Sacagiii franţuziţi şi ploşniţa criminală

Privită retrospectiv de pe poziţia culturală a zilelor noastre, istoria publicităţii e plină de accente comice. Un exemplu e cel legat de reclama “sonoră” a sacagiilor bucureşteni care, pe la 1915, nu-şi mai strigau marfa româneşte (Apă!), ci franţuzeşte: Eau! Pare ciudat acest exces de snobism la sacagii, mai ales că aceştia erau majoritatea ţigani. Iar “publicul ţintă” nu era cine ştie ce elită a societăţii, ci locuitorii însetaţi ai mahalalelor. Explicaţia e alta: autorităţile interziseseră acestor negustori să mai strige “Apă!” pe străzi ca să nu creeze confuzie, cum că i s-ar fi făcut cuiva rău. Aşa că sacagiii au fost nevoiţi să-şi facă strigarea în limba lui Voltaire.

Grandilocvenţa e o sursă permanentă de umor involuntar, mai ales când limbajul e impropriu subiectului. Este cazul unei savuroase reclame la celebra otravă de insecte FLIT, apărută prin anii ’20 în paginile de publicitate ale ziarelor. Textul are savoarea delirului găunos din tiradele lui Rică Venturiano sau din discursurile politice ale lui Caţavencu: “Cu viclenie criminală, greţoasa ploşniţă stă retrasă în vizuina sa de cum se face zi până la lumina lămpii, ca apoi să se furişeze în tăcerea nopţii asupra pradei care doarme. Distrugeţi acest brigand înainte de a cădea victimă muşcăturii sale veninoase. Întrebuinţaţi Flit – cel mai sigur distrugător al ploşniţelor şi altor insecte casnice”.

“Institutul contra Moliilor”

Creativitatea, la rândul ei, poate genera, pe lângă câştiguri financiare, şi efecte secundare comice. Iată un exemplu: disperat că nu-i merg afacerile, un blănar din Harghita a inventat un... institut contra moliilor. Deci, nu un magazin, nu un atelier sau un depozit, ci un institut. Iată cum îi face publicitate într-un număr din aprilie 1925 al revistei “Harghita”: “Avis. Onoratei clientele şi publicului interesat, am onoarea de a-i atrăgea atenţiunea asupra Institutului contra Moliilor unde, pe lângă asigurare contra spargerii, primesc spre păstrare, pe sezonul de vară, blănuri, haine de iarnă, covoare persiene ş.a. contra moliilor. Considerând că, în oraşul nostru nu a mai fost până acum, astfel de institut şi că s-au cauzat mari pierderi, Onoratul public a avut ocazia să se convingă despre această necesitate. Rog deci, în interesul său, binevoitorul sprijin! Să nu întârzie nimeni a-şi prezenta blănurile spre păstrare la acest institut”.

Un truc publicitar: pseudo-testimonialele

Reclama mincinoasă a medicamentelor miraculoase sau a şedinţelor de energoterapie intensivă nu e o invenţie a vracilor, paramedicilor şi bioenergoterapeuţilor din ziua de azi. Pe la începutul secolului XX testimonialele cu martori fictivi era o practică frecventă. Astfel, în “Almanahul Ziarelor Adevărul şi Dimineaţa pe 1924”, Farmacia “Vulturul Alb” din Bucureşti (patron, un oarecare Ludovic Vertes) făcea reclamă agresivă (deşănţată, am putea spune) unor medicamente pe care, probabil, le avea pe stoc sau care nu prea aveau trecere: pilule contra limbricului lat, esenţe de stomac Vertes, extract de sasaspirila, pilule purgative, injecţii vegetale, praf întăritor, mijloc contra beţiei etc. În Almanah, la pagina reclamei cu pricina, erau publicate 19 mesaje, “cele mai recente dintre mii şi mii de scrisori de recunoştinţă, care dovedesc efectul minunat al medicamentelor aici înşirate”. Dădeau mărturie pentru aceasta, şi semnau cu nume şi prenume, bărbaţi şi femei din Slatina, Lugoj, Ocnele Mari, Blaj etc. Atâta doar că niciuna dintre aceste persoane nu aveau adresă poştală.

VA URMA