Se încarcă pagina ...

Ucraina sau drama românilor de la margine (VI). "Dacismul" în slujba "moldovenismului"

Data publicarii: 16.05.2017 00:03:00

În calea „moldovenismului”, a demonstrării existenţei unui popor „moldovenesc”, s-au aflat de la început două impedimente:

 

1) numele de ROMÂN (dialectal RUMÂN, ARUMÂN, RĂMÂN, sau, sub influenţă germană, RUMER) de la ROMANUS – ROMAN, nume tradus de slavi prin VOLOH, VALAH, de turci prin Ulaq, Ulaghi, de unguri preluat ca Olah, de greci Blac, Vlah, de germani Wallah sau Bloch, de francezi Vlaqui, Blaqui, Blasi, Blazi etc. şi care atestă românilor calitatea de urmaşi ai cetăţenilor Imperiului, de oameni liberi şi de stăpâni ai pământului pe care vieţuiesc şi în care s-au instalat hoardele barbare, germano-slavo-asiatice; şi

2) limba ROMÂNĂ, cea mai apropiată de limba latină, dintre limbile romanice sau neo-latine.

 

Pentru a-şi atinge scopul, ideologii „moldovenismului” au acreditat ideea că etnogeneza română nu a existat. Mai mult, că TRACII nu au fost un popor unitar, vorbind aceeaşi limbă între Nipru, Dunărea Mijlocie, Carpaţii Păduroşi şi nordul Greciei, ci o sumedenie de popoare distincte, între care s-ar fi evidenţiat poporul „dac” şi poporul „get”, prin transformarea în „popoare” a fragmentelor trace care locuiau în Banat, Ţara Haţegului şi vestul Olteniei („dacii”) şi în Valea Dunării inferioare şi maritime, inclusiv Dobrogea şi litoralul pontic până la Bug (geţii).

 

Românii ar fi dacii care au preluat de la romani doar limba sau, în varianta finală, care i-ar fi învăţat pe romani limba latină. Dar care sunt originari doar din Dacia mică a lui Decebal, teritorial redusă la „un milion de paşi”. Ulterior, aceștia ar fi „românizat”, prin „descălecare”, Ardealul pustiu (locuit, la venirea maghiarilor, doar de puţini slavi), Maramureşul istoric, sudul Poloniei, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, nordul Peninsulei Balcanice, unde s-ar fi născut popoarele slave (sârb, bulgar, „ucrainean”), poporul ungar sau, cu începere din veacul IV, din simbioza geto-slavă, poporul „slav” și „moldovenesc”.

 

Conform teoriei „moldovenismului”, aceștia („moldovenii”) ar fi fost invadați de „români” în veacul XIV, prin Dragoş şi Bogdan dar, de fapt, ei şi-ar fi căutat permanent matca rusă, tratatele de alianţă încheiate de domnii Moldovei, Gheorghe Ştefan şi Dimitrie Cantemir în 1654 şi 1711, nereprezentând decât întoarcerea „moldovenilor” acasă. Parţial „eliberat” în 1812, reocupat în 1918, poporul „moldovenesc” s-ar fi regăsit în 1940, conştientizând că misiunea sa legitimă este reintegrarea până la Carpaţi. Adică ceea ce susțineau, în spirit pur kominternist, tandemul de la Chişinău Starîi-Voronin, iar acum președintele Igor Dodon.

În perspectiva noii „schimbări la faţă” a Rusiei imperiale, „moldovenismul” ca şi alte „isme” trebuia protejat, pentru ca românii să nu-şi împlinească idealul naţional, prin înlăturarea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov, în contextul revoluţiilor „spontane” anunţate de „Glasnost” şi „Perestroika”. Drept dovadă, angajate în procesul de „liberalizare”, forţele bolşevice de la Chişinău, în slujba perpetuării regimului ocupaţiei ruse, au emis, la 11 noiembrie 1988, în scop de cosmetizare şi control, celebrele „Teze ale CC al PCM”, sub titlul „să promovăm restructurarea prin fapte concrete”, care recomandau să fie păstrate „limba moldovenească”, „grafia slavă”, „limba rusă ca mijloc de comunicare”, deci „un bilingvism real”, „prietenia popoarelor” etc. De aici obsesia patrioţilor din RSSM pentru afirmarea identităţii prin numele de „român”, prin proclamarea limbii române, a lor, ca parte a poporului român şi a istoriei românilor etc.

