Se încarcă pagina ...

"...din rude mari, împărăteşti..."

Data publicarii: 16.09.2012 11:39:00



Un cor mut mumură în surdină un vag, interminabil şi indescifrabil început. Pe undeva, prea-istovitor, de sus, printre primii nori  şovăitori de pierduţi, stă ţeapănă o răscruce palidă, strâmbă şi rece. Nimeni nu ştie nici de unde vine, nici unde, nici dacă se va duce. Privirea dezosată, scrutează resturile unui orizont, şi el învins, gata să se dezbine şi să plece. A început din nou să ningă. O pudră albă mângâie creaţia. O nălucă de scâncet refuză, dar încă nu plânge. Zdrenţele ultimului foc mistuiesc, cu disperare, nişte noduroase şi betege vreascuri somnoroase. Infinite şi pierdute stihii, plutesc în cârduri vraişte peste aceste sumbre şi misterioase meleaguri. Pe o margine de cioc de râpă, sub o neagră mare stâncă, un pumn loveşte o piatră şi piatra, exasperată, sare, se-nfige şi-njunghie pe la spate o nenorocită de bucăţică de gheaţă.

 

Din coşmarul frânturii de gheaţă, mărgăritare răzleţe ţâşnesc înfricoşate, căutând potecă spre o ipotetică şi inexistentă libertate. Rânjind, negura şi gerul, ameninţătoare, îşi tot dau, mârâind, târcoale. O umbră, urmată de o violentă mişcare, precedată de un asurzitor hăpăit şi amândouă, hămesitele, înghit toată ploaia de mărgăritare, mult prea devreme zglobii şi încă mult prea devreme fecioare. Îngândurat şi aproape uscat, din zdrelitura unei hălci, mai plânge încă nişte sânge. Un amurg de răsărit obosit, se strecoară pe brânci într-un enigmatic cuib ascuns, în inima imensă a unor munţi de nepătruns. Fiecare foşnet, de aici sau de mai departe, poate fi, oricând, o nouă moarte.

 

 

Rupţi în furcă, Carpaţii, crăcănaţi, se răzgândesc şi într-o rână se opresc, dintr-o probabilă osândă de ordin ceresc. În gaura de sub neagra stâncă, parcă se aud şi parcă se zăresc bucăţi de trupuri şi, pe ele, alunecând repede, de jos în sus şi de sus în jos, şi pe faţă şi pe dos, râuri strălucitoare şi cărnoase de broboane de sudoare. Ardoare mare. Poftă de nestăvilit. Braţe vânjoase,  ale unui falnic instinct dezlănţuit. Prin întunericul cleios, tandreţea, cu dulce brutalitate, se strecoară ameţitor de duios. Din umbră, vine o altă umbră şi din ea o penumbră se desface şi, alunecând, pătrunde. Frison extrem, de vis muşcat în vis şi prins astfel în nimicitoarele gheare al unui nesfârşit abis. Instantanee şi explozivă încordare. Apogeu şi iminentă prăbuşire verticală.

 

 

Pe topogan, în goană nebună, hoarde de învolburaţi soldaţi sunt gata şi aşteaptă doar să fie pe loc executaţi. Instinctive zvâcnituri străfulgerătoare. Trupe miliardare se succed şi se-aruncă în războaie de cascade, toate definitive şi finale. În sfârşit, orga supremă cântă, gâlgâie şi din zvâc în zvâc abundă. Se moare elegant, în stil şi pe picior mare. Cine are are, cine n-are n-are, rămâne aşa cum a fost. Majestatea sa Moartea îşi suge tacticoasă coasa şi-şi aşteaptă, eterică, veşnica şi cuvenita ei parte. Peisaj lunar şi covârşitor scenariu, odă pentru un singur mântuitor, odă pentru un singur şi unic învingător, a cărui limbricoasă coadă fulgeră, excitat de imperioasă, printre ultimele sale capcane şi hârtoape. Din viaţa-i eternă, mai are doar un strop de clipă, motiv şi condamnare din care cauză, spre viaţa veşnică, el acum, cu foarte disperat de mare grabă, se-ndreaptă. A ajuns. Adânc, aici, în inima divinei moliciuni, el tot ploconul clocotului său îl revarsă. Gâfâind şi muribund, creatura cerească şi-a atins, în sfârşit, ţinta cu ţeasta. Unii crapă, alţii scapă. Sacră înfiripare între tată, făt şi mamă. Tăcerile sunt ţăndări sparte. Sunete de goarne eterne, peste vuiete şi gemete de fulminante comete. Buze necruţătoare. Raze în zig-zag, sfere, obeliscuri şi foarte mult soare. Totul arde. Trupuri lipite şi îngemănate într-o ultimă, fundamentală, încleştare.

 

 

Timpul, de felul lui şi zgârcit şi uimit, şi-a interzis să se oprească, dar iată că a rămas şi el de stană, încremenit. Pulsaţii, splendid de necontrolate. Brusc, valuri sacadate de boreale broderii de spumă îndantelată, curg şi se preling epuizate, în şi printre divine crevase, multe şi infinit de fine, dar toate sublim de feminine. Trupuri troienite, trupuri topite, trupuri parfumate, trupuri sleite, parcă frânte, parcă zdrobite. Din magma lor incandescentă, o boare se-nalţă. Un ecou suflă, mângâind o briză. Oceanele în oglindă veghează şi, într-o lacrimă cu smerenie, îngenunchează. Universul întreg, de un urlet cumplit se lasă aspru sfâşiat.

Sub stâncă, o mamă dă viaţă unui prunc. Plăpândă şi invizibilă punte de extaz infinit, între un undeva, înainte de viaţă şi un alt undeva, poate mult şi de după moarte. Pământuri, munţi, ape, mlaştini şi coline, toate sălbatice şi pline. Aici, pe o margine de nimic, între un vârf de baltă tocit şi un vâjâit sărac, s-a născut în palat placentar, numai din cristal, după o lungă şi magică metamorfoză în spirală elicoidală, cu greu şi în sfârşit, la lumină de seu îmblânzit, târziu şi la ceas de seară, primul nostru pui de dac. C-o fi fost fi-su sau c-o fi fost ta-su, e tot un drac, pentru că, pe aceste meleaguri, nimic nu a avut, nu are şi nu va avea, vreodată, vreun leac. Păcat.

Adrian Costea

13 septembrie 2012

 

NOTA ISPRAVNICULUI:

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

Afisari: 2451
Autor: Adrian COSTEA
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana... (Sep, Mon 17, 2012 / 21:40)
în vremea asta...Cătălin...?



Un text interesant!



(Lumina nu e o deformare...a Sunetului!:)...)
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter