ai putea gîndi zile întregi la sentimentul acesta
la fel ca la o piatră albă -
nemiÈ™cată în privirea ta È™i nu se schimbă nimic
È™i totuÈ™i, cînd plictisit de atîta inactivitate
ai arunca piatra în cer
pentru cîteva secunde È›i-ai putea închipui că-i o pasăre

în orice caz, nu poÈ›i rămîne în acelaÈ™i loc, piatra
te-ar lovi în cădere fix în moalele capului
de-ar fi extraordinară sau banalitate tot aia ar fi,
un lucru precum o sticlă trimisă pe mare,
o mare care nu atinge È›ărmurile

hotărît lucru, dragostea nu-i aÈ™a
nici un fluture care È›i se aÈ™ează pe creÈ™tet
nici vieÈ›ile voastre continuîndu-se în celălalt
nici schimbul de fizionomie, de îngeri, de sînge
de amintiri
nici măcar moartea ca un costum de fugit de acasă

ai putea crede că e suficient să-È›i iei la mînă fiecare celulă
să-i crăpi nucleul în două È™i să-i dai cea mai bună parte
jumătatea mai mare din alună
însă nu-i suficient
chiar dacă inima e un liliac atîrnat cu capul în jos
sufletul o peÈ™teră fără capăt

ai putea spune orice despre iubire, că-i o piatră
un tren care te izbeÈ™te în plină viteză în timp ce-i priveÈ™ti
coapsele ca o corabie cu un singur È›ărm
sînii ca două lanterne prin viaÈ›ă
gura ca o moarte lentă
bătăile inimii ca È™i cum ai încasa pumni
privirea cît pentru o mie de vieÈ›i

spune orice
eu mi-o închipui făcînd dragoste cu alt bărbat
È™i o cunosc adîncă, atît de adîncă încît nimeni
nu se poate scufunda pînă acolo unde È›ine dragostea ei
pentru mine, suficient de departe de lume
ca să nu poată erupe