 

Întrucât procesul de creare a „poporului sovietic”, prin topirea tuturor identităţilor etnice şi culturale în creuzetul rus, mascat de ideologia comunistă, nu se încheiase, declanşând „restructurarea”, ruşii riscau să deschidă cutia Pandorei şi să scape de sub control naţionalismele popoarelor subjugate parţial sau total.

 

De aceea, „restructurarea” trebuia să lovească „revoluţionar” în primul rând statele vecine, transformate de Armata Roşie în „socialiste”, împiedicându-le pe ele să-şi clădească propriul destin, iar eventualii interesaţi din Occident să nu poată profita de situaţie, datorită „centurii de foc” pe care aceste state o formau. În scopul gestionării viitoarei crize programate, serviciile speciale ruseşti, în acord cu cele aliate, occidentale, au pregătit în mod identic „revoluţia” în statele-satelit, sacrificând a priori trei dintre pionii Tratatului de la Varşovia, care interesau în mod deosebit Germania şi sateliţii acesteia: Iugoslavia, Cehoslovacia şi România.

 

Ca atare, în epoca pregătirii intensive a „revoluţiilor”, mai mult sau mai puţin „spontane” ori „de catifea” în Europa central-răsăriteană, („revoluţii” de care Rusia avea atâta nevoie, ca „perdea de fum”, în contextul propriei restructurări, adică la sfârşitul anilor ’70 şi în întreg deceniul IX al veacului trecut), valul declinului programat a atins, în toate aceste ţări „socialiste” direct vizate, toate domeniile: economic, administrativ, social, politic, militar, biologic (sănătate), formativ (învăţământ), cultural şi spiritual (biserica). Aici era inclus şi domeniul conştiinţelor naţionale, bulversate prin agresarea Istoriei lor, coloana vertebrală a conştiinţei de sine pentru orice popor.

 

Interesant este faptul că ultima „adunare generală” a agenţilor celor implicaţi în elaborarea Noii (a câta oare, Doamne?) Ordini europene şi mondiale, s-a desfăşurat, pentru punerea la punct a ultimelor detalii, la Bucureşti, în vara anului 1980, mascată fiind de lucrările unui Congres internaţional de… Istorie. Cu certitudine, în baza informaţiilor primite atunci de la colegi de breaslă occidentali, afirm că s-a găsit soluţie problemei: România urma să fie ori primul stat socialist bulversat (în 1985) „revoluţionar”, a doua zi după înlocuirea, la Moscova, a lui Leonid Brejnev cu (încă) necunoscutul Mihail Gorbaciov (al doilea pe listă se numea Rumeanov) şi declanşarea procesului în URSS pentru provocarea „exploziei” „lagărului socialist” periferic european, ori ultimul (în 1987 ori… 1989), pentru a servi, prin foc şi pară, drept exemplu pentru europenii care vor mai avea, în viitor, veleităţi de independenţă.

 

 

Ce „soluţii” s-au adoptat - cunoaştem, deoarece este deja istorie trăită. Și este meritul forţelor patriotice naţionale româneşti faptul că România nu a cunoscut (încă) soarta Cehoslovaciei şi Iugoslaviei! Este de reţinut, însă, faptul că, reluându-se tentative kominterniste mai vechi, în primul rând în România, Bulgaria şi Ungaria, dar şi în Iugoslavia, Polonia şi „Ucraina” vestică (ultimul teritoriu „slavizat”) au apărut, brusc, teorii identice, menite să le altereze tot ceea ce ştiau despre propria identitate.

 

Și, deşi aveau un interes comun (scăparea de sub tutela Moscovei şi evadarea din „lagărul roşu” în lumea democratică de tip occidental), popoarele acestor state s-au transformat în adversare de moarte, mergând până la acceptarea războiului ca metodă de „rezolvare” a falselor litigii create de foştii ocupanţi, între ele. Erau teorii protocroniste, în domeniul Istoriei, născute brusc şi identic (dovadă a existenţei unui centru unic de concepţie şi difuzare) în aceste ţări, în anii 1978-1980, pe coordonatele „naţionalismului” socialist, exacerbat dincolo de limitele bunului simţ, printr-o propagandă găunoasă şi total paralelă cu ştiinţa şi adevărul.

 

Erau teorii despre primordialitatea şi puritatea popoarelor… „dac” („adică român”), „magara” (adică „maghiar” sau „ungur”), „moes” sau „eneit” (adică „bulgar”), „rase” (adică „sârb”), ori a aşa-zisului popor „ucrainean” („la mărginean”) etc., toate băştinaşe de la… Adam şi Eva în… spaţiul etnogenetic românesc, afirmându-şi actuala limbă, tradiţiile şi cultura actuale, cu sute de mii de ani, dacă nu cu milioane, înaintea apariţiei lui Homo Sapiens Sapiens.

 

Parcă vedeai, ascultându-i pe diverşii propovăduitori ai curentului, maimuţele antropoide, ţopăind printre saurieni, din cracă în cracă şi declamând cu patos revoluţionar poezii patriotice în limbile literare română, ungară, bulgară, sârbă, polonă sau… „ucraineană”. Şi toate aveau 3, 5, 15 sau 17,5 m înălţime, pentru că, „cel mai mare pitic” din lume nu mai era „piticul sovietic”, cinstea de a-1 avea printre strămoşi fiind revendicată de români, unguri, bulgari, sârbi, polonezi, „ucraineni”.

 

Autogratulându-se cu titlul de „patrioţi”, mii de „intelectuali”, produse de serie ale partidelor comuniste, fără vreo legătură cu cercetarea de specialitate, în primul rând activişti, adică „revoluţionari de profesie” (astăzi… profesori universitari), fără vreo meserie precisă - adică vechea masă de manevră a Kominternului - au devenit peste noapte specialişti în Istorie şi lingvistică. Dar şi câţiva „istorici” de partid, specializaţi în „istoria mişcării muncitoreşti” şi a partidelor comuniste, s-au reorientat spre comuna primitivă, pentru a căuta, probabil, izvoarele comunismului. [...].

 

Linia de partid, fundamentalistă, privindu-i pe romani ca pe nişte „jefuitori imperialişti” a exclus cu totul românizarea şi apartenenţa noastră la civilizaţia europeană veche, păgână, apoi creştină, creând premisele „invitării” noastre, după 1989, să ne „integrăm” în Europa, „casa comună” clădită de înaintaşii noştri „romani”. O Europă care, de drept, ne aparţine, prin moştenire etno-culturală.

 

Linia istorică militară, unde s-a întâmpinat mai multă rezistenţă pentru că lucrurile au fost luate în serios de cercetătorii autentici, în ciuda zelului coloneilor politruci (astăzi fără excepţie, „europeni”, „democraţi”, ba chiar „creştin-democraţi” şi „regalişti”) de a fi pe placul Şefului, s-a mulţumit doar să acrediteze ideea că românii ar fi „dacii” care au preluat de la romani numai limba, aberaţie strecurată sub semnătura lui Ilie Ceauşescu, în „capodopera” „Transilvania, străvechi pământ românesc”, şi în volumul I al tratatului „Istoria militară a poporului român” (1984).

 

La curent cu tot ceea ce apărea în domeniu în „ţările vecine şi prietene”, tinerii istorici militari de atunci au înţeles că nebunia se răspândea în forme identice, fiind clar dirijată şi favorizată, în primul rând în Bulgaria, România, Ungaria şi „Ucraina”. Şi punând întrebarea clasică a istoricului, „Cui foloseşte?”, au înţeles că dinspre Răsărit veneau nori negri. Drept care au încercat să reacţioneze, împotriva propriilor şefi, cum s-au priceput, intrând în „campanie”. Au susţinut în Bucureşti şi în ţară sute de „expuneri” sau „comunicări” care începeau așa: “Tovarăşi! Nu a existat niciodată un popor dac! Poporul se chema TRAC, «dac» fiind o denumire locală, gen «bănăţean» sau «haţegan» pentru tracii din Banat, vestul Olteniei şi sud-vestul Transilvaniei. Tot aşa, nu a existat niciodată un popor roman în sensul etnic actual. «Roman» însemna cetăţean, om liber. «Civis romanus natus dacus» scrie pe pietrele funerare. Cine nu era «roman», conform Constituţiei Antoniniene era sclav! Numele de «roman» dobândeşte conotaţie etnică prin poporul român.”

Apoi au încercat să atragă pe diverse căi atenţia şi lui Ilie Ceauşescu (foto) şi „celor în drept”, utilizând cu regularitate paginile publicaţiilor „Scânteia tineretului”, „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru”, că teoria conform căreia ROMÂNUL AR FI DACUL CARE A ÎNVĂŢAT LIMBA LATINĂ, creează următoarea „realitate” etnică a anului 275, după „retragerea” aureliană: 1) un popor dac în teritoriile zise libere; 2) unul roman la sud de Brazda lui Novac şi 3) românii din fosta Dacie romană nord-dunăreană se exclud din aria etnogenezei şi, prin urmare, din spaţiul românesc, nu numai toate teritoriile româneşti rămase în afara fruntariilor actuale, ci şi 3/4 din cele situate în interior.

 

Au mai atras atenția că astfel SE ALIMENTEAZĂ TEZA RUSEASCĂ A MOLDOVENISMULUI prin care, din „dacii liberi”, încă atestaţi în veacul IV (deci alături de… români) şi slavi, s-a născut un nou popor, POPORUL MOLDOVENESC, „românizat” prin „descălecat”, în veacul al XIV-lea. Și care, o dată proclamat ca atare, poporul „moldovenesc” îşi va reclama „libertatea” şi „unitatea” între Nistru şi Carpaţii Orientali.

 

Au arătat, de asemenea, că se alimentează și vechile teze germane, puse în circulaţie de ofiţeri imperiali şi preluate de unguri, cum că, dacă dacii vorbitori de latină sunt consideraţi „români”, înseamnă că în anul 275 s-au retras din Dacia NU ROMANII, cum susţin adversarii autohtoniei şi continuităţii noastre, ci de-a dreptul ROMÂNII, AURELIAN ÎNSUŞI şi CEA MAI MARE PARTE A MILITARILOR DIN BAZINUL DUNĂRII INFERIOARE ŞI MARITIME DEVENIND, CA BĂŞTINAŞI VORBITORI DE LATINĂ,… „ROMÂNI”.

   

Reacţia tinerilor istorici militari a fost motivată de… FRICĂ. În momentul în care, după scurtele intermezzo-uri numite „Andropov” şi „Cernenko”, la Kremlin a ajuns Gorbaciov şi şi-au adus aminte de datele furnizate de omologii occidentali, la Congresul mondial din 1980, au înţeles că nu soarta „socialismului”, care tocmai decedase, ci soarta României era pecetluită. Făcând o selecţie valorică a analiştilor „bătrâni” ai armatei (ca grad şi experienţă), oameni de 40-50 de ani atunci, deci nefăcând parte din generaţia „proletcultistă”, ei i-au pus la curent cu datele pe care le aveau şi, împreună, au redactat un material-sinteză al deteriorării vieţii în România, în perioada 1980-1985, al prăbuşirii tuturor domeniilor de activitate şi al agresării conştiinţei naţionale prin Istorie.

 

Drept pentru care i-au acuzat pe numiţii Ion Popescu Puţuri şi Ilie Ceauşescu de trădare inconştientă de ţară, indicând existenţa unor agenţi străini printre adulatorii lor şi prognozând „agresarea şi spargerea României în bucăţi” în 1987 sau… 1989, împrejurare în care Nicolae Ceauşescu avea să sfârşească de „moarte violentă”.

 

Semnat în clar, cu nume, grad, funcţie, şi înmânat direct ministrului de atunci al Apărării, materialul s-a soldat cu îndepărtarea rând pe rând a semnatarilor, începând cu colonelul Al. Gh. Savu, autorul unei celebre cărţi despre „Dictatura regală”, vicepreşedinte al Comisiei Internaţionale de Istorie Militară Comparată, considerat (pe nedrept) „creierul conspiraţiei”, şi terminând cu cel mai mic în grad, funcţie şi vârstă atunci, semnatarul acestor rânduri. Care a fost declarat „capul răutăţilor”, „trădător al istoriografiei naţionale” şi pus„în ancheta CI de către Ilie Ceauşescu (care, în 1992, şi-a cerut personal iertare pentru această greșeală), abia la 21 noiembrie 1989.

 

Din cei 13 istorici şi analişti militari semnatari, mai trăiesc astăzi cinci. Nici unul nu mai este însă cercetător ştiinţific în domeniul istoriei militare sau militar activ, pentru că, în bătălie, contează doar victoria! Iar şansa victoriei, istoricii militari au irosit-o în 1987 când, la Moscova, a apărut, încununând tezele „moldovenismului”, lucrarea colectivă, destinată Occidentului, „Istoria modernă a Europei şi a celor două Americi”. În ceea ce ne priveşte, aceasta identifică pe teritoriul actual al României „TREI POPOARE ÎNRUDITE, DAR, EVIDENT DISTINCTE:

1) un „popor român”, născut în Banat și Oltenia, provenit din „dacii” care „au învăţat latina” şi care s-ar fi extins ulterior, românizând Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Basarabia, Ardealul, Crişana, Maramureşul;

2) un „popor moldovean”, la est de Carpaţi, ca rezultat al coabitării geto-slave din veacurile IV-V, „descălecat” de români în veacul XIV și „deznaţionalizat”, drept pentru care trebuie să revină la matca… slavă

3) un „popor vlah”, venit, spre deliciul revizioniştilor unguri, nu se ştie când, din Balcani şi infiltrat în Germania.

 

Atenţionăm cititorii că ACEASTA ESTE IMAGINEA care ne-a fost confecționată în Occident, în preajma declanşării „revoluţiei” lui… Lazlo Tokes şi că ACEASTĂ IMAGINE A PRIMIT CONSACRAREA prin eforturile, încă o dată reunite, ale interesaţilor ruso-germani,  (investitori şi susţinători, între altele, ai Proiectului Bâstroe). Aceste eforturi s-au concretizat, la 8 octombrie 2004, ora 10.00, prin deschiderea, la Chişinău, a Congresului I al poporului moldovenesc de către Vladimir Voronin. În paralel, la Bucureşti, în Palatul Parlamentului, pe banii noştri şi în dispreţ total față de mesajul guvernului (lui Viorel Badea, reprezentantul Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni, nu i s-a permis să-1 citească), a avut loc Congresul I al poporului vlah, „altceva decât poporul român”. Congresul a fost deschis de nonagenarul silvicultor Vasile Barba, venit special aici de la Freiburg.

 

 

În urma aberaţiilor apărute în lucrarea sovieticilor, argumentate, în 1987, prin ample citate din „Operele” semnate de Ilie Ceauşescu şi confecţionate de grupul care îl manipula, istoricii militari au făcut un al doilea raport-sinteză asupra cărţii, atenţionând şi asupra atacurilor conexe apărute în publicaţiile din toate statele „lagărului socialist” european. Raportul nu a ajuns însă niciodată la destinatar. Aflând, pe căi oculte, de existenţa lui, Ilie Ceauşescu 1-a cerut insistent, neoficial, direct de la sursă, luni de zile, fără să-l poată însă obţine. Cu această ocazie, a aflat că istoricilor militari li se ridicau până şi manuscrisele, pentru a nu rămâne vreo urmă din ceea ce produceau cu adevărat şi pentru a se putea înainta conducerii armatei, doar ceea ce „trebuia”. Descoperirea nu a fost suficientă însă pentru a-l trezi la realitate!    

 

Doi ani după evenimentele din decembrie 1989, îmbătrâniţi prematur de eşecuri şi reluând disputa pe alte baze, supravieţuitorii grupului din 1985 i-au dat în presă o replică dură unui mare gazetar patriot, ctitor de revistă şi partid, care deplângea soarta lui Ilie Ceauşescu, arătând cât de mult „s-au bucurat ungurii” când au aflat că acest „mare istoric” a fost arestat. Răspunsul istoricilor militari a fost că ungurii, în realitate, s-au tăvălit de necaz, pentru că un mai mare susţinător, din necunoaştere, al teoriilor lor decât acest fiu de ţăran ajuns acolo unde nu îi era locul, nu va mai putea fi produs în viitor. Numai că viitorul avea să demonstreze contrariul, prin apariţia… „ghermanilor” care s-au săturat de România. În această privinţă, istoricii militari s-au înşelat.   

VA URMA

 

Citește tot „serialul” dedicat „ucrainizării” și „moldovenizării” românilor: 

 

Afisari: 200
Autor: Col. (r) Dr. Mircea Dogaru
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter