În urmă cu o săptămână, câţiva actori s-au oprit la o crâşmă cu ştaif, respectiv Restaurantul Ginger, pentru o degustare de vinuri Enira. Nimeni nu şi-a înecat conştiinţa, dar, după cum bine se ştie, un pahar de vin bun încălzeşte inimile şi dezleagă limbile. Pe măsură ce gazdele ne îmbiau cu vinuri şi mâncăruri alese, invitaţii şi-au adus şi ei contribuţia, asezonând evenimentul cu o seamă de poveşti frumoase. Printre cei prezenţi s-au numărat Alexandru Bindea, Tudorel Filimon, Mihai Popescu şi Eusebiu Ştefănescu.

Restaurantul Ginger, amfitrionul evenimentului, a devenit cunoscut atât prin ambianţa originală, de restaurant-muzeu, deoarece acesta expune opere ale unor artişti plastici români şi străini de marcă, cât şi prin varietatea de vinuri oferite (peste 240 de feluri, depozitate într-o pivniţă climatizată, cu o temperatură controlată de 11,5°C). Şi acest lucru se datorează exclusiv managerilor Cesar Filip, gastronom cu şcoală Michelin, şi Doru Pencea, specialist în vinuri. A urmat, firesc, organizarea degustărilor de vin, astfel de evenimente devenind deja o tradiţie.

Povestea vinului Enira a început în Bulgaria în 2001, când a fost înfiinţată compania Bessa Valley Winery. Unicul distribuitor al vinului Enira în România este societatea românească WineRo, fondată în 2006 la iniţiativa unui grup de investitori internaţionali, printre care se remarcă contele Stephan von Neipperg, proprietar de podgorii în Bordeaux, Dr. Karl Heinz Hauptman şi enologul Marc Dworkin. Apariţia de-acum celebrei mărci de vinuri Enira i se datorează lui Dworkin, inspirat fiind în alegerea acestei denumiri de povestea prinţesei trace din Dobrogea.
 

Pentru degustare, au fost prezentate cinci sortimente de vinuri Enira, unul mai îmbietor ca celălalt: Rose by Enira, Easy by Enira (Merlot), Cabernet 2008 by Enira, Enira 2006 şi Enira Reserva 2006. De la reprezentaţii WineRo la eveniment, Ghenadie Bobeica şi Mircea Nicolescu, am aflat lucruri pe care orice cunoscător cu pretenţii în ale vinului le ştie: vinul trebuie să fie rotund (adică să aibă acelaşi gust pe toată suprafaţa gurii), dacă există o diferenţă între gust şi miros, înseamnă că s-a “umblat” la vin, nu se ţine paharul pe cupă, ci se ia de picior pentru a nu încălzi vinul etc.

În cadrul degustării de vinuri, Restaurantul Ginger ne-a încântat cu sofisticării gastronomice pregătite special pentru a evidenţia calităţile vinului: bruschete cu roastbeef şi pastă de brânză şi roşii, chifteluţe de cartofi cu susan (invenţia casei) etc. Şi, când limbile s-au dezlegat, au început poveştile. Eusebiu Ştefănescu a spus-o pe cea mai interesantă.

Cu ocazia unei întruniri la Chişinău, prin anii ’90, actorul a fost invitat să ţină un discurs. Până aici nimic neobişnuit, numai că intervenţia venea după discursul unui mare orator: Dan Puric. Ce mai poţi spune după ce vorbeşte marele Puric? Plin de inspiraţie, Eusebiu Ştefănescu citează dintr-un articol politic al lui Eminescu apărut în “Timpul” în 1876, după care recită “Glossă”. Toată lumea era în delir: “Pentru Eminescu, nu pentru mine” – a avut grijă să adauge Eusebiu Ştefănescu. A fost felicitat de Grigore Vieru, care, cu lacrimi în ochi, i-a oferit 200 de dolari: “N-am fost pregătit pentru emoţia aceasta. Aştia nu sunt bani, sunt sentimente. Una pentru tine, una pentru Puric.” La nedumerirea şi refuzul actorului, Vieru s-a apărat: “Dar sunt sentimente, Eusebiu!” Neavând încotro, actorul a acceptat banii şi i-a împărţit cu Dan Puric. Pe drumul de întoarcere, i-a dat suta lui regizorului tehnic, rugându-l să ia de băut pentru toată lumea: “Şi aşa am băut noi până la Bucureşti sentimentele lui Vieru”.