Se încarcă pagina ...

1 DECEMBRIE între "Ungaria Mare" si România Mare

Data publicarii: 01.12.2014 10:12:00

 

 

Printre puÈ›inele lucruri bune petrecute după decembrie 1989, se numără È™i instituirea zilei de 1 Decembrie ca zi naÈ›ională a Statului român È™i a Neamului românesc. Nu se putea o alegere mai bună! Cinstim astfel un amplu proces istoric a cărui încheiere È™i desăvârÈ™ire a început la 27 martie 1918 la ChiÈ™inău, când românii de peste Prut au decis Unirea cu Èšara, în ciuda dificultăÈ›ilor È™i primejdiilor deosebite pe care le presupunea acest act politic de sfidare a colosului imperial de la Răsărit. A fost un gest de mare curaj, pe care nu l-a putut repeta niciunul dintre popoarele aflate în vasta închisoare a popoarelor numită Rusia.

 

A urmat în toamna aceluiaÈ™i an, la 28 noiembrie, decizia bucovinenilor de a se desprinde din jugul altui mare imperiu, care a marcat dureros istoria noastră din cealaltă direcÈ›ie, a Apusului. Iar peste câteva zile, în prima zi din iarna acelui an fantastic 1918, la Alba Iulia, s-a produs momentul astral: încheierea glorioasă a unui vast proces istoric, ale cărui începuturi se pierd în negura timpului, procesul prin care Dacia legendară se refăcea în hotarele ei străvechi.

 

După aproape 2000 de ani, locuitorii dintotdeauna ai È›inuturilor carpato-danubiene se regăseau din nou în interiorul aceluiaÈ™i stat. GraniÈ›ele politice se puneau astfel în acord cu graniÈ›ele etnice! Aceasta este dreptatea care ni s-a făcut la 1 Decembrie 1918!

 

 

Sunt multe gândurile care trec prin mintea românului la o zi atât de însemnată ca aceasta… Cine ar putea să le depene pe toate?! AÈ™adar, încercând o vagă organizare a ideilor, numai câteva, următoarele:

 

Mai întâi, constatarea tristă că situaÈ›ia politică de azi diferă mult, prea mult de cea de la 1 Decembrie 1918. Hotarele de azi nu mai coincid cu hotarele de atunci, ale României Mari! Considerăm că refacerea acelor hotare trebuie să fie parte din programul oricărui partid politic, din orice program de guvernare! Dacă pe plan politic lucrul acesta este ceva mai complicat È™i depinde acum de prea mulÈ›i factori externi, pe plan spiritual, cultural È™i economic refacerea României Mari, ba chiar a unei Românii È™i mai mari, este cu putinÈ›ă. Ne mai trebuie numai puÈ›ină voinÈ›ă! VoinÈ›ă de-aia, politică, adică la nivelul guvernanÈ›ilor, al clasei politice!

 

În al doilea rând, să ne aducem aminte că la Adunarea NaÈ›ională de la Alba Iulia au participat mii de români veniÈ›i din È›inuturi care, ulterior, la Trianon, prin decizia ezitantă a Marilor Puteri, au rămas în afara hotarelor noi ale României! Ne referim astfel la românii care trăiesc azi, ca minoritari, în È›ările din jurul nostru, dincolo de Nistru, în Bucovina, pe valea Tisei sau în sudul Dunării! Sunt câteva milioane de români extranei! Am făcut prea puÈ›in pentru aceÈ™ti români după 1918. UrgenÈ›a numărul unu, după părerea noastră, este ca guvernul român, pe toate căile posibile, să ceară de la autorităÈ›ile statelor vecine, dar È™i de la cele internaÈ›ionale, ca românii care trăiesc ca minoritari în alte È›ări să aibă aceleaÈ™i drepturi pe care le au în România minorităÈ›ile naÈ›ionale! Ce poate fi mai firesc, mai corect?!

 

Mă gândesc bunăoară la românii din Ungaria! Din sate curat româneÈ™ti de la Vest de Tisa, până pe malurile Balatonului răspândiÈ›i. La 1918 erau aproape patru sute de mii. Când România a intrat în război alături de Antanata, a fost acceptată condiÈ›ia pusă de români: la sfîrÈ™itul războiului, hotarul de Vest al României să fie pe Tisa… Azi, statisticile ungureÈ™ti consemnează abia vreo treizeci de mii de români în Ungaria. În realitate sunt mult mai mulÈ›i. Majoritatea greco-catolicilor din Ungaria sunt români, iar greco-catolicii din Ungaria sunt aproape 500.000. Nu prea au cum să existe etnici unguri de religie greco-catolici. Sunt români bieÈ›ii oameni, dar se feresc să recunoască asta de teama È™ovinismului maghiar, atât de stupid È™i de aspru cu cei ce nu vor să se facă maghiari…

 

În primele zile ale aÈ™a zisei revoluÈ›ii din Decembrie 1989, când toată planeta asista cu încântare la revoluÈ›ia copiilor din România, românii din Ungaria au prins curaj È™i au început să ridice fruntea cu mândrie, afirmându-È™i românitatea! Au fost nevoiÈ›i să facă pasul înapoi când emanaÈ›ii revoluÈ›iei au început să-È™i arate adevărata culoare a pulovărelor… Depinde mult de felul cum merg lucrurile în Èšară pentru ca conÈ™tiinÈ›a românească să nu piară la românii de peste graniÈ›ă! Ca È™i la cei din Èšară, îndefinitiv!…

 

În sfârÈ™it, un gând pentru românii pe care soarta i-a dus È™i mai departe de fruntarii, românii risipiÈ›i de la Vladivostok până în Portugalia sau Irlanda, în cele două Americi, în Australia. Numărul lor s-a mărit considerabil după 1990, ca rezultat tragic al unor guvernări iresponsabile, criminale. Personal înclin să cred că în România de azi se duce o politică de trădare naÈ›ională, care urmăreÈ™te, printre altele, È™i depopularea Èšării, crearea unui vid demografic care să atragă sau să justifice o masivă imigraÈ›ie din Israel, a peste un milion de evrei. Sunt semne tot mai clare că nu este vorba de o nălucire a mea È™i a colegilor mei, care am semnalat acest pericol încă cu 10 ani în urmă. Una dintre dovezi este că guvernanÈ›ii noÈ™tri, care au acceptat să slujească acestui plan de înrobire a României, a românilor, nu fac nimic pentru a-i readuce în Èšară pe românii risipiÈ›i în toate zările. Dimpotrivă, în frunte cu preÈ™edintele Èšării, încurajează sau provoacă exodul românilor tineri spre alte È›ări.

 

Clasa politică de care avem parte nu le poartă de grijă în niciun fel românilor români! Scornesc fel de fel de legi È™i privilegii pentru minoritari, de s-a ajuns să fii mai câÈ™tigat ca român în propria ta Èšară dacă te declari È›igan, maghiar, croat sau evreu… Ai astfel acces la avantaje interzise românilor neaoÈ™i! Legile Èšării, în frunte cu ConstituÈ›ia, nici nu pomenesc de români, că există în această Èšară o majoritate românească, prin ale cărei sacrificii, prin a cărei clarviziune s-a constituit statul român. Românii nu sunt subiect de drept în Èšara lor!

 

Nu È™tim cât va mai dura această abdicare a partidelor politice de la imperativul promovării È™i respectării intereselor naÈ›ionale. Pe acest subiect, credem însă că este de datoria noastră, a societăÈ›ii civile româneÈ™ti, să intervenim, prin mijloacele specifice organizaÈ›iilor non guvernamentale, specifice intervenÈ›iei individuale, pentru a forÈ›a clasa politică să-È™i înÈ›eleagă misiunea, dar È™i pentru a transmite românilor de pretutindeni, din Èšară È™i din străinătatea cea grea, un mesaj de susÈ›inere È™i încurajare, iar la cuvintele de îmbărbătare să adăugăm acÈ›iuni È™i activităÈ›i propriu zise, prin care să capete conÈ›inut dens, substanÈ›ial, grija noastră faÈ›ă de soarta românilor extranei, transfrontalieri.

 

Câteva cuvinte în legătură cu un fenomen întristător al zilelor noastre: reacÈ›ia de adversitate pe care o stârnesc preocupările legate de salvarea È™i consolidarea românismului, a românităÈ›ii noastre. Avem adversari de tot felul: în interiorul clasei noastre politice, printre aÈ™a ziÈ™ii formatori sau lideri de opinie, printre liderii unor minorităÈ›i etnice din România È™i, lucrul cel mai grav, suntem priviÈ›i cu ostilitate chiar È™i de autorităÈ›ile statelor vecine, unde trăiesc români de-ai noÈ™tri. Români care sunt supuÈ™i unui proces brutal sau subtil, dar permanent, de descurajare È™i marginalizare în calitatea lor de etnici români, proces propriu zis de deznaÈ›ionalizare. Acest proces nedemn, descalificant pentru cei care îl susÈ›in, este deosebit de complex, se desfăÈ™oară pe toate planurile posibile: economic, social, profesional, cultural… AÈ™ sublinia componenta cea mai perfidă a acestui proces: manipularea psihică, atacul la resorturile sufleteÈ™ti ale românismului! Încercarea de a face să dispară din conÈ™tiinÈ›a noastră mândria de a fi român, de a te È™ti român, urmaÈ™ al părinÈ›ilor tăi È™i al unor străbuni de toată isprava, mari făuritori de valori materiale È™i spirituale.

 

Am discutat mult acest subiect cu oameni care îl pricep în toată amploarea sa regretabilă, nefericită. Asistăm în zilele noastre la o încercare perfidă de a impune la nivel naÈ›ional un defetism total faÈ›ă de viitorul nostru, ba chiar È™i faÈ›ă de trecutul nostru, prin răstălmăcirea sau falsificarea istoriei. De pretutindeni È™i ceas de ceas, prin mass media, prin Internet, auzi vorbe sau È›i se oferă texte savant elaborate despre defectele noastre ca români, despre nimicnicia noastră românească. Oameni care È™i-au trăit degeaba viaÈ›a, fără să producă nicio valoare, muÈ™te care se visează albine melifere, îÈ™i descoperă vocaÈ›ia de critici È™i acuzatori ai neamului românesc, chemând la judecată poporul român, pe cei mai de seamă români, în frunte cu Mihai Eminescu, cu Ștefan sau Horia, aruncând asupra a tot ce este românesc umbra îndoielii, a derizoriului, a inconsistenÈ›ei, a surogatului. A lipsei de autenticitate È™i de legitimitate!

 

Am purtat pe acest subiect îndelungi discuÈ›ii È™i consultări cu adevăraÈ›i oameni de carte, oameni care duc pe umerii lor o autentică operă, o veritabilă carieră profesională, oameni cu o viaÈ›ă socială, de familie, normală, exemplară chiar. Români capabili să sesizeze motivaÈ›iile ascunse, oculte, ale acestor campanii de denigrare a românescului din lumea noastră. Din aceste discuÈ›ii s-au desprins câteva concluzii pe care le consider capabile să orienteze eforturile noastre viitoare:

 

Prima È™i cea mai importantă: suntem agresaÈ›i pe diverse planuri, iar faÈ›ă de această agresiune cea mai bună strategie nu este cea defensivă, prin care să răspundem punct cu punct unor acuzaÈ›ii sau critici nefondate, deseori aberante. Ci este timpul să contra-atacăm promovând cu insistenÈ›ă valorile È™i aspectele care ilustrează capacitatea românilor de a excela, de a fi subiecte ale istoriei, fie la nivel regional, fie la un nivel european sau mondial!

 

Un exemplu: suntem în permanenÈ›ă atacaÈ›i – cum bine se È™tie, cu o tenacitate unică, de nostalgicii Ungariei Mari, care scornesc pe seama noastră fel È™i fel de basne, precum Simion Dascălul, cronicarul mincinos de odinioară. În mod deosebit pe mulÈ›i maghiari îi deranjează că ne sărbătorim istoria È™i fiinÈ›a naÈ›ională la 1 Decembrie! Le vine greu să ne vadă că sărbătorim România Mare, Unirea Transilvaniei cu Èšara! Și scornesc fel È™i fel de motivaÈ›ii false, penibile, în neputinÈ›a lor de a accepta evidenÈ›a adevărului, a soluÈ›iei date de istorie! Răspunsul nostru cel mai potrivit la toată mascarada propagandei lor anti-româneÈ™ti este să le punem oglinda în faÈ›ă, spre a vedea cu ochii lor câte parale fac! Văd paiul din ochiul nostru, dar nu văd bârna care le deformează complet percepÈ›ia propriei realităÈ›i. Trebuie ajutaÈ›i fraÈ›ii noÈ™tri maghiari să-È™i vadă lungul nasului! Să le aducem aminte cu insistenÈ›ă, până le intră bine în computer, că Ungaria Mare după care oftează ei zi È™i noapte nu a existat! Repet: Ungaria Mare nu a existat! Este scornită de minÈ›ile înfierbîntate care confundă realitatea cu visurile deÈ™arte de mărire! Ungaria aÈ™a zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniÈ›ă birocratică, a unui funcÈ›ionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi È™i aranjamnte de culise. Ungaria aÈ™a zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!

 

Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac È™i jumătate de ocupaÈ›ie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece? Să le aducem aminte celor care ne calomniază cu atâta pasiune, faptul ruÈ™inos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta È™i din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur! Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paÈ™alîc, au fost alungaÈ›i de armatele unei puteri europene, creÈ™tine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaÈ›ie turcească, păgână, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenÈ›ă, de opoziÈ›ie ungurească la ocupaÈ›ia musulmană.

 

Nota bene: principatul medieval ungar, creaÈ›ie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneÈ™ti, între care includ È™i Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu È™i Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare È™i principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria È™i Transilvania erau lucruri diferite, entităÈ›i complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaÈ™i situaÈ›ie cu Moldova È™i Èšara Românescă, fiind toate trei părtaÈ™e în mod firesc la aceeaÈ™i istorie, la acelaÈ™i model de organizare politică.

 

InsistenÈ›a cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaÈ›ia între cel calomniat È™i calomniator! Foarte uÈ™or È™i la îndemâna oricui este să constate că oportunismul È™i lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari decât la cei care ne-au condus È™i reprezentat pe noi! S-o spunem pe È™leau È™i pe înÈ›elesul omului de rând: momentele în care să-È›i fie ruÈ™ine de tine că eÈ™ti maghiar sunt mult mai numeroase È™i mai jenante decât cele care i-ar îndreptăÈ›i cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros… Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenÈ›ă trebuie adunate de istoricii specialiÈ™ti È™i puse pe tapet, căci numai aÈ™a vom închide gura celor care È™i-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!

 

Èšinem totuÈ™i să punem o întrebare pentru bravii noÈ™tri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: CâÈ›i sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, È™i câÈ›i sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? CâÈ›i sunt românii al căror nume a fost maghiarizat È™i se fălesc azi cu ei toÈ›i maghiarii, È™i câÈ›i sunt maghiarii cu nume românizat?… Să mi se ierte simplicitatea, aproape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro È™i trebuie să ne coborîm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanÈ›i È™i insistenÈ›i cu orice ocazie! Să vorbim aÈ™adar pe înÈ›elesul minÈ›ii lor, împuÈ›inată de ură È™i năluciri deÈ™arte!

 

Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice È™i să tranÈ™ăm odată È™i pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaÈ›i să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaÈ›iune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaÈ›ia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas È™i Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din MaramureÈ™! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui È™i pentru familie să-È™i susÈ›ină ipoteza, adevărul!… Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!

 

AcelaÈ™i exerciÈ›iu nu ar strica să-l facem È™i cu ceilalÈ›i vecini, întrebându-ne câÈ›i ucrainieni, ruÈ™i, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, È™i câÈ›i români i-au fericit pe vecinii noÈ™tri È™i ar binemerita nu numai un cuvînt de recunoÈ™tinÈ›ă din partea acestora!… Dar ar merita ca în toate aceste È›ări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneÈ™te È™i se consideră români! Oare cât vom mai tolera persecutarea È™i marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruÈ™inarea guvernanÈ›ilor vecini, a guvernanÈ›ilor noÈ™tri, complet surzi la suferinÈ›a românilor din È›ările vecine?!

 

Și mai pun o întrebare, tot pentru vecinii noÈ™tri unguri, pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria. Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, din 1527, după dezastrul de la Mohaci. După 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria È›ară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naÈ›ional! Comunitatea internaÈ›ională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!… Care e logica acestor resentimente? Cum puteÈ›i deplânge la nesfârÈ™it dispariÈ›ia graniÈ›elor care aparÈ›ineau altora, habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridiculul situaÈ›iei?!

 

Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea È™i administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. După Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Și È™tiÈ›i dumneavoastră, fraÈ›i maghiari, care a fost prima iniÈ›iativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de auto-guvernare maghiară, suverană È™i independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu È™tiÈ›i, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită È™i au È™i trimis la BucureÈ™ti o delegaÈ›ie, de trei conÈ›i maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand È™i lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!… Nici mai mult, nici mai puÈ›in!

 

AÈ™adar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranÈ›a cea mare a politicienilor maghiari!… LipsiÈ›i de exerciÈ›iul guvernării, al libertăÈ›ii, fruntaÈ™ilor unguri le-a fost teamă de riscurile È™i provocările la care te supune suveranitatea. S-au simÈ›it singuri È™i neajutoraÈ›i, neasistaÈ›i! Nu È™tiau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacÈ›ionat È›iganii noÈ™tri când au fost eliberaÈ›i din aÈ™a zisa robie: s-au trezit È™i ei dintr-odată neasistaÈ›i, È™i s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat È™i să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!…

 

Unde era dispreÈ›ul politicienilor maghiari faÈ›ă de tot ce este românesc atunci când au venit la BucureÈ™ti cu căciula în mână cerÈ™indu-ne întovărăÈ™irea?! Unde era dorul de libertate È™i neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!…

 

Ceva asemănător s-a întâmplat È™i cu vecinii de la Sud, după Războiul de IndependenÈ›ă purtat de armata româno-rusă. În urma acelui război, a înfrângerii Turciei, pe harta Europei a apărut un stat nou: Bulgaria. România, românii adică, de-a lungul istoriei au făcut mult pentru a-i ajuta pe patrioÈ›ii bulgari să È›ină aprinsă flacăra identităÈ›ii etnice bulgăreÈ™ti. Poate de aceea, dar È™i din alte motive, fruntaÈ™ii bulgari au venit la BucureÈ™ti, în delegaÈ›ie la regele Carol, cerând ca Bulgaria să se alipească la statul român, să devină parte componentă a regatului… Cine È™tie dacă nu era mai bine ca Ion C. Brătianu să nu se fi opus acestei idei?! În orice caz, dacă BucureÈ™tiul ar fi acceptat să devină capitală a Èšării È™i pentru bulgari, pentru locuitorii de la Sud de Dunăre, poate că alta ar fi fost soarta românilor din Bulgaria! AÈ™a însă, într-o Bulgarie pentru a cărei apariÈ›ie din neant au murit mii de români la ’77, minoritarii români au avut de îndurat un regim de deznaÈ›ionalizare care continuă È™i azi, sub oblăduirea ComunităÈ›ii Europene… AceeaÈ™i situaÈ›ie È™i în Grecia, în Serbia, în Albania, în Ucraina… AceeaÈ™i politică mizeabilă de descurajare È™i aneantizare a românismului, a populaÈ›iei cea mai veche din această parte a Europei….

 

Prin ce impuneau românii în faÈ›a vecinilor maghiari È™i bulgari? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi È™i mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găseÈ™ti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanÈ›ă politică! Semn de cuminÈ›enie È™i de înÈ›elepciune atât la nivelul domnilor, cât È™i la nivelul omului de rând de la talpa Èšării!… Nu întâmplător românii se numără È™i printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul jus valachicum

 

…Da, oameni buni, aÈ™a s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieÈ›ii unguri, iar noi, românii, ca niÈ™te veritabili domni, ca niÈ™te adevăraÈ›i boieri, ca niÈ™te buni vecini, ca niÈ™te oameni oameni, ca niÈ™te români adevăraÈ›i ce suntem, ne-am abÈ›inut să-l popularizăm, să-l mediatizăm È™i să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfîntul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noÈ™tri! Și poate că aÈ™a ar trebui să procedăm È™i în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!

 

Din păcate, abnegaÈ›ia ungurească sistematică, instituÈ›ionalizată, de a lovi È™i calomnia tot ce este românesc ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră È™i bunul nostru simÈ› sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenÈ›ă bozgoră să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruÈ™ine să fie obrăzniciÈ›i È™i puÈ™i cu nasul la perete, să nu È™i-l mai ridice aÈ™a de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simÈ› care să-i tragă de mânecă pe conaÈ›ionalii lor mai zănateci – sau nu îndrăznesc!, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuÈ™oară! Și s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!

 

…Avem nevoie, aÈ™adar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel È™i fel de minciuni, ne calomniază È™i ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul È™i nu mai putem întârzia cu punerea în funcÈ›iune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!

 

Și adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri! Numai detractorii noÈ™tri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră È™i pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă È™i în traistă!… Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, È™i a vegheat Sfîntul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie È™i de dăruire apostolică a cărturarilor noÈ™tri, È™i datorită jerfei româneÈ™ti din acei ani teribili ai Marelui Război. 1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!…

 

E 1 Decembrie! Tuturor românilor aÈ™adar, pentru fiecare român în parte È™i pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima È™i fruntea sus! Avem de ce! La MulÈ›i Ani FrumoÈ™i! 

 

Sursă: IonCoja.ro

_____________________________________________

 

Afisari: 6606
Autor: Prof. Univ. Dr. ION COJA
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter