Pe strada Biserica Amzei au locuit odinioară două dintre femeile cunoscute de aproape toţi bucureştenii, despre care s-au scris istorioare deochiate, mai mult sau mai puţin adevărate ori, spus mai pe şleau, s-a bârfit copios. Aceste renumite curtezane purtau acelaşi nume: Maria Obrenovici, cunoscuta amantă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi Maria Mihăescu, celebră prin supranumele său, Miţa Biciclista, pe care bucureştenii şi-o amintesc bine şi astăzi, chiar dacă a trecut mai bine de un veac de când isprăvile ei făceau furori.

Maria Obrenovici (n. 1835, IaÈ™i - d. 16 iulie 1876, Dresda) a fost fiica lui Costin Catargiu È™i a soÈ›iei acestuia, SmărăndiÈ›a, din familia BalÈ™. A fost căsătorită de două ori. Primul soÈ› a fost un general sârb, împreună cu care a avut un fiu, Rudi, iar cel de-al doilea soÈ› a fost prinÈ›ul MiloÈ™ Obrenovici (decedat în 1860), căruia i-a născut în 1854 un băiat, Milan Obrenovici, viitorul rege Milan al Serbiei.
PrinÈ›esa Maria Obrenovici este cunoscută pentru relaÈ›ia sa cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza care i-a amenajat o locuinÈ›ă relativ mică, dar frumoasă, foarte aproape de el. Aceasta este casa deÈ›inută de Manolache Zefcari.
Barbu Catargiu a desenat un pastel în care o reprezentat-o în costum naÈ›ional sârbesc.
La 41 de ani, Maria Obrenovici a aflat că este bolnavă de cancer È™i s-a sinucis la Dresda. Mormântul ei se găseÈ™te astăzi în cavoul familiei sale din cimitirul „Eternitatea”.

Casa în care a locuit Maria Obrenovici a fost construită pe la 1860, rămânând neschimbată până la demolarea ei, în anul 1950. Se găsea chiar la începutul străzii, pe partea stângă, la nr. 3, pe locul unde astăzi se găseşte un bloc şi fusese construită de un anume Manolache Zefcari, urmaş al lui Grigore Romanit. În martie 1862, a fost cumpărată de Alexandru Ioan Cuza pentru amanta sa, Maria Obrenovici. Era o reşedinţă liniştită, modestă (cel puţin pe dinafară, căci la interior casa a fost luxos decorată), departe de ochii lumii, dar aproape totuşi de palat.

Dacă astăzi amintirea vechii case unde a locuit vremelnic Maria Obrenovici s-a şters, casa în care a locuit Maria Mihăescu, chiar dacă nu e în cea mai fericită stare, o putem admira şi astăzi, vizavi de biserica Amzei, pe partea stângă a străzii omonime, la intersecţia cu strada Christian Tell. Clădirea are faţadele bogat decorate în stil art nouveau, purtând amprenta arhitectului N.C. Mihăescu (1908).

Miţa era o adevărată nonconformistă, întrecând mult în îndrăzneală pe cealaltă Marie, de care am amintit. Pasiunea ei pentru plimbările cu bicicleta la Şosea (nu rareori în compania regelui Ferdinand) sau de-a dreptul pe Calea Victoriei, uluiseră protipendada, împingându-l pe ziaristul George Ranetti, căruia – după cum ea însăşi mărturiseşte – îi refuzase avansurile, să-i născocească celebra poreclă. Pe de altă parte, Miţa era şi ea o femeie extrem de frumoasă. Regele Manuel al Portugaliei o ceruse insistent de nevastă însă ea, după cum relatează Barbu Solacolu, îl preferase pe doctorul Minovici. De altfel, umbla vorba că impunătoarea reşedinţă n-ar f altceva decât un cadou oferit de un amant bogat (e iarăşi vehiculat numele Regelui Ferdinand, deşi ea n-a recunoscut niciodată asta). Mai târziu s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dumitrescu. A locuit în acea casă până s-a stins din viaţă, la vârsta de 83 de ani.

Trebile din lăuntru. Detronarea lui Cuza

În ceea ce priveşte aventura Mariei Obrenovici cu Cuza Vodă, ea a durat până în noaptea detronării. În legătură cu această noapte rămasă în amintire pomenim însemnările Alexandrinei Ghica, fica Pulcheriei Ghica, sora domnilor Grigore şi Alexandru Dim. Ghica. Ea spune:

„Din casa părintească în care locuiam atuncea, departe vreo două sute de metri de palat, am urmărit find pe balcon, evenimentele acestei nopţi. Îngrijorarea mea era mare; mai multe dintre rudele mele find implicate în lovitura de stat, pe de altă parte păstrând o sinceră prietenie pentru Doamna, şi privind pe Domn mai mult ca un rătăcit, decât ca un vinovat. Făceam rugăciuni ca toate cele ce trebuiau să se înfăptuiască pentru binele ţării să se facă fără violenţă, fără fapte nevrednice, fără ceva ce ar semăna cu războiul civil. Mi-aduc aminte de incidente; unul mi-a lăsat o impresie tipică: pe stradă, sub balconul meu, după zgomotul şi strigările cele dintâi ale mişcărei, aud nişte imprecaţii şi văz în toiul nopţei, luminată slab de lumina unui felinar, o doamnă îmbrăcată destul de sumar între nişte ofţeri şi soldaţi cari o duceau înainte, cam repede, pe jos ca pe o prizonieră. Vorbea cu cea mai mare animaţie şi protesta vehement în contra revoluţiei. Tocmai când trecea pe lângă casă strigă: «Aveţi să vedeţi ce o să păţiţi» – «Fie şi aşa», îi răspunse un ofţer – «Este anarhia pe care o înscăunaţi acuma.» – «Şi dacă ne place mai mult anarhia decât o monarhie atât de ciudată?» – Eram revoltată crezând că era Elena Doamna, ea nevinovată, ea încă eri Doamna ţărei, dusă ca o făcătoare de rele între gendarmi... pe jos. Cortegiul se apropie. Lumina căzu pe obrazul înfăcărat al convorbitoarei, o recunoscui: însă nu era Elena Doamna.“
După cum vedem, Alexandrina Ghica, cu fineţea şi discreţia ce a caracterizat-o totdeauna, nu pomeneşte numele finţei pe care a văzut-o, însă e clar, că persoana de care e vorba, nu era altcineva decât Maria Obrenovici.
George Potra
 

Sursa: http://www.scribd.com/doc/37477372/Ziar-Bucurestiuintrozi