Se încarcă pagina ...

TEMĂ DE GÂNDIRE. Dan Zamfirescu versus Mozes Rosen şi radiografia unui trecut recent

Data publicarii: 23.02.2016 21:28:00

 

 

În ciuda condiţiilor ostile de după 1944, se poate vorbi de continuitate în cultura noastră prin performanţele mari pe care le-a dat, chiar dacă au fost mai puţine.

 

Nichita Stănescu putea primi Premiul Nobel dacă se făceau demersurile necesare. Marin Sorescu, Marin Preda - la fel. Ca să nu mai spunem că, imediat după război, avusesem nume grele, de talie mondială: Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu şi Tudor Arghezi. De ce nu am primit Premiul Nobel?

 

Recent, a venit în România domnul Kjell Espmark, pentru a participa la "Zilele şi nopţile de literatură" de la Neptun. Domnia să a fost preşedintele Comitetului Nobel pentru Literatură de la Stockholm şi a făcut o mărturisire aiuritoare pentru "elitiştii" noştri:  “România nu are nici un Premiu Nobel pentru literatură fiindcă nimeni nu a făcut nici o propunere”.

 

Sigur că "elitiştii" au motivat imediat: Securitatea nu ne-a dat voie. Până acum însă, nu am văzut nicăieri o notă măcar, unde ofiţerul Benone să scrie lapidar: "Criticul Nicolae Manolescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu şi filozoful Andrei Pleşu au propus că opera lui Nichita Stănescu să candideze pentru Premiul Nobel. Propun să fie trimişi la Aiud". Dacă un asemenea gest nu a fost făcut de nimeni, eu nu mai văd rostul vânătorii de vrăjitoare din cultura epocii comuniste.

 

Am cunoscut trei boieri care au colaborat cu Securitatea, fără să facă delaţiune ordinară. Dan Amedeo Lăzărescu nu a recunoscut şi a fost dat în vileag. Alexandru Paleologu a recunoscut, după ce şi-a finalizat cariera: "Am făcut pactul cu diavolul!".  În sfârşit, cel de-al treilea, dar nu cel din urmă, Dan Zamfirescu. Descendent al unei familii de boieri liberali, fără să fi fost vreodată membru al Partidului Comunist, el este primul intelectual român care a recunoscut public relaţiile sale cu Securitatea. Dar a făcut-o şi în chipul cel mai original: "Am colaborat cu acea parte a Securităţii care a fost structura de rezistenţă a naţiunii române".

 

La început, n-am înţeles nimic. Treptat, aveam să accept că unii intelectuali mari din perioada comunistă - "colaboraţioniştii" - au făcut concesii grele pentru a mai salva câte ceva din cultura noastră în faţă activiştilor oportunişti, dornici de parvenire. Că aceiaşi "elitişti" generalizează astăzi toate dezastrele atribuite exclusiv Securităţii, omiţându-i într-un chip foarte straniu pe activişti.

 

Un singur exemplu. Rabinul Mozes Rosen s-a dus la Nicolae Ceauşescu şi i-a cerut să interzică tipărirea volumului X din operele lui Mihai Eminescu, Editura Academiei. La ordinul Mult Iubitului şi Stimatului, volumul a fost oprit. "Veţi tipări voi integrala Eminescu atunci când va veni şi la noi Messia", i-a aruncat Mozes Rosen lui Dan Zamfirescu. Cine se mai putea opune? Totuşi, Dan Zamfirescu a strâns bani (au cotizat inclusiv preoţii Argatu, Daniel şi Cassian) şi a tipărit pe ascuns volumul X.

 

Vine şi ziua de 15 iunie 1989, când s-au comemorat, la Sala Palatului, o sută de ani de la moartea lui Eminescu. "Eminenţă, la noi a venit!", a strigat Dan Zamfirescu spre Mozes Rosen, ridicând tomul. Fetiţa colonelului de Securitate, care răspundea de scriitori, i-a prezentat lui Ceauşescu opera.

 

A fost un dezastru pentru colonel, iar Mult Iubitul a cerut topirea cărţii. Inutil. Volumul trecuse Prutul şi a invadat tot spaţiul românesc! Atunci am reuşit să-l citesc pe gazetarul Eminescu.

 

Să nu fiu înţeles greşit, dar nu suport generalizările. Nu vreau să scuz cumva ororile provocate de Securitate dar, în acele condiţii infernale, existau "colaboraţionişti" care au făcut eforturi pentru a repune cultura română pe făgaşul firesc al continuităţii şi performanţei. Ei au contribuit, în mare măsură, la "românizarea" culturii române invadate. Era singura cale pentru sincronizarea relativă cu spiritualitatea europeană.

 

Am găsit aceste idei într-un excelent studiu, intitulat "Locul şi rolul culturii române în Europa şi în lume", un discurs rostit de profesorul Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, la Universitatea Valahia de la Târgovişte. De la "Spiritul critic în cultură română", carte scrisă de Garabet Ibrăileanu, uitată astăzi, nu am întâlnit o analiză mai subtilă a spiritualităţii noastre din perspectiva specificului naţional, brevetul sigur al universalităţii.

 

În timp ce "postmoderniştii" subţiri consideră că avem "o cultură de tip second hand", Dan Zamfirescu este convins că românii au realizat o autentică "sinteză europeană". În fond, Jacques Prevert este un autor minor pe lângă Marin Sorescu, autorul "Liliecilor", lucru care nu i-a împiedicat pe talibanii noştri să-l excludă pe chisnovaticul oltean din Uniunea Scriitorilor, pentru precare motive politice...

 

Cum a fost posibilă totuşi performanţa artistică în timpul dictaturii comuniste, ne explică profesorul care nu a ezitat să spună din start că a colaborat cu Securitatea. Un paradox sau "o altă realitate", pe care unii intelectuali de astăzi refuză s-o accepte? Ne aflăm încă în faţă unei conjuraţii mondiale, care urmăreşte distrugerea României (şi) prin anihilarea culturii? Cel care - pe drept cuvânt - l-a ridicat pe Neagoe Basarab alături de Machiavelli şi de Erasmus, este convins că realitatea culturală din perioada comunistă este un fenomen foarte complex, ce trebuie cercetat în paralel cu realitatea politică. Abordare valabilă şi pentru perioada actuală.

Viorel Patrichi

România trebuia lichidată înaintea Iugoslaviei

 

- Domnule profesor Dan Zamfirescu, trăim într-o perioada destul de tulbure. Este o nouă etapă de calvar pentru spiritualitatea noastră, afectată grav de imixtiunea politicului. De la Antim Ivireanu şi Miron Costin, primii intelectuali asasinaţi din motive politice, şi până astăzi, oamenii de cultură au fost nevoiţi să facă mari eforturi pentru a-şi salva creaţiile şi pentru a supravieţui. În calitate de cunoscător al regimului comunist şi al perioadei actuale, ce puteţi spune despre destinul intelectualului român de astăzi?

- Pentru mine situaţia nu este deloc tulbure. Eu am publicat, în 1993, cartea intitulată "Războiul împotriva poporului român", pornită de la un articol contra guvernului Stolojan. În 1990, într-un articol refuzat de toate ziarele, dar publicat în gazeta "Alianţa" - "Cui foloseşte?" - denunţam operaţiunea antiromânească, desfăşurată din afară, pentru crearea unui conflict între români şi unguri. Mi s-a spus că visez. Am avut intuiţia acestui program de distrugere a României. Ca să aflăm de la domnul Ioan Talpeş că i se spunea, încă din 1985, la Stuttgart, că, în viitorul apropiat, "România va fi distrusă". Recent, domnul Nicolae Văcăroiu, la Piteşti, la lansarea unei cărţi publicate de mine, spunea că, înainte de distrugerea Iugoslaviei, trebuia distrusă România. Nu s-a reuşit şi s-a transferat toată acţiunea asupra Iugoslaviei.

 

Acţiunea de lichidare a României a început în aprilie 1978, când Nicolae Ceauşescu s-a dus la Washington şi a fost primit de Jimmy Carter cu mare fast şi cu un discurs fulminant. Faţă de acest discurs, noi, pupincuriştii de la Bucureşti, inclusiv subsemnatul, eram mici copii. După ce i s-a făcut acest uriaş elogiu pentru contribuţia la prietenia dintre Israel şi arabi, i s-a propus să devină un fel de cal troian, care să-i ajute pe americani să dărâme sistemul socialiast. Ceauşescu, care era şi naţionalist, dar şi comunist - nu întâmplător a murit la zid, cântând "Internaţionala”, nu "Deşteaptă-te, române" sau imnul naţional - nici n-a vrut s-audă.

 

În acel moment chiar, nici nu plecase din Washington când ministrul de externe Ştefan Andrei şi Eugen Florescu, care-l însoţeau, au primit o informaţie teribilă: România este falită !

 

Lucru pe care mi l-au spus şi mie. Din acel moment, Statele Unite au trecut România pe lista de lichidare. Operaţiunea de subminare a sistemului sovietic a fost transferată asupra Poloniei. În iulie 1978, agentul CIA Ion Mihai Pacepa, care era recrutat demult de americani, trece în SUA cu toată situaţia spionajului şi a apărării naţionale româneşti. După alte trei luni, CIA pune un Papă polonez.

 

În 1985, a fost găsit şi omul providenţial, “avionul” american trimis spre Kremlin - Mihail Gorbaciov.

 

Spre fericirea noastră, chiar dacă pentru ruşi nu a fost tocmai la fel. Iluzia lui a fost că îl va dărâma doar pe Ceauşescu. Gorbaciov a făcut copca de la Bucureşti, care l-a înghiţit însă peste un an şi pe el, la Moscova.

 

Ion Iliescu, un Henric al IV-lea

 

- Nu credeţi că a fost o undă de şoc, anticomunistă, finanţată corespunzător, programată să meargă de la Praga şi Berlin, până la Beijing?

 

- Nu. Acest lucru nu se înţelege deloc la noi. Aranjamentul de la Malta, dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush, s-a bazat pe o dublă iluzie:

- iluzia lui Gorbaciov că sistemul socialist se poate reforma (dar iadul nu se poate reforma!)

- iluzia lui Bush şi a lui Gorbaciov că la Malta îşi reînnoiesc, sub altă formă, angajamentele reciproce, care le-au permis americanilor şi ruşilor să ţină Europa în laţ 50 de ani.

 

Acolo se hotărâse că americanii să asiste procesul de reforma al lui Gorbaciov: toţi naţional-comuniştii - Ceauşescu, Jivkov, Honnecker - trebuiau daţi jos, fiindcă nu se mai supuneau şi să fie puse alte instrumente, fidele Moscovei. Să se creeze un sistem dominat de Moscova, în numele perestroikăi, încă 50 de ani. În acest aranjament perfectat la Malta, au intervenit nişte nenorociţi de la Bucureşti. La Bucureşti a explodat mămăligă românească. Şi s-a dus de râpă tot aranjamentul de la Malta .

 

La Bucureşti s-a făcut revoluţie anticomunistă clară. Când domnul Iliescu a ieşit pe balcon, cu lecţia dictată de Silviu Brucan, s-a trezit în faţă unui popor român care se lupta cu comunismul încă din 1917, din tranşee. Când românii au prins momentul, au strigat "Jos comunismul!". Iar Ion Iliescu a făcut ca Henric al IV-lea, care a trecut repede la catolicism ca să ajungă regele Franţei. Este primul şef de stat care a abolit oficial sistemul comunist şi a dat drum liber popii care l-a spânzurat pe Lenin. Boris Elţîn este un emul al lui Ion Iliescu, fiindcă va scoate Partidul Comunist Sovietic în afară legii abia în 1991.

 

România a fost acarul Păun, care a schimbat toată direcţia evoluţiei din Europa. Nu s-a mai putut realiza aranjamentul de la Malta.

 

- Vreţi să spuneţi că americanii nici nu au intuit, nici nu au vrut distrugerea comunismului?

 

- Nici vorbă! Tot aranjamentul care se convenise cu Mihail Gorbaciov fusese ca ei să asiste prieteneşte procesul de perfecţionare a comunismului. Iar românii au dat cu jucăria de pământ şi au făcut-o praf.

Există două momente clare de istorie universală ale românilor:

- atunci când Mircea cel Mare l-a bătut pe Baiazid la Rovine şi l-a împiedicat să ajungă la Roma, "să dea calului ovăz din pristol" - altfel, în loc de Renaştere, am fi avut o Italie 400 de ani otomană, ca Peninsula Balcanică;

- al doilea moment a fost atunci când tinerii din România, călcaţi de tancuri, au realizat Revoluţia reală în 21 decembrie 1989. Erau eroi, nu era regia lui Sergiu Nicolăescu!

 

Că au fost apoi scenario, e altceva. Atunci s-a făcut revoluţie anticomunistă în România. Toate celelate au fost jocuri puse la cale, precum scenariul cu securistul care făcea pe studentul mort la Praga. La noi, s-a murit de-a binelea! La Bucureşti, au ieşit cu adevărat masele a două zi şi armata a înţeles că nu mai poate face nimic în faţă muncitorimii.

 

- Credeţi că aşa a reuşit România să-şi salveze statalitatea?

 

- Exact. România şi-a salvat statalitatea fiindcă trebuia invadată de trupele sovietice şi occidentale. Era un contingent francez în Ungaria, care aştepta să vină să ne "ajute". România trebuia să devină o Bosnie, un Kosovo. N-a fost să fie, fiindcă poporul român s-a transformat peste noapte într-un fel de Sfântul Gheorghe care omoară balaurul.

 

Ceauşescu fusese demonizat cu atâta energie şi cu atâta cheltuiala, încât românii, în momentul în care l-au dat jos pe monstru, au devenit eroi mondiali. Cum puteai să-l mai invadezi pe Sfântul Gheorghe al omenirii, chiar şi la ordinul americanilor?

 

Ar trebui să se facă şi un bulevard Shevardnadze lângă bulevardul Pavel Kisseleff, fiindcă el s-a opus invitaţiei de la Washington de a invada România. "Ce, aţi înnebunit, aţi preluat voi doctrina Brejnev?" le-a spus Shevardnadze.

 

Ion Iliescu a făcut un serviciu uriaş românilor fiindcă, atunci când a ajuns la putere, ruşii şi-au făcut un calcul simplu: dacă îl avem pe Ion Iliescu acolo, de ce să mai invadăm România? Fără să-şi dea seama, că, acest personaj foarte interesant a ştiut să ducă România nu spre perestroika, ci spre libertate. Câtă democraţie a fost aici? Nu ştiu. Dar se poate vorbi, se poate acţiona, fără să mai vină dubă.

 

Cele trei coloane ale culturii recente

 

- Reuseati să publicaţi la fel de mult înainte de 1989?

 

- Nici vorbă! România a ieşit din condiţia catastrofală pe care i-au creat-o marii noştri prieteni de la Teheran şi Ialta, când ţară noastră a fost vândută lui Stalin.

 

Din nenorocire, când a ieşit din burtă chitului sovietic, România s-a trezit, ca în piesă "Iona" a lui Marin Sorescu, în burtă altui chit. Anume, această prezumţie a lumii euro-atlantice că ea a câştigat războiul rece şi că îi poate trata pe răsăriteni după principiul roman "Vae victis!". Ne-au ajutat ca şi florile, şi ceapa, să nu mai fie româneşti. Cum spune poetul Virgil Diaconu din Piteşti, România este că un cadavru care navighează în noapte, fără lumini şi fără direcţie. România trebuia lichidată imediat după 1990. Transilvania nici astăzi nu este în afara oricărui pericol.

 

Lui Adrian Severin şi lui Adrian Păunescu li s-a cerut la Bruxelles să facă declaraţie scrisă că România nu se va uni niciodată cu Basarabia. Este programul occidental de dezmembrare a României.

 

- Cui foloseşte aşa ceva? Cei de la Bruxelles care au cerut asemenea enormităţi erau plătiţi de ruşi, de ucraineni, de unguri?

 

- Cui i-a folosit să dezmembreze Iugoslavia? Vor să distrugă tot Răsăritul. Noi suntem înfrânţi în războiul rece. Uită că ei ne-au băgat în turbinca lui Ivan. Atitudinea Occidentului faţă de Răsărit este atitudinea piraţilor care sabordează o corabie.

 

Secretarul de stat american James Baker îi ceruse lui Eduard Shevardnadze să invadeze România. Asta ce este? James Baker a venit la Bucureşti şi primul pe care l-a pupat a fost Laszlo Tokes.

 

După care, Francois Mitterrand s-a dus la Budapesta şi a spus că Ungariei i s-a făcut o mare nedreptate la Trianon. Dezgropa securea războiului dintre români şi unguri.

- Deci, momentul s-a ratat atunci. Conjuraţia continuă? Ce anticorpi avem să rezistăm mai departe?

- S-a ratat, iar politicienii noştri nu pot spune încă tot. Nu se mai face acum acest gen de operaţii. Programul de la Stuttgart este însă în funcţie.

 

- Nu credeţi că distrugerea acestor ţări foste comuniste vine şi din interior ? Toate aveau economii centralizate, izolate de piaţă mondială, deci necompetitive. Nu pentru că n-au putut ţine pasul cu economia mondială au ajuns "cadavre în noapte"?

 

- Diferenţa între Hitler, care a invadat Polonia cu tancurile, şi cei care ne invadează pe noi cu pretenţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional, să ne vindem Petrom-ul şi Banca Comercială Română, sunt deosebite numai în formă.

 

- Cine l-a obligat pe Adrian Năstase să dea Petromul cu clauze secrete, să nu ştie nimeni?

 

- Li s-a bătut cu pumnul în masă tot timpul. O să ziceţi că avem o clasa politică trădătoare. După ce a eşuat distrugerea violentă, au rămas cele două mijloace de distrugere:

- montăm o clasa politică dispusă să-şi vândă ţară ;

- constituim o intelighenţie nouă, antinaţională, cu ajutorul lui George Soros.

Oricât de greu a fost în secolul trecut pentru noi, intelectualul român a resistat şi a reuşit să iasă iar la lumina.

 

Au fost trei coloane de intelectuali care veneau din perioada interbelică. O coloana a fost exilul românesc. Cu toate dezbinările lui, a realizat cele mai frumoase publicaţii culturale româneşti - "Destin", "Caiete de dor". Prin Eliade, Ionescu şi Cioran, spiritul românesc s-a ridicat pe cele mai înalte culmi. Aceştia au făcut din geniul creator românesc o prezenţa mondială. A două coloană au format-o rezistenţii din puşcării.

 

A treia coloana o formează "colaboraţioniştii": Ion Gheorghe Maurer, Petru Groza, Patriarhul Iustinian, Atanasie Joja, Mihail Ralea, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, George Ivaşcu şi mulţi alţii. Toţi au venit lângă "ciocănarii" noştri, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi ai lui, care poate că nu aveau decât un interes personal; nu aveau interesul să apere naţiunea română, ei voiau doar să-şi apere scaunul în faţă Anei Pauker şi a tuturor celor care veniseră de la Moscova să lichideze neamul românesc pentru tătuca Stalin.

 

Ei ştiau că suntem vânduţi. Patriarhul Iustinian le spunea apropiaţilor: "Nu mai aşteptaţi americanii ! Veniţi lângă noi, să facem ce putem !"

 

Mihail Sadoveanu a spus: "Dacă nu scriam “Lumina vine de la Răsărit”, dacă nu eram cu ei, opera mea era interzisă 20 de ani, ca şi a lui Nicolae Iorga, Octavian Goga şi a celorlalţi".

 

În momentul în care s-a creat o intelectualitate adusă pe tancuri din Uniunea Sovietică şi impusă românilor, dacă nu mai aveai în această cultură nici un Sadoveanu, nici un Călinescu, ce-ar fi fost cultură română?

 

- Era A. Toma, era Silviu Brucan…

 

- Asta şi spun. Unchiul meu, Constantin C. Zamfirescu-Căteasca, omul care fusese delegatul Partidulului Naţional Liberal, împreună cu Bebe Brătianu, la formarea Blocului Naţional-Democrat, a murit în puşcărie, aşteptându-i pe americani.

 

"Generaţia mea a crezut în umanizarea socialismului"

 

 - Există mulţi oameni cu pretenţii, mai ales tineri, care nu realizează că după 1960 a avut loc în România chiar un reviriment cultural, dacă nu chiar o renaştere. De unde această percepţie eronată?

 

- Eu aveam 11 ani în 1944, când unchiul meu trecea pe la Gheorghe Brătianu, care îi spunea că în şase luni sosesc americanii. Eu am trăit revirimentul, care a început imediat după moartea lui Stalin.

 

La o lună, Gheorghiu-Dej a dat dispoziţie să se monteze la Teatrul Armatei piesă "Vlaicu Vodă". Apoi a oprit lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră, i-a trimis pe oameni acasă, inclusiv pe George Ivaşcu. În 1954, Ivaşcu a fost numit redactor-şef la "Contemporanul", unde erau 100 de ziarişti, din care doar 3-4 erau de naţionalitate română.

 

A început selectarea cadrelor. I-a adus pe Tudor Arghezi şi pe George Călinescu, transformând "Contemporanul" în "nava amiral" a renaşterii culturii române autentice. Până atunci, se spunea: "cultura română este socialistă în fond şi naţională în formă". Adică în limba română. "Socialismul în fond" poate fi înţeles dacă vedeţi Bibliografia lui Tudor Vianu apărută în 1960 şi vedeţi ce oameni semnau. Ei, bine, cultura noastră a redevenit pas cu pas română.

 

În 1960, la Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român, s-au înghiontit chinezii cu ruşii şi a înţeles Dej că e din nou posibilă vechea noastră politică în umbră a doi coloşi care se bat. În 1960, Dej s-a dus pe nava "Baltica" la  Washington  şi s-a întors pe "Queen Marry". Eram foarte tânăr, dar am înţeles gestul. Gheorghiu-Dej era un maestru al gesturilor simbolice. Putea să cheme un avion să vină şi să-l aducă în ţară . N-a vrut. A ţinut neapărat să vină pe "Queen Marry".

 

A dărâmat clădirea librăriei Cartea Rusă, fără să folosească paravane, ca să vadă toţi bucureştenii care treceau pe Calea Victoriei şi să aibă satisfacţia că se duce dracului librăria Cartea Rusă, care se afla în faţă Teatrului Odeon.

 

Statuia lui Maxim Gorki, din institutul cu acelaşi nume, au demolat-o timp de o săptămâna: mai întâi capul, apoi o mâna, un picior, până au rămas cizmele! Am fost martor!

 

În 1960, s-a dat drumul la faimoasa colecţie "Luceafărul", în care au apărut Nichita Stănescu, fiu de rusoaica albă şi de inginer, Cezar Baltag, fiu de popă din Basarabia, şi Ilie Constantin, fiu de muncitor. În acel moment, s-a deschis posibilitatea ca intelectuali de altă origine decât muncitorească sau ţărănească să poată să-şi spună şi ei cuvântul.

 

Generaţia 1960 începe cu Fănuş Neagu şi Paul Anghel şi se încheie cu Ana Blandiana, Ioan Alexandru şi Adrian Păunescu. În această generaţie se află oameni care au repus cultură română pe marile ei tradiţii. Nimeni nu poate contesta geniul lui Marin Sorescu sau geniul lui Nichita Stănescu, Paul Anghel ori Fănuş Neagu şi Adrian Păunescu. Sau extraordinară poetă Ana Blandiana.

 

Noi am fost o generaţie care a crezut, ca Hruşciov şi Gorbaciov, în umanizarea socialismului.

După noi, a venit generaţia scepticilor sau poate a lucizilor, cu Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, Augustin Buzura.

 

 - Şi Dumitru Radu Popescu, un mare scriitor, uitat în mod regretabil astăzi.

 

- Nu-i uitat ! Este directorul general al Editurii Academiei Române. În 1964, România a fost prima ţară care a abolit comunismul de puşcărie. Dej a deschis toate închisorile şi au venit Nicolae Balotă, Ovidiu Cotruş, Vladimir Streinu, Constantin Noica, Dumitru Stăniloaie, Edgar Papu şi alţii. Nichifor Crainic şi Radu Gyr ieşiseră cu primul lot. Şi toţi au fost trimişi direct la "Glasul Patriei".

 

Sursă: TRANSPARENŢA ÎN FAPTE

 

 

Afisari: 1865
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Petrache Boboc (Feb, Mon 29, 2016 / 08:52)
Eminența Mozes Rosen a impus și lui Ion-Ilici - coordonatorul loviturii de stat decembriste - să interzică vol. X din opera lui Eminescu. Această mișelie a scăpat domnului Zamfirescu.
Oare există un român care să ceară israilenilor să fie interzis Einstein coautor al HOLOCAUSTULUI de la Hiroșima!? Asemenea intervenții dovedesc obrăznicie.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter