N-am păstrat niciun ascunziş. Desfăcusem picioarele ca pe nişte aripi prelungi, braţele îşi sprijineau încheieturile pe glezne. Nu mai ştiam de fapt unde-mi sunt mâinile, unde-mi sunt picioarele, eram o stea de mare care tresare în adânc. Te legănai înăuntrul meu, Elixi, mă despicai şi mă răscoleai, mă pătrundeai, coborai şi urcai în mine. Îţi eram ocean şi tu mişcai în mine fiecare val. Te priveam şi aveam sentimentul că atunci te văd pentru prima oară, atunci vin eu însămi la viaţă.

Nu ştiu cât a trecut, era o scufundare în care am rămas fără respiraţie, fără puls, totul s-a încetinit pe dinăuntru până în punctul în care mi-ar fi fost totuna dacă mor sau trăiesc, pentru că în clipele acelea moartea însăşi îmi apărea ca un vertij luminos care face să tremure în mine fericirea. Şi în suspendarea care mă-adâncea-mă-înălţa au izbucnit lacrimile. Plângeam fără oprire,fără sunet, doar lacrimile ţâşneau din mine. Nedureroase. De minunare.

Mai ştii cum a fost, Elixi? Voiam să mă desfac definitiv, cu mâinile şi picioarele, cu părul, să încep să curg pe de-a-ntregul, să inund marginile corpului. M-aş fi dat ţie, să mă sorbi din mine însămi. Aş fi vrut să-mi ţâşnească lapte din sâni, să te umpli de mine. Să-ţi potolesc setea care m-a făcut să plâng şi mai adânc!Te ridicai în săruturi până la obraji, până la ochii din care-mi beai lacrimile şi în drumul acesta pe care-l desenau buzele tale peste mine am simţit că faţa îmi şiroieşte de lapte, sunt toată şuvoaie de lapte şi curg printr-un întuneric mătăsos şi foşnitor, iar fluviul nu se va opri niciodată, căci săruturile tale urcau la nesfârşit de pe sâni pe faţă şi se întorceau din nou pe sâni şi din nou pe faţă, într-o rotire care a oprit totul şi am simţit că limba lui Dumnezeu mă atinge şi gura lui mă bea cu stele şi cu noapte împreună.

Atunci m-a inundat o iubire pe care n-o cunoşteam. Venea dinăuntrul meu, o mare interioară care se înalţă năvalnic. Am simţit cum mi se udă pulpele, se strecoară sub mine şi cearşaful se udă instantaneu. Senzaţia era atât de intensă, încât am ameţit. Iar din desfacerea mării aceleia n-a mai rămas decât curgerea. Aveam sentimentul că nu e doar o revărsare dintre picioarele mele, eu toată eram zvâcnire, toată eram revărsare. Şi atunci buzele tale şi-au lărgit rotirea şi-au coborât între coapsele mele şi urcau pe sâni, pe ochi, iar între coapse, pe sâni, pe ochi, până când am simţit simultan sorbirea ta şi sărutul şi setea ta în despicătura coapselor mele, pe sâni, pe ochi şi eram simultan coapse, sâni, ochi, în fiecare punct al corpului meu care se dilata continuu şi ţâşnea continuu. Eram un vârtej de ape, de stele, de lapte. Un vârtej de catifea şi linişte cum n-a fost niciodată. Apă de fericire. Desprinsă din aer, din mierea lui Dumnezeu.

Îţi aminteşti, Elixi, cum ne-am iubit până la beţie, până la extaz?

Sursa: RETEAUA LITERARA