Se încarcă pagina ...

REABILITAREA LUI NEGRU VODĂ (I). Speculaţii istorice

Data publicarii: 24.02.2013 11:26:00

          

Legendele şi povestirile cu privire la "descălecarea" lui Radu Negru Vodă în Muntenia, undeva în jurul anilor 1290, apar nu numai în hrisoavele medievale valahe, ci şi în cele străine, fapt ce scoate din discuţie inexistenţa acestui act istoric. 

 

Este mai mult ca sigur că un personaj important a venit din Transilvania în Ţara Românească, împreună cu supuşii lui, pentru a încerca, împreună  cu cnezii şi voievozii locali, să  întemeieze un stat suveran, independent de coroana maghiară.

    

Care a fost motivul acestei alianţe şi cum a fost acceptată ea de către conducătorii locali?

    

La data "coborârii" lui Radu Negru Vodă, Ţara Românească era teritoriu vasal Regatului Maghiar, umare a morţii voievodului Litovoi. Bărbat, fratele acestuia, fusese înscăunat de către Ladislau Cumanul (1272 - 1290), în schimbul acceptării vasalităţii.

 

Situaţia românilor din Transilvania era oarecum identică cu cea din Ţara Româneasca, toţi erau supuşi ai coroanei maghiare. Acest fapt va conduce la revolta românilor de pe ambele părţi ale Carpaţilor, ridicarea voievozilor români, acceptarea lui Radu Negru ca reprezentant al tuturor şi întemeierea statului independent al Ţării Româneşti.

   "Săracul Negru Voda ! Unii istorici români îl ţin numai de figura unei legende ori a tradiţiunii poporale şi pentru aceasta l-au scos din şirul domnilor Valahiei, şi astfel l-au scos din istoria ţerii.

      Dacă o legenda despre mănăstirea Argeşului, prin faptul că acolo într-adevăr s'a zidit o mănăstire, la spatele ei are un adevăr istoric; asemenea o tradiţiune, ca descălecarea din Făgăraş, prin faptul că descălecarea într'adevar s'a întâmplat, la spatele ei are un adevăr, un fundament istoric. 

     Atâta rătăcire la cronicarii şi istoricii români! În 600 - 700 de ani ei n'au avut timp ca să scruteze că, pe lângă toată legenda şi tradiţiunea, unde e şi ce e adevărul istoric şi cum stă persoana cea grandioasă a lui Negru Vodă faţă de istorie?

     Şi nimeni n'a întrebat de izvoarele documentate ale epocei lui NegruVodă, şi nimeni nu le-a scrutat, cum ar fi trebuit să le scruteze, ca să se poată afla adevărul istoric! " (Negru Vodă şi Epoca lui - Dr. Atanasie M. Marienescu, membru al Academiei Române)

     Care este motivul ignorării şi de cele mai multe ori a negării existenţei lui Negru Vodă şi a actului descălecatului? Din păcate este una care ţine de factorul uman. Asemeni descălecatului Moldovei, care întotdeauna a fost tratat, pueril, din punct de vedere al legendei lui Dragoş, ignorandu-se evenimentele şi personajele excepţionale care au dus la Întemeierea Ţării Moldovei, şi Întemeierea Ţării Româneşti este falsificată, încercându-se impunerea lui Basarab I şi a unui personaj inexistent din punct de vedere istoric, Thocomerius.

 

 

 Este binecunoscută dorinţa multor istorici de a încerca dovedirea vechimii dinastiei Basarab încă din anul 1241, în persoana acelui Bezeranban care, din păcate sau din nefericire, se dovedeşte a fi voievodul Litovoi. Tot o teorie la modă este încercarea D-lui Neagu Djiuvara de a ne demonstra că Basarab I este fiul lui Thocomerius, care era un mare conducător de origine cumană. Teorie care a provocat o adevarată isterie naţională, ducând pâna la dezgroparea rămăşitelor domnilor, pentru a li se preleva probe pentru stabilirea tipului de ADN.

      

Care este motivul acestei prelungite bâlbâieli? În general mulţi dintre istorici sunt deranjaţi de faptul că întemeierea statelor româneşti medievale s-a facut de către voievozi ardeleni, iar elementul autohton nu este evidenţiat în documentele timpului.

      Primii care vor încerca să corecteze acest lucru, practic să intervină în cursul derularii  evenimentelor istorice, sunt cronicarii care au întocmit Letopiseţul Cantacuzinesc.

Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798 (n.r. 1292), fiind în Țara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrul Voievod, mare herțeg pre Almaș și pre Făgăraș, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și cu mulțime noroade: rumâni, papistași, sași, de tot feliul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviții, început-au a face țară noao. Întâi facut-au oraşul ce-i zic Câmpulung. Acolo au facut şi o biserică mare, frumoasă şi înaltă. De acolo au descălecat la Argeş şi iară au făcut oraş mare şi şi-au pus scaunul de domnie, făcând curţi de piatră şi case domneşti şi o biserică mare şi frumoasă. Iară noroadele ce se pogorâseră cu dânsul, unii s-au întins pre subt podgorie, ajungând până la apa Siretului şi până la Brăila, iar alţi s-au tins în jos, peste tot locul, de au făcut oraşe şi sate până în marginea Dunării şi până la Olt.

          „ Atunce s-au ales dintr-înşii boiari carii au fost de neam mare. Şi puseră banoveţi un neam ce le zicea Basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) şi-i aşezară întâi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorât la Strehaia, iar al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Şi aşa fiind, multă vreme au trecut tot ei, oblăduind acea parte de loc.

    Atunci şi Basarabeştii, cu toată boierimea ce era mai nainte peste Olt, s-au sculat cu toţii de au venit la Radu-Vodă, închinându-se sa fie subt porunca lui şi numai el să fie peste toţi stăpânitor. Şi de atunci s-a numit de-i zic Ţara Românească. Iar tituluşul domnului s-a facut precum s-arată mai jos: Întru Hristos, Dumnezeu, cel bun credincios şi cel bun de cinste şi cel iubitor de Hristos şi singur biruitor, Io Radu Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Ţara Românească, dintru Ungaria descălecat şi de la Amlaş şi Făgăraş herţeg.

      Acesta iaşte tituluşul domnilor de atunce, începându-se pân-acum, precum adevărat să vede ca iaşte scris la toate hrisoavele ţării. Şi într-acestaşi chip tocmitu-s-au Radu Vodă ţara cu bună pace, că încă nu era de turci împresurată, şi au domnit până la moarte, îngropându-l la biserica lui din Argeş. Si au domnit ani 24”

         

Letopiseţul Cantacuzinesc este o compilaţie, făcută în secolul al XVII-lea,  a mai multor cronici. Scriind despre "descălecatul" lui Negru Vodă, cronicarul, constatând că din toată povestea lipseşte elementul băştinaş, adaugă de la sine povestea care va duce ulterior la multe fabulaţii,  despre pretinsa existenţă a neamului Basarabilor înainte de anul 1290. Anterior am pomenit despre convingerea multora dintre istorici că acel Bezerenban din anul 1241 nu este altceva decât utilizarea titulaturii lui Litovoi, Ban al Severinului, şi nu confirmă existenţa unui Basarab în acele vremuri.

       

Nu afirmăm că elementul autohton, boierii munteni nu ar fi existat, ci dorim să lămurim faptul că aceştia nu erau Basarabi. După moartea lui Litovoi, fratele acestuia, Bărbat, şi alţi voievozi şi cnezi din Muntenia îşi vor duce în continuare viaţa de zi cu zi, dar sub dominaţie maghiară. Este mai mult ca sigur că "descălecatul" a fost hotărât şi făptuit prin înţelegerea românilor de ambele părţi ale Carpaţilor, şi Negru Voda a fost întâmpinat si acceptat de către cnezii şi voievozii din Muntenia, dar, repetăm, aceştia nu erau din neamul Basarabilor, ci din neamul lui Litovoi, Seneslau, Ioan şi Farcaş şi a altor conducători de voievodate existente.

 

Cronicarul a ales numele de Basarab, deoarece la data la care a fost scris acest document, domnitorul Ţării Româneşti era din spiţa Basarabilor şi atunci era neapărat mare nevoie să se afirme vechimea acestei familii.

Acest document va fi însă preluat de către unii istorici, care vor încerca negarea existenţei lui Negru Vodă, a fenomenului "descălecatului" şi a procesului de "întemeiere" a Ţării Româneşti.

      

Primul istoric care, ocupându-se de identitatea lui Negru Vodă, Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838-1907), încearcă şi el să modifice istoria, afirmând că Negru Voda a "descălecat" din Oltenia, din "Vechiul Banat al Basarabilor" şi că ar fi purces ulterior la cucerirea Ţării Făgăraşului (!).

 

 

       Marele istoric, Nicolae Iorga (1871-1940) va fi unul dintre promotorii teoriei prin care îl elimină pe Negru Voda în totalitate din istoria Ţării Româneşti: "Basarab nu trebuie confundat cu personalitatea legendară, adânc înrădăcinată în conştiinţa poporului, care este Negru Vodă, pretins întemeietor venit din Făgăraş, regiune care n-a fost colonizată şi organizată politiceşte decât în a doua jumătate a veacului XIV-lea. Legenda acestui Negru Vodă nu are nimic de-a face cu personalitatea istorică a adevăratului Radu-Vodă, domniind în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, voievod de oarecare însemnătate pentru calugarii pe care îi ocrotise şi de la care n-a rămas nici un document. Cât pentru Negru, e vorba de Neagoe Basarab care, fiind mare ctitor, a săvârşit prin a fi considerat de popor ca acela care ar fi ridicat toate vechile zidării".

    

Să specificăm că "Radu-Vodă", este Radu I (1377-1383), fiul lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364) şi nepotul lui Basarab I (1315-1352). Care este însă legătura între descălecat, Negru Vodă si domnul Radu I ?

     

Al doilea personaj istoric pomenit de Nicolae Iorga este  Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti între anii 1512-1521, care nici nu făcea parte din familia Basarabilor, fiind fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu şi al soţiei acestuia, Neaga. Neagoe Basarab şi-a motivat pretenţiile la tron pretinzându-se fiu, din flori, a lui Basarab IV Tepeluş (1477-1461). După părerea istoricului, se pare că până la Neagoe Basarab, nici un alt domnitor nu ar fi ridicat şi ctitorit biserici, omiţându-se  lungul şir de domnitori care vor ridica lăcaşe de cult încă din anii 1300, precum Negru Vodă, Basarab I, Nicolae Alexandru Basarb, Vladislav, Radu I, Dan I, Mircea cel Bătrân şi mulţi alţii.  Tot Nicolae Iorga va fi cel care va lansa ipoteza posibilei cumanităţi a lui Basarab I, atât de dragă d-lui Djiuvara.

 

 

 

      În baza pisaniei de la Biserica veche din Câmpulung, ctitorită de către Negru Vodă, o serie de istorici, precum Aexandru D. Xenopol (1847-1920), Dimitrie Onciul (1856-1923), Atanasie M. Marienescu (1830-1915),  propun ca dată a descălecatului anul 1215, încercând, pe motivaţia extinderii puterii Cavalerilor Teutoni aduşi de regele Andrei al II-lea (1205-1235) în Ţara Bârsei, în anul 1211, să justifice posibilitatea unei "coborâri" a lui Radu-Negru în acele vremuri.

         Inexistenţa sau lipsa unor documente avea să ducă la încercări de “umplere” a golurilor prin întocmirea de documente false sau interpetări forţate.

        O astfel de “manipulare” a istoriei a făcut-o şi  Em. C. Grigoraş în lucrarea să “Criptografia şi istoria românească”, aparută în anul 1924.

          Dar pentru a întelege care a fost motivaţia şi cadrul întocmirii acestei lucrări de către domnia sa, vom prezenta momentul care va declanşa o succesiune de mari “descoperiri” istorice, făcute de către Grigoraş prin decriptarea diverselor inscripţii sau documente.

         În anul 1920 în timpul unor lucrari de restaurare a Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş, lucrare supravegheată de către istoricul Virgil Drăghiceanu, se descoperă 14 morminte domneşti. Între acestea, mormântul nr. 10 este găsit intact, perfect conservat:  "Sub pulberea de raze ce se împrăştia de la fereastra din apropiere, apare întins, pe un pat subţire de nisip, în toată maiestatea morţii, scheletul unui domn, cu faţa craniului căzut spre dreapta. Un giulgiu de mătase, bucăţit, acoperea torsul, oasele picioarelor goale. În dreptul bărbiei, o materie scămoasă, neagraă, câlţoasă, care dă impresia unei bărbi, dar în care, prin cercetări făcute la microscop de doctorul Grigoriu, se constată textura de mătase, amestecată cu fire de păr castaniu. Prin petecele de giulgiu se distinge la mijloc cordonul pe care scânteiau perle; pe degetele mâinilor se distingeau inelele, pe care le-am şi ridicat, în speranţa de a deslega enigma numelui; la gât, sub giulgiu, apărea ca o bordură, ornamentată strălucit în romburi, dar care, în realitate, era diadema căzută de pe cap; butoni plaţi apar pe mijlocul pieptului tunicii şi pe coatele mânecilor, urme de broderie cu mărgăritare pe marginea mânecilor tunicii.

         Se desface giulgiul de pe Negru-Vodă. Se vede foarte bine, acum, forma tunicii sale, eleganţa manşetelor, nasturii cu stema Basarabilor, copiată de pe cea angevină. Se descoperă paftaua de aur; o suviţă de păr castaniu, pe umărul drept, urme de fire de mustaţă, amestecate cu o materie scămoasă, o dantelă de Veneţia ce fusese pusă pe faţa mortului.
M.S. Regele, domnii Iorga, Vaida, Maniu, General Răşcanu, Brătianu, viziteaza în mijlocul unei afluenţe enorme de lume, venită din toate colţurile ţării, ce necesitează postare de gardă militară pentru mormintele găsite”
.

 

         Tragedia se produce însă imediat după ridicare pietrei de mormânt, osemintele domneşti şi ţesăturile se pulverizează rapid în contact cu aerul. Disperat, istoricul Nicolae Iorga a cazut atunci în genunchi şi s-a rugat spre iertare, pentru profanarea rămăşiţelor domneşti.

Paftaua lui Negru Vodă

          Iniţial cercetătorii de faţă au consemnat în scrierile lor că personajul îngropat este Negru Vodă, după care s-a trecut la presupuneri că de fapt acesta ar fi fost Basarab I, Nicolae Alexandru, Vladislav I sau fratele său Radu I.

        Scriitorul Grigore Băjenaru, autor al celebrului roman autobiografic “Cişmigiu & comp”, face o menţiune interesantă legat de acest eveniment: “Am făcut fotografiile de rigoare şi ne-am îndreptat apoi către biserica Sfântul Nicolae Domnesc, cea mai veche din localitate, unde se descoperise de curând mormântul lui Basarab-Vodă, adevăratul întemeietor al Ţării Româneşti.
       Mormântul lui Basarab era lângă un stâlp pe care se aflau picturi măiestrit realizate şi suprapuse, datorită cărora savantul român făcuse însemnata descoperire.
Sub un cristal gros se vedea acela care fusese viteazul stăpânitor al Ţării Româneşti.
Hainele, ca prin minune, îi erau neatinse de vreme. Avea o tunică roşie ca vişina putredă si era încins cu un cordon de aur, cu catarame, reprezentând un castel medie­val.
Părul, barba şi mustăţile se conservaseră foarte bine.

          Voievodul ne-a uimit prin statura lui impozantă: avea aproape doi metri şi era foarte spătos!
         - Ia uitaţi-vă, mă, ăsta român!...”

 

 

       În imediata apropiere a mormântului nr. 10 (foto) s-au mai descoperit încă două morminte. Primul, în mijloc, ar putea fi al lui Vladislav Vlaicu, dacă interpretarea inscripției șterse de pe piatra de mormânt, din care au mai rămas doar câteva litere (la şi is, deci posibil [V]la[d]is[lav]), este corectă. Cel de-al doilea a fost atribuit cronologic lui Dan I, fiul lui Radu I. Personajul din interior mai purta dintre podoabe doar diadema de pe cap.

         Naosul bisericii adăpostea alte doua morminte domneşti, considerate ca fiind a lui Radu I şi al fratelui său, prinţul Voislav.

        Cine este însă personajul de doi metri înălţime, descoperit în mormântul nr.10, ştiind că atât Basarab I, cât şi fiul său Nicolae Alexandru au fost îngropaţi la Biserica Mănăstirii “Negru Vodă” de la Câmpulung?

         Este demn de menţionat că bijuteriile descoperite în mormântului nr. 10 (diademă de mărgaritare, lanţ de aur pentru păr, treizeci de nasturi de aur, pafta de aur, inele de aur împodobite cu pietre preţioase) aveau să impresioneze în egală măsură istoricii, dar şi capetele încoronate  Se ştie că Iorga i-ar fi zis Reginei Maria, care făcuse o pasiune pentru inelele Cavalerului: “Majestate, lăsaţi-le! Sînt ale Dinastiei Basarab, nu ale Casei Hohenzollern-Sigmaringen”.

       Perioada de după a descoperiri mormintelor voievodale de la Curtea de Argeş avea să genereze o stare euforică, de factura romantică. Istoricii, oamenii politici ai vremii, scriitorii aveau să se întreacă în a face diverse supoziţii şi speculaţii legat de identitatea şi legitimitatea celor înhumaţi sub pardoseala bisericii.

       Unul dintre aceştia este şi Em. C. Grigoraş care, în cartea lui “Criptografia şi istoria românească”, avea să prezinte „noi” descoperiri istorice legat de începuturile Ţării Româneşti, Negru Vodă şi binenţeles Basarabi.

           Grigoraş ne povesteşte că, în  anul 1687, amiralul veneţian Francesco Morosini a  cumpărăt din Pireu doi lei din piatră, aşezându-i în faţa intrării principale a Arsenalului din Veneţia (existenţi şi în ziua de azi, vezi foto). Inscripţia de pe capul unuia din lei, parţial ştearsă de vitregiile timpului, nu a putut fi tradusă în totalitate, de către autorul lucrarii, ci doar fragmente, primul fiind: “1128 egipsia iglisia i Valakia” (biserica egipteană şi valahă), iar al doilea “1113 Nicolai Basarab ot Vdi ot Bulgaria” (Nicolae Basarab al Valahiei şi Bulgariei ).

 

 

 Ce se poate înţelege din acest fragment de inscripţie? Anul 1128 pare să reprezinte anul terminării bisericii, de cult egiptean, după cum ne explică textul, dar si valah (?). În general, pe frontonul bisericilor noastre, este menţionat anul începerii construcţiei, anul terminării, ctitorul şi numele constructorilor. De ce este prezentă  această inscripţie pe unul din lei ? Mai mult ca sigur că ei reprezentau un dar omagial făcut bisericii de către voievodul Nicolae Basarab.

           

Cine este acest Nicolae Basarab ? De unde apare el în anul 1113, când primul domnitor cunoscut  cu acest nume în istoria ţării este Basarab I, care devine domn în  anul 1315 ? Titulatura lui Nicolae Basarab este simplă şi clară, domn “al Valahiei şi Bulgariei”.

            

Tot Grigoraş face o încercare de decriptare a inelului “cavalerului” înhumat sub pardoseala bisericii de la Curtea de Argeş ajungând la concluzia că literele, presupuse slavone se traduc sub forma: “Io Radu Nigru W, Priştina 1128”. La fel se face decriptarea inscripţiei aflate pe o icoana din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, prin care i se atribuie unui voievod pe nume “Voislav” ctitorirea acestei biserici la anul 1213, asemeni criptogramei de pe o icoană aflată în biserică, care  face mentiunea despre un voievod  “ispravesce Voislav” , anul zidirii şi data  “1213 Aprihil 5, egipsziea Eglisia” (1213, biserică de rit egiptean).

          

În căutarea lui de legitimare a identităţii şi continuităţii românilor în Ţara Românească,  profesorul Grigoraş mai identifică pe două icoane, aflate în Biserica de la Studeniţa (Serbia), şi un conducător al ţinutului Oltului , pe la anul 1111, pe nume Coşnilă Asanos.

         

Nu afirmăm că în totalitate aceste informaţii sunt greşite, doarece un sâmbure de adevăr există în ele, considerăm însă că anii menţionării personalităţilor sunt forţaţi dintr-un scop ascuns al autorului.

          

Voievodul pomenit între anii 1113 si 1128 sub numele de Nicolae Basarab, nu este altul decât Nicolae Alexandru , fiul lui Basarab I, care este pomenit în cronicile maghiare sub numele de Nicolae Alexandru Basarab (!). Ştim că acesta a fost, iniţial, asociat al tatălui său la domnia Ţării Româneşti, urmându-i acestuia ca domn cu drepturi depline. Mai ştim că Basarab I şi Nicolae Alexandru Basarab aveau legături strânse cu ţarii vlaho-bulgari: sora lui Nicolae Alexandru, Teodora, va fi soţia ţarului Ivan Alexandru (1330 – 1371) şi mama viitorului conducător al Vlaho-Bulgariei, Straţimir. Deci asocierea dintre numele lui Nicolae şi Bulgaria nu este întâmplătoare, însă traducerea textului nu este corectă nici în privinţa conţinutului, nici ca informaţie, iar anii sunt antedataţi forţat.

        

Menţionarea unui voievod pe nume Radu Nigru la anul 1128, inscripţie aflată pe inelul cavalerului îngropat sub pardoseala bisericii este făcută în două scopuri. Primul scop este cel de a confirma din punct de vedere istoric existenţa acestui voievod, şi a-i atribui osemintele descoperite în mormântul din biserică.

        

Al doilea scop este cel legat de anul 1128, pomenit atât în cazul inelului, atingătoare de Radu Negru, cât şi a inscripţiei găsită pe leul veneţian, atingătoare de Nicolae Alexandru Basarab. Se ştie că, în anul 1128, Cavalerii Templieri, întorşi din Ierusalim în Europa, au fost recunoscuţi în mod oficial de către Consiliul Bisericii de la Troyes (Franţa) ca ordin religios-militar.   

        

Artefactele descoperite în mormântul domnesc de la Curtea de Argeş, precum şi piatra de mormânt (existenţa unui desen straniu – un arbore al vieţii, încununat cu o stea cu 12 colţuri, formată din tot atâtea triunghiuri, simboluri solare, cruce templieră, steaua lui David, paftaua sub formă de cetate cu patru turnuri, având în centru o lebădă cu cap de femeie) aveau să-l inspire atât pe Grigoraş, cât şi pe alţi urmaşi ai lui, de a crea o legătură între Cavalerii Templieri şi sectele ezoterice, cu cei doi domnitori, Radu Negru Vodă şi Nicolae Alexandru Basarab. Lucru care ni se pare cu totul ridicol şi imposibil din punct de vedere istoric. Toate aceste informaţii nu au făcut decât să denatureze adevărul istoric, provocând confuzii şi interpretari greşite.

 

   

 

O alta eroare survenită în interpretarea anilor, este cea legata de anul ctitoririi bisericii din Câmpulung. Pe pisania aflată pe frontonul bisericii din Câmpulung - Argeş, se menţionează: “Biserica s-au început, s-au zidit şi s-au săvârşit de bătrânul şi preamilostivul creştin Radu Negrul Vodă, carele au fost din început descălecători Ţării Româneşti şi din început au fost zidită această sfântă dumnezeiască biserică, când au fost cursul anilor de la Adam şase mii şapte sute douăzeci şi trei” (n.r. 6723 = 1215). Anul 1215 nu este însă cel real. Mănăstirea de la Câmpulung a fost refăcută de către Matei Basarab între anii 1635 si 1636. Tot atunci s-a refacut şi pisania. În lucrarea de restaurare a ei, datorită gradului ridicat de uzura, litera chirilică  800 (ω) a fost confundată cu litera 700 (ψ), astfel că anul 6723 era defapt 6823, respectiv anul 1315. Acestă părere este împărtăşită şi de majoritatea istoricilor.

 

 

         Anul 6723, respectiv 1215, a fost preluat, în mod eronat, şi de alte două documente: hrisovul lui Matei Basarab din 1 aprilie 1647 şi pomelnicul de lemn de la Mănăstirea din Câmpulung.

         Legat de pomenirea “voievodului Voislav” la anul 1213, Grigoraş încearcă confirmarea ctitorisirii  Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş de un “anume” voievod. Nu putem afirma că, în interpretarea lui, s-a greşit cu 100 de ani, anul exact fiind 1313.     

Tot în acelaşi fel se redatează anul înscris de către meşterul constructor, care a efectuat lucrarile de restaurare şi s-a semnat la terminarea lucrarilor: “Inika 14 novembrii 1261, Io, Dumitru ”, anul real fiind 1361.

          Povestea despre existenţa unui conducator oltean cu numele de Coşnilă Asanos şi încercarea lui Grigoraş de a-l confirma, ca strămoş al celebrei dinastii a Asăneştilor, sunt după parerea noastră, pur şi simplu, nimic altceva decât interpretări eronate. (VA URMA)

 

Din volumul "Istorie Furată.Cronică românească de istorie veche", de Cornel Bârsan, lucrare în curs de apariţie

 

Afisari: 6624
Autor: Cornel Bîrsan
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter