- Editorial
- Clubul presei Transatlantice
- Salonul Refuzaţilor
- Modelul De Ţară
- VideoPoezii & VideoTexte
- Arte vizuale
- Muzica
- Istorie
- Credinta
- ŞTIRI MILITARE
- Societate
- Antologia Poeziilor Frumoase
- De la lume adunate
- Bibliofilie
- Colectii Si Colectionari
- Presa
- Dezvaluiri
- Tema De Gandire
- Antologia Rusinii
- Europa Nostra
- Roman Foileton
- INFO
- Opinii
- Mărgele De Cristal
- Categorie Tmp
"Mihai Pripitul" şi politicienii
"Mihai Pripitul" şi politicienii
Valorificarea unui om politic o face timpul, contimporanii nu au perspectiva necesară dat fiind că acţiunea lui îşi arată roadele, bune sau rele, mai târziu. Se vor împlini în Decembrie 1978, şaizeci de ani de la unire. Avem la dispoziţie toate documentele care ne înlesneste să enunţăm o judecată obiectivă. Ionel Brătianu nu a fost niciodată un om popular iar, paradoxal, în 1919 era impopular. Demagogia făcea ravagii. În cartea mea vei afla în ce condiţii vitrege a purtat războiul, Ionel Brătianu. Şi am folosit numai o parte din materialul documentar ce mi-a stat la dispoziţie. El a văzut just când a înlăturat pe prinţul Carol, instituind regenţa pentru Mihai. Un nevoiaş al minţii, iar mama lui nu iubea poporul român. De altfel ca medic îţi poţi da seama: Mihai s’a născut la şase luni şi jumătate, un copil de 4 kg. Un miracol biologic? Din investigatiile mele făcute în 1974 la Athena, unde am fost de trei ori, reiese că Elena a trecut Rubiconul ajutată de un colonel Manos care comanda regimentul de gardă călare al regelui Constantin. A fost o dezbatere în parlamentul Greciei cu privire la sinuciderea colonelului Manos după o audienţă la regele Constantin. Monitorul oficial cu dezbaterile camerei este ţinutn secret. Acum când nu se mai crede în restaurarea monarhiei s’ar putea ajunge la lectura dezbaterilor. La naşterea lui Mihai s’a simţit nevoia de a da o explicaţie miracolului biologic: un colectiv de medici, prof. universitari, au dat un comunicat. Efectul: lui Mihai i se spunea Mihai pripitul sau Mihai Viteză. Intoarcerea lui Carol II, în curs de zece ani a ratificat total decizia lui Ionel Brătianu. Era un om de Stat în adevăratul sens al cuvântului. Legături cu oculta internaţională? Era vrăjmăşit dat fiind că afla în el un puternic obstacol românesc. Ce s’ar fi întâmplat dacă trăia Brătianu? La moartea lui Buzdugan care făcea parte din regenţă ca prim preşedinte al Înaltei curţi de Casaţie, Brătianu ar fi introdus în regenţă pe regina Maria, care era pentru armată, regina războiului, în locul lui Nicolae. Aşa a propus-o şi C. Stere lui Iuliu Maniu, care a pregătit o surpriză: a introdus ca regent pe un obscur şi nul consilier la înalta curte de Casaţie: Sărăţeanu. Avea o singură calitate: era cumnat cu Mihai Popovici. Timpul nu va ratifica ceea ce se crede de Iuliu Maniu, în momentele decisive a luat atitudinea cea mai nenorocită. Şi la 23 August, el a înlesnit lovitura de Stat a lui Mihai: capitularea “en rase campagne”. A fost mai prejos, mult mai prejos de rolul pe care i l-a dat popularitatea pe care o avea: Ştiu ca vei fi mâhnit ca Transilvănean dar nu este vina mea dacă deciziile lui Maniu au dat rezultatele pe care le vedem. Repet: nu pot să ma mint de teama adevărului…
În ce priveşte cartea neagră, cred că trebuie pusă în legătură cu Budapesta şi noua campanie revizionistă. Dar nu va avea nici un efect: Filderman conducătorul Evreilor din România a declarat că mareşalul Ion Antonescu a apărat pe Evrei în tot timpul războiului.
Pamfil Şeicaru - srisoarea din 28 dec. 1976 către Ovidiu Vuia (fragment)
(Ovidiu Vuia - “SUB ZODIA CĂRŢII ŞI A STUDIULUI - Cu Pamfil Şeicaru in exil“, Editura Rita Vuia, 2007)
MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci






