Se încarcă pagina ...

1956. Mişcarea Studenţească din România (I)

Data publicarii: 08.01.2010 00:17:00

Există un moment al istoriei anticomuniste din România pe care îl cunoaştem incomplet sau estompat: Mişcarea Studenţească din anul 1956. Pentru că, e bine să se ştie, Revoluţia studenţească din Ungaria n-a fost singura mişcare socială anticomunistă din acel an. Mişcări similare au fost şi în Polonia şi România, ele pornind tot din mijlocul studenţimii. Nu au ajuns la anvergura unei revolte pentru că, avertizate de cele întâmplate la Budapesta, autorităţile comuniste din cele două ţări le-au înăbuşit din faşă.

 

Revoluţia Ungară din 1956 împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice (în maghiară forradalom és szabadságharc) a început în ziua de 23 octombrie. Sătui de conducerea lui Mátyás Rákosi, studenţii au început cu o demonstraţie paşnică, care s-a transformat în revoluţie violentă care s-a sfârşit printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 - 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieţi s-au estimat la circa 2.500 maghiari şi 700 soldaţi ruşi; alţi aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria spre Occident.

 

 

Preludiul

 

Desfăşurarea evenimentelor din Ungaria a fost urmărită cu atenţie de studenţii din România. La început se schimbă informaţiile pe care diferiţi studenţi le-au obţinut de la radio sau din alte surse şi se încep discuţii în diferite universităţi, în cadrul cărora se ridică problema oportunităţii trecerii la acţiuni similare cu cele din Ungaria. Conştienţi că orice cadru organizatoric riscă să atragă atenţia şi reacţia organelor de securitate, studenţii nu au format comitete care puteau fi considerate de către autorităţi organizaţii clandestine; în schimb, apar grupuri de acţiune locală, la nivel de facultăţi.


În Octombrie 1956, atitudinea studenţilor faţă de evenimentele din Ungaria nu a fost omogenă. Grupurile cele mai active au fost cele din facultăţile de Ştiinţe Juridice, Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie precum şi de la Institutul Medico-Militar. A fost mult mai rezervată reacţia studenţilor de la majoritatea instituţiilor de învăţământ tehnic (Petrol şi Gaze, Agronomie), de la facultăţile de Matematică, Geografie şi Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti şi de la Institutul de Ştiinţe Economice.

 

Invitaţia conducerii de stat la dialog

 

La Bucureşti, o primă manifestare porneşte de la studenţii de la Facultatea de Filologie care îl cheamă pe Iosif Chişinevschi, vice-preşedintele Consiliului de Miniştri, să răspundă la o listă de întrebări întocmită de toţi studenţii. Alegerea lui Chişinevschi ca interlocutor nu era determinată doar de poziţia sa în guvern. Spre deosebire de majoritatea celorlalte ţări comuniste din estul Europei, în România nu se făcuseră schimbări majore în conducerea partidului comunist după moartea lui Stalin. Neinfluenţat nici de discursul din 23 februarie al lui Nikita Hruşciov la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în care erau denunţate abuzurile lui Stalin şi scoase în evidenţă urmările negative ale cultului personalităţii, nici de reacţiile din celelalte ţări cu regimuri comuniste care au epurat, măcar în parte, conducerea cu orientare stalinistă, Gheorghe Gheorghiu-Dej continua să conducă ţara cu aceleaşi metode autoritare.

 

Totuşi s-a aflat că, la Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din Martie 1956, Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi se opuseseră lui Gheorghiu-Dej, susţinând necesitatea unei liberalizări în spiritul celei a lui Hruşciov, propunere net respinsă de Gheorghiu-Dej. Studenţii considerau că neintervenţia armatei sovietice în primele zile ale revoluţiei maghiare reprezenta o acceptare din partea lui Hruşciov a mişcării revendicative din Ungaria. De aceea, pentru unii studenţi, Iosif Chişinevschi, care susţinuse ideea unei liberalizări, oricât ar fi fost de relative, părea un interlocutor mai favorabil decât alţi conducători comunişti.

 

Gheorghe Gheorghiu-Dej

 

Revendicările studenţilor

 

Întrebările puse au îmbrăcat mai mult forma unor proteste care, măcar aparent, nu ridicau probleme de ordin ideologic. Dintre aceste întrebări se pot menţiona:
1. Dacă regimurile din cele două ţări sunt identice şi internaţionalismul comunist este acceptat, de ce nu este retrocedată Basarabia, din moment ce această provincie este românească din punct de vedere istoric?
2. De ce ţăranii sunt nevoiţi să facă coşciuge pentru copii din ulucele de la garduri când România are o producţie însemnată de lemn?
3. De ce se vinde pâinea pe cartelă într-o ţară agricolă?
4. De ce se cumpără vin artificial din Bulgaria?
5. De ce nu există peşte pe piaţă?
6. De ce se vând Vietnamului contoare electrice la un preţ care nu acoperă nici măcar costul lăzilor de ambalaj?
7. De ce se furnizează gaz metan Ungariei doar contra unor proiecte pentru uzine de prelucrare a gazului metan?

 

Scopul acţiunii nu era atât obţinerea unor răspunsuri la acest tip de întrebări. Intenţia era de a sonda dacă măcar unii conducători comunişti erau dispuşi să înceapă un dialog. De aceea, întrebările se concentrau asupra aspectelor economice şi nu ridicau probleme politice sau ideologice. Dar era evident că nici vinul artificial bulgăresc, nici contoarele electrice pentru Vietnam, nu reprezentau preocuparea majoră a studenţimii din România. Aceste întrebări erau doar un semnal trimis conducerii de partid că există o intenţie de dialog, nu de confruntare ideologică.


După cum se aşteptau mulţi din conducătorii studenţilor, Iosif Chişinevschi, ca alţi conducători comunişti din guvern, nu a dat curs invitaţiei. Dar invitaţia a putut fi folosită ca argument, demonstrând celor care ezitau, că studenţii nu începuseră mişcarea revendicativă ca o confruntare, iar drept consecinţă a atitudinii negative a autorităţilor, se impuneau acţiuni mai energice. (VA URMA)

 

Citește toate episoadele:

1956. Mişcarea Studenţească din România (I)

1956. Mişcarea Studenţească din România (II)

1956. Mişcarea Studenţească din România (III)

1956. Mişcarea Studenţească din România (IV). Ion Iliescu şi şedinţele de demascare

Afisari: 5484
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter