Se încarcă pagina ...

TESTAMENTUL LUI BRÂNCUŞI (II). Detractorii: G. Oprescu, Remus Niculescu şi Eugen Schileru

Data publicarii: 15.05.2012 23:27:00

   

 

Neluându-se, însă, „măsurile” cuvenite, impenitentele autorităţi locale revin asupra chestiunii. Astfel, printr-o adresă din 7 martie 1951, trimisă Ministerului Afacerilor Interne de Sfatul Popular al Oraşului Târgu-Jiu, se cerea „cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei, materialele feroase rezultate putând fi preluate de Of. D.C.A. din localitate”!

 

„Moştenite de la vechile regimuri burghezo-moşiereşti”, operele brâncuşiene de la Tg.-Jiu – „aşezate fără nici o estetică pe raza oraşului şi fără să aibă un rol bine definit pentru culturalizarea poporului” – erau în mare primejdie de a fi distruse.

 

Sosită la M.A.I. la 17 martie 1951, adresa va fi trimisă la 20 martie la Comitetul pentru Cultură şi Artă, care temporizează situaţia până la 30 iunie 1951, când se trimite forului competent de decizie – Academia R.P. Române (Comisia Ştiinţifică a muzeelor, monumentelor istorice şi artistice). Academia, pasând răspunderea, o retrimite Comitetului pentru Artă, care la 5 ianuarie 1952 răspunde Academiei că s-a analizat propunerea demolării Coloanei şi „s-a ajuns la concluzia că această lucrare, putând fi considerată ca o operă decorativă, inspirată din formele artei populare din regiune, poate fi menţinută ca atare”.

 

Desigur, Brâncuşi era la curent cu ceea ce se întâmpla în ţară: declararea artei sale ca „decadentă” de către însuşi forul suprem al culturii şi ştiinţei – Academia Română (discutându-se „cazul Brâncuşi” în două şedinţe succesive), barbara încercare de demolare a Coloanei Infinitului şi, desigur, campania de minimalizare şi defăimare a artei sale, prin unele apariţii editorial. Intre acestea din urmă menţionăm cartea lui G. Oprescu, apărută în 1954 la ESPLA – "Sculptura statuară românească", scrisă în colaborare cu Remus Niculescu şi Eugen Schileru, în care era denunţată „influenţa nefastă a decadentismului apusean asupra dezvoltării unei personalităţi care făgăduia şi putea atât de mult”, ba chiar „înstrăinarea lui Brâncuşi de viaţă şi de om, de adevăr şi de frumuseţe, pierderea lui în paraginile aride ale formalismului, împletirea naturalismului cu abstracţionismul uscat şi inuman”! În ciuda „publicităţii gălăgioase”, „interesul pentru Brâncuşi a scăzut”, constata ideologic la acea vreme G. Oprescu, cel ce câţiva ani mai târziu, într-o conferinţă despre Brâncuşi ţinută la Sinaia, vorbea despre artist „cu emoţie şi cu lacrimi în ochi”.

 

Acuzat, aşadar, în mod oficial, de „abstracţionismul decadent” al operei sale (reflex al „dezumanizării” la care ar fi ajuns arta formalistă!), Brâncuşi avea cunoştinţă, desigur, de această odioasă campanie de denigrare orchestrată de regimul comunist, care găsea în operele acestuia un amestec enigmatic de straniu şi comic: „Până azi Brâncuşi s-a menţinut pe linia aceluiaşi abstracţionism decadent. Afundându-se într-un primitivism preistoric şi stilizând la extrem, sculpturile sale lipsite de conţinut devin nişte enigme, uneori stranii, alteori comice”.

 

O tendenţioasă imagine caricată era aruncată şi asupra ansamblului de la Târgu-Jiu, căci, scrie acelaşi G. Oprescu, „Coloana infinită, care ar fi trebuit să comemoreze pe ostaşii căzuţi în primul război mondial, nu e decât un fel de stâlp de cerdac ţărănesc, dar care nu susţine nimic, înălţându-se fără rost în nesfârşit, capabil, însă, prin adăugarea la infinit a unităţilor în care se poate descompune, să dea impresia că poate ajunge până la cer…”!

 

Era vremea când, după ideologia proletcultistă, artiştii români trebuiau să facă faţă altei calamităţi – aşa-numitul realism socialist. Dacă unii (precum M.H. Maxy, A. Jiquidi, Boris Caragea, C. Baraschi, Octavian Angheluţă, Naum Corcescu, Demu Dumitru, ori Vida Geza, Lucian Grigorescu, Ion Irimescu, Ion Jalea, Ion Sălişteanu ş.a.) au fost uşor pervertiţi şi ameţiţi de noua orientare ideologică, profitând de comenzi şi opere achiziţionate, alţii au rămas credincioşi mai vechilor concepţii artistice refuzând compromisul: Th. Pallady, Francisc Şirato, Camil Ressu, Corneliu Baba, C. Medrea, Magdalena Rădulescu (boema artistă căsătorită la Paris cu Dispré Paleolog), Etienne Hajdu, Nicolae Dărăscu, Ion Ţuculescu, Miliţa Petraşcu, Anghel Gheorghe, Călin Alupi, Ion Vlad, C. Mihăilescu, Nutzi Acontz ş.a. Tonitza, Steriadi, Petraşcu, Teodorescu-Sion, Victor Brauner, Catul Bogdan, Eustaţiu Stoenescu plecaseră în străinătate, iar Cecilia Cuţescu-Storck, Olga Greceanu, Maria Avramescu ori Iosif Iser (admirat atât de Arghezi) erau fie ignoraţi, fie rezervaţi faţă de ceea ce se întâmpla pe scena artelor plastice româneşti la acea vreme.

 

Cu Teodor Pallady, la împlinirea a 85 de ani, se încercase, ca şi în cazul Brâncuşi, o îndulcire a relaţiilor, organizându-i-se chiar o amplă expoziţie retrospectivă la Muzeul de Artă, cu 202 picturi şi 87 lucrări de grafică, încă pictorul ignoră evenimentul şi moare mâhnit şi izolat la 16 august 1956.

 

În 1957 se stinge, într-un spital din USA, Eustaţiu Stoenescu, iar în 1958 moare la Bucureşti Iosif Iser, cel căruia i se impusese, în timpul dictaturii militaro-fasciste, interdicţia.

 

Profesorul George Oprescu - („singurul savant în istoria artei pe care-l avea România”!, cf. Mircea Deac, "Fără rame, fără vâsle", Ed. Medro, Bucureşti, 2004, p. 93), - implicat într-o vânzare ilicită a unui tablou de Aman, avea să-l condamne aspru pe Brâncuşi, văzându-l pe artistul de la Paris „marcat de influenţa nefastă a decadentismului apusean”, „înstrăinat de viaţă, de om, de adevăr şi de frumuseţe” şi pierdut „în paraginile aride ale formalismului” ("Sculptura statuară românească", ESPLA, 1954).

(Va urma)

Afisari: 3973
Autor: Zenovie Cârlugea
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: mihaela (May, Mon 21, 2012 / 02:34)
Este foarte usor sa gasim pasaje ca acelea ale profesorului Oprescu citate aici, si sa intitulam intreaga piesa "Detractorii lui Brancusi...", uitind poate si voit climatul acelor ani, dar si mai important, serviciul nepretuit adus artei noastre de acelasi George Oprescu si nu putinele merite ale colaboratorilor la volumul in discutie. Pentru a pastra valorile artistice incontestabile dar cel mai adesea respinse si delegate uitarii de regimul comunist mai ales in anii '50, mai faceai si putina propaganda in limba de lemn, singura cu care CC se simtea satisfacut, si pe care , bineinteles o pricepea. Nu s-a clintit Brancusi de la Tirgu Jiu datorita acelorasi "detractori", care lucrau la Muzeul de Arta al RPR in perioada in care au avizat Academia.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter