Marşul Cultural Internaţional Nichita Stănescu porneşte mâine din Şişeşti şi nu se va opri până la Drobeta Tr. Severin. 30 de kilometri de comemorare prin marş, pe un traseu pe care Nichita l-a parcurs cândva. De ce Şişeşti? Pentru că, să zicem, e un sat cu rădăcini adânci. Sau pentru că aici se mai practică olăritul. Sau pentru că… Dar mai ales pentru că aici a zăbovit Poetul. A zăbovit într-un anumit fel şi a lăsat nişte amintiri ca de meteor căzut într-o pădure. O coardă de la o chitară din casa unui profesor din Şişeşti s-a rupt şi ruptă a rămas… Reiau aici o evocare pe care am mai făcut-o…

Aici a fost Nichita în 1981. De aici va porni Marşul Cultural "Nichita Stănescu"

Mai 1981. În casa profesorului de limba română Titu Dinuţ din Şişeşti, lume multă la masă: Dora, Laurian Stănchescu şi mehedinţenii Ileana Roman, Valeriu Armeanu, Ion Şerban-Drincea, Valentin Vasilescu, Gheorghe Marin-Iovăneanu etc. Nichita se înfrupta doar privindu-i pe cei din jur.
La un moment dat, poetul a mîngîiat cu jind cea mai mică bucătură de pe tipsie, zicînd: “N-o mănînc de dragul că nu vreau s-o mistui. Vreau întîi s-o văd. Burta n-are ochi”. Contrariată de vestea că Nichita se cam ferea de mîncare, bunica profesorului, Floarea Iancului, a intrat în odaia ticsită cu musafiri. Era îmbrăcată cu costumul ei popular oltenesc, de fată, vechi de 100 de ani. I-a oferit Îngerului o strachină în care leneveau cîteva mere şi cîteva nuci. “A tresărit, s-a ridicat – cît era de mare – de pe scaun şi i-a pupat mîna bunicii”, îşi aminteşte Titu.

 Valentin Vasilescu l-a rugat pe Nichita să-i lase ca amintire un haiku pe care poetul îl “scăpărase” cu doar cîteva minute înainte. Nichita i l-a dăruit, adăugînd: “Domnule, nu regret nimic, nici un gest pe care-l fac, pentru că sînt prea bătrîn soldat şi cunosc toate mirosurile puştii albe”. Tot Valentin Vasilescu l-a provocat pe marele poet întrebîndu-l dacă mai iubeşte. El i-a răspuns: “A fi îndrăgostit nu e totuna cu a iubi o fată. Sună frumos: a fi îndrăgostit mai tare decît se arată la faţă”.

Îngerul necuvintelor a zărit într-un colţ al odăii o chitară. A cerut gazdei permisiunea s-o ia în braţe. Chitara era dezacordată. A început s-o trateze, murmurînd: “A venit daimonul!”. “Atunci doamna Dora s-a ridicat şi a luat un creion. Am înţeles că în clipa aceea Nichita era vizitat de muze – spune profesorul. S-a făcut linişte de mormînt. Cu toţii ascultam acele versuri care mie mi se păreau a fi mană cerească... Apoi, ca trezit dintr-un vis, a punctat un acord final la chitară. Una dintre corzi a cedat. Din ziua aceea, pe chitară n-a mai pus nimeni mîna. Şi astăzi mai păstrez, ca pe nişte sfinte moaşte, chitara cu coarda ruptă de mîna lui Nichita”.
Asfinţea soarele cînd poetul şi ceilalţi oaspeţi s-au ridicat să plece. Înainte de a lăsa în urmă bătătura acelei case, poetul s-a îndreptat spre mama profesorului de limba română Titu Dinuţ şi i-a mulţumit pentru ospăţ. “Ştia de la alţi confraţi că şi eu scriam poezie – povesteşte el - aşa că l-am auzit fără să vreau, ¬atunci cînd i-a şoptit mamei: «Femeie, să fii fericită că ai născut un cîntec». M-am înfiorat. Parcă asistasem la scena în care Iisus, pe cruce, se adresase mamei sale, Maria. Şi iarăşi mă înfior cînd mă gîndesc că soarta a vrut ca amîndoi să treacă în lumea umbrelor în aceeaşi zi: 13 decembrie. Poate simţea Nichita veşnicia dîndu-i târcoale”.

Titu Dinuţ şi Laurian Stănchescu

Marşul Cultural Internaţional “Nichita Stănescu” este iniţiativa poetului Laurian Stănchescu, actualul preşedinte al Comisiei Judeţene de Cultură Mehedinţi. Printre cei care l-au sprijinit direct în acest demers se numără Marius Bălu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, profesoara Anca Stănişoară, cadru universitar, prefectul judeţului, Ion Mîţu şi Marian Popescu, directorul general al Centrului Cultural Nichita Stănescu.