Se încarcă pagina ...

TĂBLIŢELE DE LA TĂRTĂRIA: Cea mai veche scriere de pe Pământ

Data publicarii: 09.11.2009 17:29:00

În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută de străini, dar negată de unii istorici din România. E vorba de trei plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. În 2003, la iniţiativa lui Napoleon Savescu, fondator şi preşedinte al "Dacia Revival International Society of New York", a fost ridicat la Tărtăria un monument închinat primului mesaj scris din istoria omenirii.

Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3.300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tartaria, au fost datate, la rândul lor, prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7.000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.
Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.

Geto-dacii din Mesopotamia

Marile migraţii s-au produs încă din mileniul IV i.H. "Potrivit opiniei generale, sumerienii au venit în Sumer aproximativ pe la jumătatea mileniului IV... În general, există o concordanţă de opinii privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit religiei pe care şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau în vârful munţilor, iar dacă în noua lor ţară nu au găsit munţi, ei au ridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali - ziguratele" – scria V. Zamarowsky în celebra sa carte "La început a fost Sumerul". În continuarea acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara, în revista Znanie Sila (1971), că sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice. Sumerienii au migrat cu tot cu calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la mărimea zilelor şi nopţilor de pe latitudinea lor, l-au schimbat. Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez Ludwig Zaidler în cartea "Istoria ceasurilor", pentru a demonstra migraţia sumeriană din zona carpatică. N. Jirov mai sublinia faptul că limba sumeriană era total diferită de cele ale vecinilor semiţi, iar scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau submontană. Datările cu carbon radioactiv, realizate de savantul american Marija Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt mai vechi cu peste un mileniu decât cele din Sumer), au fost confirmate în anul 1972 şi de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev.

Scrierea gotică – “furată” de la geţi

Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează în cartea sa „Despre literele şi limba geţilor sau a goţilor", publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete aşa-zis gotice prin comparaţie cu cel getic primitiv. El mărturiseşte că s-a inspirat din lucrarea arhiepiscopului de Uppsala, Joannes Magnus Gothus, intitulată „Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi" (publicată la Roma în 1554), în care se prezenta pentru prima dată alfabetul getic. În această lucrare, Joannes Magnus Gothus demonstra că episcopul Wulfila (303-383 d. H.) inventase alfabetul gotic inspirându-se din cel getic. În acest alfabet (gotic), considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscută sub numele de Codex Argenteus. Atât Vulcanius Brugensis, cât şi Joannes Magnus au avut la dispoziţie surse antice şi medievale foarte rare şi de o valoare inestimabilă, care astăzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numără şi discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 i. H.), din care citează: „… faptele de vitejie ale geţilor fuseseră cântate de poeţii lor, acompaniaţi la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei...". Şi nu numai Cato cel Bătrân, ci şi poetul erudit Publius Ovidius Naso (43 i. H. -17d. H) este martor autentic. Timp de 10 ani a trăit exilat printre geţii din nordul Imperiului Roman, le-a învăţat limba, ba chiar a scris în limba getă şi sarmată mai multe poeme, din care ne-a parvenit unul păstrat în Pontica, în rezumat. În mod surprinzător, cei care au susţinut cel mai mult ideea că Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă primul alfabet al omenirii nu au fost oamenii de ştiinţă români, ci străinii. La Tărtăria nu s-au mai făcut săpături din anul descoperirii enigmaticelor plăcuţe. Acestea sunt depozitate la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Peste semnificaţia lor istorică şi ştiinţifică s-a aşternut, în toţi aceşti ani, un misterios val de tăcere. Din fericire, în ultimii ani, câţiva cercetători încearcă din nou să readucă la lumină adevărul despre trecut, repunând în discuţie valoarea inestimabilă a Tăbliţelor de la Tărtăria.

Descifrarea

Specialiştii susţin că ceea ce este caracteristic acestor plăcuţe este o identitate comună, cunoscută sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.), răspandită în ţara noastră (în Banat şi Oltenia), în sudul Serbiei, sud-estul Ungariei şi nord-vestul Bulgariei. S-a ajuns la concluzia că cel mai vechi texte din lume (cele de pe plăcuţele de la Tărtăria), descifrate deja, ar suna astfel: BAB-SARRU/RABU-DU-KI-USU-EN/ZU- GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU/ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA" şi se traduce prin: "Poarta de acces a marelui rege care conduce cele patru districte ale ţării puternicilor zei ai Lunei şi Focului, a prinţilor care slujesc masa mare pentru jerfele închinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) şi renumitului zeu al Lunii de nord, cel care face să prospere mâncarea şi băutura, după dispariţia celor doi zei şi două zeiţe (Igigi)".

Cultura Turdaş-Vinca

Localitatea Tărtăria (com.Salişte, jud.Alba) de la poalele versantului nordic al Munţilor Sureanu, e situată pe cursul mijlociu al râului Mureş, la 50 km N-E de Peştera Bordu Mare (unde s-au găsit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal), la 40 km N-E de Peştera Cioclovina (care adăpostea fragmente osteologice ale Omului de Cromagnon). Mai exact, în apropiere de străvechea aşezare Turdaş, situată la 12 km S-V de Tărtăria. Aici, la Turdaş, săpăturile arheologice din anii 1895 şi 1910 au scos la iveală vatra unei aşezări cu materiale specifice asemănătoare celor de la Tărtăria. La Daia Română, de pildă, s-a găsit un vas cilindric a cărui vechime este anterioară cilindrilor-sigilii din Sumer). Caracteristicile materialelor descoperite în aceste staţiuni au determinat specialiştii să-i creeze o identitate proprie, sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.).

(Bibliografie: Magazin istoric, Flacara, Dacia, Gardianul, Jurnalul National)

Afisari: 48135
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Roboid (Nov, Sat 14, 2009 / 16:42)
Sunt putin confuz. Am inteles de prin alte artiole, ca tablitele nu au putut fi datate cu adevarat. Unii au zis ca au fost impregnate cu o solutie pentru conservare, altii au zis ca au fost arse intr-un cuptor de restaurare. In acest articol am citit ca in 1972 s-a confirmat vechimea lor. Acum ma gandesc, oare s-a confirmat vechimea lor, sau a altor obiecte gasite alaturi de placute. Povestea descoperirii placutelor pune la indoiala veridicitata acestora. Afirmatia ca tablitele ar avea pe ele ceamai veche scriere de pe pamant, esteuna incerta. Intreaga poveste exprima incertitudine. Imi place acest site si este pacat ca simbolul certitudinea.ro exprima de fapt incertitudinea.
Nume: Miron Manega (Nov, Sat 14, 2009 / 19:36)
Nici eu, nici d-voastra nu suntem specialisti. Dar, daca va intereseaza cu adevarat adevarul, luati mai degraba in considerare concluziile savantilor straini. Ei au atras atentia asupra faptului ca in acest spatiu ar putea fi leaganul civilizatiei. Istoricii nostri au emis parerea (tembela, dupa parerea mea) ca placutele au fost aduse de sumerieni in traista.Acelasi complex de inferioritate (daca nu e ceva mai grav) i-a determinat pe istoricii nostri sa considere ca placile de plumb de la Sinaia au fost niste falsuri realizate de B.P. Hasdeu.
Nume: ioan lila (Dec, Wed 02, 2009 / 00:37)
Pe tine nu te frapeaza, Miron Manega, ca aceasta limba superba, cu metafore incifrate in fiecare cuvint, ca aceasta nebunie a gindirii pina dincolo de marginile gindirii, este coplesita de manelisti, ciorditori, liberschimbisti, limbisti, lingatori, fariseisti, profitori, lingai cu zurgalai, poponari, demnitari, presedinti fara de noima si naimiti sa ne terfeleasca, sa ne abureasca, sa ne copleseasca...
Nume: ioan lila (Dec, Wed 02, 2009 / 00:40)

Nume: ioan lila (Dec, Wed 02, 2009 / 00:41)

Nume: dani (Jun, Mon 28, 2010 / 22:28)
yoooooo
Nume: Alina (Sep, Wed 08, 2010 / 14:51)
Din cate am citit, metoda datarii cu carbon este contestata stiintific!
Nume: killer (Oct, Mon 04, 2010 / 18:35)
cool you rock!!!!
Nume: killer (Oct, Mon 04, 2010 / 18:35)
cool you rock!!!!
Nume: aurelian (Nov, Tue 30, 2010 / 00:02)
Cam ciudat!Adika nu pot fi datate cu carbon?Ciudat ca acele placute au aparut exact in perioada cand maghiarii au redescoperit teoria roeseliana.Nu am vazut un reportaj detaliat despre ele.Mi se pare asa o chestie ca si cu manuscrisele de la Marea Moarta
Nume: Silviu Maftei (Dec, Tue 07, 2010 / 19:38)
Fantastica descoperire...in sfarsit m-am luminat cu privire la cat de familiara mi se parea cultura veche a sumerienilor.
Nume: oana-sibiu (Jan, Thu 20, 2011 / 19:07)
nu imi plake ce dati voi pe acest site!!!!!as vrea sa dati scrierea pictografica k semnele care erau in istorie nu k referate si mai stiu io ce prostii!!!!!!!!!! duceti-va drq!!!!
Nume: Dumitru Hulpoiu (Mar, Sat 12, 2011 / 23:10)
Stimate proprietar al acestei pagini,
Am o veste proasta. Am analizat si eu interpretarea/traducerea facuta de Constantin N. Barbulescu tablitei rotunde de la Tarataria si am gasit minciuni. In plus, am cautat prin enciclopediile de pe Internet si din biblioteci semnificatia pe care el o da pictogramelor de pe tablita si nici macar unul din cele 12 insiruiri de nume/semnificatii, nu e de gasit. Sinteti amabil sa transmiteti acestea impreuna cu adresa mea de e-mail pomenitului autor (nu i-am gasit fizionomia, adresa, etc., ci doar fotografia unei coperti de carte) in speranta ca va avea amabilitatea sa ia legatura cu mine. Doresc de la dinsul o explicatie cu privire la cele afirmate mai sus si care, ca sa fiu scurt, il discrtiteaza pe Nicolae Densusianu si pe toti românii ca mine si ca dumneavoastra. Cu scuze pentru deranj, cu speranta ca vreti sa ajutati in a se lamuri situatia, D. Hulpoiu
Nume: saaaaaaa (Mar, Sat 19, 2011 / 10:28)
tuica-i muuuuuuuuulta si bunaaa :))))
Nume: Rusu Florin (Nov, Fri 11, 2011 / 14:10)
De mic ma intreb oare de ce imnul nostru, ce ar trebui sa reflecte istoria si originile noatre pe aceste meleaguri, ii invoca de fapt pe cei care ne-au cucerit.... Imi pare rau ca ne umilim incepand de la "sacrul imn" si pana la legile absurde pe care le aplicam zi de zi.

"Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!"

Oare sa fie si istoricii nostri mituiti ?!
Am ajuns atat de rau incat tind sa cred ca si daca ar veni vecinii nostri europeni si ne-ar demonstra ca avem cea mai veche scriere si o istorie cu adevarati eroi, noi nu am crede si ne-am complace in continuare.....

Macar unica si umila noastra masina se numeste Dacia nu Roma......
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter