Istoricii şi oamenii de cultură români de pînă acum ne-au lăsat prea puţin despre istoria Culturii Române. Ei nu au reuşit să părăsească potecile bătătorite ale „adevărurilor” miturilor îndoctrinării „ ştiinţifice” şi , în plus, nici să-şi depăşească propriile limite.
Nicolae Densuşianu, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, a fost printre puţinii care au reuşit să depăşească această graniţă, datorită înaltului spirit de observare şi inteligenţei sale. Şansa pe care a oferit-o opera sa, pentru părăsirea potecilor bătătorite politic ale istoriei, nu a fost folosită de învăţaţii români nici pînă în zilele noastre.
«<Adevărurile> , a căror greutate noi nu vrem să o mai suportăm , să nu mai fim mult timp jertfa sau complicii lor. Eu visez la o lume, în care pentru o virgulă aş putea să mor”. (E.M.Cioran, Paris – 1952)
Descoperirile arheologice din ultimii 50 de ani, pe vechile teritorii ale tracilor, din Asia Mică pînă la Munţii Metaliferi (Cehia), au scos la iveală un număr mare de obiecte care descriu suportul cultural şi civilizatoric trac al populaţiilor de la Marea Neagră şi Marea Egee pînă la nord de Munţii Carpaţi. Ele aruncă lumină în vremurile întunecate ale miilor de ani de dinainte de Hristos. Lumină care încă nu luminează pe istoricii politici ai Europei. Se încearcă, tenace, cu ultimele puteri informaţionale să se menţină vechile structuri politico – „ştiinţifice”. Învăţaţii, care au scris multe cărţi cu coperţi frumoase, în special în vestul Europei, au eşuat de mult în ochii mei. Istoricul Ernest Gamillscheg conchide că ,,problema istorică a devenit problemă politică, ceea ce n-a înlesnit cunoaşterea adevărului’’. Criteriile politice, pe de o parte, şi spiritul ştiinţific şi homerian pe de altă parte, trebuiesc despărţite. Numai aşa pot apărea în Europa cărţi şi documentare de adevărată valoare. Ultimii cincizeci de ani nu au fost generoşi din acest punct de vedere. Cu toate că ei au umplut bibliotecile Europei. Evoluţia europeană a ultimilor 10 ani lasă însă, deasemenea, puţine speranţe pentru viitorul apropiat.
Totul depinde însă de statul român, dacă va reuşi să-şi apere şi valorifice comorile culturale care stau ascunse - mulţumesc lui Dumnezeu! - în pămîntul ţării. Dar statul român actual şi-a desfiinţat Legea Patrimoniului Naţional! De ce? Căci toate ţările Europei au această lege! Totul depinde de învăţaţii români, dacă ei vor ştii să-şi folosească documentele în piatră descoperite, în special, în ultimii 50 de ani. Documente nefalsificate într-o lume a falsificărilor. Pietre care, gravitaţional, pot tăvălui fel de fel de teorii, care mai de care mai fanteziste.
„În războiul troian erau tot aşa de mulţi zei şi-ntr-o tabară şi-n cealaltă. Asta era o dreaptă şi elegantă viziune, de care modernii - prea pasionat sau prea josnic - nu sînt capabili. Ei vor ca raţionalitatea să fie în orice caz partaică. La începutul civilizaţiei noastre i-a reuşit lui Homer luxul obiectivităţii; la noi, antipozii unei epoci tîrzii, există, încă, numai loc pentru poziţie” ( E.M.Cioran).
Vizitînd o expoziţie în Germania, despre Troia, în vara lui 2001, am fost surprins că primul scris al omenirii era menţionat ca fiind cel sumerian, cu toate că este bine cunoscut faptul că, cu mult timp înainte, la Vinţa ( în apropiere de Beograd - Serbia) şi la Tărtăria (Alba-România) s-a descoperit primul scris al omenirii (foarte apropiat de cel grecesc!), datînd din anii 5500 – 5000 î.Hr. Niciun cuvînt, în toată expoziţia, despre traci, cu toate că troienii erau traci. Deşi, într-o publicaţie germană, Der Spiegel, puteam citi, cu zece ani înainte: „Cumpăna civilizaţiei nu stă, aşa cum cercetătorii pînă acum au crezut, în Orientul Apropiat, ci în Europa. Mii de ani înaintea scribilor templelor sumeriene, preoţii Europei vechi foloseau primele semne de scris ale istoriei omenirii. Învăţătura «ex oriente lux» s-a adeverit, în lumina acestor cunoştinţe". (Der Spiegel, Nr. 41-1990 ) Se foloseşte acelaşi drum bătătorit, redus la modelul greco-roman.
«Pelasgii şi Thracii au în realitate multe drepturi să privească ca aducătorii civilizaţiei epocei de peatră în Tesalia, Beotia şi Phocis» scria, în 1912, Ioan G. Andrieşescu, în studiul său «Dacia înainte de Romani». Si tot el: «Tradiţia întemeierii Athenei de a acropolilor Argolidei, de Cyclopii Thraciei, dacă nu sunt adevărate întru totul, sunt, zice Tsountas, desigur, răsunetul unei realităţi». De fapt, Andrieşescu nu făcea decât să confirme ceea ce spusese, despre geto-daci, Clement Alexandrinul, în perioada 150-215 d.Ch: «Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei. Trebuie să mergem mai departe acum să arăt lămuritor că filosofia greacă a furat din filosofia barbară... Pentru că trebuie să mai spun că cei mai mulţi dintre ei au fost de neam barbar şi şi-au făcut ucenicia printre barbari... Pe Platon îl găsim că laudă pe faţă pe barbari şi îşi aminteşte că atît el cît şi Pitagora au învăţat mai multe şi mai frumoase învăţături, trăind printre barbari".
Cincizeci de ani de succese economice vestice au creat în mediile vestice şi simţămîntul dreptului la hegemonie culturală. Se confundă conştient civilizaţia cu cultura. Învăţaţii români nu au fost conştienţi şi nici capabili să-şi etaleze moştenirea culturală, cu toate că posibilităţi suficiente stăteau la dispoziţie. Şi mai dureros, ei au adoptat teorii străine, cusute cu aţă albă, îndreptate împotriva propriei culturi. Aceasta a şi contribuit la actuala stare de scriere a istoriei Culturii Române şi implicit a istoriei Culturii Europene. Modul de gîndire apărut prin crearea blocului politico-economic vestic (Piaţa Comună) a creat un fel de noţiune de cultură monolit vestică, care nu mai face diferenţierea între diferite culturi ale naţiunilor componente. Aşa s-a născut îndoctrinarea societăţilor vestice în spiritul superiorităţii culturale vestice, folosindu-se de Cultura Romană şi Cultura Greacă, ca elemente proprii.
Faptul că transferurile culturale s-au făcut dinspre spaţiul Carpaţi-Egee către întreaga Europa, încă din timpurile întunecate şi apoi, timp de o mie de ani, din Bizanţ, este scris cu literă mică. O dorinţă şi a Vaticanului, unde o mulţime de documente din perioada antică şi evul mediu sînt ţinute secret. Există cumva teama că se prăbuşesc diferite mituri? Cu mult înaintea strălucirii Culturii Bizantine şi a aureolei Culturii Greceşti, a plutit pe cerul Europei spiritualitatea şi rafinamentul Culturii Trace: prima mare cultură a Europei.

(Extras din cartea «O mică incursiune în Cultura Română» de Ioan Mugioiu)