În perioada feudalismului, politica interna a Rusiei Mari este marcata la nivel instituţional de doua tendinţe complementare. Prima tendinţa este cea autocrata, manifestata prin prerogativele extinse ale ţarului si dublata de sprijinul religios al acestor prerogative, mostenire a Imperiului Bizantin. Totusi, in perioada secolelor al XVI-lea si al XVII-lea isi face apariţia in peisajul politic rusesc, respectand sablonul statelor europene, Zemskii Sobor sau Adunarea Întregii Ţări.
Puterea autocratica a ţarilor nu era limitata de legi sau de tradiţii. Au existat totusi o serie de concesii facute boierilor pentru a le obtine sprijinul, in special in perioada vremurilor tulburi sau pe parcursul primilor ţari din dinastia Romanovilor. Totusi, originile despotismului rus nu sunt foarte clare. Prima explicatie in acest sens ar fi modelul oferit de autoritatea absoluta a hanilor tatari. Intrucat cnejii moscoviti fusesera functionarii hanului in domeniul colectarii impozitelor, acestia au avut ocazia de a se familiariza cu metodele despotismului oriental. Aceasta teorie este sprijinita si de existenta unor cuvinte din vocabularul rus care deriva direct din denumirile mongolo-tatare precum trezoreria si banii ( kazna si denga) dar mai ales de faptul ca limbajul rusesc de represiune are radacini orientale (bici, lanturi, sclavie si executie).

O alta explicatie pentru dezvoltarea autocratiei ruse rezida in transmiterea traditiei bizantine a regalitatii prin intermediul Bisericii Ortodoxe. Spre deosebire de situatia din Europa apuseana, unde papa si clerul exercitau o autoritate independenta de cea a conducatorilor seculari, biserica din Rusia legitimeaza puterea tarului. Ca urmare a cristalizarii doctrinei celei de-a treia Rome in secolul al XVI-lea si dupa incoronarea lui Ivan al III-lea ca tar (imparat), la Moscova incep sa prinda contur notiunile de destin si misiune religioasa, imperiala. Biserica Ortodoxa din Rusia a propovaduit natura divina a puterii regale si a consfintit ideea conform careia tarul era o fiinta demiurgica, ridicand aceasta interpretare la rangul de dogma.

Desi relatiile dintre tar si supusi nu respectau mereu cadrul protocolar, ceremoniile si procesiunile la care participa acesta se desfasurau, de cele mai multe ori, conform unui ritual elaborat si impresionant. Astfel, secretarul unei ambasade engleze venite la Moscova in 1664 sustinea ca „Ţarul, ca un soare scanteietor… imprastia cele mai somptuoase raze, fiind suit, la modul cel mai magnific, pe tronul sau” [Paul DUKES, Istoria Rusiei, Editura ALL, Bucuresti, 2009, pg. 84]. In toate sferele de activitate - politica, militara, economica si religioasa - tarul era autoritatea suprema. El era seful statului, unica instanta politica, proprietar al pamanturilor, comandant al armatei, stapanitor prin drept divin si carmuitor al bisericii. Totusi, in anumite momente, tarii au fost nevoiti sa recurga la anumite concesii pentru a-si pastra privilegiile sau pentru a-si apara teritoriul. Zenskii Sobor a fost o astfel de concesie.
 

Considerata un parlament in faza incipienta, Zemskii Sobor sau Adunarea Intregii Ţari, formata din Duma boiereasca, Sfantul Sinod la care se adauga si un numar de boieri cu rang inferior, a fost pentru prima oara convocata de Ivan al III-lea pentru a-l sfatui in probleme politice importante, precum declararea pacii sau a razboiului. Ivan al IV-lea (Ivan cel Groaznic) convoaca si el Zemskii Sobor in 1549 pentru a-si anunta noile politici in fata acesteia. Ulterior, in perioada vremurilor tulburi, neexistand nici un succesor la tron, acestei adunari ii revine sarcina de a alege tarul din cadrul celor mai puternice familii nobiliare. Asa ajunsese la tron in 1613 tarul Mihail Feodorovici Romanov.
 

Ivan cel Groaznic si tronul sau de fildes

Practic, tarul Mihail Romanov datora alegerea sa razboinicilor pomesciki (categorie de boieri improprietariti de tar care isi pastrau pamanturile daca furnizau un numar fix de razboinici, format din taranii care le munceau pamanturile). Acestia ajunsesera sa fie majoritari in cadrul Zemskii Sobor ca urmare a politicilor lui Ivan al IV-lea. Prin urmare, tarul Mihail a luat o serie de masuri favorabile pomesciki-lor insa nu doar din recunostinta ci si din pragmatism deoarece acestia continuau sa furnizeze cea mai importanta parte a armatei cu ajutorul careia tarul isi putea apara teritoriile de inamicii externi (polonezii si suedezii ocupau in 1613 o mare parte a teritoriului rusesc) dar si de rascoale. Astfel, intre anii 1620 si 1630, tarul Mihail a adoptat o serie de decrete prin care stabilea caracterul ereditar al proprietatii pomeste si a limitat numarul pomesciki-lor la aceia care puteau demonstra ca descind dintr-un stramos pomescika, asigurandu-si astfel sprijinul acestei clase de boieri care va fi numita de istorici nobilimea de servicii.

Mult mai importanta este sarcina politica ce revenea acestei nobilimi de servicii, exemplificata prin Zemski Sobor deoarece aceasta institutie politica si-ar fi putut pune amprenta mai puternic asupra culturii politice rusesti tocmai datorita dependentei militare a tarului de membrii acesteia.
Rolul principal al acestei adunari era acela de a redacta petitii tarului. Cu toate ca Zemskii Sobor era lipsita de trasaturile distinctive ale institutiilor omoloage din Europa, aceasta avea totusi acelasi caracter reprezentativ. Dar, spre deosebire de ele, Zemskii Sobor nu avea puteri in domeniile strangerii veniturilor si nici nu controla visteria tarului. Mai mult decat atat, nu exista nici o reglementare privind desfasurarea dezbaterilor din cadrul adunarii si nici nu au existat stipulari legate de drepturile ei in raport cu coroana. Prin urmare, chiar daca avea un rol pur consultativ, tarul o putea convoca sau exclude de la deciziile politice dupa bunul sau plac. In momentul in care monarhia nu a mai depins de sprijinul clasei nobilimii de servicii, Zemskii Sobor nu a mai fost convocata.
Tarul Mihail Romanov a reusit sa obtina plecarea suedezior in 1617, oferindu-i regelui Gustav Adolf teritorii in Karelia si recunoaste in 1618 pierderea Smolenskului in fata polonezilor pentru a retragerea trupelor acestora de pe restul teritoriilor rusesti. Recucerirea Smolenskului si a Ucrainei de Est intre 1654 si 1667 va fi meritul tarului Alexei Mihailovici Romanov.

Tot in timpul domniei lui Alexei Romanov are loc reforma militara care va stopa influenta pomesciki-lor. Se formeaza astfel un corp de muschetari (streliti), militari instruiti, recrutati din randurile taranimii iar costul acestui nou tip de organizare militara era platit din impozite. Se formase deja un corp birocratic, controlat de tar si raspunzator numai in fata acestuia, care se ocupa cu guvernarea provinciilor si colectarea taxelor. Sprijinul militar al nobilimii de serviciu nu mai era astfel necesar, tarul avand la dispozitie o armata mult mai bine echipata si instruita. Astfel, din anul 1653 Zemskii Sobor nu a mai fost convocata.
Colaborarea dintre tar si Zemskii Sobor ar fi putut impune Rusiei o noua conduita politica tocmai datorita dependentei militare a tarului fata de majoritatea membrilor acestui parlament embrionar. Desi cu 4 ani inainte de ultima convocare a acestei adunari, razboiul civil din Anglia se terminase prin victoria trupelor Parlamentului, tarul Alexei Romanov reuseste sa pacaleasca orice limitare a principiului autocratiei. Totusi, nici Oliver Cromwell nu era dornic sa guverneze limitat de Parlament. In Franta, Starile Generale nu aveau nici ele un rol important, fiind convocate rar, numai pentru obtinerea unor venituri. Nu era inca vremea principiilor liberale.

Sursa: Inforusia.ro