Se încarcă pagina ...

ADEVĂRUL DESPRE PENSII SI PENSIONARI. Scrisoare deschisă către Ministrul Muncii si Justitiei Sociale

Data publicarii: 16.07.2017 10:13:00

SCRISOARE DESCHISĂ 

MINISTRULUI MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Doamna deputat Lia Olguţa VASILESCU

 

Stimată doamna ministru,

Mă adresez dvs., în baza unor mai vechi relaţii de colaborare, pe tema Proiectului Legii sistemului unitar de pensii, cu dorinţa sinceră de a contribui la înlăturarea haosului instalat, din 2010, în acest domeniu. Orice lege trebuie să pornească de la definirea clară a obiectivului pe care îl are în vedere, în cazul de faţă pensiile. Or, pensia este, în legislaţia europeană un drept patrimonial legal dobândit, în baza unuia sau mai multor contracte de muncă, la stat sau în domeniul privat, încheiate.

 

Din această perspectiva veţi constată din nou, aşa cum aţi făcut-o cu ocazia creşterii punctului de pensie, că aveţi în România puţin peste 2 milioane de pensionari. Adică cei pe Legea nr. 263/2010. La aceştia s-ar adaugă alţi 200.000 pe legi separate: magistraţi şi grefieri, piloţi civili, diplomaţi, funcţionari publici din Parlament şi Curtea de Conturi şi rezervişti (proveniţi din M.Ap.N., M.A.I. şi Servicii). Total 2.200.000.


Dacă cei de mai sus sunt pensionari, ce sunt ceilalţi 3,3 milioane de cetăţeni, băgaţi fie din rea credinţă manipulatorie, fie din prostie, în această categorie, de diverşi analişti şi teleaşti care fetişizează “contributivitatea” şi punctul de pensie? Ce legătură au cu zisă contributivitate, cu punctul de pensie, contractele de muncă şi chiar cu vârstă de 65 de ani, beneficiarii (între 18-100 de ani, ai)  venitului social minim garantat? Sau foştii cooperatori, recompensaţi de Ceauşescu cu un ajutor social? Ce legătură au indemnizaţiile viagere de merit ale deputaţilor şi senatorilor, artiştilor poporului, sportivilor olimpici, revoluţionarilor etc.? Juridic, toate acestea sunt altceva decât pensia care, ca drept, nu dispare nici dacă statul dispare.

 

De aceeaşi natură cu alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copilului (unele de zeci de mii de euro) bursele studenţeşti etc., acestea sunt instituite de guverne, aleator, fără vreo legătură cu anii de muncă, punctul de pensie sau contributivitatea. Au caracter de venit de tip salarial sau ajutor social şi pot fi mărite, micşorate, inventate sau abrogate oricând. De ce sunt băgate în categoria pensii? Pentru ca tinerii să fie deturnaţi de la realitatea tristă a lipsei locurilor de muncă şi stimulaţi să se întoarcă cu ura împotriva părinţilor şi bunicilor lor? Ca fost membru PRM, dvs. ar trebui să înţelegeţi mai bine această diversiune – parte a planului de disoluţie a naţiunii române.

 

O primă concluzie s-ar desprinde din cele de mai sus. Pentru stăvilirea haosului, sunt necesare două legi, nu una. O Lege a sistemului unitar de pensii, pentru cei 2 milioane şi ceva de pensionari reali, mai puţin rezerviştii, şi o altă Lege a indemnizaţiilor de merit viagere şi a ajutoarelor sociale.


Stimată doamna ministru,

Constituţional, există doar două sisteme de pensii: Sistemul public ce corespunde Pilonului I şi Sistemul privat corespunzător Pilonilor II, III şi IV.

Sistemul public este guvernat de Legea nr. 263/2010 şi de 6 legi ocupaţionale, inclusiv Legea nr. 223/2015 a rezerviștilor. Sistemul privat este guvernat de 3 legi vizând pensiile private, de la cea obligatorie, la cele facultativ-suplimentare. O funcţionară plină de zel din ministerul dvs. a lansat şi ţine morţiş la ideea că ar există şi Sistemul militar de pensii, pentru că avem o Lege a pensiilor militare de stat, altceva decât Legea nr. 263/2010. Conform acestei logici strâmbe, ar trebui să existe şi sistemele de pensii diplomațial, greferial, piloțial etc, deoarece şi aceştia au legi separate. Deja această prostie a făcut valuri, privându-i pe rezervişti de o serie de drepturi câştigate (indemnizaţii de creaţie, bilete de tratament sau odihnă, compensări la medicamente etc.), doar parţial recuperate, prin intervenţiile Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, la nivelul Parlamentului.


Să luăm însă Pilonul I.

Există doar 2 categorii de pensii: civile şi militare.
Stabilite în funcţie de contributivitate sau nu, pensiile civile au în comun următoarele: contributivitatea cetăţenilor s-a dus către Casa Naţională de Pensii, iar cuantumul pensiilor este stabilit de această entitate, de la care respectivii primesc banii; munca lor, în funcţie de care li se stabileşte pensia, s-a derulat pe principiul celor 8 ore, fiind normată, orice depăşire aducând venit suplimentar; obligaţiile de muncă nu au presupus un jurământ de fidelitate şi de sânge, deci riscul pierderii vieţii, şi nici alte privaţiuni; Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are competenţă asupra tuturor categoriilor de salariaţi şi pensionari civili dar, de la 1 ianuarie 2016, nu şi asupra salariaţilor şi pensionarilor militari şi poliţişti. În cadrul Guvernului, competenţa asupra salariilor şi pensiilor militare o are doar Ministerul Apărării Naţionale.


Toţi pensionarii civili au fost sub incidenţa unei legi unice, până la începutul anilor 2000, în România şi în toate statele şi în toate timpurile, existând doar 2 categorii socio-profesionale cu legislaţie aparte: militarii şi clerul.
Exceptând perioada 2011-2015 (când, prin fals şi uz de fals, inventându-se retroactiv inexistente contribuţii la Casa Naţională de Pensii, militarii şi poliţiştii au fost aruncaţi ca balast social peste aceasta, dându-li-se juridic statutul de asistat social), niciodată această categorie nu a fost amestecată în legislaţia civilă.


Stimată doamna ministru,

Concluzionând, vă atrag respectuos atenţia că, prin natura muncii, a obligaţiilor militare care continuă şi după trecerea în rezervă, pensia lor fiind în fapt solda de rezervist, rezerviştii nu pot face obiectul legii pe care o pregătiţi. În plus, adâncind cercetarea, veţi constata următoarele: deși regimul muncii a fost diferit, militarii şi poliţiştii fiind, ca şi preoţii, în slujbă 24 de ore din 24, remuneraţia le-a fost stabilită doar pentru 8 ore, ignorându-se faptul că privaţiunile pe care au fost obligaţi să şi le asume au condus şi conduc la necesitatea unor legi separate de viaţa civilă, legi care guvernează universul militar; contributivitate pentru pensii au avut doar direct la bugetul de stat, ei fiind legaţi de Casele Militare de Pensii, nu de Casa Naţională iar aceste contribuţii au fost mai mari decât cele civile, reprezentând 3%, nu 2%, la care s-a adăugat, din 1967, o contribuţie din net de 5%, crescând până la 25%; din 1990, venitului net a fost ransformat, în mod penal, în venit brut; pensia privată suplimentară le-a fost furată literalmente, fiind introdusă ilegal şi retroactiv în baza de calcul a pensiei militare de stat, iar drepturile câştigate lucrând ca civili, după trecerea în rezervă, le-au fost furate şi ca bani, şi ca ani vechime etc. În plus, actuala dvs. Lege a salarizării unitare le-a răpit şi militarilor, şi civililor, indiferent unde sunt angajaţi, un drept fundamental, câştigat: ajutoarele salariale şi salariile compensatorii la încetarea raporturilor de muncă.


Haosul produs în sistemul de pensii şi călcarea în picioare a demnităţii militare de către Traian Băsescu au generat lupta noastră pe toate căile, alături de dvs. ca om politic, în perioada 2010-2012 pentru redobândirea statutului nostru de rezervist, consfințit printr-o Lege a pensiilor militare de stat. După ani de eforturi, Legea nr. 223/2015, iniţiativă a PSD, a fost promulgată în iulie 2015 de Preşedinte, dar distrusă în 9 decembrie acelaşi an, printr-o întreagă ordonanţă în 30 de articole, strecurată ca … Art. 40 în OUG 57/2015 a Guvernului Cioloş, privind salarizarea civililor pe 2016.

 

Cine a făcut-o? Penalii sistemului, finanţişti şi jurişti, ca să-l citez pe fostul ministru Corneliu Dobriţoiu, cei vinovaţi, conform auditului Curţii de Conturi din 2012, de multiple „inovaţii” comise în sprijinul ciracilor lui Băsescu, prin OUG nr. 1/2011. Adică aceiaşi, stimată doamna ministru, care v-au manipulat şi pe dvs. că ar fi vreo legătură între mărirea soldei soldatului cu 300% şi creşterea pensiei unui colonel. Nu este aşa, cum nu au nici o legătură pensiile magistraţilor militari, pe Legea magistraţilor, cu pensiile militare de stat ale generalilor şi coloneilor din M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I., care sunt de 6-8 ori mai mici. Neavând vreo legătură cu punctul de pensie, soldele de rezervist, adică pensiile militare de stat, au crescut proporţional, întotdeauna, doar cu creşterile salariale la activi. Pentru alte amănunte, specialiştii noştri în legislaţie şi finanţe vă stau oricând la dispoziţie.


În speranţa că aţi înţeles că nici un argument privind absurda includere a universului militar în universul civil nu rezistă, că orice referire la soldele militare de rezervist şi la posibilitatea includerii lor în noul Proiect legislativ nu poate avea în spate decât intenţia de a amplifica haosul până la disoluţie naţională, cu ferma convingere că nu vom fi aduşi în mod absurd în situaţia de a  lupta în stradă şi în justiţie împotriva acelora, din spectrul politic, în care ne-am pus speranţele de dreptate, şi pe care i-am votat,

Am onoarea să va salut,

 

Preşedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Afisari: 199
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter