Se încarcă pagina ...

Războiul 5 G dintre SUA si China pe teritoriul României

Data publicarii: 30.12.2019 19:43:00

 

 

Există, fără doar și poate, un război total între Statele Unite și China pentru ocuparea piețelor europene cu tehnologia 5G, război care se duce și pe teritoriul României.

 

În urmă cu câteva luni, Gordon Sondland, Ambasadorul SUA la UE, a declarat la București că încurajează România să devină o țară „liberă de Huawei”: „România tocmai a semnat un memorandum de înțelegere cu SUA, chiar înaintea întâlnirii pe care președintele Iohannis a avut-o cu Președintele Trump. Scopul, în conformitate cu acel Memorandum, este ca România să devină, să spun așa, liberă de Huawei [...].Vrem ca prietenii și aliații noștri să folosească orice fel de echipament doresc pentru 5G, atât timp cât respectă standardele de guvernare, ceea ce nu include împărtășirea de informații cu guvernele-gazdă, nu include activități maligne și o serie de multe alte lucruri față de care, evident, ne opunem. Cred că România a analizat foarte serios ce tehnologie 5G să folosească pe viitor și a decis că tehnologia chineză nu este calea pe care să o urmeze, iar noi aplaudăm această poziție”. 

 

N-a fost de ajuns. Deși în România, „războiul tehnologic” a fost câștigat de SUA, conform memorandumului de înțelegere semnat între România și Statele Unite în luna august, SUA continuă să atace China. Astfel, la 20 decembrie 2019, la Timișoara, într-un context care nu prea avea legătură cu tehnologia 5G (era comemorarea eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989), noul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, nu s-a putut abține și a strecurat, în discursul său, următoarea „șopârlă”:

 

„Sunt o mulţime de influenţe maligne din păcate, care vin de la vecinii din nord, din păcate sunt influenţe de la chinezii comunişti. Şi acum, la 30 de ani de când au căzut comuniştii, este straniu să avem discuţii de chestiuni ca 5G cu chinezii comunişti. Îmi pare rău că se întâmplă aşa ceva”.  

 

Lovitura nu a scăpat vigilenței Chinei care, prin purtătorul de cuvânt Wang Xinwei Cosmin, Secretar 1 la Ambasada R.P. Chineze la București, a dat următoarea ripostă:

 

Comunicatul Ambasadei Chinei la București

 

„Ambasadorul SUA a ponegrit tehnologia chineză 5G fără temei și ne opunem ferm acestui lucru. De mult timp SUA și-a dat toată osteneala să exagereze problemele de securitate ale tehnologiei chineze 5G, dar până în prezent, SUA n-a putut furniza nici o dovadă despre acest așa-numit „risc de securitate”. Abuzul puterii de stat și oprimarea întreprinderilor din alte țări prin intermediul mijloacelor politice sunt rușinoase și nu se potrivesc cu statutul de mare putere al SUA. 

 

„Comisia Europeană nu au depistat nici o „ușă din dos” în compania Huawei. În companiile americane, da”

 

După ani de revizuire, guvernul britanic, Oficiul Federal de Securitate IT (BSI) din Germania și Comisia Europeană nu au depistat nici o „ușă din dos” evidentă în compania Huawei. Pe când, lacune de securitate au fost depistate în mai multe companii tehnologice americane, fiind dezvăluite multe cazuri de „ușă din dos”. Huawei și-a exprimat disponibilitatea de a semna un acord fără „ușă din dos” și de a fi supus testelor și supravegherilor terțe. SUA poate să-și asume același angajament?

 

Huawei a investit și a operat în România de mulți ani și nu a provocat niciodată pericole pentru securitatea cibernetică. Huawei a participat activ la construcția rețelei de comunicații a României, a creat mii de locuri de muncă și a adus contribuții importante la veniturile fiscale, dezvoltarea economiei digitale și a progresului social din România. Cooperarea pragmatică dintre China și România a adus cele două părți într-o comunitate strânsă de interese.

 

Guvernul Chinei încurajează întotdeauna întreprinderile chineze să desfășoare cooperarea economică și comercială în diferite domenii, inclusiv telecomunicații și energie, pe baza respectării normelor internaționale și a legilor țării respective. Guvernul Chinei nu sprijină nici o întreprindere să se angajeze în nici o activitate care dăunează intereselor legitime de securitate ale altor țări.  

 

„Sfătuim SUA să abandoneze mentalitatea învechită de război rece” 

 

Suntem dispuși să colaborăm cu comunitatea internațională pentru a aborda amenințările cibersecurității prin dialog și cooperare pe baza respectului reciproc, egalității și beneficiilor reciproce. Ghidată de principiul consultării, cooperării și beneficiilor pentru toți, China va continua să împărtășească oportunitățile majore aduse de noua rundă de revoluție tehnologică cu alte țări, să intensifice schimburile și cooperările în domeniile științifice și tehnologice, inclusiv tehnologia 5G și să contribuie mai mult la bunăstarea întregii omeniri.

 

Sfătuim SUA să abandoneze mentalitatea învechită de război rece și jocul de sumă zero și să se abțină de a căuta și a face dușmani peste tot. SUA a oprimat și a sugrumat în mod necontenit anumite companii chineze. Un astfel de comportament dur de intimidare a întâlnit o fermă opoziție din partea Chinei și a altor țări pentru susţinerea justiţiei. Ca ambasador al unei țări, ar trebui să facă mai multe lucruri pentru întărirea prieteniei și a înțelegerii reciproce dintre țări, nu invers. 

 

Sperăm și credem că țările relevante vor face o judecată independentă pe baza intereselor lor pe termen lung și vor respecta principiul justiției, corectitudinii și nediscriminării. Suntem siguri că ele sunt suficient de înțelepte să evite „capcana de securitate” pregătită de SUA”.

 


Afisari: 3383
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Nicolette Orghidan (Jan, Sat 04, 2020 / 13:03)
Da, interesant material. De deschis minți, de analizat, de aprofundat. Totuși, există un risc folosirea tehnologiei 5G și asta o spun atâția cercetători cărora le mai pasă totuși și de sănătatea oamenilor. Fie că folosești sau tehnologie modernă, tehnologia 5G te influențează.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter