Se încarcă pagina ...

SI TOTUSI... America a fost descoperită cu 1057 de ani înaintea lui Magelan, de un get din Dobrogea (II)

Data publicarii: 12.07.2016 18:44:00

Ignorând - și chiar sfidând - inevitabilul calificativ de „dacopatie”, lansat și promovat de „istoricul” Dan Alexe, CERTITUDINEA se încăpățânează să aducă în dezbatere probe istorice, teme și subiecte escamotate de istoricii de serviciu ai noilor vremuri, care țin morțiș fie ca identitatea română să nu aibă rădăcini și continuitate fie, pur și simplu, să nu existe.

 

Scopul direct al acestei minuțioase mankurtizări, al acestui boicot asupra identității românești, este dezarmarea mentală a poporului și transformarea lui definitivă și irevocabilă în populație amorfă.

 

Scopul pe termen lung este înlăturarea oricărei rezistențe, în fața oricărei dominații străine, pentru a nu mai exista reacții la confiscarea teritoriului sau a resurselor țării.

În consecință, existența unor probe indubitabile privind fenomenul continuității daco-getice (mai exact spus tracice) în perioada așa-zis „moartă” a istoriei noastre (secolele V-X) este sabotată pe toate căile, începând cu ascunderea sau trecerea lor sub tăcere și terminând cu disprețul academic sau ridiculizarea publică.

 

În acest context „prefabricat”, a aduce în dezbatere un subiect ca Aethicus Donares  (Ister), acel misterios get din Histria care a făcut ocolul lumii în secolul V d.H., descoperind America cu 1057 de ani înainte de Magellan, pare din start un demers falimentar, predispus ridicolului și calificativului de „dacopatie”. Și totuși acest personaj a existat iar despre el s-au scris în lume zeci de studii și de cărți, în timp ce noi vorbim despre el cu jenă, în șoaptă și cam pe la colțuri. De ce? În folosul cui? Până când? (Miron Manega)

 

Identitatea reală a lui Aethicus Donares  (Ister). Dispute istorice

(Fragmente)

 

[...] Dintre marile cataclisme sociale produse de invaziile popoarelor migratoare în Dacia, ori în Imperiul Roman, cel mai cumplit şi îndelung cataclism, de-aproape două decenii, rămâne, pentru secolul lui Aethicus Donares (Ister), cel reprezentat de hoardele hunilor lui Attila (433 – 453 d. H.), care au trecut prin foc şi sabie Eurasia, lăsând în urmă-le – după cum certifică arheologii – un strat de cenuşă de-aproape o jumătate de metru. Iar cel ce pune capăt terorismului hunilor este generalul pelasgo-dac / valah, Aetius (născut şi format ca „războinic-nemuritor“ în Dacia – provincia Scythia Minor –, la Durostor), ce, în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, din anul 451 d. H., zdrobeşte armata terorist-hunică a lui Attila, scoţând hunii din istorie pentru totdeauna (cf. CDCD, 182).

 


Pentru o mai mare limpiditate a sintagmei secolul lui Aethicus Donares (Ister), precizăm că anii între care a trăit strălucitul „filosof“ / „sofist“ de la Histria-Dacia (România), geograf, explorator, om de ştiinţă / cultură pelasgo-dac (valah), unul dintre ultimii epopţi ai Zalmoxianismului, unul dintre cunoscătorii căii-spirală-planetară, aşa cum a rămas jalonată de el în cele peste 40 de copii ale celebrei sale lucrări, COSMOGRAFIA, din orizontul anului 466 d. H., primul european ce-a descoperit America, primul om ce-a ocolit Pământul etc., se aproximează a fi – potrivit tradiţiei istoriografice – 421 şi 500 d. H. (cf. AvezM, 262 sqq.; AIC-W-1853; AIC-1966, 532 sqq.; CDCD, 136 – 143 etc.).

Numele de familie: Donares („Dunăre“)

Majoritatea documentelor certifică faptul că numele de familie al filosofului / exploratorului din Histria Daciei este Donares – onomasticul, ca şi hidronimul pelasgo-dac, oglindindu-se, în valaha contemporană, în Dunăre, cu -o- închizându-se-n vocala posterioară -u-, cu -a- metamorfozându-se, prin secole, în -ă-, şi cu apocoparea consoanei finale, -s-, nume receptat şi tâlmăcit în lumea greacă / romană, drept Ister, sau Hister, până dincoace de Evul Mediu.


La origini, Donares > Dunăre este un hidronim pelasgo-thraco-dac, ce are ca elemente formante: Dun- /< Don „sfântă casă a celestelor ape / izvoare“ / „împărăţie“ (sau „bun ţinut“ / „tărâm“) + -Ares – numele zeului pelasg al războiului. Suntem într-o Dacie politeistă, de dinaintea Reformei Zalmoxianismului, din orizontul anului 1600 î. H., când pelasgii nu erau divizaţi religios în „dax“ / „daci“ („drepţii“ „nemuritorii Zalmoxianismului“) şi „thrax“ / „thraci“ („închinătorii la vechii idoli ai Cogaionului“), pe când Donares însemna „bună / sfântă casă / împărăţie cerească a izvoarelor / apelor, matcă“, „bunul spaţiu al zeului războaielor, Ares“.
Dincoace de anul Reformei Zalmoxianismului, 1600 înainte de Iisus Hristos şi după ce Creştinismul substituie Zalmoxianismul în întreaga arie a Daciei, zeul pelasg Ares iese din semnificat (la daci), dar uită să mai iasă şi din semnificant (datorită thracilor, „închinători la vechii idoli / zei ai Cogaionului“). Donares > Dunărea rămâne fluviul-cristelniţă din care pelasgo-dacii continuă să se împărtăşească întotdeauna înainte de a porni la război. [...].

 

Mai târziu, după descoperirea sacrului fluviu de către grecimea comerţului şi de către romanitatea imperială, însetate de bogăţiile Daciei, care nu s-au lăsat integral jefuite / prădate, în nenumăratele, cumplitele bătălii / războaie date pe această cale fluvial-comercială europeană (pe-atunci, în întregime, bazinul dunărean aparţinea Daciei, cum, de altfel, şi Peninsula Balcanică > Balachică > Valahică), grecii şi romanii au rebotezat Dunărea de Jos, în ignoranţa lor, zicându-i  Istros / Ister. Ceea ce înseamnă „apă furioasă, răsturnătoare de ordine“, „fluviu isteric / ucigător, spinos, străpungător“ (în latineşte, hystricosus se tâlmăceşte prin „care caută să facă rău“, hysterica – prin „femeie isterică“; în greacă, hystera desemnează şi „uter“; în italiană, isterico, aidoma franţuzescului hystérique, păstrează sensul de „războinicitor“, sau de „furios“).

 

La romani se constată şi o altă „rebotezare“, dar pentru Dunărea de Mijloc şi de Sus, de pe când şi-au extins cuceririle în Dacia de Vest, cu un termen mai adaptat spiritului latin şi de mai mare fidelitate semantică, Danubius (Danuvius), cu sensul de „bogăţie, bunăstare, abundenţă“. Semnalăm aici şi expresia pelasgo-dacă / valahă moştenită până azi, cu specială referire la holde / lanuri: Dunăre de grâu…, Dunăre de mei / porumb… etc.


În onomastica pelasgo-daco-thracă, Dunăre şi derivatele-i desemnează pe cel „puternic“, „bogat“, „răboinic“ („îmbogăţit prin război / luptă“), tot aşa înfăţişându-se şi azi, în inima Daciei, România: Dunăre Brânduşa, Dunăre Oană, Dunăreanu Mugur, Dunărinţu Marin etc. [...].

În concluzie, numele autentic de familie al filosofului / exploratorului din Histria Daciei este Donares, nu Ister, nici Hister – cum era tâlmăcit, după un prost obicei grec / roman. Şi Donares > Dunăre s-a moştenit la urmaşii dacilor din România contemporană. De aceea, nu există vreun temei pentru cei ce consideră pe creatorul celebrei Cosmografii din orizontul anului 466 d. H. drept „Anonimus“ Histriensis, Istricus, Danubiensis etc. (PerLan, 277 sqq.; PerLac, 503 sqq.; VAeth etc.). Totuşi, datorită faptului că „marele circuit“ al numelui său pe lucrarea-i Cosmografia a fost cel tâlmăcit pentru lumea greco-latină antică şi evmezică, alături de Donares, realul, pelasgo-dacicul său nume, păstrăm (în paranteză) şi „onomastic-traducerea“ Ister: aşadar îi rostim şi îi scriem numele de familie Donares (Ister). 

Din motivele de mai sus, se resping şi variantele tardive: Histricus (cf. VAeth), Scythicus (sugerând că exploratorul e originar din provincia Scythia Minor, parte a Daciei înrobite de Imperiul Roman) etc. Scythia (Scitia), Scythicus – şi alte derivate – sunt semănătoare de confuzii printre istorici, ţinând în primul rând de strategiile anti-Dacia ale Romei (de la împăratul Traian începând) ce-a vrut – pentru că Donares / Ister era un epopt al Zalmoxianismului – să-l şteargă / „marteleze“ din memoria istoriilor.

 

 

 Hartă antică:  „Orbis Terrarum Secundum Pomponium Melam“, aprox. 44 d. H. (cf. VAeth).

Existenţa numelui provinciei Scythia Minor, cu populaţie pelasgo-dacă / thracă majoritară (majoritate ce, în anii de exil ai marelui poet antic, Ovidiu, la Tomis < Tamisia / Constanţa-România, a determinat nu numai „deraieri“ de poetică simţire – în stihurile din ultimul său deceniu de viaţă –, ci şi importante „deraieri lingvistice“ datorate permanentului contact cu limba pelasgo-dacă din dava-port amintită mai sus, noua-i reşedinţă de la Marea Neagră), a îngăduit multă vreme cronicarilor antici greco-romani, ori evmezici, să vorbească – fără vreun alt temei, în afara celui administrativ-teritorial-diocleţian – de o „naţiune scitică“ / „Natione Schitica“ (v. AethK-93, 244 / 10), însă numai cu înţelesul de „provincie (dunăreano-pontică) din Dacia restituta“ (cf. CDCD, 74 sq. / TDR, 38) „(re)integrată“ / administrată de Statul Imperial-Romanic.


Dar cum imperial-expansionistele visuri ale Romei de dincoace de anul 292 d. H. se focalizaseră în provincia Scythia Minor, „cap de pod“ / „placă turnantă“ către Dacia Liberă (necucerită vreodată de Imperiul Roman), cu intenţia de a şterge din memoria lumii antice orice amintire a eroicei şi bogatei Dacii [...], strategiile / politicile puternicilor acelor vremuri găsesc de cuviinţă – după multe secole de la dispariţia adevăraţilor sciţi, sau scoloţi, din istorii – să întreţină ideea că „răul cel mare al civilizaţiei“ vine de dincolo de Dacia Dunăreano-Pontică / Dunogaetia, dintr-o imensă, apocaliptică şi nebuloasă „ţară“ ce, paradoxal, „poartă tot numele de Scythia“. Ficţiunea e dirijată – prin „cronicari imperiali“ – de Roma, de Atena, de Constantinopol, de Viena, de Budapesta, de Moscova etc., lăsând a se deduce că-i vorba de „Scythia Magna“ / „Sciţia Mare“, întinsă de la Marea Baltică şi Oceanul Îngheţat de Nord, la Marea Neagră, la Marea Caspică şi, peste Siberia, Mongolia, China, Japonia, la Oceanul Pacific – după cum se vede – şi dintr-o hartă datată în orizontul anului 44 d. H, „Orbis Terrarum Secundum Pomponium Melam“ (supra, fig. 2; cf. PeiAe-II, 54 sqq.; VAeth, 5 sqq.).


Este acest antidacism multimilenar tot atât de periculos pentru întreaga umanitate ca şi antisemitismul, combaterea lor – şi a curentelor similare lor – dovedindu-se imperioasă…


De la astfel de confuzii semănate în multimilenarul antidacism al Romei, pleacă – evident, chiar în contemporaneitatea imediată – tot soiul de teorii aberante, legate şi de originea etnică a filosofului / sofistului, a marelui explorator, Donares (Ister), dându-se apă la moară pseudocercetătorilor filogreci, filoromani, filoscythi (filosciţi), filoslavi etc., care-l consideră: ba că-i grec, ba că-i roman, ba că-i slav – rus, bulgar, sârb / croat etc. –, deşi documentele antice şi argumentele interne ale Cosmografiei afirmă răspicat că-i pelasgo-dac din nordul Daciei Dunăreano-Pontice, din nordul provinciei Dunogaetia / Scythia Minor.
Mai exact spus, „din regiunea Histriei“, adică a davei, a oraşului-port la Marea Neagră, Histria, şi a împrejurimilor ce ţineau de „parohia“ acestui epopt în Zalmoxianism, cam de pe la râurile Casimcea şi Topolog şi până la Dunăre – braţul Chilia.

 

Aşadar, «natione schitica / scythica», nu provine de la Marea Adriatică, din Peninsula Istria, a fostei Dacii de Vest / Sighinia, parte a Imperiului Roman – azi aparţinând Croaţiei –, în această Istrie neajungând vreodată sciţi / scoloţi, nici atunci când le-a fost roirea / migraţia prin istorie, pe când nu exista vreun Imperiu Roman, nici după ivirea acestuia în istorii. «Aşadar, la acest Aethicus, sofistul regiunii Histria, s-a lămurit ce-a zis în primele sale cărţi din Cosmografia şi am recunoscut că a spus lucruri nu mărunte, ci grandioase, pe care le-a numit artă sofistă» (AethK-93, 88); sau: «Cartea filosofului cosmograf Aeticus aduce lămuriri despre naţiunea-i scită cu neamul nobil al părinţilor săi, din a căror etică îşi trag izvoarele şi ceilalţi înţelepţi» (AethK-93, 244).

 

Această frază a fost scrisă în orizontul anului 763 d. H., de prezbiterul „abreviator“ / cenzor, Ieronim de Freising-Bavaria, în ultima pagină a Cosmografiei „prescurtate“. Într-alt loc, vrăjit de înalta artă donaresiană a „descrierii“ spaţiului helladic / grecesc, „benedictinul“ dă, indirect, şi o informaţie care lasă a se înţelege că Aethicus Donares (Ister) n-a fost un grec, ci un pelasgo-dac, un veritabil „ethicus“, ca şi strămoşii săi, „cei mai drepţi“, „cei mai cinstiţi“, „cei mai viteji de pe faţa pământului“, afirmaţie ce taie în orice anotimp respiraţia filogrecimii (ori trăncănelile filogrecizatoare). Dacă ar fi aparţinut cumva poporului grec, i-ar fi lăudat – pe lângă peisaje / relief de Paradis (din spaţiul helladic) – şi faptele: «Şi astfel acelaşi înţelept le-a descris [peisajele / ţinuturile edenic-helladice] mai sus într-un mod frumos. A omis însă poporul grec pentru că fu plin de toate ticăloşiile, de dezonoare, omucideri, depravări, lux şi toate spurcăciunile.» (AethK-93, 187 sq.).
 

„Prenumele“ filosofului (sofistului) dac şi Instituţia Zalmoxiană a Solului / Mesagerului Celest

Se observă cu multă uşurinţă că şi „prenumele“ / supranumele („re-numele“) Aethicus (Ethicus, „omul divinelor principii morale“) vrea a tâlmăci pentru lumea greco-romană din orizontul anului 467 (al începutului marelui circuit al Cosmografiei lui Donares/Ister), o realitate instituţional-zalmoxiană specifică spaţiului spiritual antic al Daciei, o realitate instituţional-zalmoxiană care uimise chiar şi pe părintele Istoriilor, Herodot (484 – 425), cu aproape un mileniu mai înainte. [...].

 

Religia lucrase puternic la formarea omului de tip dac (sinonim cu get sau masaget, potrivit cronicilor carian-herodotice), adică tipul de pelasg ce îmbrăţişase Zalmoxianismul ca religie fundamentală, monoteistă, a Daciei, încă de pe la anul 1600 î. H., distingându-se prin atributele celei mai înalte morale / etici cunoscute de antichitate: cel mai drept / cinstit, cel mai viteaz, socotindu-se nemuritor, spre a ne limita doar la cele menţionate în superlativ de Herodot, în Istoriile sale (IV / 93; HIst-I). [...].

 

În concluzie, prenumele Aethicus – purtat de filosoful şi exploratorul pelasgo-dac Donares (Ister) – desemna un rang / renume sacru, suprem-zonal, în instituţia arhaic-zalmoxiană: Marele-Conducător-Arhiepiscop-Judecător, adică Înţeleptul-Moş, purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu printre oameni, conducător-zeu-medic al provinciei, sau – potrivit administraţiei dacice – al „ţării de râuri / munţi“ (în acoperitor echivalent-semantic: rex histrianorum).
În orizontul anului în care Herodot scria cartea a IV-a a Istoriilor sale, exista deja o milenară tradiţie / instituţie zalmoxiană de tip Aethicus (Ethicus), veritabilul dac (get / masaget) demn de a purta supranumele / „prenumele“ Aethicus / Ethicus, fiind, fireşte, cel mai drept / cinstit, cel mai viteaz, dar şi nemuritor, diferenţiindu-se categoric de pelasgul de tip thrac (thrax), adică tipul de pelasg netrecut la Zalmoxianism, ci rămas a se închina la idolii, la zeităţile vechi din sacrul munte, Cogaion (sau „Kogaion“; ori, cu dublă sufixare, Cogaionon / Kogaionon – ca în Geografia lui Strabon).


De la clădirile cu potcoavă (absidă) din spaţiul Daciei, la Înalta Şcoală de Cavaleri Zalmoxieni din Histria

După cum se ştie (cf. TIrel-LXXXIV, 1096), clădirile rectangulare „cu potcoavă“ aparţineau Cavalerilor Zalmoxianismului, servind instrucţiei / educaţiei, cadrului misteric / iniţiatic, ştiinţei pelasgo-dacului de a se face nemuritor. În clădirile absidate se formau şi se exercitau – „până la epopţie“ – tinerii Daciei, spre a urma calea-spirală planetară întru Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, după cum s-a mai accentuat, fie în calitate de Sol, sau Mesager Celest, fie în calitate de Cavaler Zalmoxian (Thrac, Dunărean / Danubian, Cabir etc.), „însoţitor-de-Sol“ pe teluric-celestele căi.

Templul lui Dumnezeu de la Sarmizegetusa / Marele Sanctuar-Calendar Rotund cu Potcoavă – reconstituire

Justiţiarii Cavaleri ai Zalmoxianismului erau pregătiţi în cadru misteric / iniţiatic, în şcoli speciale, în dave care ofereau condiţii aparte de studiu, de antrenament zilnic etc., toate clădirile destinate acestui scop având o arhitectură uraniană, simbolic-solară, cu obârşii multimilenare în Cultul „Soarelui-Moş“ / Tatălui-Cer, ori al Soarelui-Tânăr-Războinic (So-Ares), din panoul central de credinţe al Cogaionului. Arhitectură era moştenită de Zalmoxianism (din orizontul anului 1600 î. H.), excelând în ridicarea clădirilor cu potcoavă / „absidă“ (legată, desigur, de „potcoava solară“ din Marele Templu Rotund de la Sarmizegetusa).


Nenumărate sunt ruinele unor astfel de clădiri cu potcoavă din spaţiul Daciei (lui Burebista / Regalian), clădiri în care au funcţionat misterioasele Înalte Şcoli ale Cavalerilor Zalmoxianismului în mulţimea atâtor secole încât aproape că umplu două milenii, dacă se are în vedere, cel puţin, segmentul temporal dintre orizontul anului 1380 î. H. – al Analelor lui Suppiluliuma – şi orizontul anului 466 d. H. – al Cosmografiei lui Aethicus Donares (Ister).   


Arhitectura dacică absidată a Zalmoxianismului (fără funcţiile iniţiatice / misterice şi fără simbolica ei din Dacia) a fost moştenită de Creştinism, majoritatea clădirilor-biserici ale Ortodoxiei lumii preluând de la pelasgo-daci solara potcoavă.


La Histria, în perioada în care Aethicus Donares (Ister) s-a format ca destoinic navigator maritim şi ca bărbat de arme, în care s-a pregătit pentru epopţie în Zalmoxianism şi pentru misiunea de Sol / Mesager Celest, ori de „însoţitor de Sol“, adică de „cavaler-lupac“, a funcţionat – după cum se atestă arheologic – cel puţin o Înaltă Şcoală de Cavaleri Zalmoxieni.


Despre existenţa şcolilor de Cavaleri Zalmoxieni de la Histria grăiesc nu numai descoperirile arheologice ale ruinelor davei / oraşului-port, cu ziduri de clădiri absidate, ori cu temple ale Soarelui-Tânăr / Războinic-Tămăduitor (medic / iatros) şi ale Sorei-Soarelui (Luna, sau Zâna Utu, protectoarea Cavalerilor Zalmoxieni / Dunăreni), adică ale perechii sacre secunde din monoteismul tetradic al Zalmoxianismului, ci şi nenumăratele sculpturi / basoreliefuri ce reprezintă Cavaleri Zalmoxieni – întotdeauna un călăreţ cu mantie, pe un cal psihopomp, înaintând zalmoxian, tot la dreapta, spre Lumină / Soare, spre principiul energetic masculin Yang (fig. 3, 4, 10).


Şi la Histria, ca peste tot în spaţiul Daciei lui Burebis ta / Regalian, existenţa Cavalerilor Zalmoxieni este atestată nu numai de regalele lor morminte tumulare (MCA-8, 384), de reliefurile votive, funerare etc., de piatră / marmură, reprezentând „oriunde şi întotdeauna“ numai „eroul galopând“, ori „cu murgul la pas“, cu pelerina prinsă de umeri, în fâlfâire firească, şi înaintând mereu, numai la dreapta (spre Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei), ci şi de ruinele unor edificii absidate, destinate funcţionării înaltelor şcoli de Cavaleri ai Zalmoxianismului.  


Arheologii din a doua jumătate a secolului al XX-lea, în urma unei serii de săpături efectuate – până în 1959 – pe şantierul arheologic de la Histria, ne pun la dispoziţie o serie de date foarte interesante, câteva privind chiar Înalta Şcoală de Cavaleri ai Zalmoxianismului, din vestita davă-port la Marea Neagră, mai mult ca sigur, frecventată şi de Aethicus Donares (Ister), între anii 441, 442 şi 443. [...].

Temelia cu potcoavă a Înaltei Şcoli de Cavaleri ai Zalmoxianismului, frecventată şi de Aethicus Donares (Ister), se datează chiar în orizontul secolului al V-lea d. H. şi este, mai mult ca sigur, cea descoperită de arheologi în „sectorul Porţii Mari / Principale“, între „străzile A şi B“ (fig. 9), cealaltă temelie – de peste drum –, „mai tânără cu un secol“, fiind a Bazilicii Iustiniene, din colţul de nord al „străzii A“, stradă «orientată pe direcţia sud – nord, cu o foarte mică deviere spre nord-est, pornind din colţul nord-vest, al Bazilicii Justiniene» (MCA-8, 389).


Ca Sol / Mesager Celest, ori ca „însoţitor“ de Sol, numai într-una dintre aceste două calităţi – şi numai în perioada de exercitare tutelară a Zalmoxianismului ca religie naţională, fireşte, în spaţiul Daciei – se făcea ocolul Pământului (pe uscat şi pe apă) de către Cavalerii Zalmoxianismului, după un scenariu iniţiatic / misteric foarte complex.
Pe la 461 d. H., numai pe temeiuri social-religioase şi economico-politice echilibrate, între vechea religie a Daciei (Libere şi din Imperiul Roman), Zalmoxianismul, şi noua religie a Daciei (tot Libere şi din Imperiul Roman), Creştinismul, tot mai mult Ortodox şi Cosmic, Aethicus Donares (Ister) şi echipajul pregătit la Înalta Şcoală de Cavaleri Zalmoxieni din Histria (căreia-i devenise director / patron, după cum se pare, în anul 444), se angajează într-o atât de riscantă, complexă şi eroic-profundă acţiune culturală / civilizatorie ca ocolul Pământului, reuşit drum-spirală planetară.


Data şi locul naşterii lui Aethicus Donares (Ister), și nobilii lui părinţi

 

Dacă astrologi şi cercetători-istorici „fixează“ ziua de naştere a vestitului explorator, a cosmografului [...], la 25 ianuarie 421 d. H., în Histria Daciei Dunăreano-Pontice, alţii consideră că a ar fi văzut lumina zilei, «pe la jumătatea secolului al IV-lea» (VAeth, 7), adică pe la anul 350 d. H. (cf. CDCD, 136), ceea ce-i o dată nebazată pe citirea integrală a textului latinesc – e adevărat, foarte dificil – al  Cosmografiei, singura „carte de identitate“ a sofistului, transmisă (cu trecere printr-o cumplită cenzură) până azi.

 

Textul Cosmografiei, trecut prin filtrele câlţoase ale cenzorului (din interiorul dogmei Creştinismului), Ieronim de Freising-Bavaria şi, imediat, pare-se, ale „ignoranţilor“ de la Şcoala Episcopală de Copiere a Manuscriselor de pe lângă Catedrala Bavareză, din «vremea arhipăstoririi lui Arbeo (764 – 784)», a păstrat – din originalul lucrării – următoarele informaţii: aceea potrivit cărora Aethicus Donares (Ister) a fost contemporanul lui «Perozes I, Persarum Rex» (457 – 484), că marele explorator şi suita sa de Cavaleri ai Zalmoxianismului au fost primiţi cu toată cinstea la Curtea Regală Persană, în orizontul anului 465, prilej cu care marele rege sassanid ar fi intrat în posesia „celei mai valoroase perle din lume“ (după cum se vehiculează, „printre ştirile imperiale“, de la Procopius din Cezareea încoace).

 

La achiziţionarea perlei-unicat – de la unul dintre Cavalerii Zalmoxianismului, din suită, ori, poate, chiar de la Aethicus Donares (Ister) –, regele Perozes I s-a bucurat atât de mult încât le-a arătat «palatele şi sufrageriile sale din aur şi pietre nestemate» (AethK-93, 235). Totodată, Cosmografia a conservat (chiar dacă „nu s-a dorit“ – de către antidacişti – pentru posteritate) „declaraţia“ lui Aethicus Donares (Ister) din care rezultă că s-a născut la Histria; redăm mai jos fraza din respectivul text cenzurat al Cosmografiei lui Aethicus Donares (Ister) chiar din copia care se păstrează până în zilele noastre, în Biblioteca Publică a Universităţii din Leipzig: «Noi, într-adevăr, nu criticăm, ci ne minunăm, fiindcă spicuim destule aserţiuni de-ale filosofilor, dar nu pentru că [Aethicus Donares (Ister)] a spus atâtea despre artele navale pe mări şi pe oceane, printre insule inaccesibile, şi nici pentru că a subliniat – de vreme ce văzuse lumina zilei în (dava-port) Histria – că a plecat într-un atât de mare ocol al lumii, ci pentru că a scris despre tărâmurile acvilonului, având în vecinătate insule neumblate ca Meoparota, Biza, Orcada, şi (pentru că a scris) despre materialele marinăreşti de incendiere, despre care aflaţi altădată, pe ici pe colo, pe unde le narează în următorul volum» (AethK-93, 111).  


Datele „interne“ ale Cosmografiei şi o verosimilă logică istorică îngăduie aproximarea naşterii lui Aethicus Donares (Ister) în orizontul anului 421 d. H., deoarece vestita-i lucrare se consideră că a fost redactată pe la anul 466 d. H. (cf. PeiAe-I, 77 / PeiAe-II; PerLac, 503 sqq. / PerLan, 277 sqq.; VAeth, 19 etc.), imediat după izbândirea călătoriei spirală-planetară întru Dumnezeu, de cinci ani (461 – 465 d. H.), cu „apogeu“ în vizita delegaţiei exploratorului (făcută în orizontul de toamnă al anului 465 d. H.) la Curtea Regală a Persiei lui Perozes I (457 – 484), călătorie precedată de: alcătuirea şi antrenarea echipajului pentru ocolul Pământului la Înalta Şcoală de Cavaleri ai Zalmoxianismului din Histria (456 – 461, echinocţiul de primăvară), directoratul / patronatul Înaltei Şcoli de Cavaleri ai Zalmoxianismului, programele epopţiei şi călătoriile iniţiatice / misterice (444 – 455), cursurile tânărului Aethicus Donares (Ister) la Înalta Şcoală de Cavaleri Zalmoxieni de la Histria (441 – 443), cursurile adolescentului Aethicus Donares (Ister) la Şcoala Medie de Cavaleri Zalmoxieni din Histria (437 – 440), frecventarea de către „zeul-copil“ / „adolescentul-zeu“, din nobila familie Donares, a Şcolii Obşteşti Histriene, a şcolilor de arte şi meserii din dava-port de la Marea Neagră – Şcoala de Caligrafi, Şcoala de Desen / Pictură, Şcoala de Orfevrerie, Şcoala de Muzică Instrumentală, Şcoala de Armurărie, Şcoala de Educaţie Fizică şi Lupte Greco-Romane etc. (431 – 436), primirea „primelor lecţii“ – la palatul părintesc, de la dascăli vestiţi – de către „copilul-zeu“ / „zeul-copil“ ce va deveni exploratorul / filosoful Aethicus Donares (425 – 430) şi frumoasa-i copilărie (421 – 424), într-o nobilă și foarte bogată familie [...], copilărie cu instruite „bone“, cu dascăli de seamă ai vremii, familie al cărei renume, a cărei aură păstratu-s-au chiar până dincoace de orizontul anului 763 d. H., când prezbiterul Ieronim de Freising-Bavaria certifică faptul că filosoful pelasgo-dac provine din „nobile prosapia parentum” („părinţi de viţă nobilă“ – AethK-93, 244).


Începând din orizontul anului 467 d. H., an al intrării Cosmografiei în circuitul lumii greco-romane şi creştine, în ciuda antidacismului (datorită importanţei informaţiilor conţinute despre teritorii / popoare ale planetei pe unde nu ajunsese „picior de geograf greco-roman / creştin până în acel orizont antic), şi până în anul 500 (când i se aproximează încheierea misiunii pe pământ dată de Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei şi trecerea-i în raiul conferit de Zalmoxianism, adică în Ţara / Împărăţia-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte), Aethicus Donares (Ister) a îndeplinit atât funcţia religioasă, de „arhiepiscop“-zalmoxian (de „înţelept“ / „moş“), în jumătatea de nord a Dunogeţiei (Dobrogei), adică a provinciei imperial-romane Scithya Minor [...], cât şi tradiţionalele funcţii cogaionic-sarmizegetusane (în regiunea / eparhia sa), de strateg, de „comandant-în-rezervă“ al garnizoanei Cavalerilor Zalmoxieni, și de „mare medic“.

 

Titlul original: Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, Aethicus Donares  (Ister), primul european care descoperă America, făcând ocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan

Sursă: Pelasgia.org

 

P.S. Câteva cărți și studii desprte Aeticus Donares (Ister), apărute în străinătate:

    • The Cosmography of Aethicus Ister: Text, Translation, and Commentary, ed. Michael W. Herren, Publications of the Journal of Medieval Latin 8 (Turnhout: Brepols, 2011).
    • Die Kosmographie des Aethicus, ed. O. Prinz, MGH (Munich: 1993).
    • Aethici Istrici Cosmographia ab Hieronymo ex Graeco Latinum breviarium redacta, ed. H. Wuttke (Leipzig: 1854).
    • Éthicus et les ouvrages cosmographiques intitulés de ce nom, ed. A. d'Averzac (Paris: 1852).
    • (Partial) Aethici Istri Cosmographi Origo Francorum, ed. B. Krusch, in MGH SS rer. Merv. VII (Hanover: 1919).
    • J.G. Dalché, "Du nouveau sur Aethicus Ister? A propos d'une théorie récente", Journal des savants, 3-4 (1984), pp. 175-186.
    • G. Hays, "'Important if True': Lucan's Orpheus and Aethicus Ister', in Notes and Queries, (2010) [contra the interpretation by R. Pollard "'Lucan' and 'Aethicus Ister'", Notes and Queries, 53 (2006), pp. 7-10].
    • M. Herren, "Aethicus Ister and Virgil the Grammarian", in Mélanges François Kerlouégan (Paris: 1994), pp. 285-288.
    • M. Herren, "The ‘Greek Element’ in the Cosmography of Aethicus Ister", Journal of Medieval Latin, 11 (2001), pp. 184-200.
    • M. Herren, "The ‘Cosmography’ of Aethicus Ister: Speculations about its date, provenance, and audience", in Nova de Veteribus, eds. A. Bihrer and E. Stein (Munich: 2004), pp. 79–102.
    • K. Hillkowitz, Zur Kosmographie des Aethicus, I (Bonn: 1934); II (Frankfurt: 1973).
    • H. Löwe, Ein literarischer Widersacher des Bonifatius. Virgil von Salzburg und die Kosmographie des Aethicus Ister (Wiesbaden: 1952).
    • I. Wood, "Aethicus Ister: An exercise in difference", in Grenze und Differenz im frühen Mittelalter, eds. W. Pohl und H. Reimitz (Vienna: 2000), pp. 197-208.

 

Citește și: SI TOTUSI... America a fost descoperită cu 1057 de ani înaintea lui Magelan, de un get din Dobrogea (I)

 

 

Afisari: 16817
Autor: Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter