Acolo unde sunt asezaţi românii sunt autohtoni; sârbii nu ajung în vestul actualei Serbii decât în sec. al al VII-lea.(şi abia la sfârşitul sec. al XVII-lea se îndreaptă spre est, în ţinuturile românilor). Inainte de Hristos, regiunea, locuită de tribali (traci) aparţinea Daciei, iar dupa retragerea aureliană ( sec. III ) românii organizează aici Dacia Ripensis. În secolele X şi XI cnezatul (proto)românilor se întindea pe ambele maluri ale Dunării, era bine consolidat - oameni şi putere - de vreme ce sârbilor, de teama de a nu se înstrăina, le era interzisă căsătoria cu românce.

Valea Timocului

După ce Imperiul Otoman desfiinţează Serbia ca stat ( sfârşitul sec. XIV ), Valea Timocului, regiune locuită de români, funcţionează între 1565 - 1833 ca provincia autonomă Marginea, sub conducerea juzilor/cnejilor români. În anul 1833 Serbia reapare ca stat autonom şi îsi stabileşte pe râul Timoc graniţa răsăriteană. Românii trec sub stăpânire sârbească, dar regiunea păstrează vechea denumire Marginea ( Kraina în lb. sârbă ). De acum înainte, slujba religioasă şi învăţământul în limba româna sunt interzise de noii veniţi. Preoţii români sunt alungaţi la nordul Dunării, în locul lor oficiind preoţi sârbi; numele româneşti - localităţi sau persoane - sunt sârbizate (asezarea Geana devine Geanova, iar românul Sandu devine, dintr-un condei, "sârbul" Sandulovici). Printr-o circulară din anul 1899, episcopul sârb al Timocului stabileşte chiar un tabel cu nume "curat sârbeşti" pentru a fi date românilor la botez...
După primul război mondial, Atanasie Popovici-Furnica a solicitat Congresului de pace de la Paris, în numele românilor timoceni, alipirea la Regatul României a străvechii vetre româneşti. "Fiind români, dorim să fim la un loc cu ceilalti fraţi ai noştri, cu românii care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, cu Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina. Noi nu suntem sârbi...” (1 noiembrie 1918).
Timocul a rămas totuşi între graniţele Serbiei iar politica sârbească de deznaţionalizare a continuat. Negustorii de ziare şi cărţi româneşti sunt sancţionaţi, statisticile oficiale sunt sistematic "corectate" pentru a evidenţia "absenţa" românilor. Acum apare segregarea elementului românesc în rumâni/români şi vlahi/vlaşi/valahi, acestia din urmă consideraţi fie "sârbi românizaţi", fie...populaţie cu origine necunoscută. Nu-i de mirare că, în anul 1941, Societatea Culturală Timoc îi solicită mareşalului Ion Antonescu "alipirea la trupul României iubite, pe care o vom cinsti prin muncă şi virtute ostăşească".
Actualii lideri timoceni încearcă să obţină dreptul la folosirea limbii române în scoală şi biserică, dreptul de a participa, în cadrul constituţional oferit de Serbia, la conducerea regiunilor în care locuiesc. Deschiderea bisericii de la Malainiţa (lângă Negotin) de către părintele Boian a făcut posibilă - pentru prima dată dupa 1833 - săvârşirea liturghiei în limba română. (O a doua biserică a fost sfinţită în Isacova pe Valea Moravei şi o a treia este în construcţie în localitatea Busur). O implicare mai mare a guvernului român, ca şi interesul Uniunii Europene pentru situaţia minorităţilor din Serbia ar putea aduce necesarele schimbări în statutul românilor timoceni.
Ar fi la fel de firesc ca litera o în cuvântul rumân...