“The memorial day” este sărbătoarea prin care americanii cinstesc memoria celor care au avut o contribuţie deosebită în formarea Statelor Unite ale Americii. Aşadar, în fiecare an, ziua de 30 mai este rezervată eroilor care au contribuit la naşterea unei societăţi democratice. Printre cei nu foarte mulţi pomeniţi şi omagiaţi cu această ocazie se află, culmea!, şi un român. Îl cheamă Gheorghe Pomuţ. Acesta a ajuns o personalitate atît de venerată, încît una dintre cele mai mari vase de război lansate de SUA (spre sfîrşitul marii conflagraţii a secolului XX) i-a purtat numele. Aşa a fost răsplătit pentru serviciile uriaşe pe care le-a adus statului american.

Dar de unde a răsărit românul preaslăvit de americani?! Gheorghe Pomuţ s-a născut la 31 mai 1818, într-o modestă familie de fierari de la Giula, nu departe de actuala frontieră dintre România şi Ungaria. Familia Pomuţ trăia pe moşia unui mare grof maghiar. Mintea sclipitoare l-a ajutat pe junior să primească burse cu care a reuşit să-şi termine studiile superioare.

De la Viena în SUA

A ajuns mai întîi la Viena, unde a început să se pregătească pentru cariera militară. Dar, cînd se aştepta cel mai puţin, Gheorghe s-a îndrăgostit de o tînără aparţinînd înaltei arsitocraţii. Din păcate, neavând origine nobilă, această dragoste l-a silit, în cele din urmă, să părăsească Imperiul Habsburgic. Şi-a terminat studiile militare în Franţa, la renumita Academie Militară Saint Etienne. Pentru ca apoi să se stabilească, pentru o vreme, în Italia.
Gheorghe Pomuţ n-a făcut degeaba o şcoală militară! El a avut o contribuţie importantă la evenimentele revoluţionare din 1848 din Ungaria şi Ţările Române. S-a aliniat astfel celorlalţi revoluţionari paşoptişti: Avram Iancu, Ion Dragoş, Cezar Boliac, Nicolae Bălcescu. Pomuţ a crezut în declaraţiile conducătorilor revoluţiei maghiare, acţionînd în calitate de căpitan în armata maghiară, condusă de generalii Klapka şi Bem. S-a remarcat în acţiunile militare din vestul Ungariei, în special la Komarom. După ce flacăra revoluţiei s-a stins, a plecat, alături de un grup maghiar, în ţara libertăţii şi a tuturor posibilităţilor.
Nu se cunoaşte exact itinerariul grupului din care făcea parte, dar se cunoaşte faptul că, după ce stătuse mai multe luni la New York, Pomuţ a ajuns în vest, în ceea ce avea să fie statul Iowa. Împreună cu “fraţii” săi, maghiarii, (care, ulterior, l-au revendicat ca fiind maghiar, şi nu român, deşi el şi-a afirmat statornic originea şi sentimentele sale româneşti), a întemeiat o aşezare pe care au numit-o New Buda. Unele documente, dintre puţinele păstrate din arhiva personală a lui Gheorghe Pomuţ, arată că el dobîndise deja o avere frumuşică, posedînd, printre altele, şi o fermă de cîteva sute de hectare.

Un paşoptist în Războiul de Secesiune

Din păcate nu se cunosc exact cele întîmplate cu Gheorghe Pomuţ timp de aproximativ un deceniu după ce s-a stabilit în Lumea Nouă.
Războiul de secesiune dintre Nord şi Sud avea să-l aducă în prim plan pe Pomuţ, ca de altfel şi pe alţi români, precum Nicolae Dunca, Eugen Alcaz, Emanoil Boteanu. Cum în America de Nord se purta un război în numele umanităţii şi al democraţiei împotriva unui sistem perimat şi a unor concepţii reacţionare înapoiate, era destul de firesc pentru un european cu concepţii democratice, cu studii militare şi cu experienţa unui război să se angajeze în luptă. Astfel, Gheorge Pomuţ a avut un rol esenţial în organizarea, iniţial pe bază de voluntariat, a regimentului 15 al statului Iowa. A făcut o strălucită carieră militară, parcurgînd, în patru ani, toate gradele militare, de la cel de căpitan pînă la cel de general. A participat la unele dintre cele mai importante bătălii din timpul Războliului Civil, precum cele de la Vicksburg, Knoxville, Chattanooga. N-a lipsit nici de la celebrele marşuri din Georgia şi Virginia şi s-a aflat în apropriere de Appomatox, unde generalul sudist Lee a capitulat. A fost rănit de mai multe ori, iar acţiunile sale eroice au fost apreciate de generalii Sherman sau U.S. Grant, viitorul preşedinte al Statelor Unite.
La 24 mai 1865, se afla în fruntea regimentului său, în timpul paradei militare de la Washington, cu ocazia victoriei forţelor nordiste. Apoi şi-a luat rămas bun de la cei cu care, timp de peste patru ani, îşi riscase viaţa. A plecat spre Texas, la San Antonio, unde se pare că a făcut o avere considerabilă.

Diplomatul

Calităţile sale, relaţiile pe care le avea şi cele opt limbi pe care le vorbea fluent l-au determinat, spre sfîrşitul anului 1886, pe preşedintele Andrew Johnson să-i solicite colaborarea în calitate de diplomat. Pomuţ a fost numit reprezentantul diplomatic (consul general) al Statelor Unite la Petersburg, pe lîngă ţarul Rusiei (Alexandru al III-lea). Ca trimis al Statelor Unite ale Americii, românul a petrecut pe malurile Nevei nu mai puţin de 12 ani, sub mandatele a trei preşedinţi americani, caz de excepţie în istoria Departamentului de Stat. A avut o contribuţie remarcabilă în evoluţia relaţiilor americano-ruse. S-a preocupat în mod deosebit de ocrotirea cetăţenilor americani. Deosebit de importante, ca surse istorice, sunt rapoartele sale diplomatice cu multiple informaţii despre viaţa rusească în cele mai diverse domenii. A dovedit supleţe diplomatică, tact, calităţi de tot felul în contactul cu ţarul şi alte înalte oficalităţi ruse. În cariera dioplomatică a lui Gheorghe Pomuţ, în slujba SUA, şi în istoria diplomaţiei americane a secolului al XIX-lea, un moment deosebit de important l-a constituit “afacerea” din 30 martie 1867. În contextul expansiunii sale spre răsărit, Imperiul Ţarist a trecut peste strîmtoarea Behring şi a ocupat o întinsă parte a Americii de Nord, cunoascută în istorie, ulterior, sub denumirea de Alaska. Gheorghe Pomuţ a fost cel care, cu inteligenţă şi abilitate, a reuşit să negocieze trecerea acestui teritoriu din componenţa imperiului rus în cea a Statelor Unite. El a invocat argumente diverse, precum lipsa de vegetaţie, condiţiile atmosferice nefavorabile, nepopularea etc. Cu o sumă derizorie, de doar 7,2 milioane de dolari, Alaska a intrat în componenţa SUA, devenind un stat al acesteia. Aurul, petrolul, celellate zăcăminte ale subsolului s-au constituit într-o afacere cu totul deosebită pentru cei de dincolo de Ocean. Fapt mărturisit şi de eroul şi preşedintele american U.S. Grant care, la terminarea mandatului său, a ţinut să-i facă o vizită lui Pomuţ, în reşedinţa sa de la malurile Nevei.

O moarte suspectă, o avere dispărută

În 1878, românul uns cu toate alifiile a renunţat de bună voie la cariera diplomatică. Nu s-a întors însă peste Ocean, în patria sa adoptivă. A sperat tot timpul să-şi revadă ţara natală, să se întoarcă în mijlocul celor de acelaşi neam cu el. Dar n-a fost să fie! A murit, la patru ani după încetarea activităţii sale ca diplomat, pe 12 octombrie 1882, la Petrograd. A fost înmormîntat în Cimitirul Smolensk. Nu au fost elucidate încă împrejurările suspecte ale morţii sale, nici cuantumul şi soarta averii pe care o poseda. Se ştie doar că urmaşul său la conducerea misiunii diplomatice americane ar fi expediat peste Ocean averea a cărei urmă s-a pierdut cu totul . E adevărat, şi din cauza lipsei de descendenţi direcţi ai lui Pomuţ. În1913, în SUA a fost adoptată o lege specială care prevedea transferarea peste Atlantic a rămăşiţelor pămînteşti ale lui Gheorghe Pomuţ, pentru a fi depuse în cimitirul naţional de la Arlington, unde se aflau şi mormintele celor mai celebri cetăţeni ai Americii. Izbucnirea primului război mondial a împiedicat punerea în practică a acestei legi. Toată viaţa sa, Pomuţ s-a simţit român, ceea ce nu l-a împiedicat să dovedească un mare devotament pentru ţara care l-a adoptat. Numele său a fost înscris pentru totdeauna în istoria primei democraţii a lumii.