Regina Maria revoluţionează publicitatea

Începutul secolului XX avea să fie marcat de câteva premiere din domeniul publicităţii. Astfel, în 1905 apare la Bucureşti prima revistă de anunţuri matrimoniale, “Poşta căsătoriei”, iar un an mai târziu, la Brăila, prima revistă de publicitate gratuită, “Reclama”. O noutate a fost şi apariţia, în 1914, a revistei “Publicitatea”, publicaţie “pentru vânzarea mărfurilor prin corespondenţă”. Dar cea mai spectaculoasă “lovitură” în materie de publicitate a fost apariţia Reginei Maria într-o reclamă, în anul 1924. La invitaţia agenţiei americane J.W. Thompson, regina a acceptat să-şi vândă imaginea şi să laude “efectele miraculoase” ale cremei Ponce’ Cold. Era pentru prima dată, în istoria publicităţii, când un cap încoronat făcea un asemenea gest nonconformist. Cu atât mai mult cu cât venea din partea celei mai frumoase regine a Europei, care era şi una dintre cele mai puternice personalităţi feminine ale vremii. Se inaugura, în acest fel, şi testimonialul cu o elebritate, care a devenit rapid un tip de reclamă folosit în toată lumea.

Nemaipomenitul, extraordinarul şi unicul fonograf Lyra

Dezvoltarea tehnologiei a dus, cum era şi firesc, la perfecţionarea formelor clasice de publicitate şi la apariţia unor forme noi. În 1877, Thomas Alva Edison inventa Fonograful, care a început să fie comercializat în România în 1898. După câţiva ani au apărut şi primele anunţuri publicitare despre punerea în vânzare a noii minuni tehnice. Iată cum era prezentat în revista “Progresele Ştiinţei”, în 1904, Fonograful Lyra Universală: “Cel mai frumos cadou de zile onomastice etc. Fonograful Lyra Universală (...) este ultima creaţiune, cu totul perfecţionat, având un mecanism de precisiune extrem de solid, aşezat pe un postament solid fabricat la o presiune de 5.000 de atmosfere, lustruit şi elegant decorat, cu un regulator, nivelator sistematic, deosebit un ingenios regulator al transmisiunei, pavilion lung de metal argintat lucios, reproducând clar, sonor şi cu o ne mai întrecută tărie ca cel mai scump fonograf Edison. (...) Preţul unei Lyre Universale complectă într’o cutie de lemn specială Lei 12,50 (fără cântece) sau Lei 17,10 (cu 3 cântece). Expediere promptă. Pentru provincie se adaugă Lei 1,40, pentru porto, fonograful cântărind 2 şi jum. kgr. La comenzi contra ramburs se va trimite înainte un acont de Lei 2,50 în mărci sau mandat poştal, restul ramburs”.

Patefonul şi “scrisorile vorbite”

În 1913 bătrânele fonografe aveau să fie înlocuite cu gramofoanele “Inger” şi “Melodion Carmen Sylva”, iar după doi ani şi acestea aveau să fie scoase de pe piaţă de triumfătorul pathefon “Lux No. 30”, al companiei Pathefonul din Bucureşti. “Vechile Gramofoane, de orice marcă şi sistem – subliniau răutăcios anunţurile publicitare – sunt în comparaţie cu Noul Pathefon întocmai ca diligenţa de odinioară faţă cu automobilul”. Aparatul putea fi deţinut 8 zile de probă iar plata se făcea în 20 de rate lunare. Formele de utilizare ale patefonului şi ale celebrelor discurilor de ebonită s-au diversificat vertiginos, până la a face plăci pe comandă, cu vocea clientului. “O amintire mişcătoare” – anunţa, într-o reclamă din 1939, Gazeta Mediaşului. “O amintire plină de viaţă. Vocea Dv. Pe placa de patefon! Dv. Puteţi să vă auziţi vocea în orice timp plăcut. Dv. puteţi trimite chiar scrisori vorbite. Aceasta vă dă posibilitatea Aparatul nostru de înregistrat vocea. Convorbiri de probă la Magazinul U.C.S.A.M.”. Cam aşa se petreceau lucrurile în preistoria CD-urilor...

Radio în loc de orchestră

Telefonul a pătruns în România în 1883, prima linie privată legând magazinul şi tipografia Socec. Peste un an, intra în funcţiune prima linie de stat, între Ministerul de Interne şi Poşta Centrală, pentru ca în 1898 să existe în Bucureşti 700 de abonaţi. În 1904 se puteau cumpăra telefoane “Allo” cu numai 19,50 lei aparatul, în condiţiile în care salariul mediu al unui zilier era 30 de lei pe lună. În 1928 a apărut şi radioul (prima zi de transmisie în eter, 1 noiembrie 1928) care, încă din primul an avea 14.587 de abonaţi, iar după doi ani (în 1930) 500.000, numai în Bucureşti. Acest boom tehnologic a orientat imediat interesul agenţiilor de publicitate spre o asemenea formă de transmisie a mesajelor, iar proprietarii de restaurante cu program muzical au îceput să înlocuiască orchestrele cu aparatele de radio. Era mult mai ieftin şi foarte “cool” pentru vremea aceea. Spoturile publicitare ale reclamei radio erau creaţii muzicale împănate cu dialoguri şi efecte sonore, însumând durate mult mai mari decât cele din ziua de azi. Radioul a fost o mană cerească pentru “publicitari”.
 

VA URMA