Se încarcă pagina ...

ATENTIE LA MANIPULĂRI! Ideea Unirii Principatelor - lansată de un francez?

Data publicarii: 27.01.2014 21:50:00

 

Evident, nu! Dar așa rezultă dintr-un articol semnat de Claudiu Pădurean, în România Liberă. Mai exact din titlul articolului, construit meșteșugit, prin afirmație indirectă: „Cine este aristocratul francez care a lansat ideea Unirii Principatelor Române”. Știindu-mă destul de documentat în privința subiectului, m-am mirat să-mi fi scăpat un aspect atât de important al problemei. Așa că am citit articolul cu mare atenție, dar n-am găsit nimic care să justifice titlul. Tot ce scrie autorul despre colaborarea româno-franceză pentru realizarea Unirii Principatelor se află în preambulul articolului:

 

„Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 a fost rodul eforturilor conjugate ale românilor şi francezilor. Unioniştii din cele două principate, Moldova şi Valahia (în epocă, nimeni nu folosea denumirea de Ţara Românească, o creaţie a istoricului Nicolae Iorga, fără corespondent în realitatea diplomatică a vremii), au fost susţinuţi de o mare personalitate a politicii franceze. Este vorba de contele Alexandre Walewski. Acesta este nimeni altul decât fiul natural al împăratului Napoleon I. Alexandre Walewski a devenit ministru de Externe al Franţei în perioada în care vărul său, Napoleon al III-lea, devenise împărat. Alexandre Walewski, polonez după mamă, a încercat şi a reuşit ca, prin Unirea Principatelor Române, să creeze un bastion împotriva expansiunii ruseşti”.

 

Pasajul citat spune adevărul în privința Unirii: francezii, în speță Alexandre Walewski, au fost, într-adevăr sprijinitori ai acesteia. Dar de la sprijinire și până a fi promotorul unei idei, distanța e mare. Așadar, titlul este o minciună. O mare și periculoasă minciună, care trimite în derizoriu „religiunea politică”, lupta și sacrificiile unioniștilor români. Nu știu dacă autorul e cel care a pus titlul, dar sigur l-a acceptat, ceea ce mă face să cred că că e vorba de o manipulare voluntară. Adică nu găsești în text afirmația din titlu, dar găsești elementele de compunere. Titlul, fiind însă mai proeminent, îl reții ca pe o concluzie a textului. Pe vremuri asta se numea „metoda cenușie”. În orice caz, pentru a înlătura orice dubiu în legătură cu primordialitatea ideii de Unire a Principatelor, citez o parte din discursul rostit de Mihail Kogălniceanu pe 24 ianuarie 1859:

 

 „Această religiune politică, domnilor, nu o profesez de astăzi, de ieri; eu douăzeci de ani mai înainte, în 1837, în „Istoria Ţărilor române”, am pledat pentru cauza Unirii. La 1840 am fondat „Dacia Literară”, menită de a pregăti Unirea între deosebitele ramuri ale familiei române. La 1848, ca redactor al „Dorinţelor partidei naţionale din Moldova”, emigrată în Cernăuţi, am înscris că cea mai mare dorinţă e coroana marilor reforme: Unirea Principatelor. La 1855, am fondat „Steaua Dunării”, cel întâi ziar politic, pe al cărui steag era înscris: Unirea… La 1856 şi 1857, când unioniştii erau persecutaţi în averea şi persoana lor, eu am fost membru activ al Comitetului Central al Unirii din Iaşi”. 

 

Mai e ceva care ține de„ metoda cenușie”, în textul lui Claudiu Pădurean: în același preambul, el  scrie, într-o paranteză, că „în epocă, nimeni nu folosea denumirea de Ţara Românească, o creaţie a istoricului Nicolae Iorga, fără corespondent în realitatea diplomatică a vremii”. E adevărat că în relațiile diplomatice se folosea denumirea de Valahia, dar informația cea mai puternică a parantezei este aceea că „denumirea de Ţara Românească e o creaţie a istoricului Nicolae Iorga”. Ceea ce iarăși este o minciună. Această „creație” este ceva mai veche, cam de pe vremea lui Mihai Viteazu, dacă ne mai amintim „pohta ce-a pohtit” voievodul: "hotarul Ardealului, Moldova şi Ţara Românească"…

În rest, articolul e interesant și util, merită citit… (Miron Manega)

 

„Cine este aristocratul francez care a lansat ideea Unirii Principatelor Române”

 

  Biografia contelui Alexandre Walewski este una care ar putea inspira un adevărat roman. Aristocratul cu origini poloneze şi franceze s-a născut în anul 1810 la Walewice, lângă Varşovia. Localitatea era fieful tradiţional al familiei mamei sale, frumoasa contesă Maria Walewska, amanta împăratului Napoleon Bonaparte.

 

Cei mai mulţi dintre istorici susţin că Alexandre Walewski era fiul natural al împăratului francez, chiar dacă soţul mamei sale l-a recunoscut drept fiu legitim. Idila dintre Maria Walewska şi Napoleon Bonaparte s-a înfiripat în perioada în care împăratul francez se afla în Marele Ducat al Varşoviei, de pe teritoriul polonez, pentru a organiza campania din 1812 împotriva Rusiei ţariste. Polonezii, care nu s-au împăcat niciodată cu ideea jugului rusesc, l-au primit pe Napoleon Bonaparte ca un adevărat erou, pentru că vedeau în el drept eliberatorul regatului polonez. Însă Napoleon Bonaparte nu a restaurat niciodată acest regat, în ciuda insistenţelor iubitei sale, Maria Walewska.

 

Fiul lor, Alexandre Walewski, a moştenit, o dată cu titlul nobiliar, şi sentimentele antiruseşti ale familiei mamei sale. Pentru a evita înrolarea în armata ţaristă, unde titlul său nobiliar i-ar fi adus rangul de cadet şi apoi pe cel de ofiţer, la 14 ani a fugit în Franţa. Tocmai pentru că povestea originii sale imperiale era larg cunoscută, fuga sa a fost considerată drept un afront deosebit de către Rusia, care a cerut Franţei extrădarea adolescentului rebel. Însă, exact din aceleaşi considerente, autorităţile franceze au refuzat cererea de extrădare. Contele Alexandre Walewski a devenit prieten al regelui francezilor, Louis Philippe, urcat pe tron după noua înlăturare a dinastiei de Bourbon. În anul 1830, regele francez l-a trimis pe tânărul conte, în vârstă de doar 20 de ani, să ia parte la Insurecţia poloneză, pornită în anul 1830 şi înfrântă în anul 1831, îndreptată împotriva Rusiei.

 

Există unele opinii potrivit cărora scopul secret al acestui demers ar fi fost urcarea, pe tronul regatului polonez, a lui Alexandre Walewski, care ar fi beneficiat de sprijinul consistent al Franţei. Ajuns în Polonia, tânărul conte a fost trimis de liderii insurgenţilor la Londra, pentru a obţine sprijinul Marii Britanii pentru cauza lor. Ei sperau că Rusia va ceda în faţa armelor polonezilor şi în faţa presiunilor diplomatice conjugate ale Franţei şi Marii Britanii. Însă Alexandre Walewski nu a reuşit să obţină sprijin britanic. Întors în Polonia, el a luptat în armata insurgenţilor, ridicaţi la luptă tocmai pentru că ruşii intenţionau să utilizeze trupele recrutate din Polonia pentru a înăbuşi revoluţia franceză din 1830, soldată cu urcarea pe tron a lui Louis Philippe, precum şi revoluţia belgiană din acelaşi an, soldată cu desprinderea Regatului Belgiei de cel al Olandei. În anul 1831, după căderea Varşoviei în faţa invaziei trupelor ruseşti, contele Alexandre Walewski s-a întors în Franţa, unde a decis să intre în armată. El a devenit ofiţer al Legiunii străine, corpul de elită al armatei franceze, şi a fost trimis în misiune în Algeria. Contele a servit vreme de şase ani în Africa de Nord, apoi a demisionat din armata franceză şi s-a întors în Paris. Planul său era să îşi deschidă propriul său ziar şi să scrie romane şi piese de teatru. Printre altele, tânărul aristocrat a colaborat cu Alexandru Dumas – tatăl. Din anul 1840, el a acceptat oferta de a deveni diplomat al Franţei. Alexandre Walewski a fost trimis ca emisar special al guvernului francez în mai multe misiuni, precum cele din Egipt ori din Argentina.

 

Cariera sa diplomatică şi politică a căpătat o nouă amploare după ce vărul său, Napoleon al III-lea a fost propulsat la putere, mai întâi ca preşedinte al Republicii franceze, iar mai apoi, după lovitura de stat, ca împărat al Franţei. Alexandre Walewski a devenit emisarul vărului său în Regatul Neapolelui, la Florenţa şi la Londra, acolo unde el a anunţat oficial restaurarea Imperiului în Franţa. Ca urmare a talentului său diplomatic, Alexandre Walewski a fost numit, în anul 1855, ministru de Externe al Franţei.

 

Inamicul ruşilor, prietenul românilor

 

Din noua sa poziţie, Alexandre Walewski nu a uitat vechea sa duşmănie la adresa Imperiului Ţarist. El a fost unul dintre promotorii formării coaliţiei care a înfrânt Rusia în Războiul Crimeii, când armatele franceze şi engleze au luptat de partea Imperiului Otoman împotriva soldaţilor ţarişti. Operaţiunile militare s-au derulat în Peninsula Crimeea, dar şi pe teritoriul de azi al României. După înfrângerea şi izolarea diplomatică a Rusiei, contele Alexandre Walewski a fost promotorul, în cadrul Congresului de Pace de la Paris, Unirii Principatelor Străine sub un domnitor străin. Congresul de Pace de la Paris a decis convocarea adunărilor ad-hoc, care trebuiau să exprime voinţa populaţiei din cele două principate române.

După votul în favoarea Unirii, Marile Puteri au decis, totuşi, ca fiecare stat să aibă un domnitor separat, iar Unirea ar fi fost redusă la o simplă ficţiune diplomatică. Însă cele două adunări din Iaşi şi din Bucureşti au decis să aleagă acelaşi domnitor, Alexandru Ioan I Cuza. Unele surse istorice spun că Alexandru Ioan I Cuza, membru al masoneriei, ar fi acceptat ca mandatul său să fie de şapte ani, iar apoi să abdice în favoarea unui principe străin, care avea misiunea să consolideze Unirea. Din nou, Alexandre Walewski a acţionat în sprijinul românilor, pentru a obţine recunoaşterea internaţională a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan I Cuza, sub titlul de uniune personală, adică o formulă prin care fiecare stat românesc îşi păstra individualitatea, dar care avea acelaşi principe. Numai că Alexandru Ioan I Cuza a dat, la rândul său, o lovitură de stat prin intermediul căreia, cu sprijinul Franţei, a transformat uniunea personală într-o Unire efectivă.

 

Noul stat s-a dovedit, de-a lungul istoriei, unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Franţei. Alexandre Walewski a rămas în fruntea diplomaţiei franceze până în anul 1860. Apoi, timp de trei ani, el a fost ministru de stat în guvernul francez. De asemenea, Alexandre Walewski a fost şi parlamentar. El a făcut parte din Senatul imperial, între 1855 şi 1865, iar în acel an a devenit Preşedintele Camerei Deputaţilor, funcţie pe care a ocupat-o timp de doi ani. În 1866, Alexandre Walewski a primit rangul de duce din partea vărului său şi a devenit membru al Academiei de Arte Frumoase. Napoleon al III-lea i-a acordat şi decoraţia Legiunea de Onoare, cel mai important ordin francez. El a murit în anul 1868 la Strasbourg.

 

Sursă: România Liberă

Afisari: 3177
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter