De la glorie la dezastru

În 1937 existau în Bucureşti 23 de agenţii de publicitate. Dintre acestea, numai 16 aveau instalate posturi telefonice, iar adresă telegrafică una singură (R. Mosse). În anii imediat următori numărul lor va marca o creştere simţitoare iar activitatea publicitară avea să se intensifice. Pentru puţin timp însă căci, în timpul ocupaţiei naziste (până în 1944), numărul şi activitatea acestora vor regresa vertiginos: patronii lor, majoritatea evrei, fie vor fi deportaţi, fie vor fi siliţi să plece din ţară. Dictatura comunismului a “desăvârşit” dezastrul, punând capac definitiv activităţii de tip advertising în România. Mai ales după naţionalizare, căci, nemaiexistând o piaţă concurenţială, nu mai era nevoie de promovarea produselor şi serviciilor. S-au înfiinţat totuşi câteva firme, aparent de publicitate, în realitate de monopolizare şi control asupra acestui tip de activitate.

Prima a fost S.O.T.I.L., adică Societatea de Stat pentru Exploatarea Cărţilor Poştale, Ilustratelor, Portretelor Oficiale şi Tablourilor Populare (1950), urmată (în 1951) de Editura de Stat pentru Imprimate şi Publicaţii (E.S.I.P.). Peste patru ani (1956), secţia de publicitate a Editurii Scînteia s-a transformat în agenţie de publicitate iar în 1958 e înfiinţată societatea Pavoazarea Capitalei. Acestora li se adaugă, în timp, ARTIS – Agenţia de Publicitate a Fondului Plastic, PUBLICOM – Agenţia de Publicitate a Camerei de Comerţ a R.P.R. şi RECOM – Agenţia Comerţului Interior. Au mai existat departamente de publicitate în cadrul celor două mari cooperaţii socialiste: Uniunea Cooperativelor de Consum şi Uniunea Cooperativelor Meşteşugăreşti. Practic, după 1989, advertisingul în România a pornit de la punctul zero, fiind nevoit să refacă toate etapele pe care occidentul le-a parcurs demult. A avut totuşi resurse să-şi construiască un drum propriu şi forme originale de manifestare, mai ales în privinţa creativităţii.

Epilog

Un papetar din Bucureşti, pe nume Mircea Viorel Rusu, şi-a lipit, pe geamul “prăvăliei” sale nerentabile din Piaţa Gorjului, următorul afiş: “Sunt cel mai fraier vânzător de rechizite şcolare şi papetărie! În naivitatea mea, am crezut că e important să faceţi ECONOMII, cumpărând aceeaşi cantitate şi calitate de rechizite, dar CU BANI MAI PUŢINI. N-am reuşit să vă conving că rechizitele mai ieftine sunt MAI IEFTINE, iar rechizitele mai scumpe sunt mai scumpe.
Sunt vinovat. Pedepsiţi-mă! Cumpăraţi în continuare din altă parte! Nu ţineţi seama că puteţi achiziţiona de la mine cu 15% MAI IEFTIN!”
Această întâmplare “publicitară” s-a petrecut la în urmă cu doi ani. Într-o lună, papetarului nostru i s-au dublat vânzările.

VA URMA (Addenda)