lumea culturii are datoria de a se angaja în construcția europeană, fiindcă Europa care urmează a fi construită nu poate să mai semene cu nimic din ceea ce a existat, totul trebuie inventat. De aceea, cel mai important factor al schimbării poate fi implicarea intelectualilor în aventura europeană, chiar dacă ei au tendința de a se menține în afara construcției europene. Ca urmare tratatul privind Uniunea Europeană, încheiat la Maastricht în anul 1992, a admis pentru prima dată în mod explicit că dimensiunea culturală este hotărâtoare pentru a consolida acea conștiință culturală comună fără de care Europa ar fi în pericolul de a-și pierde identitatea devenind doar o piață mare la discreția multinaționalelor  (Instesw.ebox.lublin.pl/ed/0/delors.html.en).

 

Așadar, vom reuși să înfăptuim cu adevărat Unitatea Europeană, care să ne deschidă calea spre bunăstarea materială și spirituală, numai dacă ne vom însuși sârguincios prin școlile de toate gradele, dar și ulterior, cultura menită să ne conducă la soluțiile optime de unitate.

 

Frumos spus, chiar foarte frumos, dar în acest caz se pune întrebarea: Prin care cultură s-ar ajunge la unificarea Europei? Întrebare legitimă, fiindcă arta și cultura din ultimele secole n-au putut elimina din mentalul colectiv înclinația spre confruntare. Din cauza ei Europa a și avut parte de prea multele tensiuni, conflicte și războaie purtate mai ales între noi. Totuși, se speră și pe bună dreptate, că ar trebui să existe și un alt palier de cultură, care să așeze pe baze ontologice Unitatea Europeană și identitatea de european, conștiința reală de națiune europeană. Pentru a îndemna la aflarea acestui palier domnii Hollande și Valls au mai spus: „cultura europeană nu este doar suma culturilor naționale.“

 

Conștient de faptul că cei 28 de membrii ai Comisiei Europene, pe care îi conduce sunt puțini pentru a putea rezolva în timp util o problemă de asemenea anvergură, domnul Jean-Claude Juncker transferă României sarcina de a fi artizanul păcii în sânul UE și în lume. Pentru mulți faptul pare de necrezut, dar trebuie bine știut că în Occident și, nu numai, există convingerea larg răspândită că redresarea spiritualității europene trebuie să vină în bună parte din România. Concret: reporterii revistei Formula AS s-au întâlnit cu această convingere oriunde au ajuns în Europa și poate că reprezentativ în acest sens este Don Guido, un preot catolic de țară din Friul, care n-a ezitat să declare harnicilor noștri reporteri: mai am o convingere: salvarea noastră și a Europei în întregul ei vine de la Răsărit. Vine și de la voi românii. Voi ați suferit, ați trecut prin cazne inimaginabile, dar v-ați păstrat credința cea adevărată. … Voi trebuie, spiritual vorbind să fiți cuceritorii (Formula-as.ro).

 

Aproape fără să vrei constați că Don Guido și Jean-Claude Juncker, având pregătiri total diferit, intuiesc aceeași realitate pentru a spune același lucru, fiindcă martirizat și cazne inimaginabile au același înțeles, iar ca artizan al păcii în sânul UE și în lume trebuie să te impui ca manager de proiect, așa cum se impun cuceritorii titlurilor în orice domeniu de activitate. Ușor de spus, dar greu de realizat, fiindcă drumul spre înfăptuire trebuie parcurs cât mai bine și cât mai repede, deși presupune împăcarea unor antinomii istorice, ireconciliabile la prima vedere, în timp ce creșterea economică nu va depăși cantitatea oricum limitată de resurse naturale, aer, apă, sol, minerale etc. Se pune problema ca din resursele, de care mai dispunem să obținem maximum de produse prin conlucrare și numai prin conlucrare. Ca urmare saltul înnoitor va avea loc mai ales în plan spiritual, salt înnoitor pentru care sunt necesare înnoiri metodologice și teoretice în planul culturii.

 

Este o sarcină grea, pe care trebuia și trebuie să și-o asume cineva, iar lumea trăiește cu convingerea că efortul revine în primul rând României și românilor, ca urmare ne-a și fost atribuită cu caracter oficial în Parlamentul României de Președintele Comisiei Europene vorbind despre Viitorul Europei.  

 

În ceea ce ne privește, nu numai că nu refuzăm această sarcină, ci o primim cu convingerea că fundamentele Uniunii Europene se cer a fi căutate în acel palier arhetipal, din care s-au desprins culturile naționale, fiindcă unitatea ramurilor din coroana umbroasă și revigorantă a unui arbore nu este dată de suma lor, ci de rădăcina și de trunchiul, din care au apărut și care le susține în continuare. Filosofia germană operează cu concepte ca: Urvolk, Urheimat, Urmonotheismus, iar Ferdinand de Saussure, întemeietorul lingvistice moderne, arată că evidenta înrudire a limbilor noastre conduce inevitabil la acel nucleu numit etnitism primitiv. Identificându-l ne regăsim temeiul înrudirii noastre și implicit conștiința unității de neam european. Ștergând amintirea originii noastre comune, timpul a șters și conștiința unității noastre firești. Viața pornită de la începuturi și trăită pe acest continent numit și Lumea Veche a lăsat, însă, prea multe urme pentru a nu ne recupera cu certitudine temeiurile ontologice ale unității și identității de european. Pe baza a mii și mii de mărturii arheologice, savanta americană Marjia Gimbutas a localizat vatra băștinașilor Europei la Dunărea de Jos în spațiul numit balcano-carpato-pontic.

 

Referitor la modul cum s-ar corela această localizare cu paleogenetica, va trebui să avem în vedere faptul că mutate dintr-un spațiu geo-climatic în altul genele biologice au mai suferit și mutații, și uneori chiar metisări, în schimb au fost purtate aproape nealterate marile simboluri ale spiritualității noastre funciare, simboluri care într-o forma sau alta au dăinuit până astăzi, așa că blonzi sau bruneți, mai scunzi sau mai înalți, vorbind limbi diversificate doar de timp pe diferite arii geografice, suntem în mod natural membrii uneia și aceleiași națiuni europene pornită din baștina Europei. A ne recunoaște baștina înseamnă a ne recunoaște înrudirea ontologică, ceea ce conduce la dorința naturală de a ne reface unitatea uitată.

 

Pentru cunoscători drumul regăsirii noastre loaiale nu pare nici prea lung, nici prea greu de parcurs, totul depinde de cunoașterea temeiurilor ontologice ale unității noastre reale. De cunoaștere și iar de cunoaștere avem nevoie, fiindcă Europa Unită se va înfăptui numai prin voința popoarelor și nici nu poate fi altfel, dar trebuie să reținem că numai popoarele ridicate prin cultura privind fundamentele științifice ale unității noastre vor susține și vor acționa pentru înfăptuirea unității reale, de unde și necesitatea ca această cultură să devină obiect de învățământ permanent în școlile de toate gradele din Europa. Pentru generalizarea acestui studiu în țările Uniunii și nu numai se poate conta pe angajamentul Comisiei Europene de a susține cu prioritate inovarea în cultură și în educație, angajament de care ne-a asigurat chiar domnul președinte Jean-Claude Juncker în conferința sa din iulie 2015 de la Universitatea din Priștina, când a spus că marele potențial al educației reprezintă o valoroasă sursă de speranță pentru viitor, fiindcă numai educația dă puterea de a modela societatea în care vrem să trăim (Ec.europa.eu).

 

Evident, totul depinde de conținutul acestui învățământ și fiindcă orice drum începe cu primul pas, dorim să facem acest prim pas cu argumente la vedere spre ceea ce trebuie să fie unitatea economică, politică, lingvistică și religioasă a Europei spre propășirea și dăinuirea ei.  

 

În cuprinzătorul său tratat publicat în anul 1975, regretatul Whitney Smith, fostul director al Centrului American pentru Drapelele Lumii a arătat că sub semnul stindardului cu cap de lup, numit frecvent Dragon, s-a făcut istoria din Persia până în Britania timp de 2500 de ani, dar fără să fi reușit explicarea acestui miracol, deși Vasile Pârvan l-a prezentat ca simbol religios în prelegerile pe care le-a susținut la Cambridge în anul 1926. Din fericire, cercetările din ultimele două decenii au arătat că Dragonul este întruchiparea hieroglifei care redă numele primordial a lui Dumnezeu, adevăr ce explică pe deplin venerarea, de care a avut parte în toate epocile, de la Oceanul Atlantic la Marea Chinei. În virtutea semnificației sale primordiale Simbolul Dragon cu cap de lup a susținut și dezvoltarea spiritualității europene așa cum indică prezența lui în toată Europa.

 

La Dunărea de Jos, figurinele cu cap de lup apar în civilizația Vinča din neoliticul timpuriu având aceeași semnificație, pe care o are și astăzi Sfântul Cristofor cu cap de lup, din multe biserici creștine. În amintirea originii sale valahice zeul Apollon se mai numește și Lykios, tocmai fiindcă se știa că Leto, mama lui fusese o femeie lup, adică volk, consoane care configurează și cuvântul VLAK, vlahii fiind înscriși în toate Cărțile Sacre ale omenirii ca sfinți sau ca eroi civilizatori.

 

Ca stindard a fost purtat de dacii dunăreni cu câteva sute de ani înainte de Hristos așa cum arată fragmentul ceramic de la Budureasca aflat la 13km de orașul Mizil din județul Prahova.  Cu reprezentări, nu identice, dar similare, acest stindard a fost purtat de legendarul rege Arthur, de cavaleria lui Carol cel Mare, dar și de Wilhem I în Bătălia de la Hastings.