Se încarcă pagina ...

Romanizarea dacilor a fost "fabricată" la Vatican

Data publicarii: 05.06.2016 16:56:00

[...]. La cumpăna dintre secolul al XII-lea şi al XIII-lea, în Europa exista Èšaratul Vlaho-Bulgar. Era o mare forţă condusă de dacul Ioniţă Asan, zis „Caloianul” (Ioan cel Frumos). Papa InocenÈ›iu al III-lea i-a trimis câteva scrisori, cerându-i să recunoască public descendenţa daco-românilor din etnia romanică a Romei.

Scopul acestei ,,înrudiri” era convertirea la catolicism.

Ioniţă Asan a refuzat politicos. Asta l-a costat viaţa. Dar, datorită lui È™i altor domnitori tari în credinÈ›ă, noi suntem şi astăzi ortodocşi.

 

Și totuÈ™i ideea romanizării a fost implementată.

Cum? Simplu. Scrisorile papei Inocenţiu al III-lea au rămas. Și cum Vaticanul n-a renunţat niciodată la ideea catolicizării dacilor (dovadă sunt ardelenii care au fost siliţi de ocupanţii austro-ungari să devină greco-catolici) s-au gândit măcar să-i ,,romanizeze”. Urmaşii dacilor erau foarte tari în credinţa lor. Dar dacă reuşeau să-i îmbrobodească cu ideea că „se trag de la Roma”, românii s-ar fi simţit obligaţi să treacă cu toţii la catolicism. Pe de altă parte, teoria romanizării era o armă cu care se puteau obÈ›ine multe lucruri. Teritorii, de exemplu. Și atunci a fost preluată de legaţii papali È™i de ,,turiştii” cu misiuni de recunoaştere în Principatele Valahe. Ideea că românii vorbesc latina lăsată de legionari revenea, ca un refren, în discursurile lor.

  

Papa InocenÈ›iu al III-le È™i monumentul fraÈ›ilor AsăneÈ™ti de la Velico Târnovo

 

Prin urmare, teoria romanizării nu s-a născut în Èšările Române. Ea a venit din exterior.

În articolul Cercul vicios al jongleriilor ,,È™tiinÈ›ifice” am arătat, invocând spusele lui Carlo Tagliavini, că Traian nu şi-a pus scopul să impună limba latină. Făcând paralele cu fenomene similare din istoria altor popoare, am demonstrat că legionarii nu puteau să romanizeze dacii chiar dacă ar fi vrut.

,,Dar papilor cum le-a reuşit chestia cu romanizarea?” va întreba cititorul.

I-au ,,romanizat” pe oamenii de ştiinţă.

FireÈ™te, nu prin rugăciuni.

 

Ei au continuat să scrie hârtii. Cum se apropiau turcii de porţile Europei, se È™i apucau să ,,corespondeze” cu ciobanii din Carpaţi, convingându-i că sunt ,,urmaÈ™ii Romei”. Noul nostru ,,naş” de botez se numea papa Pius al II-lea. Era pe la jumătatea secolului al XV-lea. În timp ce Vlad ÈšepeÈ™ È™i Ștefan cel Mare se luptau cu Mahomed al II-lea la TârgoviÈ™te È™i Vaslui, apărând cu paloÈ™ul Europa de invazia otomană, părintele Vaticanului ne ,,romaniza” cu ajutorul condeiului. Ideile sale au fost preluate de cei intereseaÈ›i ca dacii să dispară.

 

,,Şi istoricii au preluat ideea, fără s-o verifice?”

S-a mizat pe insuficienţa lor. Când cineva foarte inteligent, ca papa Inocenţiu al III-lea, strecoară o idee falsă în spaţiul spiritual al unui popor, el ştie că şi acel popor are oameni de geniu, care i-ar putea dezavua minciuna. Dar de aceştia nu se temea. De obicei, inşii geniali sunt reduşi la tăcere de hoarda mediocră. Când Hasdeu a publicat „Pierit-au dacii?” adepţii romanizării au declanşat atacuri violente nu numai asupra ideii daciste, ci şi asupra personalităţii scriitorului. Ministerul Instrucţiunii Publice È™i-a pus în plan: ,,refutarea nenaţionalelor şi pernicioaselor teorii” ale lui HaÈ™deu. Iar unul dintre fanaticii latinismului – Gheorghe Hrisoscoleo – l-a ameninţat cu lichidarea morală şi intelectuală (,,vom face cu d-ta cum am făcut cu barbarismele furişate în frumoasa noastră limbă”). În loc să i se recunoască meritul de a fi un deschizător de drumuri, i se pun în cârcă cele mai neverosimile păcate: e învinuit de propagandă filo-rusă, de porniri antinaţionale; e comparat cu nebunul ce a dat foc templului zeiÈ›ei Artemis din Efes.

 

La fel s-a întâmplat È™i cu Nicolae Densuşianu. Când a apărut Dacia preistorică, latiniÈ™tii au respins-o fără a lua act de mulÈ›imea de argumente È™i informaÈ›ii inedite aduse de autor. Pârvan însuÈ™i a numit-o ,,roman fantastic”, ,,plin de mitologie È™i filologie absurdă”.

Al. D. Xenopol a fost È™i mai nemilos: ,,Teoria autorului, că dacii ar fi închegat întâia civilizaÈ›ie a omenirii arată că avem de a face cu un product al È™ovinismului È™i nu cu unul al È™tiinÈ›ei”. Pentru a diminua valoarea È™tiinÈ›ifică a Daciei Preistorice, romanizatorii invocă întruna aceste citate. Dar uită, ori poate chiar nu È™tiu că Xenopol avea pică pe N. DensuÈ™ianu, pentru că acesta, în 1885, în revista ,,Èšera Noue”, Nr. 2 È™i 3, cu documente în mână, a combătut ,,cu deplin succes părerile istorice ale d-lui Xenopol: că Bulgarii în vechime ar fi domnit timp îndelungat peste Èšara Românească, Moldova È™i Transilvania, È™i că È›erile acestea s-ar fi numit odată «Bulgaria dincoace de Dunăre», temă pe care d-l Xenopol a È™i părăsit-o mai târziu”. (Dr. C.I. Istrati, Nic. DensuÈ™iani. ViaÈ›a È™i opera sa).

 

Pârvan a numit Dacia Preistorică (în Getica, 1926) ,,roman fantastic”, ,,plin de mitologie È™i filologie absurdă”. Dar, tot în acelaÈ™i an, publica în revista ,,Orpheus”, studiul Dacii la Troia. Vorbind de metalurgie (topoarele duble, securile de luptă È™i ceremonie din aramă sau aur), el afirmă: ,,În orice caz, o îndelungată evoluÈ›ie aici în CarpaÈ›i stă la baza tipurilor găsite în Troia”. Arăta, de asemenea, că istoricul H. Schmidt ,,constatase legăturile intime stilistice între civilizaÈ›iile bronzului din Transilvania, Troia È™i Mykene”. Dar atât Schmidt, cât È™i A. Bruckner, erau de părerea că stratul VII al Troiei ar avea origini trero-cimeriene, în timp ce Pârvan aduce dovezi că sunt de origine geto-dacă. Ideea este sprijinită È™i de vasele de ceramică È™i toponimie.

 

,,Astfel dară pe ruinele cetăÈ›ii myceniene, în care poetul cântase pe Hector eroul È™i Andromache cea tristă, Dacii năvalnici ridicară din nou, la câteva secole după grozava cădere, o altă cetate; È™i făurarii Nordului carpatic turnau acum arme de bronz È™i olarii getici modelau vase în pământ ars, ale căror modele fuseseră odinioară create în văgăunile munÈ›ilor noÈ™tri de pe malurile roditoare ale Dunării È™i Tisei”.

 

MenÈ›ionăm că articolul „Dacii la Troia” începe cu afirmaÈ›ia: ,,Vechile tradiÈ›ii elene, păstrate mai ales în ciclurile epice din care s-au inspirat tragicii, È™tiu de o vreme, când Grecii, Thracii È™i Phrygii alcătuiau o singură mare familie, înlăuntrul căreia zeii, eroii È™i regii, marii cântăreÈ›i-profeÈ›i È™i marii preoÈ›i aparÈ›ineau oarecum în comun celor trei neamuri. Orpheus era trac, Pelos era phrigian; dar amândoi erau în aceeaÈ™i vreme È™i eleni. Poemele homerice reprezintă aceeaÈ™i stare de spirit. Descoperirile arheologice din ultima jumătate de secol au confirmat tot mai mult exactitatea vechilor tradiÈ›ii elene. Se pare chiar că descifrarea inscripÈ›iilor hitite ne pregăteÈ™te încă mai mari suprize, începând a confirma monumental È™tirile epopeei.

 

Dacă n-am È™ti că aceste rânduri sunt scrise de Pârvan, am crede că sunt scoase din Dacia Preistorică a lui DensuÈ™ianu. Cine È™tie ce surprize despre daci ne-ar fi oferit È™i Vasile Pârvan, dacă nu murea subit, peste un an (în 1927) de la scrierea studiului  Dacii la Troia. Și avea doar 45 de ani! Trebuie să menÈ›ionăm că Pârvan era un arheolog de vocaÈ›ie. Un asemenea om are plăcere să descopere adevărul. Noile vestigii arheologice de pe teritoriul È›ării noastre l-ar fi îmboldit să spună adevărul despre preistoria Daciei, chiar dacă asta ar fi însemnat să-È™i anuleze unele păreri mai vechi. Căci asta înseamnă adevărata cercetare: călcând peste greÈ™eli să ajungi la adevăr.

 

Pe de altă parte, sunt curioasă ce-ar fi zis Xenopol dacă ar fi auzit-o pe americana Marija Gimbutas localizând Vechea Europă în spaÈ›iul carpato-danubiano-pontic? Sau pe neamÈ›ul Harald Haarmann, pe italianul Marco Merlini, pe bulgarul Vladimir I. Georgiev, pe maghiarul IanoÈ™ Makkay, pe americanii R. Schiller, Shan Winn, pe ruÈ™ii V. Titov, A. G. KifiÈ™in, N. Jirov, B. Perlov, Andrei Nadirov afirmând că TăbliÈ›ele de la Tărtăria reprezintă cea mai veche scriere din lume. Ar îndrăzni să-i învinuie È™i pe ei de È™ovinism românesc, aÈ™a cum l-a taxat pe DensuÈ™ianu?! După o muncă epuizantă la un manuscris de o mie o sută cincizeci È™i două de pagini, DensuÈ™ianu se înbolnăveÈ™te È™i într-o zi este găsit mort în locuinÈ›a sa. Avea numai 65 de ani.

 

După moartea lui, istoricii oficiali, fie din invidie, fie din incapacitatea de a accepta adevărul în locul prejudecăÈ›ii, au supus Dacia Preistorică, È™i chiar numele marelui istoric, unui fel de damnatio memoriae. Mai mult, discreditarea lui DensuÈ™ianu continuă È™i azi. Când, în secolul al XIX-lea s-au descoperit TăbliÈ›ele de Plumb de la Sinaia, în limba geto-dacă, în care se consemnau evenimente de pe timpul lui Dromichete, Burebista È™i Decebal È™i care demonstrau că latinitatea noastră este anterioară romanilor, agenÈ›ii romanizării au elaborat imediat o strategie de discreditare a lor. Le-au declarat falsuri. Dar cum aceste ,,falsuri” erau prea adevărate, despre varianta unui falsificator simplu nu putea fi vorba. Atunci măsluitorii de istorie au implicat în discreditarea lor numele a doi mari savanÈ›i: B. P. Hasdeu È™i N. DensuÈ™ianu. Fără niciun argument, au declarat că unul dintre ei este autorul ,,falsurilor” de la Sinaia. Astfel, prindeau doi iepuri deodată: discreditau È™i tăbliÈ›ele, È™i pe cei doi istorici care s-au încăpăÈ›ânat să spună, unul în Pierit-au dacii? È™i altul în Dacia preistorică adevărul despre strămoÈ™ii noÈ™tri.

 

 

Într-un interviu, Alexandru Vulpe, fostul directoral Institutului de Arheologie din BucureÈ™ti (decedat în luna februarie), spunea despre TăbliÈ›ele de plumb de la Sinaia: ,,Eu le-am preluat de la generaÈ›ia dinaintea mea drept «falsurile lui HaÈ™deu». HaÈ™deu a făcut falsuri, se È™tie. Ceea ce putem spune noi este că acela care a făcut aceste falsuri era un om de cultură… Hasdeu este suspectul principal, pentru că el a mai încercat să facă niÈ™te falsuri, chiar să vorbească de un alfabet getic, în disputa lui cu Grigore Tocilescu. Pentru a avea siguranÈ›a acestei ipoteze, ar trebui ca cineva să se ocupe, să caute în Arhiva Academiei, să găsească indicii. Dar HaÈ™deu nu e singurul suspect. Pe la 1880, a fost un adevărat curent de scoatere în evidenÈ›ă a culturii dacice. Tot atunci, Nicolae DensuÈ™ianu a emis acea carte care a făcut vâlvă, Dacia Preistorică, È™i în care afirmă că noi nu suntem urmaÈ™ii Romei, ci că romanii ar fi urmaÈ™ii dacilor. Adică dacii vorbeau deja o limbă latină. E o absurditate. Evident, nici un om de È™tiinÈ›ă nu ia această teorie în serios. În 1880, asemenea cărÈ›i erau destul de la modă în Europa…”

 

Numai că Dacia Preistorică a fost tipăriită în 1913... Iar oamenii de È™tiinÈ›ă cu adevărat serioÈ™i È™i lipsiÈ›i de invidie au apreciat la justa lor valoare atât opera, cât È™i personalitatea excepÈ›ională a lui Nicolae DensuÈ™ianu.

Iată ce spune Dr. I.C. Istrati, academician È™i preÈ™edinte al Academiei Române, între anii 1913-1916: ,,Dacia preistorică e una din cele mai mari opere, dacă nu cea mai importantă, pe care a scris-o o pană È›inută de mâna unui Român”.

Iar a susÈ›ine public atâta amar de ani, fără nici o probă, că Hasdeu È™i DensuÈ™ianu ar fi niÈ™te falsificatori, este cel puÈ›in o lipsă de profesionalism, dacă nu chiar o foarte rea credinÈ›ă.

Din punct de vedere penal se cheamă CALOMNIE!

Oare cu asta trebuie să se ocupe istoricii ,,serioÈ™i”?

 

Deci există un suspect principal È™i unul de rezervă. Dacă o fundaÈ›ie ,,B.P. Hasdeu” îi dă în judecată pe calomniatorii marelui cărturar È™i câÈ™tigă procesul, rămâne alt suspect: Nicolae DensuÈ™ianu. Numele căruia poate fi terfelit până-n veacul de apoi de către măsluitorii de istorie. Doar marele istoric e mort È™i nimeni nu-l apără. [...].

 

În cartea Scrisul s-a născut în Europa?, marele prieten al Scrisului Danubian, italianul Marco Merlini arată că multe vestigii găsite de baroana von Torma au fost împrăÈ™tiate în muzee È™i colecÈ›ii private din toată Europa: ,,Astfel, abia în anii ’60 s-a aflat, de exemplu, că sute de idoli deÈ›inuÈ›i de Muzeul Colegiului Bethlen de Nagyenyed (Ungaria) au fost «uitaÈ›i» È™i niciodată catalogaÈ›i. În acest caz «norocos» vestigii însemnate au fost re-descoperite după un secol, dar alte sute s-au volatilizat pentru totdeauna. De exemplu, nimeni nu È™tie unde se află un obiect descris în notele baroanei ca «deÈ›inătorul unui simbol asemănător cu unul găsit la Troia È™i care aminteÈ™te ideograma akkadiană a zeului Anu»”.

 

Nu găsiÈ›i o asemănare izbitoare între ,,uitarea” È™i necatalogarea vestigiilor scrierii TurdaÈ™ în Ungaria È™i necatalogarea È™i aruncarea Plăcilor de la Sinaia cu scris geto-dacic în subsolul Muzeului de Arheologie din BucureÈ™ti, al cărui director este academicianul Alexandru Vulpe? Care au fost inventariate, doar după ce Napoleon Săvescu din America a sesizat PoliÈ›ia de Patrimoniu care a obligat, conform legii, conducerea muzeului să înregistreze cele treizeci È™i patru de tăbliÈ›e rămase din aproape cinci sute câte au fost la început.

 

Aceasta demonstrează că nu există, în mediul istoricilor oficiali, dorinÈ›a de a descoperi adevărul, ci mai degrabă de a-l oculta.

Nu există activitate de cercetare cu adevărat serioasă È™i responsabilă, ci una de discreditare a  celor care se încăpăÈ›ânează să cerceteze. Cum a fost Nicolae DensuÈ™ianu.

Un agent de influenÈ›ă al romanizării scrie pe internet că DensuÈ™ianu era ,,cunoscut în branÈ™ă doar ca un jurist exaltat”. N-am fi invocat acest citat revoltător de absurd, dacă el n-ar fi unul caracteristic prin care istoricii oficiali caută să ne prezinte imaginea lui Nicolae DensuÈ™ianu.

 

 

 

Adevărul este că DensuÈ™ianu era un cercetător extrem de serios È™i bine documentat. Academicianul C. I. Istrati, care l-a cunoscut, scrie: ,,Modest, inteligent, cunoscător profund al limbii latine È™i eline, al germanei, francezei, italienei È™i ungarei; înzestrat cu o voinÈ›ă de fier È™i cu o răbdare È™i perseverenÈ›ă extraordinare, omul acesta te uimeÈ™te prin ceea ce a făcut È™i prin chipul cum a făcut”.

 

La anul 1880, DensuÈ™ianu era ocupat cu cercetarea bibliotecilor È™i arhivelor din Ungaria È™i Ardeal. Timp de 15 luni a cercetat 12 biblioteci È™i 16 arhive. După care înaintează Academiei Române un raport intitulat Cercetări istorice în arhivele È™i bibliotecile Ungariei È™i ale Transilvaniei. În total, a adunat È™i analizat 783 de documente referitoare la revoluÈ›ia lui Horia din 1784 È™i 125 cu caracer diferit de la 1290 până în secolul al XIX-lea.

În 1880 este ales membru corespondent al Academiei Române.

 

În 1884, publică lucrarea RevoluÈ›iunea lui Horia în Transilvania È™i Ungaria. 1784-1785, scrisă pe baza documentelor oficiale. Cartea este interzisă în Ungaria. Autorul este aspru criticat de istoricii maghiari. DensuÈ™ianu răspunde cu demnitate, cerând să i se arate măcar un pasaj din lucrare care să nu fie bazat pe documente.

În 1886 publică 6 volume din Documente privitoare la Istoria Românilor, 1199-1345, culese È™i însoÈ›ite de note È™i variante. În total, 4822 de pagini format mare.

 

Pentru RevoluÈ›iunea lui Horia primeÈ™te premiul Academiei în valoare de 5 000 de lei, pe care îi foloseÈ™te pentru a se documenta pentru cartea vieÈ›ii sale, Dacia Preistorică, la care începe să lucreze în 1885. Cercetează arhive È™i biblioteci din DalmaÈ›ia È™i CroaÈ›ia, studiază tradiÈ›iile È™i limba românilor de aici. La Roma lucrează în arhivele Vaticanului. Ajunge până în Sicilia, unde iarăÈ™i se interesează de arhive È™i tradiÈ›ii vechi.

S-a documentat, cum s-ar zice, până-n dinÈ›i. Oare istoricii noÈ™tri au decăzut aÈ™a de jos pe scara cercetării, încât adevărata documentare o consideră exaltare?

 

A lucrat la Dacia Preistorică timp de 26 de ani È™i a folosit o metodă cu adevărat înaintată: cea a colaborării dintre È™tiinÈ›e. Pentru a înÈ›elege evenimente È™i fenomene din preistorie, s-a adresat lingvisticii, etnografiei, folclorului, portului popular, tradiÈ›iilor, legendelor È™i credinÈ›elor vechi. Despre această metodă a scris peste decenii arhemitologa americană Marija Gimbutas. Dânsa era de părere că scrisul sacru, prin care Vechea Europă comunica cu Marea Zeiţă acum 7.500 de ani, va putea fi descoperit doar dacă „arheologii se vor decide să colaboreze strâns cu lingviştii şi specialiştii în mitologie şi folclor”.

 

Orice istoric serios, după ce studiază viaÈ›a È™i activitatea lui DensuÈ™ianu, îÈ™i dă seama că el nu avea timp pentru a se ocupa cu falsuri. Fiecare clipă a vieÈ›ii sale era consacrată documentării minuÈ›ioase È™i scrierii lucrărilor.

Scorneala că ar fi putut crea niÈ™te falsuri o poate spune doar cineva care nu este de statura acestui istoric de geniu. Cineva care nu È™tie ce înseamnă a răscoli prin biblioteci È™i arhive. Cineva incapabil să aducă omagiul cuvenit unui înaintaÈ™ întru È™tiinÈ›ă. Dimpotrivă, È›ine cu tot dinadinsul să-i păteze imaginea.

 

Adică dacă n-ar fi răscolit bibliotecile Europei È™i n-ar fi stat de vorbă cu bătrânii È™tiutori de tradiÈ›ii vechi, ci È™i-ar fi scris lucrările copiind din SfinÈ›ii PărinÈ›i ai Romanizării, cum fac savanÈ›ii pe puncte de azi, ar fi fost un istoric serios È™i profesionist. Dar dacă în 15 luni a răscolit 12 biblioteci È™i 16 arhive, iar pentru Dacia Preistorică a ajuns tocmai în arhivele Vaticnului È™i la românii din CroaÈ›ia È™i DalmaÈ›ia, înseamnă că era un ,,jurist exaltat”.

Nu-mi rămâne decât să mă rog: ,,Dă-ne, Doamne, cât mai mulÈ›i asemenea «juriÈ™ti exaltaÈ›i», că numai cu ajutorul lor vom putea ieÈ™i din mlaÈ™tina romanizării!”

Dacă scria lucrări despre altceva decât despre daci, ar fi fost un istoric serios. Dar dacă a scris o capodoperă de 1.152 de pagini despre preistoria Daciei, la care a lucrat 26 de ani, este neserios È™i susceptibil de a fi autorul unor falsuri.

 

Nu există nicio dovadă la această învinuire absurdă È™i iresponsabilă. Cu toate acestea un academician din mileniul trei continuă să repete implacabil că Nicolae DensuÈ™ianu este suspect de falsul TăbliÈ›elor de la Sinaia. Care nici ele nu sunt falsuri. Dar istoricii ,,serioÈ™i” caută să ne convingă că trebuie considerate aÈ™a, pentru a nu pune în pericol teoria romanizării.

Pe de altă parte, urmând logica căutării insistente a unui falsificator, ne putem întreba: ,,Da’ poate Zsöfia von Torma a făcut falsurile tăbliÈ›elor de la Sinaia?” Că ea chiar a luptat să convingă comunitatea È™tiinÈ›ifică internaÈ›ională că scrisul a apărut pe teritoriul Ardealului înainte de cel sumerian. Nu, nu era nevoie să fie implicată. Ea nu s-a ocupat de daci. Ș-apoi era din Imperiul austro-ungar. Trebuiau discreditaÈ›i cei doi mari istorici de geniu români, HaÈ™deu È™i DensuÈ™ianu, împreună cu acele vestigii de o valoare inestimabilă, care demonstrează că dacii îÈ™i consemnau evenimentele istorice pe tăbliÈ›e, de aur sau de plumb, È™i că limba noastră avea rezonanÈ›e latine înainte ca romanii să prade avuÈ›iile Daciei.

 

ConsecvenÈ›a cu care cei doi istorici sunt acuzaÈ›i de fals este revoltătoare. Și, culmea, domnul academician nu admite prezumÈ›ia nevinovăÈ›iei. El È›ine morÈ›iÈ™ la ipoteza unui Hasdeu-falsificator. Și a lui DensuÈ™ianu ca suspect de rezervă. Nu admite că înaintaÈ™ii săi ar fi putut greÈ™i. El regretă doar că nimeni nu s-a ocupat să găsească indicii. ,,Pentru a avea siguranÈ›a acestei ipoteze, trebuie ca cineva să se ocupe, să caute în arhiva Academiei, să găseascî indicii”. ObservaÈ›i metoda: nu există dovezi, dar ipoteza este de beton. Chestiunea asta cu indiciile, pe care cineva trebuie musai să le găsească pentru ,,a demonstra” ipoteza oficială, îmi aminteÈ™te de spiritul cinic al ,,justiÈ›iei” comuniste: ,,SpuneÈ›i-ne pe cine să învinuim, că noi găsim un articol cu care să-l facem să înfunde puÈ™căria”.

 

Văzând nivelul la care a decăzut È™tiinÈ›a istorică oficială, nu mă mir că ,,specialiÈ™tii” din mediul academic se întrec în a născoci porecle È™i etichete pentru a intimida daciÈ™tii È™i a distrage atenÈ›ia tinerilor curioÈ™i de la adevăr. În loc să cerceteze vestigiile pe care pământul le scoate în fiecare zi la iveală È™i care strigă într-un glas ceea ce a dovedit DensuÈ™ianu în Dacia Preitorică È™i ceea ce îi sperie atât de mult pe romanizatori: noi nu suntem urmaÈ™ii Romei. Suntem geto-dacii mileniului trei È™i venim dintr-o cultură străveche, care a dat lumii prima scriere È™i limba latină, cultul zamolxian È™i medicina holistică.

 

Pe de altă parte, Vasile Pârvan, vorbind într-o lecÈ›ie studenÈ›ilor din Cluj despre ,,fabricile de cultură care sunt UniversităÈ›ile È™i Academiile”, menÈ›iona: ,,Cu foarte mare părere de rău Pontificii înÈ›elepciunii dogmatizate încep să recunoască neputinÈ›a lor de a crea altceva decât niÈ™te docili papagali intelectuali È™i niÈ™te gelatinoase vertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele în È™tiinÈ›ă È™i diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuÈ›ă cu dar suficient de imitaÈ›ie un creator de valori noi spirituale”.

 

Tocmai pe aceÈ™ti ,,papagali intelectuali”, ,,vertebrate gelatinoase” È™i ,,maimuÈ›oi cu dar suficient de imitaÈ›ie”, incapabili să accepte adevărul descoperit de oamenii geniali, au contat naÈ™ii noÈ™tri de la Vatican. Ei discreditează adevărata cercetare È™i adevăraÈ›ii cercetători, hărÈ›uindu-i cu critici È™i ameninÈ›ări, până aceÈ™tia părăsesc scârbiÈ›i lumea academică, cum a făcut HaÈ™deu. Sau mor subit în floarea vârstei, cum s-a întâmplat cu DensuÈ™ianu.

 

InÈ™ii mediocri nu pun la îndoială o idee absurdă, când aceasta vine de la o autoritate înaltă. Or, papalitatea era pe atunci o autoritate foarte înaltă. Când s-a făcut istoria limbii şi a poporului român, în secolul al XIX-lea, ideea romanizării dacilor a fost pescuită din scrisorile papilor È™i pusă în manualele de istorie.

Aşa s-a făcut romanizarea dacilor.

Nu de către legiunile lui Traian, ci de penele şi cerneala papilor de la Roma? [...].

 

Nu-i mai întreb pe stimaÈ›ii ,,specialiÈ™ti” de ce sunt aÈ™a de convinÈ™i că dacii au dispărut, dacă nu È™tiu cauzele È™i modul în care s-a întâmplat această paranormală dispariÈ›ie.

N-au să recunoască, dar răspunsul e acesta: aÈ™a spune dogma romanizării. Și istoricii tari în credinÈ›a romanizării nu schimbă o iotă în teoria care-i hrăneÈ™te È™i le dă atâtea avantaje, mai ales cel de a nu cerceta È™i a nu dovedi nimic. Chiar dacă li s-ar aduce o mie È™i una de argumente că È™i-au irosit viaÈ›a, iar unii chiar inteligenÈ›a, slujind o teoria falsă, ei se vor baricada în buncărele romanizării È™i vor mitralia daciÈ™tii până la ultimul glonte. [...].

 

 Sursă: Adevărul despre daci

 

 

Afisari: 14698
Autor: Prof. Dr. Iulia Brânză Mihăileanu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: IOAN COSTESCU (Oct, Fri 13, 2017 / 16:41)
TOCMAI DE ACEIA TARA NOASTRA TREBUIE NEAPARAT SA DEINNA DACIA CARE ESTE NNUMELE REAL!! NOI SINTEM DACI TARA NOASTRA ESTE DACIA ETERNA !!! NNU CEDAM PINA CINND NNU NE SCHIMBAM NUMELE TARII IN CEL ORIGINNAL
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter